QR Code Business Card
Articol postat de

Munţii Suhard: culmea principală de la nord la sud

       Data stelară: anul 22 d. Bc. (după Becali la Steaua).  Pentru conformitate: întâi iunie 2012 d. Hr.

    Introducere.

    Se pare că primul Jurnal a fost scris de către Adam deîndată ce a coborât din Rai. Şi asta pentru că după mii de ani în care nu s-a întâmplat nimic, odată ajuns în lume, a fost pus în faţa unui fapt împlinit: Eva a fugit de la Izvorani cu un chinez.

    Jurnalul început de Adam avea să se cheme mai târziu Istorie.

   În istorie frumoase nu au fost războaiele, ci sărbătorile.

   Romanii sărbătoreau la începutul verii Rosaliile, cele şapte zile ale trandafirilor şi începutul unui lung şir de alte sărbători câmpeneşti şi religioase.

   Împăraţii romani îşi răsfăţau supuşii cu nu mai puţin de 120 de zile de sărbătoare pe an. Başca duminicile.

   Şi noi suntem pe drumul cel bun, începând cu acest an declarându-se sărbatoare legală şi a doua zi de după Rusalii.

    În calendarul creştin de Rusalii se sărbatoreşte şi Pogorârea Duhului Sfânt.

   Se spune că ,,pentru un câine, ceea ce nu înţelege… nu există”.

   Spre deosebire de un câine, un inginer se uită la tine de parcă ar înţelege ceva… Un inginer nu poate plasa Duhul Sfânt în nicio categorie din logica sa carteziană.

   Fără ,,piese desenate” însoţite de un ,,memoriu justificativ” cu calcule de rezistenţă şi eficienţă, Duful Sfânt nu poate intra în discuţie ca entitate.

   Rămâne doar bucuria unei noi zile libere, care poate da şanse şi unor ture mai lungi la munte.

    Ştim că dogma ,,crede şi nu cerceta” se regăseşte şi în ştiinţele exacte sub formă de axiome.

   Încrezându-se în cele spuse de Euclid, geometrul devine astfel un fel de credincios.

   Axiomele sunt puţine. Toate celelalte afirmaţii se pot demonstra.

   Spre exemplu afirmaţia că ,,Mecanturistul este un club mare” nu are pretenţia unei axiome. Eu o pot demonstra în multe feluri.

   În minivacanţa de Rusalii un singur munte nu putea cuprinde aspiraţiile tuturor mecanturiştilor, astfel că a fost nevoie sa se organizeze nu mai puţin de 4 ture în munţi diferiţi: una în Iezer-Păpuşa, una în Trascău, una în Dobrogea şi, nu cea de pe urmă, una în Suhard.

   Şi nici cele două maşini pentru Suhard nu au putut pleca în același timp din Galaţi.

    Cuprins

  Noi plecăm primii din oraş şi abia după ce trecem de Bacău în maşină se face mai linişte.

   Un trăsnet răsfirat rămâne desenat pe cer pentru câteva clipe. Ne facem mici-mici şi aşteptăm apocalipsa. Nu băgasem de seamă că spre lunca Siretului cerul se făcuse ca de fontă.

   Tragem tare pentru a ajuge la adăpostul clădirilor din Roman. În oraş cu greu mai putem identifica intersecţiile şi luminile de la semafoare.

   La ieşire, dincolo de calea ferată, oprim în parcarea unui motel.

   Geamurile se aburesc şi ascultăm ropotul grindinei pe parbriz.

   Sunăm pe Cristi Vidraşcu, care ne iese înainte aici, venind de la Iaşi.

   ,,Am parcat chiar în spatele vostru, dar nu cobor până nu se mai opreşte urgia.”

   Vine cu rucsacul la maşina noastră şi îi ia câteva clipe pâna îl înghesuie peste ale noastre.

   Intră şi ne strângem mâinile, bucuroşi de revedere. Chiar dacă e din Iaşi, Cristi e mecanturist cu ştate vechi. Apoi izbucnim în râs:

   ,,Unde, dracu, am plecat noi pe vremea asta?!…”

    Înainte de Gura Humorului cerul se mai luminează şi băgăm de seamă că asfaltul e uscat.

   De la Păltinoasa le arătăm băieţilor Vârful Toaca, cel cu relee, unde am urcat acum două săptămâni, în tura de pe Obcina Mare.

    La Câmpulung Moldovenesc vedem cum trenul merge în paralel cu şoseaua, strecurându-se cu un fel de intimitate printre casele mai mici, din spatele cladirilor de tip austriac din centru.

   Merge foarte încet şi la o barieră ne dăm seama ca e chiar trenul pe care trebuie să-l luăm noi din Vatra Dornei la ora 20,26, acceleratul Iaşi-Timişoara.

     Tragem tare prin serpentinele Mestecanişului, în timp ce ,,şarpele roşu” dispare în tunel.

   Ajungem în una din gările din Vatra Dornei cu un avans de doar 12 min. faţă de tren.

   (La mersul pe distanţe mari cu maşina e esenţială o viteza constantă. Adică să-i dai cu 100 la oră şi prin localităţi.)

    Luăm bilete şi ieşim în ploaia măruntă de pe peron. Tren mic, naşul coboară şi el în fiecare staţie.

   ,,Are şi vagonul 3?’ intru eu în vorbă cu naşu.

   ,,Are toate vagoanele.”

   Suntem singurii care urcăm de aici şi controlorul vine chitit la noi. Cu siguranţă era bântuit de o dilemă: dacă i-am zis ,,naşule”, poate n-avem bilete, şi asta ar fi un lucru bun pentru el, dar dacă am întrebat de vagonul trei înseamnă că avem bilete…

   ,,Naşule, ne-am prostit la bătrâneţe. Am luat bilete.”

   ,,Asta e…” oftează el nevrând nici să se mai uite la ele. I-ar fi prins bine un    adăugat la colecţia sa de stampe cu domnitori şi poeţi români.

    Cristi scoate o sticlă de vin roşu şi încercăm să dăm uitării faza jenantă cu biletele.

   În ultima geană de lumină a serii ploioase vedem cum trenul trece peste viaducte… apoi intră prin tuneluri…

   Am impresia că între Vatra Dornei şi Ilva Mică trenul străbate un peisaj tare frumos.

   (Cum vorbeau doi elevi mergând spre Liceul de marină: ,,Am impresia ca Japonia e o insulă…”)

    Ilva Mică e staţia unde trenul pierdut două ore prin coclaurii munţilor avunge în Valea Someşului Mare.

   E trecut bine de ora 22 şi, chiar dacă pe peron e o beznă totală, Ioan Croitor, prietenul nostru din Maieru, ne găseşte cu uşurinţă.

   Urcăm toţi în maşina lui şi pornim prin întuneric. Niciunde nu poţi fi mai dezorientat decât într-o maşină plină care străbate prin noapte locuri prin care n-ai mai călcat niciodată.

   Acum realizez că în tura asta ne-am asemănat albinelor care sunt deplasate de la un loc la altul numai noaptea, iar ele, decum apar zorile, se şi pun pe umblat, indiferente că au fost duse departe de tot.

    Facem o singură staţie, la părinţii lui Ioan, pentru a lua nişte pălincă. De parcă noi am fi avut în rucsaci, înfăşurate prin haine, bibelouri şi nu sticle pline…

   Prindem drumul de pe Valea Caselor şi unde se termină asfaltul (şi luminile de pe la ferestre) lăsăm maşina şi luăm rucsacii în gheabă. (Cum se spune: ,,Când apar ghebele?” ,,Pe la 60 de ani…”)

     Şi cum nimic nu e întâmplător pe lumea asta, (am văzut asta în Twin Pix, filmul ăla cu dilimani), cum începem să urcăm începe şi o răpăială de ploaie.

   În fasciculul îngust al frontalei şiroaiele de apă se văd super… Parcă esti în maşină… Doar că n-ai ştergătoare…

   Ajungem la casa de vacanţă a lui Ioan uzi pâna la piele. Am zis că tragem tare şi nu mai e nevoie sa umblăm dupa gecile de ploaie…

    Înăuntru e cald şi în şemineul din sala de mese se văd trei butuci deasupra cărora dansează câteva limbi de foc.

   O imagine desprinsă, parcă, din revistele alea ,,Neckerman”, pe care le răsfoiam în copilărie privind cu jind la bascheţii cu steluţe ,,Converse-Allstars” şi la televizoarele color care prezentau, invariabil, pe Inghemarck Stenmarck făcând o cristiană pe zăpadă.

   Pentru noi, la fel ca pentru câinii de mai înainte, aşa ceva nu avea cum să existe…

   La televizoarele noastre alb-negru nu vedeam decât desene animate cu ,,Lolek şi Bolek” şi pe Gică Petrescu cu o frizură ce anticipa o renumită şuviţă de mai târziu.

    Trecem la schimburi uscate şi facem mici mişcări de mobilier: punem doua mese cap-la-cap.

   Petrecem netulburaţi până pe la ora doua din noapte, când Ioan apare cu echipa din cea de-a doua maşină venită de la Galaţi.

   Facem un gest amplu cu dosul mâinii peste resturile de pe masă, pentru a face loc la încă cinci pahare noi.

    Pe la ora 5 mijiră zorile şi, sfioase, ,,Şeherezadele” tăcură…

   Totdeauna din somnul de după petrecere te trezeşti ,,cu nisip în ochi”. Chiar dacă afară plouă de rupe…

    Abia după ora 10 expiră ,,codul galben” şi ieşim afară să  vedem până unde am ajuns azinoapte şi să tragem si câteva cadre…

   Dacă o ţine tot cu ploaie, pentru un eventual Jurnal am putea cumpăra câteva vederi de la librăria din localitate…

    Vila unde suntem găzduiţi se află într-un peisaj fermecător de la poalele Munţilor Rodnei. Doar că ceţurile de după ploaie nu ne lasă să vedem şi înălţimile.

/Suhard1/img_9447-j1.jpg

    În vale se văd casele şi biserica sveltă din localitatea Maieru. Veche aşezare românească, atestată documentar încă din secolul 13, comuna bistriţeana se întinde dealungul Someşului Mare, între ultimile picioare de munte ale Rodnei şi plaiurile verzi, ori magurile bombate, ca de relief vulcanic , ale Munţilor Bârgăului.

/Suhard1/img_9439-j1.jpg

    În prim-plan e un contrafort al Munţilor Rodnei, iar mai în spate, dincolo de ceaţă, profilul de trunchi vulcanic al Măgurei Mari. (M. Bârgăului.)

/Suhard1/img_9442-j1.jpg

    ,,Febra descoperitorului” mă poarta prin iarba udă până în preajma unui cimitir părăsit. Sau poate că şi aici există obiceiul ca cel plecat dintre vii să fie îngropat în gradina din spatele casei.

   Acuma dacă tot te-ai ostenit şi ai urcat până aici, aşa, pentru toată viaţa, nu face ca pentru un mic deranj, cum ar fi moartea, sa te mai cobori până în sat…

   Oriunde te-ai întoarce în pământ, sufletul tău va rămâne tot in ,,raiul” ăsta de pe munte…

/Suhard1/img_9448-j1.jpg

    Se spune ca omul sfinţeste locul. …Dar până să-l sfinţească, tot omul acela trebuie să-l cosească de două-trei ori in fiecare vară.

   E ştiut ca după ploaie merge coasa cel mai bine…

/Suhard1/img_9454-j1.jpg

    Mai ales după ce e batută în gura cu mare pricepere.

/Suhard1/img_9451-j1.jpg

    Prima rază de soare ne scoate la apel: Doina, Dan, Emilia, Adriana, Alex, Edy, Cristi, eu şi Ioan.

/Suhard1/img_9484-j1.jpg

    Nu ieşim la socoteală. Trebuie sa fim 11: trei fete şi opt băieţi.

   Fetele sunt.

/Suhard1/img_9479-j1.jpg

    Ne echipăm ca de tură şi coborâm spre sat pe aceeaşi Vale a Caselor.

   În drum ne oprim să vizităm o ,,fabrică de palincă”. Ni se explică procesul tehnologic cu cele două etape de rafinare.

   Se văd cele două alambicuri de cupru, unul mai mare, în care se pune borhotul, cel din dreapta, mai mic, unde fierbe din nou primul distilat.

   Ni se dă să gustăm ,,la cald” o tărie de 56 grade alcolice.

/Suhard1/img_9487-j1.jpg

    La partea de jos a drumului suntem asteptaţi de către Liviu Croitor (varul lui Ioan şi carpatist de-al nostru), care ne va duce cu microbuzul până în Pasul Rotunda.

   Drumul modernizat de pe Valea Someşului Mare trece mai întâi prin alte câteva localităţi năsăudene: Şanţ, Rodna, Valea Mare.

   Mai sus drumul se afundă în padurea de molid şi unde valea pare să se închida liviu ne arată locul unde pârâul Maria (format din Măria Mare şi Măria Mică) se varsă în apele tânărului Someş, că nu şti care ar fi mai mare…

   Munţii Suhard sunt situaţi în grupa nordică a Carpaţilor Orientali, în locul în care aceştia par să aibă cea mai mare lăţime.

   Astfel pentru a ajunge la ei, eşti nevoit (de oriunde ai veni) sa treci prin pasurile din alţi munţi.

   Masivul Suhard e străjuit de Munţii Rodnei, Munţii Zimbroslava şi Munţii Ţibău la nord, de Obcina Mestecănişului şi Munţii Giumalău în est, de Călimani în sud şi Munţii Bârgăului înspre vest.

   Creasta sinuoasă a Suhardului, lungă de circa 47 km, e un rezultat al orogenezei alpine, acea mişcare de ridicare a stratelor, combinată strâns cu acţiunea de eroziune a apelor curgătoare şi a factorilor atmosferici.

   Eroziunea e atât de evidentă încât culmea principală are pe alocuri aspectul de creastă îngustă, uşor de parcurs, dar mai greu de găsit un loc de tabără.

   Relieful rezultat are un aspect greoi, cu anticlinale masive desprinse din culmea principală. Acestea coboară brusc spre altitudini unde sunt acolerite în totalitate de păduri de conifere.

   Morfologic Suhardul e format din trei masive distincte: Omu, Fărăoane şi Ouşoru.

   Deşi are înălţimi la care în cuaternar au sălăşuit gheţari permanenţi, Munţii Suhard nu au relief glaciar, aşa cum întâlnim în vecinul său de la nord, Rodna.

   În schimb relieful periglaciar (rezultat în urma proceselor de îngheţ-dezgheţ) e format din suprafeţe întinse de grohotişuri, blocuri singulare şi chiar ,,babe”. Acestea le vom întâlni pe feţele vestice ale munţilor Omu şi Fărăoane.

   Drumul forestier (cu pretenţie de DN 17D) urcă până la altitudinea de 1271m în Pasul Rotunda.

   El urmează malul stâng al Someşului Mare, care ia naştere chiar aici, din pâraiele Preluci şi Zmeu.

   Dealtfel numai aceste trei pâraie, Preluci, Zmeu şi Măria izvorăsc din Munţii Suhard şi sunt tributare Someşului Mare, toate celelalte ape curgătoare din Suhard fiind drenate de râul Bistriţa, prin Bistriţa Aurie în partea estică şi Coşna (respectiv Dorna) în partea vestică.

   Din Pasul Rotunda facem dreapta şi mai trecem printr-o pânză subţire de molid. Imediat mai sus ieşim într-o poiană largă, unde se află şi Cabana Croitor.

/Suhard1/img_9494-j1.jpg

    Pe pereţii din sala de mese a cabanei poţi călători pe hărţi cu munţii din zonă, dar te poţi întoarce şi în timp, ascultând poveştile gazdei despre luptele care au avut loc pe aceste plaiuri în fiecare dintre cele două războaie mondiale.

   Două sute de matri înapoi pe drumul care am venit se află un cimitir al eroilor din al doilea război mondial.

   Numele celor care odihnesc sub poala pădurii nu apar pe cruci, asta pentru că înhumările avea sa le facă armata română abia în primăvara anului 1945…

/Suhard1/img_9495-j1.jpg

    Deabia acum pregătim rucsacii pentru tură, cele rămase prin pungile de plastic revenindu-le căţeilor de la cabană.

   De remarcat ,,vila” flocosului alb.

/Suhard1/img_9489-j1.jpg

    Apropierea dificilă de intrarea în traseu (maşină-tren-iar maşină-microbuz) şi vremea nefavorabilă au făcut ca să putem intra în lungul traseu al crestei Suhardului abia sâmbătă pe la ora 15,45.

   Am fi putut rămâne o noapte şi la cabana din pasul Rotunda, dar cele 4-5 ore de mers pâna seara ar fi sporit ,,punctajul” nostru în ,,economia turei”.

   Lăsăm în urmă Cabana Croitor din Pasul Rotunda.

   În spate se deschid perspectivele spre Vârful Nichitaş 1451m şi culmile Ineului din Munţii Rodnei.

/Suhard1/img_9506-j1.jpg

    Câteva raze de soare sporesc pofta de mers a echipei.

/Suhard1/img_9508-j1.jpg

    De pe o primă platformă orizontală a Muntelui Cătura identificăm vârfurile din această extremitate estica a Munţilor Rodnei: Roşu 2113m, Ineuţ 2232m şi Ineu 2279m.

/Suhard1/img_9520-j1.jpg

    Un drum pastoral ne plimbă pe deasupra unor plaiuri înverzite.

   Carpaţii Orientali au un ,,parfum” inconfundabil, ce-ţi strecoară în suflet o linişte de început de lume.

   Îmi vine în minte imaginea cu împăratul înveşmântat în purpură şi hlamidă albă din clipul vechi al lui Depeche Mode, care ducea cu el un scaun pliant, un şezlong şi se aşeza în faţa zărilor pentru a se bucura de peisaj şi de linişte…

   La umbra brăduţului din fotografie mi-aş aşeza şi eu scaunul acele cu spătar de pânză.

   Aş simţi ca sunt adevăratul stăpân al muntelui… Cui i-ar trece prin minte să urce până la mine cu un eventual act de proprietate?!…

   Enjoy the silance!

/Suhard1/img_9527-j1.jpg

    Străbatem plaiurile molcoame ale Muntelui Caturii şi lăsăm în stânga Vârful Cociorbii 1593m.

   Spre vest coboara spre padure piciorul Muntelui Zmeu.

/Suhard1/img_9532-j1.jpg

    Nebulozitatea, respectiv precipitaţiile, sunt în Munţii Suhardului de două forme: de front atmosferic şi de convecţie locală (de evapo-transpiraţie).

   In aceasta zonă a Orientalilor, Munţii Rodnei sunt un mare generator de nori convectivi. Şi cum masele de aer se deplasează permanent spre sud-est, vom constata că partea nordică a Suhardului (zona Vârfului Omu) e permanent acoperită de şiruri nesfârşite de nori, cei joşi transformându-se în ceaţă deasă.

   (O situaţie asemănătoare se întâlneste şi în masivul Iezer-Păpuşa, acolo norii venind dinspre Făgăraş.)

   Urmărim serpentinele largi ce urca spre Vârful Omu.

   În spate vedem cum o fereastră a norilor plimba peste culmile împădurite o raza de lumină.

/Suhard1/img_9551-j1.jpg

    Cu cei 1932m ai Vârfului Omu, din punct de vedere al altitudinilor, Masivul Suhard s-ar clasa pe locul 5 între cele 35 de masive ale Carpaţilor Orientali.

   Ia să încercăm o aducere aminte a celor mai mari altitudini din Carpaţii Orientali: M. Rodnei 2305m, M. Călimani 2102m, M. Maramureşului 1962m, M. Ciucaş 1954m, M. Suhard 1932m, M. Neamţu 1923m, M. Ceahlău 1907m.

   Vârful Omu lasă spre vest un picior de munte până în pasul Suhard 1150m. Pe aceasta culme secundară se află şi Vârful Suhard 1280m, cel care dă numele întregului masiv.

   Trebuie să privim mai cu atenţie acest interfluviu, deoarece el reprezintă cumpăna de ape dintre Someşul Mare şi Bistriţa, adică pe aici se materializează şi culmea principală a Carpaţilor Orientali, care, din Pasul Suhard trece în platoul Zimbroaia din Munţii Bârgăului. (Şi mai departe prin Pasul Tihuţa trece în Munţii Călimani.)

   Dealtfel şi marcajul bandă roşie pe care venim din Pasul Rotunda se lasă aici în drapta şi se continua prin Munţii Bârgăului, noi urmănd să continuăm culmea principală a Munţilor Suhard pe marcaj bandă albastră.

/Suhard1/img_9563-j1.jpg

    Drumul pastoral mai depăşeşte o culme intermediară şi după ce trecem pe faţa sudică a muntelui vedem că Vârful Omu e acoperit de ceaţă.

/Suhard1/img_9566-j1.jpg

    Plafonul întunecat al norilor pare sa cadă şi peste noi, aducând cu el întunericul.

/Suhard1/img_9574-j1.jpg

    Încet-încet ceaţa ne cuprinde şi pe noi.

   Nu mai are niciun rost să urcăm până pe vârf. Mai ales că ora e târzie şi prin semiîntunericul creat dibuim cu greu continuarea culmii spre sud.

   Ajungem în zona fostului canton pastoral Omu şi căutăm un loc mai ferit de vânt în care să punem tabăra.

   Abia apucarăm să întindem corturile, ca se şi porneste ploaia.

   Înghesuială în cort. Neoprenele, sacii de dormit, schimburi uscate pentru noapte, câteva înghiţituri şi… gata, la somn. Amânăm petrecerea la foc de tabără pentru mâineseară.

   Duminică 03.06.2012

   Dimineaţa nu mai poluă, dar se dovedeşte că aşteptăm în zadar să se ridice şi ceaţa.

/Suhard1/img_9584-j1.jpg

 Ne strângem laolaltă, până nu ne spulberă vântul: Sorin, Dan, Doina, Adriana, Ioan, Cristi şi jos: Nelson, Emilia, Alex şi Edy.

/Suhard1/img_9585-j1.jpg

    Părasim locul de tabără şi imediat cărarea se pierde în marea de jnepeni ce acoperă în întregime Muntele Pietrele Roşii.

   A mers Alex primul şi eu al doilea, toată apa de pe jnepeni scuturându-se pe noi. Deşi uzi bine, apa n-a pătruns nici prin bluză, nici prin pantalon, iar după ce am iaşit la gol vântul ne-a zvântat cât ai clipi.

/Suhard1/img_9592-j1.jpg

Vânt şi ceaţă pe Vârful Pietrele Roşii 1775m.

/Suhard1/img_9593-j1.jpg

Ţinem strâns pentru a nu ne pierde prin ceaţă şi prin jnepeniş.

/Suhard1/img_9600-j1.jpg

    Când se termină zona cu jnepeniş se ridică şi ceaţa.

   Trecem peste Vârful Diecilor 1631m, de fapt o platformă largă, înirbată.

   Continuăm să coborâm pe Obcina Diecilor spre şaua cu acelaş nume.

   Şaua Diecilor 1400m îşi ia numele de la cele două pâraie antagonice, Diaca Bistriţei Aurii şi Diaca Coşnei, care izvorăsc din apropierea înşeuării.

   Acest aspect cu câte două toponime asemănatoare îl vom mai întâlni şi mâine, cu pâraiele Ciotina Bistriţei Aurii şi Ciotina Coşnei în larga înşeuare a Tarniţei, de dincoace de Vârful Ousoru.

   (Şi din Pasul Predeluş izvorăsc tot la fel Doftana Ardeleană şi Doftana Prahoveană.)

   Vârful golaş din dreapta se cheamă Vârful Rotunda 1461m.

/Suhard1/img_9617-j1.jpg

Şaua Diecilor este străjuita de o troiţă de lemn.

(Dacă s-ar fi numit Şaua Decilor am fi dedus că numele vine de la prepoziţia atât de mult îndrăgită: ,,deci…”)

/Suhard1/img_9620-j1.jpg

    O stână aflată în construcţie pe Muntele Rotunda are pe frontispiciu prinsa o cruce de lemn, dând impresia că avem de-a face cu o bisericuţă cum am văzut în filmele cu Vestul sălbatic.

/Suhard1/img_9623-j1.jpg

    Din Şaua Diecilor poteca ne conduce spre pădurea de molid care îmbraca pe la bază masivul Farăoane.

/Suhard1/img_9626-j1.jpg

    După mai bine de un ceas de urcat prin padure ieşim în preajma Vârfuli Icoana 1593m, chiar pe malul lacului de tasare nivală care poartă acelaş nume.

   În fundal se vede Muntele Fărăoane cu creştetul în nori.

/Suhard1/img_9630-j1.jpg

    E trecut de ora prânzului şi intindem masa chiar în cărare, în preajma lacului Icoana.

   Pe fundal avem profilul alungit al Muntelui Şveţaria 1562m.

/Suhard1/img_9633-j1.jpg

Călătorului îi şade bine cu drumul pastoral de pe Culmea Recele.

/Suhard1/img_9635-j1.jpg

Lasăm în stânga cantonul pastoral Recele şi ne continuăm drumul pe lângă gardul de pe Bâtca Târşului 1548m.

/Suhard2/img_9656-j1.jpg

Gardul delimitează munţii şi păşunile ce ţin de judeţele Suceava, respectiv Bistriţa Năsăud.

Aici vecini buni sunt Edy Suceveanu şi Alex Bistriţeanu.

/Suhard2/img_9654-j1.jpg

Dan coborând în şaua de dinainte de Vârful Bâtca Târşului.

/Suhard2/img_9663-j1.jpg

Un drum înşelător conduce la o stână frumos aşezată pe botul de deal.

/Suhard2/img_9678-j1.jpg

    Ne apropiem tot mai mult de Muntele Fărăoane. Ascensiunea pe el e programată pentru a doua zi. Oricum, acum e cu capul în nori.

   Ar mai fi ceva vreme până se înnoptează, dar suntem cu ochii după un loc bun de tabără. Tot cărăm sticle pline…

/Suhard2/img_9684-j1.jpg

    Locul căutat îl găsim în apropierea unei foste staţii meteo.

  O mare parte din echipă s-a mobilizat să inspecteze zona şi să caute şi un izvor.

/Suhard2/img_9688-j1.jpg

O stână nouă de pe piciorul nordic al Muntelui Bâtca Târşului.

/Suhard2/img_9690-j1.jpg

    Locul din stânga gardului, unde am întins corturile, avea să-şi dovedească o calitate nebănuită.

   În permanenţă vântul a suflat dinspre vest, dar pantele abrupte ale Văii Coşna aruncau curenţii de aer în sus, aspect ce mi-a amintit de deflectoarele de vânt de pe puntea de comandă din exterior a navelor maritime.

   În jur brazii se încovoiau de vânt, iar la noi în tabără nu se clintea niciun fir de iarbă.

/Suhard2/img_9698-j1.jpg

    Chiar sub noi, pe versantul estic, am descoperit bisericuţa şi clădirile mai noi ale Schitului Suhard (Ciocăneşti).

   O vizită de seară avea să ne dezvăluie că în lăcaşul de rugăciune vieţuiesc numai doi călugări, unul fiind coborât în satul Ciocăneşti de la gura de jos a văii.

   La întoarcerea în tabără am făcut foc mare şi ne-am pus pe cântat. Interesant a fost că în locut tradiţionalului carneţel cu cântece al lui Horia Axinte, acum Edy Munteanu a avut toate cântecele de munte trase pe un telefon.

   Cel mai greu a fost să-l stapânim pe Cristi să nu mai pună copaci pe foc. Nu de alta, dar ne tot depărtam, de nu mai aveam loc pe culmea îngustă şi am fi fost nevoiţi să ne lăsăm mai spre vale…

   Spre miezul nopţii norii au dezvăluit şi o lună plină de toată frumuseţea.

/Suhard2/img_9699-j1.jpg

    Luni 04.06.2012

   Suntem treziţi de razele de soare ivite de undeva pe unde ar trebui să se vadă Pasul Mestecăniş.

   Până am strâns tabăra Sorin a dat o fugă la schit pentru a mai cumpăra o duzina de sticluţe cu sirop de brad.

   Fratele călugar i s-a plâns că slujba de vecernie de Rusalii, de aseară, a ţinut-o de unul singur. Mai bine venea şi el la cântările noastre…

   Schitul Suhard văzut de pe drumul pastoral ce încinge Muntele Fărăoane pe la east.

/Suhard2/img_9709-j1.jpg

    Locul de unde am făcut fotografia anterioară. Drumul din dreapta coboară la schit.

/Suhard2/img_9710-j1.jpg

    Din Şaua Diecilor (de ieri) şi până în Şaua Tarniţa suntem în cuprinsul Masivului Fărăoane.

   Muntele Fărăoane şi mai ales vârful în sine, nu pot fi abordate, cum ar fi firesc, continuând pe drumul de culme dinspre nord, el fiind acoperit în mare parte de jnepeniş fără cărare, iar faţa vestică e brăzdată de limbi de grohotiş.

   Aseara călugarul ne-a îndrumat să ocolim muntele pe la est şi să încercăm să urcăm pe vârf pornind dinspre sud.

   Pe drumul estic de pe sub Fărăoane.

/Suhard2/img_9717-j1.jpg

    Pe un picior al muntelui întâlnim o turma de oi. Majoritatea turmelor dinspre Bistriţa Năsăud sunt ale oamenilor din Maieru, iar Ioan Croitor cunoaste pe mulţi dintre ciobani.

   Ne povesteşte că în vremea imperiului austriac localităţile Maieru şi Rodna asigurau paza la graniţă, drept pentru care aveau să primească în stăpânire de obste întreg muntele Suhard.

/Suhard2/img_9728-j1.jpg

    ,,Tuns”, căţelul ,,întornător” care a făcut zarvă decum ne-a văzut şi a stârnit astfel pe toţii ,,greii” din paza turmei.

/Suhard2/img_9729-j1.jpg

    Ciobanii ne conduc spre un loc de unde am putea iniţia o ascensiune pe Vârful Fărăoane.

/Suhard2/img_9734-j1.jpg

    Plaiul Suhărzelului, un picior de munte pe care coboară o cărare spre localitatea Iacobeni de pe Valea Bistriţei Aurii.

/Suhard2/img_9737-j1.jpg

    Emilia îmblânzeşte pe ,,Leu”, poate cel mai tare ,,dur” din defesiva turmei.

/Suhard2/img_9758-j1.jpg

Şi guralivul ,,Tuns” e adus de fete la sentimente mai bune…

/Suhard2/img_9760-j1.jpg

Ocolirea Muntelui Fărăoane pe curba de nivel ne-a luat pe puţin două ceasuri.

/Suhard2/img_9766-j1.jpg

    Vârful Fărăoane văzut dinspre sud.

   Piramida lui se vede foarte frumos şi din Pasul Mestecăniş, de pe şoseaua europeană.

   Socotim că un dus-întors până pe vârf ne-ar costa mai bine de două ceasuri, aşa că renunţăm sa mai urcăm pe fărăoane, preferând să urcăm spre sfârşitul turei pe Vârful Ouşoru.

/Suhard2/img_9768-j1.jpg

    Pierdem încet din altitudine şi înainte de a intra în pădure întâlnim şi cel de-al doilea lac din Munţii Suhard. E cuibărit tot într-o depresiune de tasare nivală, dar e ceva mai mic decât Lacul Icoana.

   Şi se pare că nici măcar un nume nu are…

/Suhard2/img_9775-j1.jpg

    Înainte de Muntele Tarniţa 1542m întâlnim o herghelie de cai semi-sălbatici.

   Un armăsar curajos ne întâmpină ameninţător. Deci fără gânduri necurate cu privire la cele zece iepe ale sale…

/Suhard2/img_9790-j1.jpg

Trei exemplare frumoase.

/Suhard2/img_9794-j1-700.jpg

    Ajungem sub Vârful Piciorul Stejii 1398m şi vedem pentru prima dată silueta inconfundabilă a Muntelui Ouşoru.

   (Poate că denumirea de Piciorul Stejii vine de la genitivul subsatntivului ,,ştevie”: ,,şteviei”… ,,ştevii”…  ,,stejii”…)

/Suhard2/img_9800-j1.jpg

    Şaua Tarniţa, locul unde se ,,împung” cap în cap cele două pâraie cu numele de Ciotina.

/Suhard2/img_9805-j1.jpg

    Poate că această fotografie e una dintre cele mai reprezentative imagini din întregul lanţ al Munţilor Suhardului.

/Suhard2/img_9818-j1.jpg

Drumul nostru străbate spaţiile largi ale Şeii Tarniţa.

/Suhard2/img_9821-j1.jpg

Dincolo de şa peisajul se schimbă brusc şi nici Muntele Ouşoru nu se mai vede.

/Suhard2/img_9825-j1.jpg

    Privim în spate şi vedem Muntele Tarniţa de pe care tocmai am coborât. Mai în spate se vede şi Vârful Fărăoane.

/Suhard2/img_9830-j1.jpg

Ajungem pe culmea Muntelui livada 1463m şi vedem pentru prima dată depresiunea necuprinsă a Ţarii Dornelor.

/Suhard2/img_9844-j1.jpg

    În şaua înaltă a Muntelui Livada lăsăm rucsacii şi pornim ascensiunea pe Vârful Ouşoru.

   În spate se văd casele din localităţile Coşna şi Valea Bancului.

/Suhard2/img_9845-j1.jpg

    De pe culmea de legătură cu Vârful Ouşoru privim în spate. Spre nord, la şirul de vârfuri al Munţilor Suhard.

   În stânga, în planul cel mai îndepărtat, se distinge Vârful Omu.

   În plan ceva mai apropiat vedem vârfurile Icoana, Şveţaria şi Bâtca Târşului.

   În dreapta, mai înalt, Vârful Fărăoane şi vârfurile mai mici Tarniţa şi Piciorul Stejii.

/Suhard2/img_9849-j1.jpg

    Culmea de legătură cu Muntele Ouşoru e însoţită şi de un gard metalic ce împrejmuieşte zona sanitară a Izvorului Alb, ale cărui ape sunt îmbuteliate la o fabrică din Dorna Candrenilor.

/Suhard3/img_9853-j1.jpg

    Culmea principală a Munţilor Suhard văzută de pe coasta Muntelui Ouşoru.

/Suhard3/img_9861-j1.jpg

    După mai puţin de un ceas de la plecarea fără rucsaci ieşim la golul alpin de pe Ouşoru.

/Suhard3/img_9867-j1.jpg

Înşelător, vârful punctat de o cruce e ceva mai departe.

/Suhard3/img_9872-j1.jpg

Poza de vârf de pe Ouşoru 1639m.

/Suhard3/img_9878-j1.jpg

Exerciţiu de admiraţie.

/Suhard3/img_9890-j1.jpg

    De pe vârf avem o vedere la 360 de grade, cu privelişti deosebit de frumoase, ceea ce înscrie Vârful Ouşoru printre cele mai frumoase locuri de perspectivă din Carpaţi.

   Munţii Suhard au ca extremitate sudică Culmea Runcului, un pinten prelung ce pătrunde în unghiul ascuţit format de confluenţa Dornei cu Bistriţa Aurie, loc de unde râul ia numele de Bistriţa.

   Pe terasele celor doi afluenţi se întinde oraşul-staţiune Vatra Dornei.

   Toponimul ,,runc” înseamnă ,,loc curăţat de pădure”.

   Obiceiul locului era că fiecare devenea stăpân pe locul pe care îl ,,lăzuia”, adică îl curăţa de pădure.

   Astfel ca poienile apărute în preajma pădurilor se mai numesc ,,lazuri”, prisăci”, ,,arşiţe”, ,,runcuri”. (Iar în Dobrogea ,,curături”.)

   (La fel în locurile sălbatice din Canada, cel ce îşi ridică o casă pe malul unui lac neştiut, va da numele său şi acelui lac.)

   Plaiul Runcului. Pe fundal se văd Munţii Bistriţei.

/Suhard3/img_9895-j1.jpg

Plaiurile cu case dinspre Argestru.

În spate apare cupola inconfundabila a Muntelui Giumalău.

/Suhard3/img_9892-j1.jpg

    Partea din oraşul Vatra Dornei care se întinde spre vest, de o parte şi de alta a râului Dorna.

/Suhard3/img_9898-j1.jpg

    Mulţumiţi că vremea ne-a permis să încheiem tura cu asemenea privelişti, ne întoarcem la bagaje şi începem să coborâm spre Dorna Candrenilor, pe pantele prelungi ale Dealului Floreni.

/Suhard3/img_9913-j1.jpg

Drumul coboara în serpentine largi până la o zona cu stâne.

/Suhard3/img_9915-j1.jpg

Coborâm spre Dorna Candrenilor.

/Suhard3/img_9919-j1.jpg

Liniştea tihnită a uneu familii.

/Suhard3/img_9922-j1.jpg

    Ne este dat să trăim într-o ,,ţară a ţărilor”…

   Ţara Dornelor e vestită pentru lemnul său, pentru apele sale minerale, pentru brânzeturi şi căşcavaluri, dar mai ales pentru peisajele la care e greu de găsit un egal.

/Suhard3/img_9923-j1.jpg

    Frumosul s-a tot păstrat, iată, pentru sfârşitul turei. Ca să ne pară şi mai rău că plecăm acasă…

/Suhard3/img_9927-j1.jpg

Mai deschis, mai deschis, să se vadă şi Muntele Ouşoru!…

/Suhard3/img_9935-j1.jpg

    Sunt nedumerit… Aceasta e fotografia mea, sau e o vedere cumpărată de la librăria din Dorna Candrenilor?

/Suhard3/img_9937-j1.jpg

    Care librărie, mi se şopteşte, că noi am încheiat tura la o bere…

   Unde ne-am luat rămas bun de la Ioan Croitor, mulţumindu-i încă o dată pentru sprijinul decisiv la organizarea şi desfăşurarea turei.

   Deşi se lasă mai greu abordat, Suhardul e un munte MARE!

   Imposibil să-l mai uiţi vreodată!

Bibliografie. Ioan Popescu-Argeşel: Munţii Suhard

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

9 comentarii laMunţii Suhard: culmea principală de la nord la sud

  • Naum Viorel

    Oare sa fie norocul „incepatorului ” sa fi citit eu primul acest jurnal fantastic ?
    Primul sau ultimul , ce mai conteaza , totul e sa ai ocazia sa-l citesti si sa iti dai seama ca pe lumea asta toate au farmecul lor . Sa vezi ca unii oameni indiferent de ocupatiile zilnice isi gasesc timp si pentru astfel de activitati . Sa vezi ca unii oameni stiu sa traiasca si mai ales ca nu fac umbra pamatului degeaba .
    Fantastic ! Bravooooooo !
    Tinetio tot asa ca merita .
    Va doresc multa sanatate .

  • Foarte frumoase peisajele si locurile pe care le-ati vazut… Sunt putin invidioasa ca nu pot participa si eu sa le pot vedea cu ochii mei… 🙂 Succes in continuare!

  • Un jurnal reusit din toate punctele de vedere, ca descriere geografica in primul rand – e de nota 10, se vede munca masiva de documentare. Mi-a placut mult si partea umoristica, iar fotografiile sunt excelente. Vreau sa ii multumesc pe aceasta cale in mod special si lui Ioan Croitor, care cu cunostintele sale geografice ne-a adus multa lumina in geografia locului, si fara ajutorul caruia nu am fi putut duce aceasta tura superba la bun sfarsit.

  • Gigi Cepoiu

    @Viorel: ,,norocul incepatorului” e atunci cand se deschide sticla cu palinca la focul de tabara si tu esti primul cu un pahar din ala de unica folosinta. Sti ca si tu dai bine in pozele din jurnale… Te asteptam.
    @Karmen: niciodata nu e tarziu pentru o tura reusita. Vara abia a inceput. Trebiue doar sa fi cu ochii pe noi inainte de a pleca in tura…
    @Eduard: de fiecare data echipa apreciaza eforturile organizatorului. Oricare ar fi el: Ioan, Edy, Alex, Ceapchi, George, Horia etc

  • Frumos munte, frumoasa tura, frumoasa povestea … Ma bucur ca-s abonat la newsletter-ul vostru si mi se insesineaza ziua dupa fiecare lectura noua 😉

  • Doina Popa

    Multumesc mult pentru jurnalul dumneavoastra ! Dupa o tura atat de reusita, un astfel de jurnal vine ca o umbra de parfum fin pe conturul unei femei frumoase 🙂

    Sa ne revedem cu bine in ture cel putin la nivelul acesteia !

  • Ciocanel Nicusor

    Complex, complet, erudit dar si cu glumite si pofta de viata si natura, Conu Jiji ni se dezvaluie intr-o noua scriere din, cu si despre Mtii Suhardului de asta data, prilej pentru prietenul nostru de a socializa cu noi pe net, asa cum o face si la gura cortului, la un foc de tabara sau in plina plimbareala prin muntii nostri dragi. Acum cred si eu ca un jurnal iti poate „lua” mai mult timp decat tura propriu-zisa. Mai ales cand e bine facut…
    Un inginer care crede k ‘nteles ceva…
    P.S.1 Unul din cei doi elevi de la Marina sa fie Gigi Cepoiu, plecat de la Maneciu la Galati ca sa devina „lup de mare” ?
    P.S.2 Dragi MecanTuristi urmeaza tura din Grecia: de la Zeus din Olimp pana la alegerile de maine din Grecia, care pot schimba soarta Europei, de la minunatele lor plaje si insule pana-n munti, iata viitorul jurnal elen…

  • Lucian

    Cam care sunt sansele de la 1 la 10 sa ne intalnim cu un animal mai salbatic (urs) care sa atace?

    Jurnalul este pus intr-o lumina extraordinara de aceste locuri desprinse ca din basme. De aceea, impreuna cu un prieten, am hotarat sa invingem urbanul si sa „evadam” exact pe urmele voastre…

    P.S: in caz ca ati uitat ceva in urma, va dau de stire.

  • Alex

    Am trecut cu masina pe 17D in 2012 si numai nu gaseam nicaieri despre acele cruci de pe partea stanga a drumului cum vii din nord. Erau din metal si vopsite in negru ? Nu ati pus poze cu ele asa e? Va rog sa-mi confirmati daca acelea sunt mormintele eroilor necunoscuti. Multumesc !

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*