QR Code Business Card
Articol postat de

Bălăureală prin Soveja

Astă vară primeam un mesaj pe carpaţi.org de la un anume Alex din Galaţi, mesaj prin care mă anunţa despre grupul lor de montomani. Ajuns în Galaţi am dat şi eu cu subsemnatul la şedinţele lor, am cunoscut (măcar vizual) membrii, și m-am pus la curent cu plecările planificate.

Pentru cei ce încă nu ştiu, întâlnirile au loc în fiecare miercuri la ora 18 în restaurant Takis (în Ţiglina – vezi localizarea) şi orice pasionat de munte şi călătorii e binevenit!

Până acum nu am reuşit să merg cu ei în nici o tură, fiindcă nu aveam echipamentul adus, ba mai mult, la ultima şedinţă tocmai anunţam că  e puţin probabilă participarea mea la o tură de mai multe zile dat fiind faptul că voi începe un curs ce are loc sâmbăta.

După ședinţă, ca de obicei, Alex anunţa pe mail tura stabilită pentru weekend. Era o tură de o zi, aşa cum voiam, dar din păcate era sâmbătă, nu duminică…neconvenabil…. Dar nu a ţinut mult supărarea fiindcă ziua următoare am aflat că voi fi liber în weekend, aşa că mi-am anunţat participarea. Urma să vină şi Mircea, că de mult tot vrem să mergem pe munte, dar chiar în ultima clipă, vineri, mi-a spus că are anumite treburi la facultate şi nu mai poate veni (mare păcat, dar măcar a rezolvat problema în cauză).

night

Vineri seara, după o convorbire telefonică am stabilit cu Dan ora şi locul de întâlnire, apoi mi-am pregătit la îndemână lucrurile necesare după care, pe la miezul nopţii dădeam stingerea. Urma să mă trezesc dis-de-dimineaţă, să mă pregătesc de plecare.

Era 5.55 când, aşteptând la locul de întâlnire, primesc un telefon de la Dan şi aflu că vor ajunge la mine abia la 6.05, motiv pentru care am scos camera să-mi consum timpul cu poze. Nu m-am întors în cămin că mi-ar fi fost prea cald, şi oricum nu aveam ce să mai fac.

Aşa cum au spus, la ora 6.05 au venit Dan şi Doina, m-am îmbarcat şi am pornit spre MICRO 39 să îi luăm pe Ionuţ şi Dan (alt Dan, evident).

După o scurtă oprire la benzinărie, pe la ora 6.26 părăseam Galațiul pe drumul prea bine cunoscut mie, înspre Tecuci.

În jur de ora 7, când treceam de Hanu Conachi mă încerca un sentiment ciudat concluzionat cu o palmă peste frunte, când mi-am amintit cauza: în graba de dimineață uitasem să iau micul dejun, iar acum foamea își intra în drepturi.

Pe la ora 07.44, după podul de la Cosmești, pod pe care acum ar trebui să îl știți (v-am mai povestit astă vară despre el), am făcut un scurt popas, ne-am întins oasele și i-am așteptat pe ceilalți (adică două mașini din trei, a treia urmând alt drum).

După această pauză de țigară / socializare / fotografiere / tufiș,  am continuat drumul sau, mai bine zis,  timp de vreo două ore am moțăit în mașină (ba chiar ațipisem la un moment dat, mai ales că Dan schimbase CD-ul și era o muzică prielnică hibernării).

Eh, acum să nu credeți că am adormit de-a binelea, fiindcă la ora 8.50 coloana de patru mașini se oprea în mijlocul unui sat…. Mă gândeam că e o altă regrupare, dar mă înșelasem, și spre surprinderea mea, ajunseserăm la destinație. Da, eram surprins fiindcă eram învățat cu locații ca Durău sau Izvorul Muntelui, unde ajungi cam „la capătul drumului” ca apoi să intri în traseu. Bine, asta era valabil când era închisă bariera de la Izvorul Muntelui, prin 2008 :D.

Ajunși în fața casei domnului Vova, ghidul nostru, au început pregătirile: s-au parcat mașinile, ne-am urcat rucsacii în spinare, ne-am salutat, am făcut poze….

…s-a împărțit puțină căldură la caniță,
iar alții au servit un mic mic-dejun.
Eu m-am mulțumit să-i prind în poze și să molfăi niște biscuiți, ca să mai astâmpăr foamea despre care vorbeam mai sus. După ce pregătirile erau finalizate și inclusiv ghidul nostru era gata de drum, ne-am adunat să studiem traseul propus….de fapt, ei erau cu studiatul, eu cu pozatul :D.

După ce s-a stabilit pe unde plecăm am pornit la drum, cu o mică oprire la o fântână, trecând printre case, pe un drum de țară, până la unul din prietenii ghidului, cu care ne-am consultat referitor la traseu și care ne-a însoțit câteva sute de metri.

De data asta am să las mai mult pozele să vorbească…că am multe!
Cu ghidul, înainte marș!
Pe la 9.40 făceam ultimii pași pe drum de sat, apoi, trecând pârâul am început bălăureala propriu-zisă
Fiindcă puteți vizualiza toate pozele în lightbox (chestia aia tip pop-up) parte din ele vor fi prezentate la dimensiune mică în articol.
  
  
Da, e o zi frumoasă de toamnă, și se vede foarte bine!
În urmă rămâneau fotografii, sau așa a fost la începutul traseului…

Cum ziceam, am avut o vreme foarte bună pentru plimbare, și fiindcă toți eram pregătiți pentru ger, eram îmbrăcați pe măsură.

Acolo în vale e Soveja, satul din care am plecat cu aproximativ o oră în urmă.
  
  
  
  
Un grup mare și frumos, de toate vârstele. Plecat-am 18 din Galați, cu domnul Vova fiind 19.

Am găsit pe dealurile cutreierate și câteva brîndușe, care diferă de cele de primăvară prin numărul de petale, conform spuselor domnului Vova, ele având doar trei, nu șase. Faptul că și sepalele au aceeași culoare păcălește ochiul.

Nu am spus până acum dar am mers pe nemarcate tot drumul, doar cu o hartă militară …cu multe curbe de nivel și vreo două GPS-uri (unul dedicat și unul pe telefon). Poate pentru ceilalți a fost o problemă, și Alex se simțea judecat de grup pentru drumul necunoscut, dar din punctul meu de vedere totul a fost exact cum trebuia. Adică aveam toată încrederea în el și GPS-uri, chiar dacă din când în când ne mai pierdeam ghidul, acesta urmând harta. În acel moment am regretat că nu am luat cu mine stațiile de emisie-recepție, deși am avut în gând să o fac.

Cum spuneam, uneori poteca, nu era chiar potecă dar fără momente dintr-astea nu se mai cheamă bălăureală!

Bineînțeles, buna dispoziție și cheful de distracție nu a lipsit pe tot parcursul turei, mai ales cu o persoană ca Dan Popa lângă noi. Să fiu sincer, îmi place mult de omul ăsta și nu numai fiindcă are un haz incredibil.

  

La un moment dat am dat peste o cabană foarte interesantă, nu doar prin faptul că era construită pe piloni, fiind un punct de veghe sau ceva de genul, dar mai ales că avea toaletă inclusă, și așa cum se observă în imagine, un sistem de scurgere funcțional.

Cabana în sine era încuiată, doar podul plin de PET-uri și WC-ul erau accesibile trecătorilor. De fapt, podul acela ar fi un adăpost foarte bun în caz de nevoie! Cum spuneam, avea și scurgere, dar fiind din lemn, nu am băgat-o de seamă inițial, ci abia după ce am descoperit baia, am căutat-o.

.

În afară de brândușele amintite, am găsit și vreo două margarete rătăcite care încă mai îndrăzneau să ne zâmbească în potecă.

Pe la ora 12.44, când în sfârșit am găsit un loc prielnic și am dat de drumul forestier, am făcut mult așteptata pauză de masă. E drept că foamea de dimineața s-a lecuit cu biscuiții consumați la plecare și două batoane cu cereale înfulecate pe drum, dar avea să mă ghiontească iar dacă nu făceam pauza.

 

Am luat prânzul deci, fiecare cu ce a cărat de acasă, pe o masă improvizată din buturugile găsite prin luminișul respectiv. După trei sferturi de oră iată-ne din nou la drum, de data aceasta urmând drumul forestier, care în curând avea să ne ducă pe la cele trei (patru) izvoare din zonă.

  
Primul e pentru reumatism (ce culoare, dar mamă ce miros avea apa aia…)
Apoi izvorul de păcură. Da, de păcură! (imaginea din mijloc)
  
Urma izvorul pentru ochi (scrie Nr.1 dar noi veneam din sens opus)

Și ultimul, izvorul pentru stomac, singurul din care am gustat, deși miroase la fel de urât ca restul. Am băgat de seamă că gustul e pe măsura mirosului….mai ales că înainte de asta mâncasem o bomboană 🙁 Izvorul e de fapt țeava aia mare și ruginită din poza din mijloc….și nu aș putea exact să explic ce fel de alge sau ciuperci trăiesc, pe lângă oxizi de fier (sau rugină) în acea incintă…totuși cică face bine la stomac.

  

Continuăm drumul și, pe la ora 15.10, ajungeam din urmă grupul, deja instalat la intersecție, în Vizantea. Aflăm acum că ultimul autobuz a plecat pe la orele 14, deci singura noastră opțiune ar fi să mergem pe jos până când, oprește vreo mașină și ia șoferii până în Soveja.

Bineînțeles că nu a oprit chiar prima mașină, dar important e că a oprit una. Aveau un singur loc disponibil, deci doar unul din cei 4 șoferi a plecat.

 

În timp ce șoferul se plimba de colo colo cu mașina (cu autostopul până în Soveja, înapoi să ia restul de șoferi pe care apoi să îi ducă la Soveja să recupereze restul mașinilor) noi am continuat drumul, tot la pas.

 

După aproximativ o oră de mers de la ultimul popas amintit, la ora 15.55 am ajuns în stația de autobuz în localitatea Câmpuri.

  

Și acolo am stat, ne-am relaxat, am glumit și am făcut poze vreo jumătate de oră, până când au sosit trei din cele patru mașini. Din tot grupul, patru persoane (o mașină) au plecat spre Lepșa, unde urmau să înnopteze pentru ca a doua zi să-și continue drumeția. Noi restul, am așteptat și ultima mașină să sosească, ne-am îmbarcat și am pornit către Galați.

Ei, dacă drumul de dimineață l-am petrecut moțăind, drumul de întors a fost mult mai fain, cu atmosferă, cu muzică bună și cântat aproape ca la karaoke, mai ales când ne oprea Ionuț muzica.

Înainte de a ne îndrepta efectiv spre casă, pentru a respecta tradiția „cinei de final de tură”, s-a hotărât oprirea la Hanu Conachi unde a servit fiecare ce i-a poftit inima și burta.

 

Inițial, nu am găsit locuri să stăm grămadă așa că ne-am așezat și am comandat la mese diferite, după cum am stat în mașini. Dar fiindcă masa de lângă noi se golise între timp, i-am propus lui Dan (masa noastră) și lui Alex (masa vecină) să unim trei mese și să adunăm grupul 😀

Și fiindcă dăduserăm comenzile diferit la fiecare masă, dar mai ales fiindcă la han aveau loc pregătiri pentru o nuntă, am servit cina pe episoade…mai întâi au mâncat cei care nu au comandat garnitură (că era mai rapid de pregătit doar mititeii, apoi au servit cei care doreau supă, abia apoi le-a sosit felul doi….și într-un final ne-au sosit și nouă comenzile: cartofi pai cu mititei. Mi-am fript puțin limba la primul mic, pesemne că ne-au zis ceva de bine angajații de acolo fiindcă tot băteam apropouri legate de durata așteptării.

Dar cel mai comic a fost după ce am terminat de mâncat, când am observat ustensila cu care mânca Doina. (bineînțeles că nu am observat nimic în timp ce mâncam fiindcă eram preocupat cu înfulecatul)

Acum, vedeți voi, eu am avut alt meniu față de dânsa, deci nu știu cine era de vină pentru fenomen, furculița, sau carnea? Sau o fi fost vreun număr de iluzionism, cu îndoitul lingurii furculiței?

După masă ne-am salutat și ne-am despărțit, fiecare urmând drumul spre casă în funcție de domiciliu. Pe mine m-au lăsat tot în campus de unde m-au luat fiindcă era în drum.

* *

Așadar dragilor, a fost o tură faină, cu oameni faini și incredibili. Am rămas plăcut impresionat și oarecum cu un mare sentiment de inferioritate față de majoritatea membrilor grupului, atât din punctul de vedere al experienței montane dar nu numai. Am spus majoritatea fiindcă nu am interacționat la fel cu fiecare, dar sunt sigur că e o chestie generală. Sincer să fiu, nu mă așteptam că un bătrân al munților, cum e domnul Vova să fie la curent cu aparatele moderne și site-uri ca google maps. Foarte greșit din partea mea să fac asemenea presupuneri, și îmi cer iertare.

De asemenea am avut o discuție cu domnul Costel despre școală și învățământul care se făcea pe vremea lui. Păi când mi-a povestit ce trebuiau să facă ei la finalul anului 1 de școală profesională, am rămas mască. Adică noi nu facem asta în patru ani de facultate, iar ei erau abia în anul 1. Și te mai miri că puțini sunt cei care într-adevăr știu câte ceva la ieșirea din băncile facultății. Nu vreau să intru acum în discuții despre școală și învățământul actual, voiam doar să punctez faptul că toți acești oameni sunt oameni importanți, și mi-am dat seama cât de mic sunt de fapt.

 

Mecanturiștilor mulțumesc pentru tura asta!

Sper că v-a plăcut relatarea și pozele; Mircea vezi ce ai pierdut 😛 ?

de la mine, 
numa’ bine
 – articol publicat inițial pe blogul personal, preluat și adaptat pentru mecanturist.ro –
– Toate drepturile rezervate – 
Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

8 comentarii laBălăureală prin Soveja

  • Frumos!
    În ultimul timp turele de bălăureală au devenit pentru noi o constantă, pline de aventură şi voie bună.
    Să ne vedem cu bine şi în alte ture.

  • Doina Popa

    Din cele lecturate am dedus ca ti-ai primit previzibil de bine botezul prin aceasta tura cu Mecan Turistii patriei. Sa continuam..zic…in acelasi spirit, ce zici ?

    Doina

  • Bună, Doina.

    Nu știu exact ce înseamnă ”botezul” MecanTurist, dar când aud de botez mie îmi fuge gândul la tot felul de probe de inițiere și încercări de trecut ca în basmele copilăriei. Pe când această tură nu a prezentat nici un fel de obstacol sau încecări imposibile 🙂

    Să continuăm, în limita timpului disponibil.

    @ Alex: Abia aștept și alte ture, chiar și pe zăpadă, mai ales că, mai nou, îmi caut niște parazăpezi 😀

  • bunicii mei sunt din Tecuci 🙂 Iar Soveja a fost una din primele excursii facute impreuna cu parintii mei, aveam asa putini ani incat nu-mi mai amintesc mare lucru. Asa ca mi-a facut placere sa citesc acest jurnal 🙂 Foarte frumos; sper sa revin intr-o zi

  • Bunicii mei sunt din Soveja. Acolo mi-am petrecut copilaria. E o zona frumoasa si vara si iarna si in orice anotimp de fapt. Nu degeaba i se mai zicea statiunii Perla Vrancei. Acum a mai palit frumusetea ei, nu mai e ingrijita dar poate poate se mai face ceva.Si nu numai zona e frumoasa, si oamenii de acolo sunt buni si „calzi”. Mai jos cateva poze de acolo si cateva ganduri de-ale mele, cand copilaria e departe si bunicii batrani.

    http://aradeanca.blogspot.com/2011/10/prima-zapada-pe-toamna-asta.html

    http://aradeanca.blogspot.com/2011/07/soveja.html

  • Nelson

    Fain jurnal al unei ture simpatice.Scrierea ta are ritm si e bine asa.To be continued..
    Pt conformitate: un anume Nelson, prieten cu un anume Alex.

  • Mulțumesc pentru aprecieri.
    Un anume Radu, care a scris aici, știe cine e acel anume Nelson….că doar ne-am văzut la întâlnirile de Miercuri, și ne-am întâlnit și în tura de pe Măcin.

  • TRECI PRIN LEPSA PT SOVEJA?

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*