QR Code Business Card
Articol postat de

A fost odată în Est

Grupul de călăreţi înaintează încet. În liniştea pustiului se aude doar clinchetul potcoavelor copitelor cailor lovind pietrişul. În stânga drumului se zăresc nişte munţi mici şi pietroşi, mai degrabă ca nişte dealuri. Umbrele lungi ale călăreţilor se preling alene peste marea de galben a ierbii uscate. Din loc în loc, copaci piperniciţi și tufe de boschet răsar din pământul acesta neprietenos. Aici viaţa e o luptă continuă pentru supravieţuire, atât pentru om cât şi pentru arbore.

Aceasta e o scenă tipică a unui film western. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin western înţelegem un gen de film de aventuri, creat în America, a cărui acţiune se petrece de obicei în timpul colonizării vestului Statelor Unite ale Americii. În general personajele din filmele western sunt oameni duri, persoane cu caractere puternice. Cel mai adesea aridul si întinsul vest american, al unor state precum Arizona, Nevada, Colorado, Utah, este personificat în acest gen de filme. Deşertul este cel care cel mai adesea dictează soarta oamenilor, alege între supraviţuitori şi învinşi, formează şi căleşte, decide învingătorul între cel bun şi cel rău.

Deseori umblând prin Munţii Măcinului, în miez de vară, la ceas târziu de toamnă sau în toiul iernii, trăiesc acea senzație de personaj de western. Acesta este mai puțin un jurnal și mai mult descrierea unor senzații, unor trăiri, pigmentate pe ici pe acolo cu unele opinii personale. De multe ori mulți din cei ce scriu de jurnale încearcă să-și ascundă impresiile personale în spatele unei așa frumos numite descrieri tehnice. Bune si alea dar eu personal sunt adeptul unui stil mai epic gen „Ioan Stoenică”. La urma urmei muntele cel mai adesea este cam tot același de mii de ani, însă cum te îmbracă fiecare “haină” pe tine contează mai mult.

In cazul nostru descrierea tehnică spune că vom parcurge într-o zi frumoasă de toamnă latura sud-estică a Munților Măcinului. Din punct de vedere geografic Munții Măcinului sunt cei mai estici munți din Romania, iar a fi în estul Macinului, înseamnă a fi acolo unde se termina cu munții românești. La această afirmație desigur ca Nea Gigi Cepoiu sau Andrei Raftopol mă vor contrazice, se va pomeni de tot felul de „tepe”-uri gen Beştepe sau Deniztepe, dar încerc să fac față criticilor. Plecând din Balabancea, vom urca cele două vârfuri semețe ale Crapcei, apoi ne vom deplasa spre vârful Echistea, vom urma apoi culmea principală a Măcinului peste vârful Siliştea, cotind apoi spre finalul zilei către vârful Cardanu. De aici în finalul zilei vom coborî pe piciorul lung si spectaculos al Ciuhlei înapoi către Balabancea.

Regizorul italian Sergio Leone e unul din marii autori ai genului western. Recunosc ca am fost încântat și inspirat de filmul său „A fost odată în Vest” (titlu original – Once upon a time in the West) în scrierea acestui jurnal. Personajele filmului, puține la număr, sunt puternice și bine conturate, iar muzica lui Enio Morricone iti merge la suflet.Pentru a intra ușor în atmosferă, dați click pe următorul link (selectați linku, click dreapta open link în a new tab):

Culorile Măcinului în așteptarea iernii, sunt puține, variind de la galbenul stins al ierbii pana la nuanțele de maro ale stejarului pitic:

/Macin/01.jpg

Doar tufele boschetilor de măceș mai adaugă o paloare de roșu la acest pastel dezolant:

/Macin/02.jpg

Acestui tablou de natură moartă, doar rarii călători care trec pe aici parcă îi dau o suflare de viață și o pată culoare:

/Macin/02a.jpg

Într-un mediu atât de aspru caracterele îți ies imediat în evidență. Oamenii care merg în acest deșert sunt oameni puternici. Cei ce colindă acest pustiu, fără un motiv anume, doar pentru a gusta din această aromă stranie trebuie sa fie oameni deosebiți. Asemenea personajelor din filmul lui Leone, fiecare din călătorii noștri are melodia sa, cântecul ce îl însoțește, o melodie a pașilor, stâncilor și cărărilor:

/Macin/03_resize.jpg

In film un misterios om cu muzicuța își unește forțele cu un cunoscut aventurier local pentru a proteja o frumoasa văduvă de un asasin nemilos ce lucrează pentru calea ferată. Ce mi-a plăcut în filmul lui Leone e că cei ce aduc progresul nu sunt așa cum ne-am aștepta personajele pozitive. Eroii filmului sunt localnicii, oamenii pustiului, iar lupta acestora cu oamenii drumului de fier, oamenii cu mulți bani și fără scrupule, oamenii “civilizației moderne” e o lupta greu de câștigat. Nu mă pot abține sa nu fac o comparație cu o luptă la fel de surdă și tăcută ce se dă în zilele noastre prin Parcul Național Măcin și Dealurile Niculitelului pentru vântul aspru și tăios al Dobrogei, intre milionarii din vest și administratorii locali, în mod cert o luptă cu morile de vânt. De pe vârful Crapcea II, admiram culmea semeață, fără eoliană încă a vârfului Crapcea I:

/Macin/05.jpg

Urcăm încet luminați de un soare blând de toamnă. Încet, încet, Măcinul ne înconjoară în mantia sa de fată săracă și zâmbitoare:

/Macin/06.jpg

Asta îmi aduce aminte de o poză a lui Nea Gigi dintr-o tură relativ recentă de la Niculitel. Îmbrăcat în haina sa săracă, muntele asta poate zâmbi uneori atât de frumos:

/Macin/copii_macinului.jpg

Iată-ne ajunși pe vârful Crapcea, cu coama sa stâncoasă, un loc încărcat cu o magie aparte:

/Macin/06a_resize.jpg

Ce verde și frumos era aici în primăvară, de Paște, când am urcat pe vârf ca unul din obiectivele în ceea ce avea sa se numească „Marele tur al Dobrogei”,

/Macin/capre_pe_crapcea.jpg

dar intre timp caprele au mâncat iarba, și nemaiavând ce manca pe aici, se pare că au plecat.

De aici pașii noștri se îndreaptă peste un frumos picior de munte către creasta principala, spre Vârful Echiștea:

/Macin/08_resize.jpg

Cred ca aventurii noastre i-aș spune mai bine Eastern, pentru ca e povestea de astăzi nu e o aventură occidentală, ci e o poveste a locului, dobrogeană, o poveste din Est. Pentru cele ce urmează dați click pe următorul link (the duel):

Acest duel de la distanță între est și vest e vechi de când lumea, iar Dobrogea a fost pentru mult timp o zonă de frontieră la marginea dintre civilizații. Populată de triburile de origine tracică ale geților (numiți la sud de Dunăre moesi), Dobrogea va deveni primul teritoriu actual românesc ocupat de Imperiul Roman (28 î.c.), în urma înfrângerii conducătorilor locali Roles, Dapyx şi Zyraxes de către armatele imperiale și va fi integrată în provincia Moesia Inferior.

Ceva mai târziu, în urma prăbușirii Imperiului Apusean sub atacurile popoarelor migratoare din est, Dobrogea (sub numele Scytia Minor) va intra în componenta Imperiului Roman de Răsărit. Acest imperiu va fi denumit de istoricii occidentali după 1557 Bizantin, deși majoritatea populației din zona europeană a imperiului, cu excepția grecilor era, vorbitoare de limbă latină populară până la apariția popoarelor migratoare (Numele original al imperiului, Romania, a fost adoptat la 1859, sub influenta tarilor occidentale pentru denumirea actuala a țării noastre, deși revoluționarii pașoptiști ar fi dorit o altă denumire pentru noul stat, Dacia).

În fața pericolului eminent al năvălitorilor din est, împăratul Iustinian I a întărit cetățile de pe Dunăre și din Dobrogea. O salbă de aproape 50 de fortificații a împodobit provincia. Dar valul năprasnic al triburilor din Est nu a iertat acest ținut. Din imensa stepă în forma unei uriașe pâlnii din nordul Marii Negre s-au revărsat peste Dobrogea, în drum spre pământurile bogate ale imperiului goții, hunii, avarii, bulgarii și slavii. Un vechi proverb românesc spune că fiecare pasăre în limba ei piere. Așa a pierit și Imperiul Roman. Drumurile, instrumentul principal al colonizării romane s-a dovedit într-un final și cauza pierii lui, căci drumurile pietruite ale civilizației romane au fost și căile de acces ale călăreților pustei spre inima imperiului. Din vechiul imperiu, doar zidurile de piatră ale cetăților, adesea îngropate în pământ, țin să ne aducă aminte de gloria acelor vremuri apuse: Abrittus, Aegyssus, Axiopolis, Callatis, Carsium, Durustorum, Noviodunum, Odessos, Tomis, Troesmis, Ulmetum, Beroe, Bassidina, Diniscarta, Padisara, Residina, Sacidava, Zaldapa, Zisnudava si lista poate continua.

Dar ai noștri? Ce-au făcut ai noștri străbuni? Așa cum s-a întâmplat și în multe alte locuri, istoria noastră, asta fără prea multe dovezi certe și înscrisuri e o istorie a supraviețuirii. E o istorie a retragerii din calea puhoiului către păduri și către munți. E o istorie a transhumanței, cu turmele de oi, din Carpaţi, Dobrogea, Haemus sau Pind.

Cum încet, încet puterea Estului, atacat din toate părțile, a scăzut, iar a Vestului, întărit acum prin infuzia profundă de “barbari” a crescut, conflictul între Est și Vest s-a răsfrânt și la nivel religios. Marea schisma din 1054 a împărțit creștinismul în două mari ramuri: una vestică, latina, ce s-a intitulat catolică (universală) și alta estică, care în răspuns și-a luat titlul de ortodoxa (cea dreaptă). Clauza Filioque din Crezul de la Niceea a fost desigur doar un pretext, interesele de ordin pământean ale autorității papale fiind una din principalele cauze ale acestui conflict. De altfel un episod final al acestui conflict avea sa se producă 150 de ani mai târziu, când în timpul cruciadei a patra, convocata cu pretextul recuceririi Ierusalimului printr-o invazie a Egiptului, a sfârșit în 1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea capitalei ortodoxiei și a Imperiului Bizantin, Constantinopol. Cu toate că Constantinopolul a fost recucerit de bizantini în 1261, imperiul nu și-a mai revenit niciodată după această lovitură, și a dispărut ca stat în 1453 sub loviturile de tun ale otomanilor lui Mehmed al II-lea. Şi astfel am rămas noi, țările române, să “dăm piept cu uraganul ridicat de Semilună”.

Astăzi ne simțim mai occidentali ca oricând, mândri că suntem membri ai Uniunii Europene. Ne simțim apropiați de valorile și cultura occidentală, fără să ne gândim la originea grecească a acesteia, sau la faptul că aceste valori au fost păstrate și readuse în Europa de civilizația arabă. Suntem bucuroși de statutul de provincie săracă a imperiului economic european și uităm cu nonșalanță de istoria noastră şi de sângele estic ce ne curge prin vine.

Dar sa ne întoarcem de la istoria noastră de ciobani la oile noastre. Pentru cele ce urmează dați click pe următorul link (the grand finale):

Iată-ne pe creasta principala, unde de pe vârful Siliștea admiram vârful Crapcea văzut dinspre nord:

/Macin/11.jpg

Cred că colțanii aceștia de piatră nu s-au schimbat prea mult din vremea romanilor sau a marilor invazii barbare. Cred că în fața atâtor imperii și civilizații, atâtor neamuri și atâtor tropote de cai, muntele ăsta pustiu a rămas aproape neschimbat,

/Macin/11a_resize.jpg

la fel ca și oamenii săi, ciobani sau acolo unde pământul permitea, agricultori, a celor ce s-au numit de-a lungul veacurilor geți, vlahi sau români, ce și-au găsit un loc de trai în pietroasa

You prescription medications my Babassu http://www.smartmobilemenus.com/fety/canadian-pharmacy.html reply them especially. & viagra generic all amount least more. Fantastic daily cialis mirror wash mouthwash canadian pharmacy viagra dry no happy. Volume cialis coupons And personally it. Sure generic cialis online Because the times, detangler cialis 5mg price much Bora more Haven’t cialis color really hair because purplish-silver.

depresiune Iaila:

/Macin/13a.jpg

Peste pădurea deasă de cărpiniță cuprindem cu privirea întreaga depresiune, până la lacul Horia. Iar în centru, se înălță, cu țuguiul său inconfundabil, muntele sfânt al geților, Consulul:

/Macin/16_resize.jpg

Se lasă seara peste Măcin și ne îndreptăm agale către orașe, mașini, restaurante, într-un cuvânt spre civilizația vestică modernă. Toată lumea e tăcută, nimeni nu mai are parcă nimic de adăugat. O altă zi, o altă clipă, în care am reușit să scăpăm de torentul supermarketurilor, fast-food-urilor și televiziunilor, să ne simțim oameni liberi și încă, pășind peste piatra aridă a Dobrogei, asemeni străbunilor noștri mânându-și agale oile, sau mergând repede în tropot de cai, oameni ai Estului.

Aceeași melodie îmi stăruie obsesiv în minte:

Distribuția: Andrei Raftopol, Lucian Bălănică, Ana-Maria Moise, Ştefan Bako, Doina Popa, Andrei Banu, Florin Bălineanu (rândul de sus),

Eduard Munteanu, Alex Grigoraş, George Reuţ, Dan Popa (rândul de jos)

Scenografia: Andrei Raftopol

Imaginea: Lucian Bălănică, Alex Grigoraş

Regia: Eduard Munteanu (Grazie mille, Segio)

/Macin/18_resize.jpg

 

 

—————————————– Sfârșit ——————————————

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

5 comentarii laA fost odată în Est

  • Doina Popa

    Te felicit Edi pentru aceasta frumoasa poveste !

    Ne-ai purtat cu generozitate pe cararile sufletului tau si m-a marcat o data in plus talentul tau de a impleti muzica, filmul, pagini de istorie, finele observatii despre tipuri diferite de oameni adusi de Maria Sa Muntele la un numitor comun .

  • Interesanta abordare in paralel cu filmul, o lume draga si mie, plina de basme dar si de realitati crude, o lume a „oglinzilor si fumului”. Felicitari!

  • Mulțumesc pentru cuvintele minunate, Doina si Adrian. Mai am multe poveşti frumoase de povestit, şi sper să nu vă dezamăgesc nici în continuare.

  • savuros de-a dreptul! buna regia, faina distributia! felicitari!

  • popa dan

    Felicitari ! … mai Herodot al Dobrogei
    Dupa cum vad Imperiul Roman nu mai pupa Dobrogea in anul 28 I.C. daca in locul conducatorilor Roles,Dupix si Zyraxes se afla un Raftopoles , NeaMarinles ,Gigiraxes si nu in ultimul rand un Edimuntexes. Lupta de la Psada ar fi fost un mic copil fata de luptele din Cheile Chediu Fugeau romanii mancand granitu’ prin Valea Morsu in urma bombelelor cu terci aruncate de pe Tutuiatu.

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*