QR Code Business Card
Articol postat de

Muntele Retezatul Mic – Creasta Piule-Pleşa

Anul 2011, ziua 28 din luna a 7-a


Obiectiv:

Creasta Piule Pleşa


Traseu:

Valea Jiului de Vest (după Câmpu Mielului) – Stâna din Valea Scorotei (PG 1h 45’) – Şaua Scorota (PG 1h 15’) – Vârful Piule (BG 1h 10’) – Vârful Pleşa (BG 1h 45’) – Schit (BG 2h 15’) – Valea Jiului de Vest (trecere peste pod) (BG 45’) (Total – aprox 9h în zi de vară însorită)


Participanţi:

Alex Grigoraş (alex_sandrin), Edi Munteanu (edo), Adriana şi Gigi Cepoiu (gigicepoiu)


Poze:

Alex Grigoraş şi Gigi Cepoiu


 

Iarna, când vântul bate în geam şi lemnele pocnesc în sobă, e vreme de spus poveşti cu o cană de  vin fiert în mână. De regulă, când e cald ne aducem aminte de turele grele cu zăpadă în dorinţa că poate poate o veni odată iarna. Iar când vine şi vremea ei, să faci roşu în bujori de la ger, nu îţi rămâne decât a-ţi aduce aminte de zilele călduroase.

Aşadar, mă voi trage mai aproape de soba din teracotă încălzindu-mi spatele şi savurând mai întâi aburii fierbinţi din cana cu vin, aducându-mi aminte de clipele frumoase petrecute vara trecută pe căldură…

…La sfârşitul lunii iulie am avut parte de o săptămână de concediu departe de Galaţi dar aproape de muntele Retezatul Mic. Ne-am cazat la pensiunea Lazăru din Câmpu’ lui Neag. Condiţiile de cazare au fost foarte bune, la preţ scăzut departe de haosul cotidian.

Una dintre excursiile făcute  în această perioadă despre care voi scrie mai jos a fost parcurgerea crestei Piule Pleşa. A fost o tură lungă şi frumoasă pentru care am aşteptat ziua cea mai potrivită având în vedere că în respectiva perioadă am prins ceva zile cu ploaie.

Ne trezim de dimineaţă, punem să mâncăm, pe urmă ne facem bagajele după care pornim agale cu maşina pe ritmuri muzicale redate de Pasărea Phoenix până la intrarea în traseu ce porneşte de la drumul asfaltat de pe Valea Jiului de Vest, după Câmpu Mielului la 5 minute înainte de a ajunge la Câmpuşel.

Urcăm pe valea Scorota marcată cu punct galben iar la început trecem prin nişte chei foarte spectaculoase şi înguste. Simţi o aură care te învăluie de mister trecând prin aceste locuri. Cu puţină ceaţă lăsată în vale, timpul rămâne în loc pentru imagini de poveste. Te simţi în acest culoar, pavat anapoda cu pietre de râu, mai aproape de personajele lui Tolkien în căutarea oastei blestemate.

Cu cât înaintăm simţim cum liniştea din jur ne acoperă sufletele cu o pâclă magică ce ne face să dăm uitării orice grijă cotidiană am avea şi ne pregăteşte ochii pentru ceea ce va urma atunci când vom ajunge ca razele soarelui să ne mângâie chipurile noastre zglobii.

Dar până atunci ne facem loc prin pădurea verde de foioase, pe un drum al cărui direcţie trece pe lângă o nouă minune specifică munţilor de calcar şi anume cea a vâltorii apelor subterane, care îşi continuă drumul prin galerii ascunse de privirea omului.

Aici pe acest drum simţi cum totul este pe dos, cu cât înaintezi spre vârf de munte cu atât zgomotul apei este mai proeminent  şi cu cât cobori totul se reduce la tăcere, în loc să fi fost invers. De fapt deseori şi în viaţa de zi cu zi este la fel. Când eşti sus totul este zgomotos, toţi vor să îşi facă simţită prezenţa în jurul tău iar când apare reversul medaliei realizezi că eşti doar tu singur, aducându-ţi în sfârşit aminte de cele sfinte.

De la pădurea de foioase în partea superioară înaităm în serpentine prin pădurea de conifere, veşnic tânără şi nemuritoare reprezentată în orice anotimp de culoarea verde.

Curând ajungem la stâna din Scorota situată la margine de pădure. Ne întreţinem cu gazdele la vorbă fără teamă că am fi mâncaţi de câini. Ei erau deja plecaţi cu stăpânii lor de la primele raze ale răsăritului având în pază turma de mioare. Aflăm de la acele persoane că ei sunt proaspeţi veniţi în noul schimb de ture de la stână. E o stână modernă cu mai mulţi ciobani ce se rotesc periodic între ei.

Ne luăm rămas bun, umplem bidoanele cu apă de la pârâul ce avea să îl traversăm şi urmăm în continuare drumul spre creastă.

Urcuşul prin scoc, printre bolovanii mari de calcar, la început este domol după care cu cât  luăm în altitudine devine ceva mai obositor asta  şi datorită grohotişului întâlnit în cale.

Sunt primul în Şaua Scorotei, ocazie bună pentru mine, în aşteptarea celorlalţi coechipieri, de a răspunde apelurilor telefonice primite de la servici.

Între timp ajung şi camarazii mei de drum în şa. De aici ne bucurăm împreună de o privelişte extraordinară asupra slăvitului Retezat evidenţiind măreţia vârfurilor Custura, Peleaga şi Păpuşa.

După bine meritata odihnă ne continuăm drumul pe traseul de creastă, marcat cu bandă galbenă, spre vârful Piule.

Străbatem la început o porţiune de teren  instabilă cu ceva risc de alunecare mai ales dacă eşti purtat de gânduri către alte culmi îndepărtate.

Apoi privim în urmă spre orizonturile ce întâlnesc Oslea şi Piatra Iorgovanului, aceste tărâmuri de basm care se îmbină cu legendele despre balauri şi voinici.

În apropiere de vârful Piule ne luăm rămas bun de la Gigi şi Adriana care optează pentru varianta mai uşoară de parcurs şi se vor întoarce pe acelaşi traseu.

Ne uităm la ceas. E necesar să facem acest lucru altfel nu ştim să ne limităm privirile spre locurile din jurul nostru de o frumuseţe extraordinară. Am fi tentaţi să rămânem pe loc şi să nu mai înaintăm, să ne fi dorit ca odată cu noi, atunci când ne oprim din mers şi timpul să se oprească. În zadar gândurile mele. Ceasul nu confirmă ceea ce mi-aş dori, arătându-mi cum orele trec fără oprire iar noi trebuie să lăsăm în curând vârful Piule în urmă.

Menţinem traseul de creastă  spre vârful Pleşa atât cât putem. Trecem de Piatra Albă iar de aici în unele porţiuni suntem nevoiţi să ne abatem de pe culme pentru a ne putea găsi un drum prin pădurea de jnepeni.  Pe urmă observăm că noul marcaj de bandă galbenă evită creasta ocolind jnepenii din partea superioară a crestei.

Deasupra culmilor semeţe din jurul nostru nici vorbă de vulturi măreţi, ci doar doi corbi urâcioşi brăzdează văzduhul şi croncăne în căutare de gâlceavă. Ne facem că nu-i auzim şi ne vedem de drum.Uşor uşor panorama Retezatului se închide iar ochii ne vor fi încântaţi cu alte privelişti minunate redate în principal de Valea Jiului.

De acum încercăm în coborâre să urmărim o potecă slab conturată ce ne îndepărtează de creasta Piule-Pleşa .

Dăm peste o stână lăsată în paragină, uitată de vreme şi de cei ce odată  s-au folosit de ea. O ocolim spre dreapta şi intrăm pentru puţin timp prin pădure. Pe urmă ieşim într-o poieniţă iar după ce parcugem poieniţa la capătul ei găsim un izvor cu apă rece să îţi potolească setea şi să te răcorească în zilele cele mai toride de vară, aşa cum a fost  pentru noi această zi.

De acum mergem mai departe o bună parte fără a ne mai bucura de razele soarelui. Prindem spre stânga, în coborâre prin pădurea de foioase, poteca năpădită de iarbă şi frunzele căzute, marcată cu bandă galbenă. Marcajele sunt rare şi foarte şterse, pe lumină scăzută sigur nu dai de ele.

După o oră de coborât printre  pădure, ascultând trilurile păsărelelor  ascunse printre ramurile fagilor înalţi, ieşim într-o poiană în dreptul unui locaş de rugăciune . Chiar înainte de a ieşi în poiană avem  pe partea dreaptă un izvor captat de la care se  alimentează cei credincioşi de la schit.

Iar de aici, prinzând putere de la locurile creştine continuăm pe un drum forestier accidentat întâlnind în cale 3 cruci.

Ieşirea din pădure la marginiea apei Jiului de Vest reprezintă finalizarea călătoriei noastre. Privim în urmă, căutând parcă paşii lăsaţi pe aceste locuri fiind  multumiţi cu noi înşine că am dus până la capăt un traseu aşa frumos.

Ne retragem spre locul de cazare, acolo unde Gigi şi Adriana ne aşteaptă cu bere rece, dornici de a le povesti cum a fost mai departe şi de a pregăti curând planurile de bătaie pentru următoarea zi de perindat…

…Pisoiul stă ghemuit lânga sursa de căldură şi doarme de un ceas jumate. Focul din sobă dă să adoarmă şi el aşa că îl mai susţin cu un lemn de brad uscat. Gerul de afară nu s-a sfârşit dar povestea mea s-a terminat iar alta nouă, aşteaptă şi ea o cană cu vin fiert. Dar până atunci eu vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a urmări şi privi cele expuse de mine.

Să auzim de bine.

 

 

 

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

10 comentarii laMuntele Retezatul Mic – Creasta Piule-Pleşa

  • Atanasiu Sorin

    decat sa spun altceva, spun ca am deschis jurnalul tau inainte de a ma culca. vroiam doar si numai sa ma asigur ca nimeni n-a mai scris nimic prin mediul virtual. ma gandeam ca e prea tarziu sa mai fi postat cineva ceva, insa am dat de jurnalul tau. si cum eram mort de somn, am cautat sa trec repede peste el, si sa-l aprofundez dupa un somn lung si odihnitor. n-am putut sa mai renunt pana nu l-am terminat, si partial reluat, si iarasi terminat. superb!!! tura asta o voi face si eu, odata si odata…

  • Naum Viorel

    ROMANIA :amarata asta de tara , numai pentru aceste peisaje mirifice merita sa nu o parasim .
    tura , peisaje , povestire si poze totul dea dreptul fantastice .
    brovo voua

  • Felicitări Alex! Vreau sa îți mulțumesc ca ne-ai adus verdele ăsta frumos de iunie în miezul iernii, și vreau sa ii mulțumesc la fel de mult și lui Gigi ca ne-a îndrumat pașii peste nişte locuri atât de frumoase cum are Retezatul Mic. Ce amintiri!

  • Foarte impresionant flerul tau, artistic si geografic…imi plac descrierile tale cum le compui atat metaforic cat si figurativ..un fotograf cu carisma,pozele st uimitoaree..ar trebui sa te fc geograf,draga alex..poate ai gresit job-ul?!:pintr-o zi ma voi alatura si eu voua, e inevitabil sa nu…bacio:)

  • smaria

    Minunat! Sunt 100% de acord cu Naum Viorel – <>, asa incat il citez in intregime!
    Multumesc si eu pentru acest traseu minunat ce mi-ati oferit. Astazi, urcand cu dificultate, dinspre zona garii, spre str. Pacurari pe una dintre acele stadute destul de abrupte dar si pline de zapada, ii pomeneam in gand pe HPM-isti. Si realizam ca eu nicodata nu voi mai putea face asemenea excursii! Dar va voi putea urmari pe aceasta cale mereu! De aceea multumesc tuturor celor ce ma primesc astfel alaturi de ei! Si va doresc tuturor sa aveti intotdeauna drum bun!

  • Uaaaaaaaaaaaaaau! Supeeerb! Deci am ramas efectiv masca! Doamne cat ii de frumos acolo! Abia astept sa ajung si eu anul asta.. E planificat pentru mai 🙂

    Multumesc mult pentru acest post, a fost cel mai frumos mod de a incepe ziua de munca!

  • george

    traseul superb,imagini de neuitat,foto reusite-culori crude si reale;sa dea domnul sa ramina si peste generatii la fel de frumos sa se bucure si urmasii nostrii care iubesc natura.n-ar fi rau ca in turele facute si urmatoarele sa avem si ochiul critic pentru situatii ,personaje, autoritati care afecteaza negativ natura si resursele.asta e o idee pentru ca am fost in zona apropiata si am vazut si aspecte care m-au dezamagit legat de semenii nostri.natura se recupereaza dar ii trebuie si liniste.
    Ture faine

  • Tare frumos si acest jurnal… numai bun de citit in acelasi fel in care a fost povestit, la gura sobei cu o cana de vin fiert, aburinda 🙂 (sau merge si langa un calorifer :D, la cafeaua de dupa-amiaza). Partea aceasta a Retezatului nu am descoperit-o inca dar cu acest jurnal mi-am mai facut o notita in carnetelul meu cu planuri pentru anotimpul cald. Si eu vroiam sa iti multumesc pentru toate jurnalele scrise care nu sunt doar un prilej de delectare, dar sunt si de un mare ajutor pentru drumetii mai mari sau mai mici. La cat mai multe ture in acest an!

  • gigicepoiu

    Excelantă tura! Şi frumos readusă în faţa ochilor de acest jurnal inspirat!
    Dacă-mi amintesc bine, în aceeaş zi, mai pe seară, am cotlonit şi prin Peştera Răstovanu…

  • Doina Popa

    Ce amintiri frumoase s-au cladit si in 2011…Le-ai pastrat in sertaras si le-ai scos spre aducere aminte a zilelor lungi de vara in cel mai oportun moment !
    In asta vara sper sa ajung sa-i arat si eu lui Dan frumusetea unica a Retezatului…

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*