QR Code Business Card
Articol postat de

Muntii Bihor – Povestea Cetatilor

Anul 2010, zilele din 26 până în 31 a lunii a 7-a


Obiective atinse:

Cetăţile Ponorului, Peştera Gheţarul Focul Viu, Avenul lui Borţig, Pietrele Galbenei, Poiana Florilor, Poiana Ponor, Izbucul Ponor, Izbucul Galbenei, Cheile Galbenei, Cheile Someşului Cald, Cetăţile Rădesei


Participanţi:

Simona şi Alin Roşca, Alex (alex_sandrin) şi pentru început un grup de copilaşi.


Vând apă!

De fapt o dau şi gratis, numai să scap de ea ca m-am săturat.Simt că ruginesc de la câtă apă am vazut în faţa ochilor, mai ales la servici, lucrând în port.

Aproape că nu a fost zi în luna lui iulie să nu dea cu apă din stropitoarea fără de fund. Pe aşa zile unde să pleci? Evident e o scuză de perdea, ca să pot ascunde lipsa timpului liber din această perioadă. De altfel de concediu nici nu eram sigur că îl voi obţine decât cu stăruinţe de pe o zi pe alta aşa că timp de planificări nici nu era vorba ca să pun lumea pe drum degeaba şi să nu mă ţin de cuvânt.

Şi totuşi îmi sunt oferite câteva zile de răgaz să pot lega două sfârşituri de săptămână fără să mai trag speranţe la ele. Profit de situaţie şi mă deplasez cât mai departe de casă. Nici nu mă gandesc că totul va fi pe roz sau va merge ca pe roate în tot acest timp.

Situaţiile neprevăzute apar de la bun început când mă trezesc că nu am rezervare la microbuz şi sunt lăsat pe afara aşteptând milă de la şofer, din lipsa cruntă de comunicare purtată dintre dispecer şi el cu referire la rezervarea mea. În fine, foamea de bani coroborată cu motivaţia mea ca a doua zi să ajung la Sighişoara să mă bucur de o zi medievală prin cetăţile de altă dată mă fac să accept a sta mai mult de 3 ore în picioare îngramădit în microbuz ca stridiile în conservă.

Spre festival, a doua zi din Braşov am plecat numai cu oameni de munte; prieteni alături de care am petrecut frumoase zile departe de betoanele oraşelor şi alături de care am pus la cale alte călătorii. Aşa era normal, locul ideal pentru planurile mari le facem în cetate, la adăpost de pericole şi pe urmă pornim la atac spre noi cuceriri. 🙂

Neştiind să compar cu alţi ani în urmă de cum s-a desfăşurat acest eveniment pot spune doar că organizarea mi s-a părut mai mult decât bună avându-se grijă a nu se “murdări” trecutul cu prezentul, în interiorul cetăţii păstrându-se doar partea specifică evenimentului.

/Bihor/apuseni_274.jpg

În timpurile actuale ca cei mici să le fie inspirată admiraţia către natură ar trebui mai întâi să îşi elibereze timpul ocupat de regulă de jocurile pe calculator iar mai apoi să aibă lângă ei un îndrumător care le-ar putea arăta frumuseţile naturii aflându-se în mijlocul ei. De regulă la început acest pas îl faci alături de familie după care măreşti cercul, începi să călătoreşti alături de prieteni. M-am legat de aceste aspecte mai mult decâat copilăreşti fiind pus în postura de a participa la o tură pe munte alături de copii, organizată de un bun prieten.

Alin Roşca, conducătorul fundaţiei de turism şi ecologie “Potaissa” din Turda, promovează prin ale sale acţiuni apropierea de natură a copiilor inspirându-le dorul de ducă prin locuri frumoase privind natura pe vreme bună dar şi încercând a da un sens pozitiv vremii mai puţin favorabile ce cu siguranţă între blocurile din oraşe nu ar putea fi aşa uşor de înţeles.

Locul taberei de corturi era stabilit ceva mai jos de cabana Padiş, actualmente în renovare, în apropierea pârâului din vale. Drumul până aici începând din I.C. Ponor este rău, pe vreme ploioasă deplasarea este o adevarată aventură, toate gropile fiind acoperite de apă neştiind cât de adânci pot fi. În viitorul apropiat se anunţă bulevard, drumul fiind în lucru.

Situaţia meteo din această perioadă nu era prea încântătoare, dar cum optimismul era net superior încercăm să credem că ploile ar fi doar de scurtă durată sau cel mult nu va turna prea mult de sus. Ajunşi în locul de campare stabilit copilaşii singuri îşi instalează corturile. Mulţi din ei nu erau la prima ieşire. Spre seară, în ziua de luni, după ce tabăra a fost ridicată apar şi primii stropi de ploaie coborâţi din stropitoarea fără de fund.

/Bihor/dsc08251.jpg

In acele momente chiar nu prea conta, copiii fiind plini de voie bună. În corturi se simţeau ca la ei acasă. Cred eu poate prea ca la ei acasă, că vreo doi, după cum le era obişnuinţa la ţară, îşi lăsaseră încălţările afară, la intrare în cort, dimineaţa trezindu-se cu ele pline cu apă de ploaie. 🙂

/Bihor/dsc08250.jpg

Că îi spui zi de luni sau zi de marţi tot acelaşi lucru este. Sunt similare. Aţi auzit voi de ploaie uscată? Eu nu.

Timpul trece şi noaptea de mult se lasă, numai ploaia rezistă fără a pleca. Şi tot ploua şi tot ploua şi eu nu realizam că cel ce şi-a pus cortul în calea apelor ce treceau până să ajungă în pârâu eram chiar eu. Dimineaţa era lac sub mine atât în afara cortului cât şi în interior. 🙂 A trebuit să scot apa cu buretele şi pe urmă să îmi mut casa. 🙂

Acum aşteptam să se mai îmbuneze vremea afară să putem face o plimbare, însă în zadar acest lucru. Când mă gândeam la vreme bună mai tare ploua. Când eram pregătit să pornesc în drumetie uşoara chiar prin ploaie, de sus mai tare dădea că trebuia să mă recunosc învins. 🙂

Mare brânză în această perioada nu am făcut decât somn de voie şi parcurgerea traseelor, având harta în faţă, cu gândul. Of, ce ţi-i şi cu visele astea în zilele ploioase într-un cort doar eu în el. Ce-i drept că bani la mine de numărat aveam, mai îmi trebuia şahul să pornesc cu albele gambitul damei… 🙂

În tot acest timp ploios copilaşii au făcut vânzare bună celor două bătrânele care se fofilau pe lângă noi de dinainte de a pune corturile dacă nu am vrea plăcinte. Unul din “ceata lui papuc” m-a uimit cu câtă poftă mânca plăcintele; nu mai puţin de 15 la număr aşa cum spunea, cred că mi s-ar fi făcut rău de aş fi mâncat atâtea.:)

Ce să mai spun că pe lângă asta mai erau şi buni negociatori:

– Tanti dar le dai scumpe, doamna cealaltă nu dă placintele cu 2 lei, ci doar cu un leu jumate.

– Ei no hai că vi le-oi da şi eu tot cu atât, numai luaţi de la mine.

Şi uite aşa bătrânele cum nu vorbeau una cu alta au fost nevoite ca amândouă să scadă preţul plăcintelor la un leu şi jumătate lăsându-se păcălite de ştrengarii cei mici. 🙂

Îs bune şi reclamele astea teve’ la ceva: scump domnule scump, dincolo era mai ieftin. 🙂

Spre seară se opri puţin din plouat şi ne dădea mai sperante pentru următoarea zi că ar fi vreme bună. Nu am stat mult pe gânduri şi am ieşit la o scurtă plimbare prin împrejurimi mai mult pe bâjbâite, că era o ceată de nu vedeai prea mult în faţă.

/Bihor/apuseni_443.jpg

/Bihor/apuseni_415.jpg

Când ne-am întors la tabără s-a încerat să li se expună copiilor generalităţi despre Padiş. Cam care ar fi treaba cu izbucurile şi ponoarele, ce faună ar putea fi întâlnită în această zonă şi altele. Singurul lucru reţinut a fost că aici clima este umedă şi rece. 🙂

De altfel ei şi-au scris şi câteva impresii faţă de cele întâmplate până acuma, un fel de compunere. Cum masă nu era pentru toţi la dispoziţie cel mai bun suport pentru scris erau chiar ei, scriind unul pe spatele altuia. 🙂

/Bihor/apuseni_455.jpg

Să nu uit şi de şosetele ude, de după scurta plimbare. Lângă micul foc făcut, am înfipt în pământ două beţe şi am legat între ele o sfoară. Uite aşa am făcut sârma de întins rufe. Mare concurenţă a mai fost pe ea, a trebuit să mai fac una. 🙂

/Bihor/apuseni_471.jpg

Ziua de miercuri motivat de premoniţiile precum că voi ieşi din cort cu soarele pe cer realizez că de fapt erau doar vise maică vise. Vântul bătea, soarele nu se ivea şi rece tot mai mult era. Sunând un prieten ce era cu ochii pe internet îmi da de veste că în zona mea ar fi vreme buna cu ceva soare şi abia spre după masă ar ploua, şansele de precipitaţie de dimineaţă fiind mai mult decât reduse . Aiurea, nici gand de aşa ceva. Nu după mult timp se porni ploaia iar vântul se înteţi şi mai tare. Acest lucru a afectat major moralul celor din jur cât şi al profesorilor şi se ia decizia hotărâtoare de a strânge tabăra.

Degeaba încercam eu să le ridic moralul că trebuie să iasă soarele:

– Ce soare să iasă, lasă că ştim noi că nu iese că aşa ai spus şi ieri… 🙁

Nu mi-a mai rămas nimic de făcut decât să îi ajut la strâns.

Într-un final rămân singur aşteptând să revină Alin să schimbăm tabăra într-un alt loc. Până atunci cum ploaia era în toi m-am retras sub streaşina unei bătrânele cu plăcintele. Vrând nevrând îi ascult toata istoria din vremea tinereţii până la anii bătrâneţii că mi-au auzit urechile şi ce nu aş fi vrut să aud incluzând şi concurenţa strânsă între plăcintele ei şi ale celeilalte femei. 🙂

/Bihor/apuseni_485.jpg

/Bihor/apuseni_479.jpg

Spre seară după ce Alin revine schimbăm tabăra. Am mers la câţiva kilometri depărtare, la Glăvoi.

/Bihor/apuseni_353.jpg

Ploaia începu să treacă. Doar bălţi şi ape ieşite din matca pârâului din valuri puteam vedea.

/Bihor/apuseni_506.jpg

Aici dăm peste o tabără de voluntariat condusă de un amic al lui Alin pe nume Gabi ce făceau diverse amenajări în parc precum punerea de panouri de informare turistică şi alte activităţi. Şi ei ca şi noi, nu erau prea încântaţi de vremea de afară ce nu se lasă a se mai îmbunătăţi. Chiar am ajuns să cred cu adevărat vorbele precum că la Padiş vremea rea vine cu o zi înainte faţă de alte locuri şi pleacă cu două zile după. 🙂

Doar că aici în tabără dacă vremea bună nu era asta nu însemnă că buna dispoziţie nu ar fi fost la ea acasă. Aveam să aflu că în acea seara se făcură şi vreo 3 cununii, chiar şi un divorţ pe urmă… Ce să-i faci dacă s-au grăbit, nepotrivire de caracter sau cum spunea cea în fapt, neconsumarea căsătoriei în noaptea nunţii… 🙂

Despre ce s-a cântat la nunta lor atunci când lumea se plictiseşte şi îşi doreşte să treacă timpul mi-e cu neputinţă să pot scrie aici… Acum să nu vă gândiţi că nunţile au fost chiar pe bune, posibil unora să le fi plăcut ideea… 🙂

Peste noapte a început din nou să îi dea cu ploaie de am zis că îmi dărâmă cortul, pfff ce vreme am prins şi eu… 🙁

Hai soare ieşi afară dintre nori, prin munţi de vrei să mă mai ai, vreme bună să îmi dai!

Ziua de joi reprezintă ziua primei stări generale de bine, prima mea zi de drumeţie, primele clipe adevărate de bucurie. Soarele pe cer apare. Nu mai ploua de loc, cerul devenea tot mai senin iar Glăvoiul va deveni curând un furnicar ieşit din starea de amorţire în care căzuse.

/Bihor/dsc08267.jpg

Plini de entuziasm, băgăm ceva la stomac şi plecăm spre vizitarea primelor cetăţi şi anume Cetăţile Ponorului. Urmăm marcajul cu cerc albastru, călcăm cu grijă mai mult pe lângă potecă decât pe potecă. Solul este îmbibat cu apă iar poteca e chiar derdeluş în aceste momente aşa că păşim cu grijă să nu mergem fără să vrem de-a buşilea. 🙂

Zgomotul apei este din ce în ce mai puternic; ne vesteşte că ne apropiem de cetăţi. Cascadele sunt impresionante.

/Bihor/apuseni_559.jpg

/Bihor/dsc08287.jpg

Ajuns în faţa cetăţii rămân surprins de cele văzute, mi se pare mai mult decât feeric. E ca o intrare într-o lume de poveste iar acele ape învolburate ce trec prin acest portal parcă s-ar grăbi să ajungă de partea cealaltă. Să fie poteca către fericire?

/Bihor/apuseni_535.jpg

/Bihor/apuseni_633.jpg

Dacă aş fi ştiut sigur că acela ar fi drumul către lumea fără de griji nu aş fi ezitat să ajung şi eu acolo, dar pana la informaţii sigure ma voi rezuma a ocoli portalul şi voi urca să admir de la balcon impresionanta zonă a cetăţilor. 🙂

/Bihor/apuseni_721.jpg

/Bihor/apuseni_730.jpg

/Bihor/apuseni_780.jpg

După ce ajungem la al treilea punct de belvedere către hăul ce se cască în jos pornim pe un alt traseu şi mergem o bună perioadă de timp spre Pietrele Galbenei, un nou punct de vizualizare a împrejurimilor apusenilor.

/Bihor/apuseni_811.jpg

/Bihor/apuseni_812.jpg

Urmărind cu atenţie harta ca să mă edific tot timpul unde mă aflam, chiar daca nu este necesar întrucat marcajele sunt mai mult decat dese, ne deplasăm la peştera Gheţarul Focul Viu.

E de necrezut să vad astfel de minunăţii. Cât de spectaculoasă poate fi natura creând astfel de locuri frumoase.

/Bihor/apuseni_842.jpg

Urmăm punctul galben şi acesta ne va scoate în Poiana Glăvoi, locul nostru de campare. Ieşind din pădure lângă locul de campare observ că acest loc uşor uşor devine un adevărat loc de promenadă pentru a petrece sfârşitul de săptămână la grătărele în natură.

Cum soarele era încă pe cer, Alin mă duce la o plimbare de relaxare la nici 15 minute depărtare, la Poiana Ponor. Am avut parte de o surpriză, mă aşteptam să văd o poiană cu flori dar în fapt acea poiană era un lac în toată regula.

Poiana este străbătută de apele ce ies la suprafaţă din izbucul Ponorului şi ajung să fie înghiţite de doline dar în vreme de ploi abundente acele doline nu fac faţă şi poiana se umple spectaculos de apă.

/Bihor/apuseni_946.jpg

/Bihor/apuseni_952.jpg

Mă şi gândeam, dacă m-ar fi prins seara pe traseu prin această zonă venind din Padiş tare surprins aş fi fost să văd că direcţia de urmat ar fi fost direct prin apele adânci. 🙂

/Bihor/dsc08349.jpg

Urcăm puţin urmărind capătul superior al poienii, pardon… al lacului… Şi ajungem la un marcaj cerc albastru care ne duce direct la Izbucul Ponor.

/Bihor/dsc08388.jpg

/Bihor/apuseni_921.jpg

Pentru o zi de drumeţie a fost mai mult decât suficient, am acoperit destule locuri frumoase. Spre seară ceaţa acoperă sub a sa manta în mister Glăvoiul.

/Bihor/apuseni_976.jpg

Aveam de ales între a mânca conserve ori a ne ospăta cu mâncare caldă gătită la ceaun de gaşca cu tabăra de voluntariat. Evident de comun acord am luat decizia corecta de a lăuda mâncarea la ceaun, mai bună şi de cât cea de la restaurant.

Întinşi la poveşti în noapte sub cerul înstelat cuvintele de voie bună alungă pentru un timp somnul şi amintirile cu zilele mai puţin faste redate de ploaie.

Ziua de vineri ne scaldă în plină dimineaţă numai cu raze de soare, iar noi plecăm în astă zi să urmăm până la capăt Circuitul Cheile Galbenei.

Până în chei drumul nu este deloc dificil ci doar lung parcurgând pentru început o porţiune de traseu prin pădure de molizi urmată până la intrarea în chei de cea de fag. Între timp ajungem şi la avenul lui Borţig.

/Bihor/apuseni_982.jpg

/Bihor/apuseni_1000.jpg

/Bihor/apuseni_1002.jpg

În apropiere de chei atunci când întâlnim marcajul ce coboară abrupt în canion dacă vom continua puţin drept înainte ajungem la cele doua puncte belvedere ce ne oferă o privire de ansamblu al întregului canion.

/Bihor/apuseni_1024.jpg

Revenind dupa un sfert de oră înapoi vom coborâ până în dreptul cheilor având ca reper Izbucul Galbenei.

Traseul se anunţă deosebit de spectaculos. Datorită debitului apelor ce se revarsă din cascade ai spune că aici ar fi un adevarat şantier în lucru. Zgomotul asurzitor ne urmăreşte pas cu pas de-alungul cursului apelor mărginite de pereţi verticali de peste 100 metri.

/Bihor/apuseni_1056.jpg

/Bihor/apuseni_1065.jpg

Din loc în loc există porţiuni amenajate de trecere cu lanţuri, traseul fiind dificil în perioade de vreme rea.

/Bihor/apuseni_1091.jpg

Partea finală reprezintă cireaşa de pe tort. Ajungem la cascada Evantai iar de acum vom continua doar pe lanţuri până la ieşire din chei.

/Bihor/apuseni_1111.jpg

Porţiunea este dificilă, apele mari cu al ei vuiet îţi măreşte adrenalina. Pe stânca umedă piciorul îţi alunecă atunci când încerci să găseşti prizele cele bune să poţi înainta, dar atât timp cât te ţii bine de lanţuri şi nu cazi nu ai cum să ajungi la apă. 🙂

/Bihor/apuseni_1123.jpg

/Bihor/apuseni_1128.jpg

/Bihor/apuseni_1137.jpg

Într-un final parcurgem în întregime cheile iar dupa puţintică odihnă continuam circuitul Galbenei trecând prin Poiana Florilor.

Cine zice că acesta nu este un obiectiv important de vizitat înseamnă că nu îi plac florile. Un curcubeu de flori îţi stau în cale, de la galbene la albastre, de la albe la culori de un roşu intens.

/Bihor/apuseni_010.jpg

/Bihor/apuseni_015.jpg

/Bihor/apuseni_018.jpg

Iar dacă ar fi să mai adaug la acest tablou de relaxare şi fluturaşii multicolori atunci nu este nimic mai relaxant decât acest lucru. De menţionat este că în mijlocul poienii din acest an se află şi un comerciant ce te îmbie printre altele şi la o bere rece, irezistibil de rezistat tentaţiei acelei oaze…

/Bihor/dsc08525.jpg

/Bihor/dsc08529.jpg

Partea finală de traseu ne găseşte intrând din nou prin pădure.

/Bihor/dsc08301.jpg

/Bihor/apuseni_753.jpg

Timpul trece, barba creşte şi puterea mea sporeşte… 🙂

/Bihor/dsc08447.jpg

Ajungem din nou la Focul Viu după care continuăm drumul alene până ce intrăm într-un afiniş şi nu ne mai dăm duşi de acolo decât după ce facem o burtă mare mare. 🙂

/Bihor/apuseni_856.jpg

La tabăra de corturi realizez că zona Apusenilor concurează mult cu Valea Prahovei ca populatie, multă lume a venit să îşi petreacă timpul liber aici.

O singură observaţie aş face cu privire la faptul că atunci când am plecat spre casă, nu mai era mult şi as fi întrebat în engleză, pe unde este drumul către ţara mea?… românii fiind minoritari pe ale lor plaiuri…

/Bihor/apuseni_860.jpg

Seara, cei de la tabăra de la voluntariat ne adoptă din nou şi sunt nevoit să mai confirm încă odată laudele pentru mâncarea bună. La astfel de evenimente în preajma focului, cu lume multă adunată, e greu să te abţii de la comentat, de a sta mut şi a nu socializa cu cei din jur. Ar trebui multă tărie de caracter să fii imun la discuţii altfel nici nu ştiu cum ne-am putea adapta în societate, să facem parte dintr-un colectiv dacă nu comunicăm unul cu altul. Prin urmare aş minţi dacă aş spune că am tăcut şi nu am intrat în vorbă cu alţii, altele… poate că acest lucru a fost accentuat şi de faptul că următoarea zi ar fi fost şi ultima prin aceste împrejurimi.

/Bihor/apuseni_037.jpg

Ziua de sâmbăta avea să fie ultima pentru vizitarea împrejurimilor Apusene. Nu îmi era a mă da dus dar trebuia. Ne apucăm de strâns tabăra, privesc în jur, încerc să îmi imprim ca amintire locul unde am stat după care maşina de la prima cheie porneşte şi la drum cu noi.

Ne îndreptăm spre Vărăşoaia, către Cheile Someşului Cald şi vizitarea Cetăţilor Rădesei. Lăsăm maşina în dreptul Cabanei Vărăşoaia şi ne continuăm drumul pe jos trecând pe lângă Tăul Vărăşoaia.

/Bihor/apuseni_163.jpg

Caiii pe lângă care am trecut în continuare nu îmi pot inspira decat libertate şi lipsa grijilor zilei de mâine. Poate doar acei potcovari m-ar putea contrazice asupra grijilor…

/Bihor/apuseni_054.jpg

/Bihor/apuseni_061.jpg

Continuăm ţinând poteca şi ajungem în apropierea unei noi redute. Nu prea sunt adecvat echipat ca alţii după ultima modă dar fac şi eu tot ce e posibil. 🙂

/Bihor/apuseni_068.jpg

Suntem în faţa unei noi intrări spre o nouă poveste care încă îşi scrie nemurirea. Cetăţile Rădesei se află la obârşia Somesului Cald, aflându-se într-un stadiu avansat de evoluţie, exemplificând perfect transfomarea peşterilor în chei de amploare, aşa cum reiese după cele citite de pe panourile de informare turistică.

/Bihor/dsc08547.jpg

De astă dată îmi continui drumul prin peşteră, prin săli de mari dimensiuni şi observând hornuri ce răzbat din tavanul peşterii până la suprafaţă. Partea de final a peşterii se continuă cu un canion lung şi foarte îngust, cu siguranţă că în vreme de viitori nu se poate trece.

/Bihor/apuseni_088.jpg

/Bihor/dsc08557.jpg

/Bihor/apuseni_125.jpg

Traseul nostru cu vizitarea Cheilor Someşului Cald se opreşte în punctul de belvedere asupra întregului canion.

/Bihor/apuseni_132.jpg

/Bihor/apuseni_136.jpg

Drumul de întoarcere este agale, mă mişc încet, nu mă grabesc deloc, ce aş vrea să stea timpul în loc să atârne totul de o picătură de apă sau de o adiere de vânt…

/Bihor/apuseni_066.jpg

/Bihor/dsc08304.jpg

Şi pentru moment timpul parcă m-ar asculta, mai trag de el şi amân plecarea înfruptându-mă încă odată din fructele de pădure.

/Bihor/apuseni_170.jpg

/Bihor/apuseni_175.jpg

Aş maii fi vrut să mai stau, m-aş fi pus în fund ca un copil răsfăţat până aş fi obţinut ce mi-aş fi dorit… ceva timp mai mult la dispoziţie să mai pot rămâne.

Dar în zadar, timpul trece şi Alexandru trebuie să plece înapoi de unde a venit.

Nu plec sărac în celălalt capăt al ţării din Apuseni. Peste zile zile multe de acum încolo voi păstra în a mea minte, vii acele amintiri frumoase şi cu gândul că odată… mă voi întoarce…

Se merită să străbaţi ţara în lung şi în lat ca să vezi diversele garderobe de gala ale naturii.

În final adaug despre copilaşi, că aveam să aflu cum că nu s-au dat bătuţi, ba mai mult i-a întărâtat şi au ieşit din nou pe coclauri, de data asta cu mai mult soare deasupra capului… 🙂

Pun punct celor scrise din a mea scurtă vacanţă mulţumind Simonei şi lui Alin pentru găzduire, oameni pe care nu cred că aş fi putut ajunge să îi cunoasc vreodată dacă nu ar fi existat aceste pasiuni comune.

/Bihor/dsc08424b.jpg

Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a citi şi privi cele prezentate de mine.

Vă salut şi numai bine !

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

1 comentariu la Muntii Bihor – Povestea Cetatilor

  • Cătălin

    De 7 ani de când am permis şi maşină, de 5 ori am fost în concediu în Apuseni (şi asta pentru că până acolo am peste 600 km). Pentru mine Apusenii sunt unici, au poezia lor aparte pe care nici un munte nu o mai are, o măreţie anume care nu este concretizată prin altitudine, stâncării, chei sau abrupturi. Au ceva al lor. Dar pentru a-i înţelege trebuie să-i simţi, să te armonizezi cu ei. Surprinzător, decât o singură dată m-a prins ploaia pe traseu în aştia 5 ani cât am bântuit p-acolo (pe la balcoane, la ieşirea din traseu). Cele mai frumoase vijelii le-am văzut tot în Apuseni. În primul an am dormit la Vărăşoaia la căsuţe şi în fiecare noapte era furtună (ziua soare!); când se termina furtuna toţi care eram acolo ieşeam afară la o ţigară (sau ….., mă rog). În Glăvoi nu aş sta niciodată pentru că nu-mi place Nike, Adidas, Puma, etc.
    Recomand (nu fac reclamă) Vărăşoaia sau căbănuţele din Padiş (mi se pare că pe internet sunt trecute „camping Padiş” – oricum, la Ionel – un om de nota 101).
    Şi dacă vreţi să simţiţi Apusenii:
    – beţi cafeaua de dimineaţă, făcută la primus, în şopronul de la Vărăşoaia – veţi vedea cum „merge” ceaţa aşa cum n-aţi văzut-o niciodată, nici pe cele mai înalte culmi;
    – priviţi apusul de soare din poiana Vărăşoaia (cum soarele se oglindeşte în tău şi pe culmea Vărăşoaia);
    – priviţi apusul de soare de la Padiş de pe culmile mai înalte (spre IC Ponor);
    O să vă rămână în minte toată viaţa.
    Am fost de 3 ori în Cetăţile Ponorului şi Rădesei şi de fiecare dată am mai descoprit câte ceva. Anul acesta am parcurs o parte din circuitul subteran al Ponorului. Nu există cuvinte care să descrie frumuseţea lor. O catedrală naturală, impresionantă.
    Din păcate în Padiş se construieşte haotic, din păcate drumul de la Boga la Padiş şi apoi IC Ponor va fi asfaltat (deja este „pregătit pentru asfaltare pe secţiunea Boga – IC Ponor). Asta înseamnă că zona va fi mai aglomerată de haine de fiţe şi de ăia care se dau viteji şi tot întreabă agasant „mai e mult?” Până unde, nici ei nu ştiu, ce-i acolo, habar au. Ca puncte de intrare şi cazare în Apuseni aş recomanda:
    – Gârda de Sus (căutaţi cazare pe valea Gârda seacă – e mai linişte decât la şosea). Sunt multe de văzut în zonă – consultaţi harta.
    – Boga – în zona inferioară a Apusenilor – aveţi ce vedea şi pe-acolo.
    – Padiş – locul cel mai bine aşezat pentru traseele de „creastă”.
    Poiana Ponor este de vis, însă, din păcate niciodată nu am văzut-o aşa. Mai mergeţi acolo, mai aveţi multe de făcut.

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*