QR Code Business Card
Articol postat de

Oameni de langa noi: rusii lipoveni

,,4 martie 1970

Dragă părinte Aghei,

Vă scriem această scrisoare despre preotul Manuil.

Dragă părinte Aghei, noi nu mai suntem copii; avem aproape 66 de ani sau mai mult. Vă scriem o întâmplare foarte înspăimântătoare.

Veneam de la lucru într-o zi de joi, la orele 14,00-15,00, şi am trecut Dunărea la Ghecet Smârdan. Aşteptam autobuzul ca să mergem acasă.

Stând pe malul Dunării lângă bufet şi privind în partea unde bacul traversează Dunărea, vedem ceva pe apă ca o barcă, dar parcă nu era barcă, ce se apropia spre partea asta, la Ghecet.

Noi eram 11 bărbaţi şi 7 femei, cum cunoaşteţi brigada.

Ne uitam şi, când s-au apropiat, erau trei bărbaţi pe apă, care mergeau ca pe gheaţă.

Când ne uitam mai bine, era preotul nostru Manuil şi doi bătrânei de o parte şi de alta a lui.

Femeile noastre s-au speriat, s-au întors, au început să tremure şi nu puteau scoate un cuvânt. Noi priveam.

Ei au sosit la mal, au intrat sub streaşina bufetului şi s-au oprit lângă o masă. Preotul Manuil a intrat în bufet şi a adus o sticlă de apă minerală. Unul din ei a scos trei pahare şi le-a pus pe masă.

Părinte, paharele străluceau ca soarele, de nu mai puteai să te uiţi la ele. Preotul Manuil a turnat apă în fiecare pahar, au băut şi deodata au dispărut.

Dragă parinte, nouă ni s-au tăiat picioarele de frică şi nu mai ştiam unde să mergem. Unul din noi a zis să mergem în partea cealaltă, la Brăila, alţii-acasă.

Până târziu, am râmas pironiţi în acel loc. Nu puteam face un pas. Abia la ultima oră am plecat. Femeile noastre s-au îmbolnăvit de frică.

Dragă parinte, ceea ce am vazut aceea v-am scris. Noi am fost 18 persoane şi cu toţii am vazut cum preotul Manuil trecea Dunărea cu doi oameni.

Plecăciune parinte şi nu vă supăraţi că nu v-am spus mai mult, că ne e frică.

Oamenii din comuna Carcaliu”

 

Era praznicul mânăstirii Uspenia din Slava Rusă, mare sărbatoare, la care veneau pelerini din toată ţara.

În acel an însă, s-a întâmplat ca părintele Manuil să aiba rânduită o slujbă la ora 9, în biserica sa din Carcaliu. Slujba dura mai mult de jumatate de ceas şi Manuil o ţinuse aşa cum se cuvine, respectând fără grabă canoanele.

Cu toate acestea, pe la ora 10, în timpul Evangheliei, el era deja în altarul mânăstirii Uspenia.

,,Blagosloveşte-mă, Sfinţia Ta!”, s-a auzit glasul lui, şi părintele Manuil s-a aruncat la picioarele episcopului Ambrosie.

Uimiţi, oamenii care îl ştiau la Carcaliu, la mai bine de 100km distanţă, l-au întrebat cum de ajunsese aşa de repede.

Oamenii l-au privit cu uimire şi au prins a-şi face cruce. Preotul lor începea să îi pună pe gânduri…

Când Dumnezeu era mai aproape de oameni, erau şi vremuri în care să se mai întâmple minuni…

Emanoil Petrov se născuse în anul 1914 din neamul vechi al unor cazaci de pe Volga.

Străbunii lui veniseră la malul Măcinului cu mulţi ani in urmă, ca refugiaţi.

În cadrul sinodului de la Moscova din anul 1654 patriarhul Nicon a impus revizuirea cărţilor sfinte.

Deasemeni ţarul Petru cel Mare (1682-1725) introduce măsuri de europenizare a ţării: schimbarea straielor, tăierea bărbilor etc.

Aceste lucruri au produs o schismă în Biserica rusească, în urma căreia episcopul Pavel de Colonna, împreună cu trei stareţi de mânăstiri se opun noilor tendinţe.

Măsurile de constrângere la care au fost supuşi i-au silit pe opozanţi, numiţi ,,vechi credincioşi”, adică ,,staroveri”, să emigreze spre Serbia, Moldova şi Dobrogea.

Refugiaţii ajunşi în Moldova şi Dobrogea erau conduşi de stareţul Filip de la Mânăstirea Ponen. De aici numele lor de filipoveni, sau, mai scurt, lipoveni.

La rândul lor lipovenii s-au scindat în două mari grupuri: popoviţi şi bezpopoviţi.

Dacă la popoviţi serviciul religios era oficiat de un preot şcolit, la bezpopoviţi (bez=fără) serviciul divin era oficiat de un membru ales din colectivitatea satului.

slava-1-art-art2

În Carcaliu, satul pescăresc de pe malul braţului Măcin, lipovenii sunt bezpopoviţi, iar Manuil fusese ales să le fie preot pe la vârsta de 33 de ani.

Prima sa liturghie o înălţase cesrului într-o zi de Florii. Fusese mare sărbătoare, mai ales că biserica sa era cea mai mare biserică lipovenească din ţară.

Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi are sediul peste Dunăre, la Brăila. Aici se afla Mitropolia credincioşilor lipoveni de pretutindeni.

Biserica metropolitană din Brăila.

braila-1mitropolia_lipov-1-art

Slujbele religioase se ţin şi astăzi în limba slavonă, iar scrierea în biserică se face cu caractere ruseşti. Pentru sărbatori se foloseşte calendarul iulian, cu 13 zile după data din calendarul gregorian.

Numai sărbătoarea Paştelui se potriveste in calendar cu data ţinută şi de ceilalţi creştini ortodocşi.

De Paşte lipovenii se salută ca şi noi: ,,Hristos voskrese!”  ,,Voistinu voskrese!”

Turlele aurite ale bisericii lipoveneşti din Brăila într-o după-amiază însorită de noiembrie 2011.

braila-mitrop

Morala a fost cândva un lucru sfânt la lipoveni.

Dacă o pereche trăia în concubinaj, cei doi n-aveau voie să ia apa de la fântâna niciunui sătean.

Dacă cineva se milostea şi-i primea la fântâna lui, apoi popa nu mai aghezmuia acea ogradă.

De mână cu viitorul.

slava-12-art-art2

Cu toate că, aşa cum se cuvine, tinerii lipoveni făceau armata sub drapelul tricolor, de multe ori ei erau priviţi chiorâş de camarazi şi de câtre unii gradaţi. Asta în special în anul 1968, când ruşii invadaseră Cehoslovacia.

Totuşi lipovenii simt româneşte: cei mai în vârstă au depus jurământ militar pentru România şi parcă dintotdeauna acestei tări îi aparţin.

Aici are lipoveanul casa, familia, rudele. Cu fiecare generaţie locul de baştină devine tot mai mult o abstracţiune.

Când se gândesc la rudele din Siberia, parcă li se face tot mai cald… Adevăraţii bărbaţi lipoveni umblă şi iarna în cămaşă… Niciodată încheiată la gât.

slava-5-art

În 1945 li s-a interzis lipovenilor să mai vorbească ruseşte.

Exista legenda că la fereastra oricărei case de lipoveni stă cineva cu un ciomag şi ascultă dacă se vorbeşte ruseşte.

În acele vremuri un lucru care îi trăda pe lipoveni erau încălţările cu talpa din lemn de tei.

Copii se amuzau când troncăneau ca nişte cai. (Probabil că atunci a inventat stepul Stepan Stepanovici). De pe deal coborau cu galenţii ca pe nişte patine.

slava-6-art

Puţin mai târziu, prin anii ’50, noul partid muncitoresc din România ducea o politică agresivă de sovietizare.

Comuniştii se aşteptau ca ruşii lipoveni din Dobrogea sa fie primii care să îmbrăţişeze cu entuziasm modelul fraţilor de peste Nistru.

Spre uimirea organelor de partid, lipovenii au refuzat rolul ingrat de trădători faţă de ţara şi poporul care, la necaz, i-a adoptat fără nicio rezervă.

slava-3-art

În timp, lipovenii au refuzat să-şi dea copiii la şcoli doar cu predare în limba rusă, conştienţi de handicapul de comunicare pe care aceştia l-ar fi avut în viaţa trăită în România. (Spre deosebire de conaţionalii unguri, care par să nu vadă cest lucru.)

Domnişoarele în port tradiţional lipovenesc.

slava-16-art

slava-16-art2-art3-art10

slava-17-art-art2

Mare parte din fotografii au fost realizate pe data de 28 august 2011, cu ocazia hramului Mânăstirii Uspenia din localitatea Slava Rusă.

slava-15-art

Cu această ocazie se reunesc aici credincioşi din lumea întreagă.

slava-14-art

La slujba de liturghie în ziua de sărbatoare se înconjoară micuţa bisericuţă vopsită în exterior cu incredibilă culoare roz.

slava-13-art-art2

Costumul bărbătesc lipovenesc tradiţional este compus din cizme sau pantofi, pantaloni largi şi ,,rubaşka”, cămaşa fără guler purtată peste pantaloni şi legată la mijloc cu brâu de lână colorată, cu ciucuri la capete.

slava-9-art

Piesa de bază a costumului femeiesc este ,,iubca”, fusta largă şi lungă pănă la glezne. Ca şi la bărbaţi, mijlocul este încins cu un brâu colorat.

Capul femeilor este acoperit obligatoriu cu batic.

slava-7-art-art2-k

La casele lipoveneşti cu fronton, acesta este frumos decorat cu elemente floristice şi zoomorfe.

Deasemeni sunt decoraţi stâlpii şi balustradele de lemn de la prispa casei.

Pereţii exteriori sunt cel mai adesea văruiţi în alb, iar tâmplăria se vopseşte în albastru.

slava-21-art

De multe ori casele sunt împodobite cu ,,vetrinice”, nişte săgeţi de forma unor păsări sau peşti, care indică direcţia vântului.

La lipoveni icoanele sunt aşezate în colţul camerei, iar sub ele, de sărbători, arde candela.

Un element specific caselor lipoveneşti este cuptorul întins, numit ,,leojanka”, pe care se şi doarme în iernile mai geroase.

Baia lipovenească, de tip saună, e formată din două încăperi: în prima se face focul, iar în cea de-a doua se află un pat de lemn şi o vatră de foc pe care se încing pietre de râu.

Efectul de saună este sporit de aburii produşi prin stropirea pietrelor încinse.

Pentru stimularea circulaţiei se foloseşte o măturică de mesteacăn sau stejar, care se opăreşte şi cu care se loveşte încet peste trupul asudat.

Casa lipovenească în localitatea Slava Rusă.

slava-18-art

Extrem de harnici şi tenaci, lipovenii nu se dau în lături nici de la cele mai grele munci.

Chiar dacă poate fi văzut ca o pasinune ori ca un sport, pescuitul, şi mai ales cel profesional, cu năvod, se dovedeşte a fi o muncă deosebit de grea.

Altădată, în vremea comunismului, când se mai construia câte ceva prin ţara asta, lipovenii puteau fi întâlniţi la muncile grele de la infrastructură. Buni săpători, erau supranumiţi ,,excavatoare cu barbă”.

Lipovenii din satele din Moldova şi Bucovina sunt buni legumicultori si pricepuţi crescători de albine.

In zi de sărbătoare.

slava-8-art

Mi-ar plăcea ca din rândurile unor astfel de Articole să aflu lucruri particulare despre ţipţeri, forestierii aceia germani de pe Valea Vaserului, depre momârlanii din Munţii Poiana Ruscă şi gugulanii din Munţii Godeanu, despre ceangăii catolici din zona Bacăului şi, de ce nu, despre secuii din ,,ţinutul secuiesc”, neam vechi care nu are nimic în comun cu ungurii.

…Căci oamenii locului sunt cei care dau viaţă colţurilor de rai românesc prin care ne poartă paşii şi dorurile.

 

(Fotografii: Andrei Raftopol)

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

9 comentarii laOameni de langa noi: rusii lipoveni

  • Excelent articol despre cultura şi tradiţiile oamenilor ce trăiesc pe teritoriul ţării noastre.

  • Foarte bun articolul, documentat, ilustrat, incarcat de emotia si respectul cu care scrieti mereu despre oameni si locuri.
    Sper ca tot mai multa lume sa citeasca si sa se gandeasca cu luare aminte la toate cele pe care le povestiti – vremurile vor fi tot mai superficiale, unitatea va fi tot mai greu de mentinut, identitatea se va dizolva in id-uri de retea sociala…

  • Interesant articol,care ar trebui sa ne dea de gandit la cat de uniti ar trebui sa fim noi romanii,urmand exemplul altor neamuri care, venite pe meleagurile noastre ne pretuiesc tara mai mult decat noi cei nascuti aici.

  • Diana Anka

    superb!! ne aminteste cine suntem si de unde am plecat…

  • Nelson

    Am trecut de cateva ori prin Slava Rusa si Slava Cercheza, aceasta superba zona a Dobrogei, o data am vizitat cele doua manastiri din Slava Rusa. Dar nu stiam mare lucru despre lipovenii din Dobrogea.O adevarata lectie de istorie.Multumim Dom’ Profesor!
    P.S. Cerchezii ?

  • Eduard Munteanu

    În „Prima Cronică Rusă” este relatată o poveste din perioada convertirii ruşilor, sub conducerea prinţului Vladimir la creştinism (986). Se spune că prinţul (ruşii în acea perioadă erau păgâni) fost vizitat la Kiev de misionari veniţi din ţări străine. Primii au sosit nişte bulgari de pe Volga, care erau musulmani: „Eşti un prinţ înţelept şi prudent, i-au spus aceştia, dar nu ai religie. Crede în religia noastră şi cinsteşte-l pe Mahomed”. Dar când Vladimir a aflat că Islamul îi opreşte pe adepţii lui să bea vin, s-a arătat mai puţin entuziast. „A bea este bucuria ruşilor.Nu putem să existăm fără ea”. Ei, cam asta e explicaţia de ce au devenit ruşii creştini ortodocşi 🙂

  • cotina

    un reportaj foarte interesant si foarte bun
    mai asteptam alte subiecte despre rusii lipoveni,chiar sunt foarte interesanti

  • Atanasiu Sorin

    superb articolul!!!
    dupa ce l-am citit nu-mi venea sa cred ca am ajuns la sfarsit asa repede. nici n-am clipit
    prea tare comentariul lui eduard 🙂

  • Gheorghe Isac

    Deşi am citit articolul la destul timp de la publicare,am avut satisfacţia unei lecturi plăcute,care mi-a adus şi nişte clarificari privitoare la lipoveni.Cred că acest articol ar putea să fie un indemn la inţelegere ,atît confesională cît şi etnică,pentru toţi cei care au trecut sau au rămas pe teritoriul nostru(?) Pornind de la căutarea articolului cu Iacob deal,am ajuns la lipovenii de la Carcaliu şi Slava Cercheză.Imaginile sint super.

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*