QR Code Business Card
Articol postat de

Coniferele

La alegerea titlului acestui Articol am oscilat între denumirile ,,conifere” şi ,,răşinoase”, care ar trebui să caracterizeze speciile din această familie de arbori.

După cum vom vedea, niciunu dintre titluri nu ar fi fost acoperitor pentru întreaga varietate de specii.

De la început subliniem faptul că subîncrengătura Gymnospermelor, plante ce se înmulţesc prin seminţe neacoperite de fruct, este un relict al evoluţiei plantelor, ele fiind depăşite prin puterea de adaptare la diferite medii de către speciile din familiile de foioase.

Astfel, dacă se taie o pădure de conifere, locul va fi ocupat de către specii cu o mai ridicată putere de răspândire, cum ar fi mesteacănul, arţarul, fagul, salcia căprească etc.

Privită cu ochi de drumeţ, pădurea de conifere ne întâmpină cu un sol uscat, cu un aer bine ozonat şi cu un şuier al vântului prin crengi, care induce calm şi relaxare.

Pe ploaie persistentă stropii mari din pădurea de foioase sunt înlocuiţi aici de o perdea fină de picături.

În schimb, în zona de stâncărie, rădăcinile brazilor înfipte printre pietre devin alunecoase şi cărările greu de străbătut pe timp umed.

Cum mari suprafeţe din arealul silvic al României sunt acoperite cu paduri de răşinoase, în turele noastre ar fi bine să le străbatem cu ochi de cunoscător.

Printre speciile de conifere întâlnite la noi în ţară unele cresc în mod natural, altele au fost introduse de către om, iar câteva specii exotice se întâlnesc prin parcuri şi spaţii publice.

Dintre speciile indigene amintim:

1. BRADUL

Face parte din familia pinaceelor.

Pot fi întâlnite doua specii de brad: bradul cumun (Abies pectinata) şi bradul alb (Abies alba).

Este un conifer masiv, crescând până la 40-50m înălţime, cu diametrul trunchiului de până la 1,5m.

 Carpati.org

Este verde tot timpul anului, iar frunzele aciculare au 2-3cm lungime.

La bradul alb frunzele sunt de un verde închis pe faţa superioară şi cu două benzi albe pe dedesupt. Acele verzi sunt dispuse de o parte şi de cealaltă a ramurii.

Conurile au 10-15cm lungime, cu 150-200 de solzi, fiecare solz având 2 seminţe înaripate.

În România bradul este al doilea conifer ca pondere, după molid, ocupând 5 la suta din suprafaţa silvică a ţării.

Este bine reprezentat în Carpaţii Orientali (mai ales pe clina estică) la altitudini de 400-1200m, prezentându-se în amestec cu fagul şi molidul, ori în arborete pure.

Prezent în mitologia şi ritualurile româneşti (naştere, nuntă, moarte), bradul reprezintă un autentic document al istoriei şi culturii poporului nostru.

Totuşi, renunţarea la împodobirea bradului de Crăciun ar salva peste 2 mil. De exemplare anual.

Mai există o specie de brad, bradul argintiu, acesta avand mai mult valenţe de arbore decorativ. În perioada sovietică bradul argintiu putea fi întâlnit numai in preajma instituţiilor de partid şi de stat.

2.  MOLIDUL (Picea abies)

Este o specie din familia coniferelor ce poate creşte până la înălţimi de 60m şi cu diametre ale trunchiului până la 2m.

Forma conic-piramidala a coroanei se datorează creşterii din ce în ce mai scurte a crengilor dinspre bază spre vârf.

Carpati.org

Molizii maturi, care cresc în desişul codrilor, îşi pierd crengile de la bază, coroana urcând spre vârful tulpinii, în efortul de a ajunge la lumina soarelui.

Florile molidului sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând mult polen, adevăraţi nori galbeni în bătaia vântului, primăvara.

Carpati.org

Florile femele se transformă în conuri, în solzii cărora se adăpostesc seminţele.

Carpati.org

Arealul general al molidului este exclusiv european.

În România molidul ocupă 22 la sută din suprafaţa fondului forestier( peste 1 mil. ha) şi apare în întreg lanţul carpatic, exeptând masivele Semenic, Almăjului şi Locvei.

În Carpaţii Orientali limita superioară de altitudine este 1500-1550m, iar in Meridionali este de 1700-1800m.

Ca arbore izolat (de multe ori sub formă de drapel), molidul urca până la 2000m în Munţii Rodnei şi Căliman.

Limita inferioară a altitudinii de răspândire a molidului este de 900-1000m in Carpaţii Meridionali şi numai 600-800m în Orientali. Aceasta este cauza pentru care în Obcinile Bucovinei întâlnim peisaje cu poieni şi pâlcuri de molizi la altitudini joase.

Deosebirile dintre brad şi molid.

Deosebirile principale între brad şi molid constau în culoarea scoarţei (alburie la brad, roşietică la molid), în aspectul coroanei arborilor maturi ( rotunjită la vârf şi cu ramurile orizontale la brad, ascuţită la vârf şi cu ramurile lăsate în jos la moli

şi morfologia frunzelor (turtite pe doua laturi şi colorate în alb pe spate la brad şi patrumuchiate şi verzi-închis la molid).

Cele doua specii se deosebesc şi în ceea ce priveşte conurile (femele): ridicate în sus la brad şi aplecate în jos la molid

Bradul este un arbore mai pretenţios sub aspectul condiţiilor de viaţă, preferând solurile mai umede şi feţele de munte mai încalzite de soare.

3.ZADA (Larix decidua)

Zada, sau laricea cum se mai numeşte, are două varietăţi europene:

-Larix decidua var. polonica

-Larix decidua var. carpatica

Este un arbore răşinos, ce poate creşte până la 50m înălţime, cu o tulpină dreaptă, bine legată, cu coroana aerisită, luminoasă.

Frunzele sunt de formă aciculară, moi, de culoare verde deschis, prinse în mai multe fascicule, de forma unei pensule.

Zada este singura răşinoasă de la noi cu frunze căzătoare.

Carpati.org

Toamna-târziu in jurul arborilor de zada se formează adevărate covoare aurii cu mii de ace cazute.

Carpati.org

Conurile se formează eşalonat, maturizându-se la 3-5 ani. Ele sunt ovoidale, mici, brune şi cresc îndreptate în sus.

Carpati.org

Salbatic poate creşte izolat, sau în mici pâlcuri, însoţind molidul sau bradul în zone subalpine şi alpine.

Rezervaţia forestieră de zadă de la Vidolm, Jud. Alba (la 30km de Turda şi 3km de Ocoliş) se întinde pe 92ha şi e formată din arbori seculari de 35-40m înălţime.

O altă zonă în care zada poate fi întâlnită sub formă de plantaţie este versantul sudic al Piciorului Câinelui din Munţii Baiului.

Carpati.org

Exemplare frumoase de zadă putem vedea la intarea în Poiana Zănoaga, când coborâm de la Cabana Curmătura.

4. PINUL

Face parte din familia pinaceelor.

Pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc mai multe specii de pin.

4.1.Pinul de pădure (Pinus sylvestris)

4.2.Pinul negru (Pinus nigra var. banatica)

4.3.Zâmbrul (Pinus cembra)

4.4.Jneapănul (Pinus mugo)

4.1. Pinul de pădure poate avea coroana regulat-conică,

Carpati.org

ori neregulat-lăţită.

Carpati.org

Scoarţa arborelui are culoare roşietică şi este răşinoasă.

Frunzele pinului sunt persistente şi sunt dispuse în mănunchiuride 2-5 bucăţi, învăluite la bază de o teacă comună.

Florile sunt unisexuat-monoice: cele femele sunt conice, cu două seminţe la baza fiecărui solz, cele mascule se prezintă ca aglomerări de numeroase stamine.

4.2. Pinul negru este o specie exotică bine adaptată in zona de sud-vest a ţării noastre.

În acest climat cu influenţe mediteraneene el se dovedeşte puţin exigent la condiţii, putând vegeta pe versanţi abrupţi, calcaroşi, expuşi încălzirii excesive şi uscăciunii.

Carpati.org

Pinus nigra subspecia banatica agăţat pe pereţii de calcar din Cheile Ţesnei, Munţii Mehedinţi.

Carpati.org

4.3. Zâmbrul este o specie indigenă, ce poate atinge 26m înălţime şi 2m în diametru.

Carpati.org

Arealul general al zâmbrului este exclusiv european.

În România vegetează la limita superioară a zonei forestiere, de multe ori în fostele circuri glaciare. Se întâlneşte în Munţii Rodnei, Căliman, Bucegi, Făgăraş, Ţarcu, Godeanu, Retezat.

Creşterea zâmbrului este înceată, el trăind peste 1000 de ani.

La noi în ţară zâbbrul este ocrotit ca monument al naturii.

Conuri de zâmbru.

Carpati.org

4.5.Jneapănul este o specie de pin la care tulpina are o dezvoltare mai mare pe orizontală.

Carpati.org

Scoarţa tulpinii este de culoare brună, este răşinoasă şi trimite spre lumină lăstari verticali în vârful cărora se află mănuchiuri de frunze aciculare asemănatoare pinului de pădure.

Carpati.org

Arealul preferat al jneapănului este limita superioara a pădurilor de molid, versanţi ai căldărilor glaciare, ori platourile alpine mai adăpostite.

Pădure de jnepeni pe Culmea Doamnele-Strunga, Munţii Bucegi.

Carpati.org

5. IENUPĂRUL (Juniperus communis)

Funcţie de specie şi de arealul de răspândire a acestora, ienupărul poate fi o tufă coniferă (în America), sau un arbore columnar (în Europa).

Carpati.org

Frunzele ienupărului sunt ascuţite, tari şi grupate în formă de pană, asemănatoare coniferelor.

Coaja ienupărului e subţire, solzoasă, adesea exfoliindu-se în fâşii subţiri.

Fructele arată ca nişte bobiţe roşii care, la coacere, virează spre o nuanţă negru-albăstrui.

Carpati.org

Acestea se utilizează în bucătărie drept condiment şi ca ingredient în fabricarea ginului.

Deasemenea ienupărul se foloseşte ca plantă medicinală.

Tufe de ienupar in Muntii Ciucas.

Carpati.org

6. TISA

Tisa europeană (Taxus baccata) seamănă cu coniferele prin silueta simetrică a coroanei şi prin forma frunzelor. Acestea sunt sub formă de ace (lucioase pe faţă şi de un verde-mat pe dos.

Ca şi la majoritatea coniferelor frunzele tisei rămân verzi tot timpul anului.

Spre deosebire de celelalte răşinoase, nici lemnul şi nici coaja de tisă nu conţin răşină.

Deasemeni florile arborelui nu se prezintă sub formă de conuri, ci de boabe roşii şi cărnoase.

Carpati.org

La tisă doar boabele de un roşu intens nu sunt toxice. Dulcege şi cu miezul gelatinos, ele pot părea chiar plăcute la gust.

Pericolul se află în ace, mai ales pe vreme de iarnă, când otrava din ele îşi dublează efectul.

Lemnul de tisă este rezistent şi foarte elastic, însuşiri ce l-au recomandat din cele mai vechi timpuri pentru confecţionarea arcurilor cu săgeţi.

Astfel Oetzi, omul din preistorie închis în gheţurile din Tirol vreme de 5000 de ani, avea asupra sa un arc de tisă. (Poate ca a murit încercând arcul nu la tras, ci la gust, neştiind că-i otrăvitor.)

Şi ca veni vorba de arc… Semnul victoriei, V-ul format cu degetele arătător şi mijlociu, provine de la arcaşii englezi, care atunci când reveneau acasă, ridicau aceste două degete, arătând astfel că ele nu fuseseră tăiate de duşman pentru a-i împiedica să tragă cu arcul.

Tisa poate deveni un arbore impresionant ca dimensiuni, trunchiul său atingând 30-40m înălţime, iar grosimea bazei putând fi de peste 4m diametru.

Carpati.org

Creşterea tisei este lentă, dar arborele poate atinge vârste de peste 1200 de ani.

Un exemplar de tisă, ocrotit, se găseşte în Parcul Central din staţiunea Băile Herculane.

Tisa are un larg areal european. În România creşte în zone cu relief accidentat, pe stâncării, ori grohotişuri, ca exemplare izolate, sau în buchete de arbori.

Declarată monument al naturii, specia este conservată în rezervaţiile de la Tudora-Botoşani şi Cenaru-Vrancea.

Pe lăngă speciile indigene de conifere pe care le-am prezentat, se mai pot întâlni exemplare izolate, ori cultivate în parcuri şi grădini, din specii de conifere aclimatizate în ţara noastră.

7. ARBORELE MAMUT (Sequoia gigantea)

Este o specie exotica de dimensiuni gigantice, cu înalţimi ce pot depăşi 100m şi cu diametre ce pot atinge 10m.

Carpati.org

Arborele este originar din America de Nord, mai exact de pe versanţii estici ai munţilor Siera Nevada (1400-2700m alt.)

În România s-a introdus în scop ornamental în Banat, la Băile Herculane, Orşova şi Dognecea.

Exemplare izolate de sequoia gigantea se mai pot vedea în ploieşti şi Baia Mare.

Arborele mamut din Parcul Central din Băile Herculane.

Carpati.org

Tulpina arborelui este conică, lăţită mult la bază şi cu ramificaţii viguroase pe verticală.

Coroana este deasemenea conică, deasă, stufoasă, cu ramuri puternice.

Frunzele sunt mici, 3-12mm, solziforme. Cad dupa fiecare 5 ani, împreună cu lujerii laterali.

Conurile mici, 5-6cm, brune, cu solzi sub care se adăpostesc câte 5-9 seminţe de 3-6mm fiecare.

Maturaţia conurilor este bianuală.

Creşterile sunt relativ mici, dar longevitatea unor exemplare poate atinge venerabile vârste de 3000-4000 de ani.

8. TUIA

Arborele de tuia se întâlneşte la noi sub formă de două specii:

-tuia (Thuja occidentalis)

-arborele vieţii (Thuja orientalis)

Sunt arbori răşinoşi şi cresc la noi ca specii ornamentale cultivate.

Ambele specii au frunze solzoase, cu o gropiţă îngustă şi alungită pe spate.

Tuia poate atinge înălţimi de până la 30m, iar arborele vieţii numai 7-8m.

Florile sunt sub forma unor pseudo-bace, persistente, cu prelungiri în forma de coarne.

Carpati.org

,,O brad frumos” poate fi primul vers dintr-un cântec religios, sau o exprimare gramaticală deficitară, cel mai probabil la un roman de etnie maghiară…

Corect: ,,un brad frumos”…

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

1 comentariu la Coniferele

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*