QR Code Business Card
Articol postat de

19 prieteni in toamna Hasmasului

Titlul acesta îmi aminteşte de un film pe care l-am văzut la cinematograf în copilărie. Se numea ,,Toamna cheyennilor” (regia John Ford) şi noi ne aşteptam să fie ceva despre locuitorii din Cheia, sat al comunei noastre, de unde aveam trei colegi de clasă.

Cu filmele astea poţi lua nişte ţepe…

La cinematograful cu pricina urma să ruleze filmul ,,Călăuza”. Convinşi că vom avea parte de un western, cu indieni, Comoara din Lacul de Argint etc., ţin minte că ne-am aşezat cu gaşca pe primul rând, cu toate că filmul era pe ecran lat.

Filmul începe aşa: pahare golite doar pe jumătate zăngăne pe o tavă metalică, ,,cutremurul” fiind produs de un tren care se aude că ar trece prin apropiere.

Se pare că e semnalul pentru un tip care se ridică din pat şi se îmbracă. …Apoi se produce dezastrul:

,,Haraşo! Tâ hoceş paidu eşcio raz.”

,,Ooo!”, s-a auzit în sală şi scaunele au început să se basculeze, semn ca lumea nu iubea filmele ruseşti.

Ne-am încăpăţânat să rămânem, nu cu stoicism, ci cu ciudă că ne-am putut lăsa aşa de uşor păcăliţi.

Am văzut filmul doar ca pe o înşiruire de imagini urâte, realizate cu un masochism care dorea să sublinieze încă o dată, dacă mai era nevoie, că ruşii fac filme urâte.

Am revăzut de curând ,,Stalker”-ul (Călauza) lui Andrei Tarkovski şi am încercat să înţeleg cât mai bine parabolele cu care se încheie aventura suprarealistă a celor trei eroi de film. Un film greu, dar bun. Te gândeşti la el şi a doua zi.

 

Când se vorbeşte de un munte de calcar trebuie să ciuleşti urechile pentru că ai putea avea parte de o tura cu peisaje grandioase.

Hăşmaşul poate fi unul dintre ei…

Mereu amânat din cauza vremii mai capricioase din Orientali, Hăşmaşul devenise o obsesie pentru grupul nostru de carpatişti gălăţeni.

Decum s-au prognozat câteva zile senine am şi pornit. În valuri.

O echipă de cinci am luat-o mai înainte, de vineri dimineaţă şi după ce la Piatra Neamţ ne-am întâlnit şi cu familia Stoica, am mers glonţ spre Cheile Bicazului.

Am oprit în parcarea din zona cea mai strâmtă a cheilor, apreciată ca Gâtul Iadului.

Am coborât din maşini şi ne-am sucit gâturile încercând să cuprindem cu privirea verticala seninărilor.

Grandoarea Cheilor Bicazului e mereu surprinzătoare…

Mă gândeam că dacă aş fi stat toată viaţa prin Chei, vânzător de halviţă ori buzdugane de lemn la chioşcurile din parcare, după pensionare m-aş fi intors la Gâtul Iadului şi aş fi exclamat uimit:

,,Mamă-nene, ce dă prăpăstii!…”

/Hasmas1/img_6544-j1-j11.jpg

La Gâtul Iadului e locul unde Bicăjelul îşi varsă prinosul de ape în vadul strâmt al Bicazului.

Ne pregatim rucsacii şi plecăm în tură traversând mai întâi Bicazul pe o balustradă îngustă de beton, iar mai sus trecem şi peste Bicăjel pe o punte pe cabluri.

/Hasmas1/img_6550-j1.jpg

În spatele nostru se ridică mult peste coroanele arborilor şi peste umbrele dimineţii peretele de calcar de la Poliţele Bardosului.

Pe muchia întreruptă din loc în loc de uriaşe surplombe se înalţă unul din cele mai redutabile trasee alpine ale Cheilor Bicazului: Santinela de la Gâtul Iadului, un 6A de 9 lungimi de coardă.

Prin anii 80 s-a petrecut în acest perete o dramă cutremurătoare.

O echipă de doi alpinişti era în zona surplombei celei mai de sus a traseului amintit.

Capul de coardă depăşise obstacolul şi regrupase deasupra. Secundul ezită la ieşirea de sub streaşina surplombei şi cade.

Au urmat ore bune de eforturi supraomeneşti din partea capului de coardă pentru a-şi salva colegul.

Coborâse pe coardă la cel căzut şi fusese nevoit să-l dezlege din hamul care îi bloca circulaţia… Îl ţinuse o vreme doar strâns în braţe, la sute de metri deasupra şoselei.

Până să vină Salvamontul eroul nostru reuşise să-şi scoată din perete camaradul.

O amplă relatare a faptelor, facută chiar de cel care ajunsese să fie acuzat de nu mai ştiu ce, apăruse în almanahul ,,Flacăra”, Păunescu fiind de la început de partea celui în drept.

Mi-ar fi placut să-l aflu eroul unei povestiri adevărate, într-o vreme în care eroii erau cei de genul celor din seria de filme ,,Liceenii”.

Imaginam chiar eu o poveste…

Cum ne ameninţa pe noi comandantul de batalion de la Mangalia, un ungur pe nume Naghi:

,,Să nu imagineze cineva…”

Nestăpânind bine forma reflexivă a verbului, căpitanul nostru de rangul doi făcea astfel din noi potenţiali prozatori, ori poeţi.

Sau cum spunea cineva că a avut coleg un bărbat adevărat, pentru că în clasa a şaptea avea barbă. Şi nevastă.

Peretele de la Poliţele Bardosului.

/Hasmas1/img_6558-j1.jpg

În sectorul cel mai de jos Cheile Bicăjelului sunt inaccesibile, ele putând fi admirate o vreme doar de la înălţime.

/Hasmas1/img_6564-j1.jpg

Când scriu un astfel de Jurnal, cu mii de poveşti, povestioare şi povestiuţe, îmi închipui că suntem împreună pe traseu şi ne întindem la vorbă.

Domnul Stoica poate depune mărturie că imediat ce am ieşit deasupra Cheilor Bicăjelului am început cu Edy o ,,olimpiadă a râsului”, cu bancuri şi alte amintiri haioase.

În sesiunea de vară din anul IV învăţam în sala de lectură din capătul căminului E. În spate erau case mici, care scăpaseră ca prin minune valului de demolări.

Nelu, un tip trecut bine de prima tinereţe, dar un golan în adevăratul sens al cuvântului, pe la care treceau zilnic tot felul de feţe dubioase, stătea la umbra pe scările casei şi fuma cu gândurile aiurea.

,,Bagabontule, cremenalule, te dau pe mâna Miliţiei!” ţipa la el dilimanca de mamă-sa.

,,Taci, bre mamă, că te bag în p. m.!” răspundea imperturbabil fiul, privind indiferent cum jarul ţigării se apropia de unghiile sale.

Adevarul e că nu prea suntem noi atenţi la semnele toamnei…

/Hasmas1/img_6570-color-j1.jpg

Umbrele întinse pe bruma poienii fac ca fotografia să semene cu un petec din tapiseriile pe care le lucra mama din fire groase de lână colorată la războiul de ţesut în serile lungi de iarnă.

Mă ameţeau mişcările iuţi ale suveicilor, dar interesul pentru pârghiile şi scripeţii bine întinşi năştea în mine inginerul…

Poate că şi faptul că nu am plecat de la filmul acela rusesc a contat odată şi odată.

Spun astea pentru că în orice fel de scriere lucrurile trebuie să se inchidă frumos, orice devenire trebuind sa aibă o cauză pierduta in experienţele copilăriei.

/Hasmas1/img_6583-color-j1.jpg

Deasupra cheilor locurile sunt mai liniştite, iar peisajul nu e cu nimic mai prejos decât cele ştiute din Măgurile Branului, plaiurile Cernei, ori Obcinele Bucovinei.

/Hasmas1/img_6593-col-j1.jpg

Umbrele lungi, ale dimineţii de sfârşit de octombrie, decupează pe poiana figurine albe de brumă.

Ne tragem mai la soare şi ne continuăm poveştile.

/Hasmas1/img_6600-j1.jpg

Privim în urmă la locurile pline de culorile toamnei, pe unde am venit dinspre Cheile Bicazului.

/Hasmas1/img_6603-color-j1.jpg

O a doua trecere peste apele Bicăjelului o facem pe o punte mai îngustă.

/Hasmas1/img_6609-j1.jpg

Intrarea de sus a Cheilor Bicajelului. Locurile au în ele ceva tainic, de parcă ne-am misca prin spaţiile acelea suprarealiste din ,,Zonă”, din filmul ,,Stalker” (Calăuza) de care tot amintesc.

/Hasmas1/img_6614-j1.jpg

Delicateţea străvezie a unui mesteacăn găsit în marea toamnă a Hăşmaşului.

/Hasmas1/img_6620-color-j1.jpg

Valea Bicăjelului în partea sa mijlocie.

Acum aflăm stânele, sălaşele şi adăposturile de vară părăsite. Totul e încremenit şi n-ar parea nelalocul lui să auzi mai spre seară un cântec de fluier, ori un vaet de bucium. Asta pentru a plânge natura asta terminată, cu un picior in groapă.

/Hasmas1/img_6630-j1.jpg

Muntele Măriei lasă în stânga, spre Cheile Bicazului, un perete vertical, însăilat şi el de câteva trasee alpine.

/Hasmas1/img_6635-color-j1.jpg

Coborâm in drum în dreptul fostei cabane Cheile Bicazului.

Pe malul stâng al râului, dincolo de confluenţa cu Lapoşul, se ridica inconfundabila Piatră a Altarului.

/Hasmas1/img_6645-color-j1.jpg

Pentru a ajunge în Cheile Lapoşului urmăm marcajul triunghi roşu ce urcă susţinut prin pădurea de brad.

Ajungem la nivelul de sus al canionului şi vedem că apele Lapoşului spală pe la bază impunătorul Turn al Bardosului (Piatra Altarului).

Cheile sunt extrem de înguste, iar apele se prăvălesc în trepte înalte, inaccesibile, până jos, spre albia Bicazului.

/Hasmas1/img_6655-j1.jpg

Căţeluşa care ne-a fost ,,călăuză” până în Cheile Lapoşului şi care stătea cuminte la mângâiat. O dulcică!

Dealtfel eu nu aş fi tocmai încântat să am un căţeluş mititel, alb şi dulce. De dulce mi s-apleacă.

Aş prefera să am mai bine un motan negru şi bagabont… Aşa, spre ziuă, când mă întorc ,,ăubosit” de la vreo petrecere să se uite cu acreală la mine pentru că i-am stricat somnul.

,,…Zgura mătii!” să-l desmierd. Şi el să mă scuipe… Căţeluşii-s pentru fete.

/Hasmas1/img_6652-color-j1.jpg

Pentru a ne întoarce la maşină şi a închide astfel circuitul început la Gâtul Iadului, străbatem noul tunel rutier, apoi coborâm serpentinele drumului.

/Hasmas1/img_6669-j1.jpg

Muchia estică a Pietrei Altarului.

În alte vremuri pe vârf erau fixate simbolurile ,,XXX”. Atunci semnificau a 30-a aniversare a zilei naţionale, 23 august 1974.

Trebuiau lăsate acolo. Acum ,,XXX” ar fi putut fi reclama la un post de televiziune mai decoltat…

/Hasmas1/img_6670-j1.jpg

Ajungem la maşini, şi cum soarele ne mai îngaduia vreo doua ore de lumină, ne îndreptăm spre intrarea din aval a cheilor pentru a găsi Peştera Tunel din Rezervaţia Cheile Şugăului. (Despre acest obiectiv vezi Articolul meu ,,Cheile Bicazului: Peştera Tunel”.)

/Hasmas1/img_6704-j1.jpg

Urcăm din greu muntele şi din apropiere de intrarea în peşteră privim ,,Poliţele cu Crini” de pe Creasta Glodului. E ştiut ca toponimul aparţine Ceahlăului, acolo unde zadele aninate pe creste poartă numele de ,,crini”.

/Hasmas1/img_6697-color-j1.jpg

Înserarea ne ajunge din urmă la Pensiunea Cerbul de dinsus de staţiunea Lacul Roşu.

La intrarea în curtea vilei suntem întâmpinaţi de un cazan cu ţuică sub care duduie focul ca odinioară economia lui Tăriceanu.

Privim emoţionaţi cum ,,lacrimile zeilor” se scurg voiase într-o ulcică dolofană. Suntem invitaţi să gustăm şi am sentimentul că prin această unitate de producţie întreaga umanitate lucrază pentru mine.

Târziu, în noapte, când la pensiune sosesc şi celelalte maşini cu galăţeni, noi ieşim să-i întâmpinăm la fel ca nişte gazde.

Dimineaţa pornim cu toţii la drum, în realitatea dură a celor 7 grade cu minus. /Hasmas1/img_6715-j1.jpg

Urcăm vreme mai bine de un ceas spre amontele Pârâului Oii, pe marcaj bandă albastră.

E ca o binecuvântare atunci când ieşim la soare în poiana de deasupra. Privim in spate vârfurile Suhardul Mic (mijloc) şi Ucigaşul (dreapta).

/Hasmas1/img_6726-j1.jpg

La plecarea în traseu observăm că suntem 19. Nasol, 19 e număr prim şi nu se pot face împărţeli si repartiţii.

Dar numai bine ca pe parcurs ni se alătură şi domnul Paul venit aici tocmai din Bucureşti.

/Hasmas1/img_6733-j1.jpg

Străbatem Poiana Albă şi ajungem la un indicator mai special, cu ,,ţevile” de susţinere făcute din trunchiuri de brad luate la cuţitoaie.

/Hasmas1/img_6740-j1.jpg

La mică distanţă de indicator găsim un refugiu nou construit. Dupa înscrisuri tragem concluzia ca e vorba de un refugiu unguresc.

/Hasmas1/img_6744-j1.jpg

În faţa noului refugiu găsim şi un adăpost mai vechi, căruia noi i-am zis ,,refugiul românesc”.  …Cel puţin al nostru e mai aerisit…

Ca-n bancul ăla:

La restaurant soţia întreabă ţâfnoasă pe soţul foarte galant cu o blondă focoasă:

,,Asta cine mai e?”

,,E amanta mea… Şi daca vrei sa te bucuri în continuare de vacanţe în insule, maşină cu şofer şi poşete pline cu diamnate, ar fi bine ai o atitudine conciliantă.”

În scurt timp soţul salută pe un tip ce trece pe lângă masa lor însoţit de o brunetă.

,,Acestia cine mai sunt?”

,,E asociatul meu şi cu amanta lui.”

,,Scumpule, blonda noastră e mai frumoasă!”

/Hasmas2/img_6745-j1.jpg

Trecem pe lângă izvorul cu ţuţuroi din apropierea refugiului. Ceva mai sus avem o vedere de ansamblu asupra Poienii Albe cu sălaşele sale de mult părăsite.

/Hasmas2/img_6747-j1.jpg

Spaţiile din poienile acestea închise ale Hăşmaşului sunt neaşteptat de largi. Mergi şi tot mergi…

Dar şi când te opreşti…

/Hasmas2/img_6752-j1.jpg

Pare că valea se deschide spre vest, înspre izvoarele Oltului. De aici se desprinde şi o potecă marcata cu cruce albastră.

/Hasmas2/img_6757-color-j1.jpg

Continuăm să ne risipim printr-o vastă depresiune carstică.

/Hasmas2/img_6759-color-j1.jpg

Lăsăm în urmă marea poiană presărată cu sălaşe parăsite.

/Hasmas2/img_6780-color-j1.jpg

Depăşim o şa înalta de pe culmea principală a muntelui, numită în acet sector si Culmea Curmăturii.

Spre est de deschide perspectiva spre lanţul Munţilor Tarcău.

/Hasmas2/img_6796-j1.jpg

Noi facem un ocol larg al intregului munte si ajungem pe marginea marelui abrupt dinspre vest.

/Hasmas2/img_6800-j1.jpg

Suntem în zona somitală Hăşmaşului şi vedem cum se desfăşoară spre sud creasta de calcar a muntelui, trecând prin zona mai joasă a Pietrei Singuratice şi revenind din nou la înălţime în Vârful Ecem.

/Hasmas2/img_6811-color-j1.jpg

Ajungem la crucea de deasupra versantului vestic.

/Hasmas2/img_6813-j1.jpg

De la cruce ne abatem spre dreapta şi în câteva clipe urcăm pe cel mai înalt punct al masivului: Vârful Hăşmaşul Mare 1792m alt.

Obişnuita poză de vârf.

/Hasmas2/img_6822-j1.jpg

De pe vârf vedem spre nord cele doua trepte structurale ale Poienii Albe prin care tocmai am urcat.

Şi cei doi ,,ochi albaştri” ai muntelui. Asemănători cu ,,ochii lui Dobrin” de pe vechea sticlă de rachiu de un kil.

/Hasmas2/img_6819-color-j1.jpg

Odihna de după masa de prânz. Se merge după ideea că ,,omul se naşte obosit şi trăieste ca să se odihnească”.

Mă gândesc şi la oboseala care mă paşte pe mine după ce voi reuşi să sfârşesc acest jurnal.

De cele mai multe ori după ce postez un jurnal mai greu de scris, mă simt aşa, sfârşit, gol pe dinăuntru. Dar simt şi o mulţumire de sine, lucru care zic eu că-mi permite să trag un gât de ceva tare, ori să mănânc ceva mai peste mână, o prăjitură de cofetarie spre exemplu.

La fel erau şi zilele de sesinune în care ieşeam dintr-un examen.

Epuizaţi şi lipsiţi de vlagă, mergeam cu colegii prin piaţa agricolă sa vedem oameni, să mâncam mici şi să bem bere.

Ne plăceau ,,bombele” din jurul pieţei ticsite cu ,,vieţaşi”. După zile întregi de singurătate printre abstracţii şi formule matematice era o nevoie organică să intri în vorbă cu oameni adevăraţi, în sensul de oameni reali.

Era modul nostru de a ne linişti că încă suntem oameni normali, că n-am luat-o cumva ra-ra…

/Hasmas2/img_6825-j1.jpg

Începem coborârea de e vârf. Eu rămân mai în urmă, cu gândurile mele…

Totdeuna când mă pregătesc pentru postarea unui jurnal, am încredere că îl pot scrie mai bine decât pe cele de dinaintea lui.

Cum spunea un coleg superoptimist: ,,cea mai frumoasă prietenă e ultima, căci altfel nu văd de ce nu te-ai întoarce la cea de dinainte”.

Dimpotrivă, alţii spun că prima iubire nu se uită niciodată…

Cu superficialitatea care mă caracterizează eu aş înclina spre iubirea cu nr. 17.

/Hasmas2/img_6830-j1.jpg

De aceea spuneam la început că nu trebuie să ratăm nicio tură în munţii de calcar…

Impresionantul versant vestic are stratele întoarse spre verticală, ca în Piatra Craiului.

/Hasmas2/img_6844-j1.jpg

Ajungem la Cabana Piatra Singuratică spre seară, când umbrele se lungesc vizibil peste poiana din faţă.

/Hasmas2/img_6869-j1.jpg

Ca şi în seara de dinainte, soarele mai îngăduie încă doua ore de lumină lină pentru cei care nu se simt obosiţi şi vor să urce până pe Pietre fie şi doar pentru a se întrece doar pe sine.

/Hasmas2/img_6872-j1.jpg

Se lasă întunericul şi noi ne tragem în sala de mese a cabanei, sub blana aceea de la o veveriţă mai dolofană întinsă pe perete.

/Hasmas2/img_6875-j1.jpg

A rămas stabilit de aseară ca o tură foarte matinala pe Vârful Ecem să fie opţională.

Bineînţeles că am mers cu toţii. Cei din fotografie umblau ca ghezuroii la primele ore prin faţa cabanei etalându-şi frontalele.

Ne-am tras în poză aşa, de plictiseală, până s-a reunit tot grupul.

/Hasmas2/img_6880-j1.jpg

Contrar asteptărilor, vârful Ecem (Fratele) nu e un pisc semeţ, ci doar o ridicătură la marginea unui platou vast.

Numai bun de traversat în tihnă, de unul singur, fiecare cu gândurile sale.

Referitor la istorie, socotesc că totdeauna întoarcerea în trecut e o întoarcere spre copilărie.

Şi asta chiar dacă nu e vorba neapărat de trecutul tău personal. Întoarcerea spre istorie e o întoarcere spre poveste. Şi poveştile ţin de copilărie.

Copilăria are avantajul că e fragedă şi flexibilă. Asta face ca la această vârstă omul să accepte orice cu seninătate şi chiar cu încredere. Un om ingenuu nu poate fi decât un om fericit.

Vârsta aduce cu ea rigiditate. Un batrân e înţelepţit, dar şi înţepenit în prejudecăţi. A băgat multe la cap în urma experienţelor traumatizante. Şi e evident că numărul anilor nu aduce doar valoare, ci şi greutăţi în acceptarea capriciilor vieţii.

Iar dacă nu-şi acordă şansa întoarcerii spre copilărie e deja mort.

/Hasmas2/img_6890-j1.jpg

În faţa zărilor, pe marginea peretelui vestic.

/Hasmas2/img_6895-j1.jpg

Se întâmplă să pozez peisaje numai atunci când merg pe munte de unul singur.

Căci altfel…

/Hasmas2/img_6900-j1.jpg

De pe vârful intermediar pe care ne-am tot pozat (pe portalul Mecanturist-Galaţi sunt postate câte 8-10 foldere după fiecare tură, iar pe Feisbuc alte 6 miliarde de poze la fiecare 2 luni) ne îndeptăm spre cel de-al doilea vârf ca înălţime din întreg masivul.

/Hasmas2/img_6907-j1.jpg

Poza de vârf de pe Piatra Ascuţită, Vârful Ecem, sau Fratele 1707m alt.

/Hasmas2/img_6917-j1.jpg

Desfăşurarea de culmi vălurite dinspre sud.

În planul doi se vede Poiana Tarcău, dincolo de care se întind culmile munţilor Ciuc-Năşcălat.

/Hasmas3/img_6921-nu-j1.jpg

Spre nord-est se adânceşte mai întâi Valea Bicăjelului, apoi dincolo de ceţurile dimineţii se ridică zidurile ca de cetate ale Ocolaşelor din Ceahlău.

/Hasmas3/img_6922-color-j1.jpg

Martorul de eroziune numit atât de sugestiv Piatra Singuratică văzut dintr-un unghi mai puţin ,,clasic”.

/Hasmas3/img_6927-j1.jpg

O altă imagine suprarealistă, desprinsă parcă din filmul ,,Călăuza”. Ce-ar putea fi?…

/Hasmas3/img_6940-color-j1.jpg

Tot ce am coborât aseară când veneam de pe Vârful Hăşmaş trebuie să urcăm acum de dimineaţă.

Ne risipim pe întreg muntele, cu toate că ne merge vorba că noi, gălăţenii, suntem un grup unit…

Pe vremuri la Universitatea Bucureşti era un club montan care se chema ,,Monom”, iar pe munte disciplina era disciplină: mergeau numai în şir indian. De unde şi numele.

/Hasmas3/img_6950-j1.jpg

Cerul limpede ne-a însoţit şi în aceasta a treia dimineaţă de toamnă.

/Hasmas3/img_6955-color-j1.jpg

Pe poteca largă pe care, de data aceasta, vom ocoli Vârful Hăşmaşul Mare prin dreapta.

/Hasmas3/img_6964-j1.jpg

Coborâm din nou în poiana cu sălaşe pusti, de parcă am trecut în ,,lumea de apoi” a filmului ăsta al lui Tarkovski.

/Hasmas3/img_6976-color-j1.jpg

Spre deosebire de ziua frumoasă de ieri, astăzi e mult mai rece şi lacurile din Poiana Albă au apele îngheţate.

/Hasmas3/img_6982j1.jpg

Ne regrupăm la intersecţia de trasee din mijlocul Poienii Albe.

Pentru întoarcere, mai departe vom continua să mergem pe culmea principală a masivului, pe marcaj bandă roşie până în Pasul Pângăraţi.

/Hasmas3/img_7008-j1.jpg

Poiana Albă şi calcarele roşiatice ale Vârfului Rotund văzute dinspre Vârful Ciofranca, de pe culmea pricipală a muntelui.

/Hasmas3/img_7014-j1.jpg

Poteca largă ne poartă prin locuri neaşteptat de frumoase. Dealtfel pe parcursul întregii ture de trei zile am fost surprinşi de frumuseţea şi de spaţiile largi ale Hăşmaşului.

Tot omul a auzit de numele acestui munte atunci când a învăţat despre izvoarle Mureşului şi ale Oltului, iar faptul că masivul a fost studiat şi prezentat în colecţia ,,Munţii Noştri” de către Emilian Cristea trebuia să ne pregătească în acest sens.

/Hasmas3/img_7032-j1.jpg

La un popas suntem prinşi din urmă de o caravană ,,off-road”.

/Hasmas3/img_7034-j1.jpg

Ariegarda coloanei auto.

/Hasmas3/img_7040-j1.jpg

O vedere spre nord-est.

În primul plan se văd câteva case din poienile de sus de pe Pârâul Oii, pe unde am urcat ieri.

În planul doi distingem Vârful Suhardul Mic (stânga) şi Vârful Ucigaşul, continuat spre sud cu Poiana Ghilcoş.

În planul din fund inconfundabilul profil al Ceahlăului.

/Hasmas3/img_7042-color-j1.jpg

Drumul de culme ne poartă o vreme prin rarişti de brad.

/Hasmas3/img_7050-j1.jpg

Ocolim Muntele Calului pe faţa sa vestică.

/Hasmas3/img_7057-j1.jpg

Popas la una din stânele de pe traseu.

/Hasmas3/img_7060-j1.jpg

Chiar dacă oile au coborât demul din munte, stâna e funcţională. În cambuza din dreapta am găsit o ladă de mălai şi un frigider ,,Fram”. Ia staţi aşa!… Nu ştiam că e aşa de silenţios. A, nu, e scos din priză.

/Hasmas3/img_7061-j1.jpg

Drumul nostru şerpuieşte de pe o culme pe alta. Mergem de mai bine de trei ceasuri de la intersecţia din Poiana Albă şi căutăm cu privirea o culme mai joasă pe care ar putea fi Pasul Pângăraţi.

/Hasmas3/img_7079-j1.jpg

Spaţiile vaste si atât de necunoscute ale Carpaţilor Orientali.

/Hasmas3/img_7098-j1.jpg

Mai întâi auzim de undeva din vale zgomotele şoselei, apoi vedem parcă la doi paşi Pasul Pângăraţi, finalul turei noastre de trei zile in Hăşmaş.

/Hasmas3/img_7105-j1.jpg

În rolurile principale: Doina, Dan, Vasile (Maieru-Bistriţa Năsăud), Adriana, Ionuţ (Maieru-Bistriţa Năsăud), Alex, Adrian.

Jos: Ştefan, Emilia, Nelson, Costel, Ionuţ, Doru (Piatra Neamţ), Andu, Ana-Maria, Lucian şi Lucia (Piatra Neamţ).

Maşinist: Edy (pentru că umbla la maşină în clipa când am făcut poza).

Camerist: eu.

…16, 17, 18, 19. Slavă Domnului! suntem toţi.

/Hasmas3/img_7116-color-j1.jpg

Epilog.

De data aceasta Hăşmaşul nu a fost muntele meu. Fiind la prima tură în acest masiv nu aveam cum să scriu Jurnalul ca pe o prezentare geografică, cu judecăţi de valoare etc.

Această postare nu este decât o înşiruire de cadre care mi-au oferit prilejul unor povestiri, ca şi când aş merge pe cărare alături cititor, am mai sta la poveşti, am mai privi împreună depărtările…

O formă ca de teatru în care monologurile sunt poate mai importante decât decorurile.

Iar pentru ca lucrurile sa fie mai limpezi trebuie văzut ,,Stalker”ul lui Andrii Tarkovski.

Drept pentru care semnez şi eu,

 

Ghiorghi Cepolski

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

5 comentarii la19 prieteni in toamna Hasmasului

  • Fain tare jurnalul, am ras cu lacrimi, dar si cu luare aminte caci in vara abia am trecut prin zona si mi-am starnit interesul pentru ea.
    Ce sa mai, sunteti o trupa dementiala cu o mare calitate printre multe altele: are si un povestitor cum nimeni alta nu cred ca are!

  • Am zis eu ca un povestitor, dar constiinta ma mustra grabnic: nu unul, ci doi caci nici cu Alex nu mi-i rusine.
    Si inca am eu impresia ca n-au inceput toti mecanturistii a scrie! Oricum, tare fain grupul, ii urez viata lunga si bogata!

    Semnez: un fan bucurestean

  • Nelson

    Un jurnal deosebit Ghiorghi! Un jurnal al unei ture in care Hasmasul ne-a oferit Totul si ne-a invitat sa ne scuturam macar pentru doua zile de rigiditatile varstei si sa ne intoarcem macar la …flexibilitatea copilariei.Un jurnal in care eu am „citit” si o anume stare de spirit…
    Poiana Alba, Hasmasul Mare, Piatra Singuratica, Fratele, belvederile oferite noua de Maria Sa muntele m-au facut sa visez frumos… cu ochii deschisi. Caldura, tandrete,splendoare, bucurie. Alt film…
    Calauza lui Tarkovski? E o idee a-l revedea…
    Cu stima : Nikolai Ciokanovscki

  • Aţi expus o poveste de toamnă frumoasă. Şi da, aţi avut dreptate; expunerea mă face să cred că stăm de vorbă admirând în acelaşi timp cele înconjurătoare iar din când în când ne mai oprim să tragem o porţie de râs.

  • Bj Carmen

    Intrand azi pe site, mi-a atras privirea titlul jurnalului…Hasmas…Toamna…Cum e o zona draga mie, imi zic sa intru sa-l rasfoiesc nitel, sa vad cum e toamna pe acolo, ce traseu ati parcurs etc.
    M-am trezit cu nasul in monitor, bagata toata in calculator, halind toate cuvintele, iar colturile gurii mele faceau trasee pana la urechi non-stop. Basca m-am simtit tot timpul urmarita…Sa fi fost Calauza?
    Bravo, domnule! Mi-a placut tare mult!
    Razi tu de rusi, dar sa stii ca ai aceeasi gandire profunda si acelasi umor subtil, care doar in filmele rusesti de calitate le gasesti!
    Te felicit din toata inima!
    Cu drag, Carmenska Bejenovsky…:)

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*