La fiecare ieșire in natură, indiferent că este o călătorie până la „muntele cel mare” sau doar o plimbare cu „ţoacla” pe coclaurile de lângă oraș, minunata creație a lumii ce ne înconjoară nu încetează sa mă uimească și sa mă bucure. Îmi plac culorile florilor, foșnetul copacilor, cântecul păsărelelor, susurul pârâielor, culegerea lină a apelor sau prăvălirea cascadelor, liniștea albastră a lacurilor, sclipirile soarelui printre nori sau tunetele furtunii, dar parcă dintre toate cel mai mult îmi fac inima să tresare măreția munților și cântecul oamenilor. Pentru că, odată ce ai urcat pe munte, odată ce ai luat contact cu această esență dură a universului, odată ce ai simțit frumusețea, puritatea și eternitatea acestui material simți mai devreme sau mai târziu nevoia să te întorci.
Ce este sentimentul Uaaau? E acel ceva dincolo de dincolo de provocarea fizică și mentală pe care urcatul unui munte o aduce, dincolo de aura de pretinși cuceritori, dincolo de desprinderea de realitatea comercială ce vrea sa iți ucidă spiritul, e acea clipă unică, acel moment când asemeni unui copil în fața unui număr de magie te opreşti si mut de uimire nu poți să spui decât: Uaaau !
Am umblat ceva prin munți anul acesta. Am umblat prin munți mai mari sau mai mici, iarna, primăvara sau vara, singur sau cu prietenii şi muntele a avut de fiecare dată ceva cu care să mă încânte. Prin această serie de articole sper să ofer şi altor persoane măcar o părticică din acele câteva momente magice pe care le-am trăit în acest an, pentru că aşa cum spunea cineva trebuie să dai ca să primești. Sper sa va facă plăcere!
Deci să pornim la drum. Astăzi tăvălugul amintirilor ne va duce spre un munte drag inimii mele, spre Crai. O plimbare de primăvară împreună cu familia Cepoiu pe la poalele muntelui, intr-o minunată de zi de primăvară (19.05.2011), pe ruta Moeciu – Valea cu Calea – sat Măgura – Măgura Mică (1375 m) – Moeciu. O incursiune in lumea verdelui crud, a pajiştilor înierbate decorate cu case răzlețite, a pomilor înfloriți, a exploziei de galben a păpădiilor, un imn triumfător al primăverii și al vieții.
De abia plecasem de jumătate de oră din Moeciu, și urcăm ușor pe frumoasa vale, așteptând dintr-o clipă în alta ca valea să se deschidă, şi să apară creasta Craiului, dar în momentul în care orizontul s-a lărgit, nu am putut decât să exclamăm, muți de uimire: Uaau!
Înaintăm printr-o lume a culorilor, a bucuriei naturii renăscute, iar spectacolul ce se deschide în fața noastră este cu adevărat magnific:
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
In mătăsuri lungi de vânt,
Laşi in urma, pe câmpii,
Galbeni vii de păpădii. (G. Topârceanu – Rapsodii de primăvară)
Craiul văzut din zborul unei gâze, o fotografie draga inimii mele, intitulată „Unde zboară inima”:
Lumină pretutindeni! Primăvară
Si verde proaspăt ca un suflet nou
Si mieii albi ca merii albi din ţară,
Si pace-n gânduri vechi şi-n grâul nou. (I. Pillat – Primavara)
Pe măsură ce urcăm spre satul Măgura, orizonturile se deschid şi spre est, spre Bucegiul încă în straie albe:
Si sus, pe zarea vremii, ca o dunga
De mari albastre cu sclipiri de nea,
Bucegii neclintiţi, pe când se-alungă
Si tren, si primăveri, și viața mea. (I. Pillat – Primavara)
Urcăm încet, trecând prin curțile oamenilor spre Măgura Mică, având o perspectivă minunată a satului iar în ultimul plan culmea de legătură între Piatra Craiului şi Leaota, peste pasul Giuvala (Bran):
Ocolim Gălbenarea și suntem în partea nordică a Măgurii Mici, unde un păr înflorit ne zâmbește uimit și el, cu Piatra Mică în plan secund:
Iată-ne și în minunata șa dintre cele două măguri, de unde admirăm Măgura Mică:
pe care nu vom urca însă astăzi, căci nori încruntați încep să se adune dinspre Bucegi, aducându-ne aminte că , aici pe munte, primăvara este o permanentă luptă, din care știm însă că soarele va ieși învingător:
Ne adăpostim de ploaie în curtea unor oameni gospodari, și când vremea începe să se îndrepte pornim înapoi, cu multă bucurie în suflet, nu înainte de a mai face o fotografie acestui loc minunat unde mereu mă voi întoarce cu drag: Măgura, Romania.
Pe data viitoare!
Fain!
Tura asta trebuie refacuta si in alta perioada. In mod sigur acum, toamna trebuie sa fie deosebit.
Uaaau! 🙂
Foarte frumos articol si bine garnisit cu imagini care te cheama la o noua tura.
Deci sugestia lui Alex ar trebui pusa in practica, ……daca vremea ne permite.
Frumos.Ne readuci primavara in plina toamna.Felicitari!
Cum a zis si Catalin – ne-ai adus primavara! M-am mirat un pic la inceput, apoi am gandit ca toamna se numara turele/bobocii, ca mai apoi sa ma bucur de prospetimea si spatialitatea peisajelor.
Inspirata postare si cred ca o refacere a turei acum toamna, cu frunze galbene si creste inzapezite nu e deloc o idee rea. Poate chiar sa incerci sa faci aceleasi fotografii.
Felicitari pentru jurnal si spor mai departe cu MecanTuristul!
Toamna –mesteceni galbeni, fagi caramizii, zada portocalie, brazii verzi. Acu’ ii traznet pe Rucar-Bran, io nusht’ ce mai stati.
M-am regasit in cuvintele introductive pe care le-ai scris cu referire la lucrurile care iti plac .
Si expresia „minunata creație a lumii ce ne înconjoară nu încetează sa mă uimească și sa mă bucure” imi trezeste sentimente de admiratie. Cred si eu cu tarie ca muntele ne ofera, noua, iubitorilor de natura, acest sentiment de extaz pe care tu l-ai descris foarte sugestiv ca fiind, „Sentimentul Uaaau!”. Foarte frumos titlul! Si locurile descrise sunt pe masura. Articolul mi-a trezit putin imaginatia, fiindca nu m-am gandit niciodata la aceasta stare psihica de mare intensitate euforica.
Astept continuarea.
Ioan Croitor
Superb verdele crud ce se regaseste in mai toate pozele. O sa ne fie dor de primavara…dar si toamna este cu farmecul ei.
Multumesc la toata lumea pentru cuvintele frumoase, numaratul bobocilor va continua 🙂
Edi redivivus! Si nu oricum. Din nou la hotarul dintre literatura si rt-ul unei ture pe munte, scrierea ta este deosebita si-mi pare rau ca nu sunt in seara asta la Takis pentru a te felicita.O fac insa aici cu un sincer Uaaau!