Invitaţie buzoiană

6
2998

Zona Buzăului este o destinaţie de weekend tentantă pentru turismul cultural și de descoperire, ce scoate la iveală mărturii ale trecutului istoric şi geologic unice şi spectaculoase.Vă propun o incursiune în ținutul Buzăului, un circuit cu plecarea din oraşul Buzău, obiectivele turistice fiind grupate în arealul Verneşti-Măgura-Berca.

Pornim, aşadar, din oraşul Buzău în direcția nord-vest pe drumul național DN10 Buzău-Braşov şi după 4 km ajungem în comuna Vernești, cunoscută printr-o bogată activitate în viticultură.Aparținând tot de comuna Verneşti, în satul Cârlomănești se găsesc ruinele cetăţii dacice descoperită în anul 1970.

Pe valea Nişcovului, ajungem în satul Grăjdana, denumire provenită de la fiica lui Jipa, căpitan de Vernești, ce a întemeiat în anii 1690-1691 schitul Grăjdana, astăzi dispărut.Schitul era de măicuțe, a fost deființat în anul 1879.Pe malul stâng al Nișcovului, între satele Haleș și Grăjdana descoperim satul Valea Sălciilor, vechea denumire a așezării fiind Miluiți.Cum sugerează numele, satul a fost înființat de un grup de pribegi, pe care moșnenii i-au miluit devenind clăcași.

În satul Leiculești (comuna Tisău), la 30 km de municipiul Buzău, se află Mânăstirea Barbu, ce poartă numele ctitorului său, căpitanul Barbu Bădeanu. Acesta a ridicat biserica mânăstirii între anii 1662-1669, ajutat fiind de soția sa, jupâneasa Rada si de fiii lor.

În sec.al XVIII-lea, Mânăstirea Barbu a devenit metoc al Mânăstirii Văcărești, închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Dupa secularizarea din vremea lui Cuza, mânăstirea de călugări a fost desființată, așezământul monahal fiind reîntemeiat în anul 1871, dar ca mânăstire de maici. Biserica a fost reparată între anii 1894-1895.  În urma decretului din anul 1959, autoritățile comuniste au desființat mânăstirea, refăcută după anul 1989.

Ajungem în satul Haleș (comuna Tisău) unde descoperim mânăstirea-fortificată Bradu, ctitorită de boieri locali în prima parte a secolului al XVI–lea și reconstruită în 1632 de vel comisul Radu Mihalcea.În 1690 Constantin Brâncoveanu își trimite soția la mânăstire pentru a o apăra de năvălirea turcilor.Complexul este format din zidul de incintă al cetății, masiv și impunător, Casa Domnească, ruinele chiliilor și spaţiilor de locuit, turnurile de colţ și biserica „Sfântul Dumitru”, construită în 1634, în care și astăzi se săvârșesc slujbe religioase.

Drumul ne îndrumă spre dreapta către tabăra școlară de la Poiana Pinului, situată într-o zonă de dealuri acoperite cu păduri, la 33 de km de Buzău.După alți 2 km ajungem la Mânăstirea Ciolanu, singura dintre așezările monahale aflate în județul Buzău atestată documentar încă din secolul al XVI-lea. Are două biserici, situate la o distanța de 100 de metri între ele. Aici există și un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tattarescu prin anul 1886, obiecte de cult și veșminte religioase.

După tradiție, mânăstirea ar fi fost ctitorită de Doamna Neaga (soția domnitorului Țării Românești – Mihnea al II-lea) la anul 1590, deși alte izvoare indică drept ctitori la anul 1568 pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu si Dragomir Sorescu din Vernești.Numele de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihaștri care au fost descoperite în această poiană.

Chiar lângă mânăstire a fost constiuită între 1970-1985 tabăra de sculptură de la Măgura, un excepțional muzeu în aer liber. Aici se află 256 de lucrări realizate din piatră de Măgura de către absolvenți ai facultății de arte plastice care au făcut ucenicie în această zonă sculptând pietrele puse la dispoziție de cunoscuții cioplitori din Ciuta.

De la Ciolanu se urcă o cărăre prin tabăra de sculptură și prin pădure doi km pentru a ajunge la Schitul Cetățuia situată pe partea nord-vestică a dealului Ciolanu pe coama de calcar cuprinsă între râul Buzău și pârâul Nișcov.Schitul cuprinde în ansamblul său toată partea de sus a culmii Cetăţuia (632 m), în punctul cel mai înalt fiind aşezată biserica veche. Incinta schitului este marcată prin zid de piatră către sud şi prin gard în rest şi cuprinde biserica veche, biserica nouă (ridicată în ultimii ani), casa care adăposteşte chiliile măicuţelor, clopotniţa deschisă şi o altă construcţie recentă, ridicată în colţul de nord-vest al incintei.

Biserica veche, elementul principal de la Cetăţuia Buzăului, a fost ridicată între anii 1854-1862, cu hramul Schimbarea la Faţă, ctitor fiind Iosif de la Mănăstirea Ciolanu, ajutat de ucenicii săi, Eftimie şi Isodor. Lăcaşul a fost zugrăvit în anul 1868, prin grija domnitorului Carol I.La poalele Cetăţuiei putem admira minunata depresiune a Cislăului, cu albia liniştită a Buzăului și unduirile Munţilor Buzăului.

Pornind le Ciolanu, drumul se desfășoară cu multe serpentine strânse și ajungem în punctul Fântâna Rece unde vizităm expoziția de sculptură veche (cruci vechi de peste două secole ce au basoreliefuri, cu imagini divine şi cu steme, ghizduri de fântână, teici şi jghiaburi, uluce şi alte obiecte, toate din piatră).

Trecem pe lângă Schitul Nifon, înființat în anul 1811, de ierodiaconul Nifon, care a ridicat aici o bisericuţă de lemn şi a amenajat şapte izvoare cu apă sărată, sulfurată şi iodurată. Episcopul Dionisie Romano a deschis la 1 octombrie 1861 o şcoală cu internat la Schitul Nifon și reamenajează băile sulfuroase unde soldații din armata română veneau la tratament.Dupa secularizarea averilor mânăstirești în 1864, schitul a fost desființat.

Ieșim în drumul național 10 Buzău-Brașov, în dreptul grupului statuar „Fântâna lui Mihai”, ce simbolizează trecerea lui Mihai Viteazul în Transilvania în octombrie 1599. Alături, un popas turistic întâmpină călătorul doritor de bucătăria culinară buzoiană.

Despre denumirea satului Măgura, localnicii au o poveste haioasă: „la trecerea lui Mihai Viteazul în zonă, țăranii au fost împroprietăriți cu pământ ca răsplata a vitejiei lor în lupte .Dar cum de fel erau cam galăgioși, Mihai s-a răstit la ei: Măăăăăă, gura!”

Pe direcția Buzău la ieșirea in satul Măgura cotim spre stânga pentru a vizita Casa Memorială „Vasile Voiculescu” de la Pîrscov.Expoziţia memorială se găseşte în satul în care s-a născut la 13 octombrie 1884 poetul, dramaturgul, publicistul şi editorul Vasile Voiculescu, personalitate remarcabilă a literaturii româneşti.Reconstituită între anii 1986-1988, după modelul vechii locuinţe, noua clădire a devenit casă memorială în 1996. Ulterior, colecţia s-a îmbogăţit cu lucrări şi obiecte donate de familie, cu mobilier recondiţionat şi completat cu piese specifice perioadei în care scriitorul a locuit aici.

De la Pîrscov ne întoarcem la Măgura, trecem prin satele Unguriu și Ojasca, ajungând la Berca unde ne încadrăm spre stânga și traversăm calea ferată, trecem podul peste râul Buzău și alegem în primă fază să mergem la Mânăstirea Rătești, mânăstire ortodoxă cu viață de obște în care se nevoiesc în jur de 60 de maici.

Prima mentionare a Schitului din Rătești se păstrează din 1634, când acesta este amintit într-un act de danie al monahului Sofronie din Gomoești. Un alt document care amintește de Schitul Rătești datează din 1652; în acesta mai mulți bărbați dau mărturie despre faptul că „moșia Rătești aparține lui Dragomir Capitanu”.Biserica este de proporții imense având 30 metri în lungime, 15 metri lățime, construită pe o temelie de piatră de un metru și cu înălțimea până la acoperiș de 10 metri.

Ne întoarcem la Berca și ne îndreptăm către Rezervația „Vulcanii Noroioși”. Parcurgem circa 10 km până la următoarea intersecție, unde o luăm la dreapta, de unde mai avem de mers, conform indicatorului, 7 km până la Vulcanii Noroioși.

Vulcanii Noroioși sunt o rezervație botanică și geologică aflată pe raza comunelor Berca și Scorțoasa. Fenomenul vulcanilor noroioși poate fi observat în două puncte separate, numite Pâclele Mari și Pâclele Mici.

Vulcanii Noroioși reprezintă cratere în miniatură, care se formează cu ajutorul gazelor naturale provenind de la mai mult de 3000 m adâncime care la contactul cu pânza freatică și solul argilos de la suprafață formează mici conuri care scot o pastă fluidă de culoare gri. Acești vulcani noroioși se întind pe circa 30 ha si reprezinta un fenomen unic in Romania și rar întâlnit în lume.

Puteți întâlni aici o serie de plante rare respectiv: „gărdurarița” (Nitraria Schoberi) o plantă central asiatică situată la limita vestică a arealului, colilia și pirul stepic.Noroiul vulcanilor aduce din adâncimi mici cantităţi de hidrocarburi şi sare, precum şi fragmente de roci sedimentare şi fosile de organisme.

Zona Berca a fost cândva foarte bogată în petrol. Între cele două războaie mondiale concura prin volumul extras cu zona Prahovei. Petrolul din Subcarpaţii Buzăului avea şi o calitate deosebită, fiind sărac în parafină. Prezenţa sa la mică adâncime a făcut posibilă extragerea, încă pe la 1517, prin simple gropi numite „păcurăriţe“, după cum menţionează un document.

Întorcandu-ne la Berca putem vizita „cetățuia de pe deal” – ruinele mânăstirii Berca, situată pe platoul Cetățuia ce domină împrejurimile comunei.

Primul document de atestare a mânăstirii datează din 1672, când o babă Ana cu fiii, ginerii şi cumnaţii săi, face o danie stolnicului Mihalcea Cândescu, fratelui său Drăghici spătar şi mănăstirii Berca la Pleşcoiu de Jos.Din fostul ansamblu monahal se mai păstrează astăzi biserica cu turlă pe naos şi pridvor pe stâlpi din zidărie, fosta stăreţie, alcătuită dintr-un parter înălţat, acum în ruină, ce surmontează o pivniţă cu gârlici de acces, un corp de chilii şi un turn-clopotniţă aflate în stare avansată de ruină şi o parte din zidul de incintă. Așezământul monahal a fost reînființat în 2003.

Alegem să continuăm traseul pe la Pleșcoi, sat alăturat de Berca, renumit prin cârnații din carne de oaie și pastramă. Se pare că rețeta cârnaților de Pleșcoi aparține zarzavagiilor sârbi care s-au stabilit în zonă în secolul XIX si care au adus și rețeta de babic de Buzău. Nemultumiți de gustul cărnii de oaie din regiune, care era diferit de cel de acasă, sârbii au condimentat puternic carnatii, i-au afumat și uscat pentru a-i putea mânca. Cârnații se pot cumpăra de la gospodăriile „cârnățarilor” din sat.

Zona Buzăului reprezintă un loc ideal de a pleca de acasă în mini-vacanțe, aflându-se la doar 120 de km de Galați sau București,  iar peisajele și locurile sunt fascinante.

 

6 COMENTARII

  1. Daca mai bagai in acest articol si casuta mea batraneasca de la Maaa..gura (unde intotdeuna se gaseste o tuica de Buzau si un vinisor), consideram ca este perfect…asa, nu-ti pot acorda decat nota 10 cu felicitari. :))
    Felicitari pt. acest articol bine documentat.

  2. @ Edi – ramane sa facem o adunare la gura sobei sa stam la povesti cu vin fiert, carnati de Plescoi si o pastrama de oaie la Magura :).

  3. Interesanta istoria buzoienilor. Gratie invitatiei tale am reusit sa calatoresc virtual prin locuri prin care nu am mai fost si sa aflu astfel lucruri noi. 🙂 Abia astept sa am iar ocazia sa revin in Buzau (in special in muntii sai – am chiar o restanta prin Ivanet si nu numai…).

  4. Cine n-are buzoieni, sa-si cumpere. Noi avem…
    Dak Emilia citeste jurnalul asta cu atatea biserici, schituri si manastiri cred ca trece zona la „must be”.(Noi am fost doar la vulcani).Cat despre platoul ala plin de „legume”din final sigur te va contacta Adi Pietroiu, dar numai dak supavietuieste dupa ce-l vede…

  5. Un itinerar cu dă toate.
    In vara am decoperit si noi ruinele Manastirii Bradu, dar n-aveam nicio informatie despre ea. Acum m-am limpezit.
    Sper sa ma limpezesc si daca pozele cu carnati si comentariile lui Mastroiani sunt doar reclame…
    Felicitari pentru realizarea acestui circuit turistic!

Dă-i un răspuns lui GabiR Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.