QR Code Business Card
Articol postat de

Dobrogea – Mirajul savanelor africane

Anul 2010, ziua 14 a lunii a 8-a


Obiectiv:În căutarea de locuri interesante de parcurs pornind de la mânăstirea Celic Dere şi ieşind în satul Izvoarele


Participanţi:Andrei Raftopol şi Alex (alex_sandrin)


Ţineam expres să ajung pe timp de vară a mă plimba pe coclaruile dobrogene. Metaforic vorbind, vara aici ţine 6 luni, aşa călduri mari întâlneşti. Dacă am căutat senzaţii extreme de senzaţii extreme am avut parte.

Iar aici nu e vorba de bunjee jumping sau de sărit cu paraşuta ori de a coborâ vreo vale cu bicicleta fără frâne, ci pur si simplu de a merge în drumeţie pe timp mai mult decât călduros.

Cu o zi înainte stabilesc cu Andrei o itinerariul timp de o zi prin locuri mai puţin umblate. Nu ne interesa ceva clasic, vroiam să umblăm prin zone în care mai calcă pe acolo poate doar căprioarele.

Deasemeni ne-am pus la punct şi cu locul de întâlnire repetând de mai multe ori că ne vom întâlni la trecere bac Galaţi, asta ca să ne intre bine în cap la amândoi şi să evităm arătarea unul altuia obrazul, că data trecută unul aştepta la trecere bac Brăila şi altul la Galaţi… şi nici telefoanele nu le aveam la noi… 🙂

/Celic/telita-_m-rea_celic-_izvoarele.jpg

Sâmbătă dimineaţa după ce am trecut cu bacul Dunărea, la ora 8.20 am pornit la drum cu microbuzul către Tulcea. De regulă prefer ia-mă nene, mai ales că eram doar doi inşi; succesul e mai mult decât garantat, însă de data asta ne-am întins la poveşti şi am uitat să agăţăm maşina iar dupa ce am coborât de pe bac nu mai mergea. 🙂

La intersecţia cu drumul judeţean ce duce către satul Teliţa coborâm şi continuăm pentru puţin timp pe jos, că imediat prindem o ocazie şi mai suntem scutiţi de încă 3 kilometri.

/Celic/celic_dere_001.jpg

/Celic/img_2349.jpg

Ajunşi în sat, dacă tot suntem prin zonă facem şi o vizită bisericii ce se ridică maiestuos, te duce cu gândul la catedrala din Piaţa Roşie a Moscovei. Ghidul zonal ne-a fost o femeie ce şi-a facut datoria către ţară cu vârf şi îndesat. Boc să trăiască ca să îi plătească acuma cele 7 alocaţii. 🙂

/Celic/celic_dere_018.jpg

În cel mult o oră de mers ajungem în dreptul mânăstirii Celec Dere, considerată a fi cea mai importantă din zona dobrogeană. Numele mânăstirii, de origine turcă, este dat de pârâul din apropiere care în traducere înseamnă “pâraul de oţel“. În interiorul ei găsim o icoană făcătoare de minuni cunoscută sub numele “icoana care se curăţă singură”.

Nu am o cultură înaltă duhovnicească neumblând prea des prin astfel de locaşuri de cult dar pot spune că tare bine poziţionate şi frumoase mai sunt.

/Celic/celic_dere_067.jpg

/Celic/celic_dere_044.jpg

Deja e miezul zilei. Soarele îşi face de cap fără perdea pe cer. Nici măcar un nor nu era. Ne retragem puţin la umbră admirând locurile înconjurătoare, toată zona te îndeamnă la linişte, te vrăjeşte şi nu ştii când trece timpul.

Ne facem curaj şi pornim la drum după ce umplem bidoanele cu apă, eram conştienţi de căldurile deosebite iar hidratarea era o necesitate majoră.

Principiul de ghidare a fost pe cât se poate de simplu. Trebuia să urmăm cele mai înalte vârfuri iar de acolo ne ghidam către culmile fără pădure, încercând pe cât posibil să ţinem direcţia sud-vest pentru a ieşi în satul Izvoarele.

/Celic/img_2431.jpg

Mai grea era deplasarea pe căldură, degeaba eram prin pădure ascunşi de razele soarelui. Simţeam deseori că nu am aer, că mă sufoc. Ne opream des să ne hidratăm.

/Celic/img_2453.jpg

/Celic/celic_dere_101.jpg

Iarba pe jos e veştejită, frunzele copacilor poartă deja culoare ruginie. Din loc în loc găsim copăcei plini de coarne. Toate erau bune, unele dulci acrişoare numai bune de mâncat să îţi lase gura pungă şi altele foarte bune să te strâmbi de acre ce erau. 🙂

/Celic/celic_dere_075.jpg

/Celic/celic_dere_088.jpg

Ieşim într-o zonă curăţată de pădure în valea Celic. Aici găsesc o tufă cu flori albe plină de fluturi albi şi ruginii, nu am mai văzut aşa mulţi la un loc decât la televizor.

/Celic/celic_dere_111.jpg

/Celic/celic_dere_117.jpg

Vântul nu adie deloc, tânţarii şi musculiţele ai crede că te-ar mânca de viu de fapt pe căldura aceasta nimeni nu se mai oboseşte să bâzâie… 🙂 Interesant este că am preferat să ies în bătaia soarelui, parcă îmi era mai bine, simţeam în pădure cum mă ustura pielea, transpiram continuu.

Aşa îmi trebuie, eu am vrut drumeţie pe aşa caniculă. 🙂

Orele trec şi apa se consumă din bidoane, aproape că era ora de mers şi litrul de apă, am început să fac economie să încerc a mă limita.

/Celic/celic_dere_132.jpg

/Celic/celic_dere_130.jpg

Dacă aş aminti că am urcat pe vârfurile Ediler sau Techeua, cele mai înalte din aceste împrejurimi, nu cred că ar spune nimănui nimic. Mă rezum prin a expune că aceste denumiri sunt de origine turcă păstrându-se din vremea dominaţiei otomane. De altfel la ora actuală în Dobrogea există cel mai mare număr de turci din ţara noastră.

/Celic/celic_dere_143.jpg

/Celic/celic_dere_175.jpg

Partea finală de traseu ne găseşte mergând prin iarba înaltă aşa cum vezi la televizor prin savanele africane, câteva gazele lipseau că girafele eram noi… aşa ni se întindea gâtul după o bere rece că abia aşteptam să ajung în sat. 🙂

/Celic/img_2534.jpg

/Celic/celic_dere_180.jpg

Ca decorul de savană să fie complet mai trebuiau ceva animale serioase de pradă gen leoparzi sau gheparzi că leii ce îi aveam eu prin buzunare nu prea erau aşa fioroşi. 🙂

/Celic/celic_dere_183.jpg

/Celic/celic_dere_190.jpg

Ieşirea din traseu ne găseşte în drum spre satul Meidanchioi, acum purtând numele de Izvoarele, cu bidoanele aproape goale consumând aproape 5 litri de apă în 6 ore.

Din fericire în calea noastră dăm peste oaza salvatoare, un izvor amenajat cu apă bună de băut. După ce beau jumătate de litru de apă pe nerăsuflate cealaltă jumătate îmi linişteşte complet setea şi continuăm cu paşi repezi spre intrarea în sat.

/Celic/img_2647.jpg

Se pare că pe uliţele satului nu dă nimeni cu mătura. În nici cinci minute m-am umplut de praf din cap până-n picioare. Colbul era de două degete gros, când păşeam se făcea nor în jurul meu. 🙂

Drumeţiei aş putea să îi pun punct de când am ajuns la izvor consimţind faptul că ne-am dus la bun sfârşit obiectivul propus pornind la drum pe o vreme mai mult decat calduroasă céea ce a creat un disconfort termic mai mult decâat real. Dar aş greşi să mă limitez doar la atât de expus fără să aduc aminte de cum am ajuns acasă.

Există o problemă ce apare în aceste zone dobrogene… transportul… Atât timp cât nu faci o buclă să poţi ieşi la maşina cu care te-ai deplasat, esti dependent de alţii cu transportul pentru că ai mari şanse să dormi în câmp. Puţini îşi fac milă să te ia din drum, de aceea ca să putem ajunge acasă, eu la Galaţi şi Andrei la Brăila, am fost nevoiţi pe nici 65 de kilometri să oprim 3 maşini.

Prima dată am scurtat la jumătate distanţa fiind lăsaţi la intersecţie cu drum ce venea dinspre Turcoaia, de o basculantă, după care am continuat cu o dacie până în oraşul Măcin iar de acolo, deja trecut de orele nouă seara, opreşte lângă noi şi ne duce spre casă un BMW. 🙂 Ca să vezi ce baftă am avut şi am ratat la mustaţă un dormit în aer liber. 🙂

/Celic/celic_dere_227.jpg

Dobrogea ascunde locuri deosebite de umblat. Nu este mediatizată precum alte locuri şi chiar de ar fi tot nu ar atrage prea mulţi călători în această zonă lipsită de farmecul înălţimilor ameţitoare. Aici potecile îs domoale, reprezentând poate mai mult prilejul de a face mişcare în natură la orice vârstă fără mari dificultăţi.

Cât mă priveşte pe mine, voi reveni cu drag pe aceste coclauri, că mie îmi plac, mai ales că fac şi o economie serioasă de bani, fiind aproape de mine 🙂 …dar de revenit asta se va întâmpla mai prin toamnă, când s-o răcori vremea… 🙂

/Celic/celic_dere_185.jpg

Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a citi şi privi cele prezentate de mine.

Vă salut şi numai bine !

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*