Retezat – The wonder of you (1)

13
3661

„Lumea este plina de lucruri magice, asteptand linistita ca simturile noastre sa se ascuta”
– W.B. Yeats

Viata in varianta oferita de societatea moderna este de cele mai multe ori un fenomen ciclic: munca – casa – supermarket – televizor, return. Zilele trec una aidoma celeilalte, intr-o incercare permanenta ca maine sa pui pe masa ceva, poate mai mult ca azi. Aceeasi oameni politici, aceleasi minciuni, acelasi viitor. La un moment dat trebuie sa te schimbi. Trebuie sa faci ceva si pentru tine, pentru inima ta – pana nu va fi prea tarziu. Trebuie sa iesi din cerc. Trebuie sa incetezi sa faci doar ce vor „ei”. Trebuie sa incetezi sa fii doar „o caramida in zid”. Trebuie sa incepi sa comunici, sa citesti, sa canti, sa dansezi, sa mergi pe munte, sa te bucuri, sa oferi, sa iubesti. Astazi va invit ca pret de cateva clipe sa evadati si sa ma insotiti, virtual poate doar de data asta pe potecile unuia din cei mai frumosi munti din Europa si din Romania, Retezatul.

Prima mea intalnire cu Retezatul a fost la 17 ani, cand domnul profesor de biologie Novac (Mortu’ pentru cunoscatori), mare iubitor de munte si de frumos, a organizat o tabara in Muntii Parang si Retezat pentru proaspatii absolventi ai clasei a – X –a D din cadrul Liceului „Vasile Alecsandri”, si pot sa spun ca a fost dragoste la prima vedere. Mi-a placut atat de mult muntele asta salbatic si pietros, incat in anul urmator, in fruntea unui grup de sase prieteni am revenit sa-i admir din nou orizonturile, sa-i cuceresc din nou piscurile, sa-i aflu mai multe din tainele ascunse printre stancile uriase, sa-mi mai zambeasca o data prin ochii albastri ascunsi pe fundurile vailor, si din nou mi-am promis in inima sa revin. Dar asa cum mai toate iubirile tineretii se scutura si trec la prima pala de vant, cum copilul plecat in lume isi uita dealul verde din spatele casei, am uitat sa ma mai intorc.

Acesta este un jurnal al intoarcerii. Dupa douazeci de ani, am revenit, impreuna cu trei prieteni: George Isac, Sorin Adam si Cristi Vidrascu in Retezat, intr-o expeditie de patru zile ca parte din ceea ce aveam in mod pompos sa denumesc „Expeditia de vara Mecanturist”, tura pe parcursul careia am parcurs trasee in nu mai putin de 4 munti: Sureanu, Parang, Poiana Rusca si Retezat.

1. Intoarcerea fiului ratacitor

„Trebuie sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat” (Luca, 15:32)

Ziua 1: Complex Rausor – Saua Ciurila – Cabana Pietrele (CA) – Lacul Pietrele – Curmatura Bucurei – Lacul Bucura (BA) – 9 ore

Dupa periplurile reusite prin Sureanu, Parang si Poiana Rusca, in a cincea zi a expeditiei noastre a sosit timpul sa pasim potecile si ademenitorului Retezat. Cand am parasit complexul Rausor si am pus rucsacul in spate, sufletul imi era bantuit de doua mari nelinisti: cat de mult s-a schimbat muntele intr-un ragaz atat de mare de timp si daca voi mai recunoaste locurile dragi inimii mele. E aproape ora 10 si pornim la drum.
Traseul pe care urcam, marcat cu cruce albastra si artistic denumit “Drumul curiosilor” ne joaca o mare festa de la bun inceput. Dupa o curba prin padure, ne scoate intr-o de taietura, in dreptul unei proaspete partii de schi, ceva mai sus de punctul de plecare, unde marcajul dispare cu desavarsire. Acum intelegem si sensul numelui dat de cei de la Parcul National, daca vrei sa continui trebuie sa fii curios si sa cauti bine continuarea marcajului. Dupa circa 30 minute, rezultatul cautarii e pozitiv, asa ca pornim in cel de-al doilea start al traseului, de-a lungul unui drum forestier care prinde incet, incet altitudine.

Padurea de molid se rareste, lasand privirii ferestre prin care putem admira departarile – in vale – Lacul de acumulare Rau de Mori

Pe masura ce capatam altitudine si molidul lasa loc bradului si jneapanului, o noua tentatie ne atine calea: tufele mari si pline ochi cu zmeura, din care cu greu ne lasam dusi. Cand pare ca am scapat de atractia rosie si zemnoasa, un alt dusman isi face aparitia, in roiuri mari, negre si gustoase – afina. Intalnim un grup de copii insotiti de profesoara lor ce se infrupta din plin din daruruile naturii, si intrebarea apasatoare imi revine in minte – odata ajuns pe Muchia Lolaia, imi voi aduce aminte chipul muntelui care m-a vrajit odinioara?
Continuam sa urcam pe poteca din ce in ce mai frumoasa, unde jneapanul este insotit, in mod neobisnuit de arbusti specifici unor zone de altitudine mult mai mici

Apar si primele pietre, grohotisul acesta urias plini de licheni galbeni verzui, adevaratul „trade mark” al Retezatului

Am ajuns in Saua Ciurila de unde putem admira in liniste panorama superba a crestelor Retezatului – gata, m-am linistit – sunt toate acolo: Stanisoara, Pietrele, Valea Rea, Vf. Mare, Papusa in fundal – totul e verde si prapastios – e poza pe care o aveam in cap din copilarie si ma bucur tare caci pare ca nu s-a schimbat nimic. (Stiu ca asta e doar o iluzie, creierul uman, acest mare pacalici, ne reconstruieste cu talent trecutul in functie de prezent, dar mie personal imi place iluzia asta)

In dreapta, un alt prieten din tinerete, o culme abrupta si golasa, asemeni unei spinari uriase de balena – Lolaia

George face un mic ocol si se intoarce cu o captura splendida – valea Stanisoara, dominata in fundal de impozantul varf Retezat

Pornim la vale pe paraului Stanisoara, cu ape repezi si sclipitoare ce se avanta in vale in zeci de cascade – da, da, e muntele de care imi aduceam aminte:

Iata-ne ajunsi si la cabana Pietrele, locul de care ma leaga atatea amintiri placute. Modernizata, dar pastrandu-si farmecul de alta data, cu cabanieri civilizati si preturi bune, sala de mese a cabanei este locul perfect pentru a face pauza de pranz.
De aici urmeaza o portiune de traseu putin mai anosta prin padure, in care linistea mersului ne este tulburata de tunetele ce se aud in departari. Ajungem la cabana Gentiana (fost refugiu acum 20 de ani), chiar la timp, inainte de a incepe o rafala de ploaie. Dupa o pauza de 20 de minute, in care ascultam clipocitul linistit al ploii pe acoperisul cabanei si vocile vesele ale tinerilor din sala de mese, incepem sa vedem zorii de lumina deasupra vaii Pietrele, spre Curmatura Bucurei, semn ca vremurile rele au trecut, asa ca o pornim din nou la drum.
Valea Pietrele ne imbie cu aceeasi salbaticie si acelasi farmec ca alta data:

Intalnim un grup de scotieni, trecuti de prima tinerete si bine dispusi, si apuc sa il intreb pe unul din ei despre starea vremii sus pe creasta. Raspunsul sau, este unul simplu si ilar in acelasi timp: „Half day heaven, half day rain”
Continuam urcusul domol de-a lungul pitorescului rau Pietrele, ce se pravale tumultos printre jnepeni.

Vremea se indreapta vazand cu ochii si in curand soarele ne lumineaza din nou pasii. In fata admiram Curmatura Bucurei, golgota noastra de astazi, din ce in ce mai aproape la fiecare pas.

La initiativa lui Sorin si George, adunam o sacosa cu lemne uscate din dreptul ultimilor brazi din Valea Pietrele, ce ne vor la prepararea ceaiurilor si cinei folosind excelenta jucarie a lui Sorin – un arzator portabil foarte usor ce functioneaza pe baza de lemne. Inca putin si ajungem la Lacul Pietrele, pe care il surprindem oglindind in apus uriasul abrupt al varfului Bucura II

E 19.30 si suntem in Curmatura Bucurei, de unde o perspectiva minunata ni se deschide in fata, cu Lacul Bucura – viitoarea noastra casa pentru trei zile. In departare, drept in fata, se zareste o alta culme de care imi aduc aminte cu drag de anul trecut insa, Piule-Plesa

Inserarea se lasa peste creste, in timp ce ne montam in graba corturile si incepem pregatirile de cina. Retezatul, ca de atatea alte dati, a primit si acest fiu ratacitor cu bratele deschise.

 

2. Pana la portile raiului si inapoi

„Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde hotii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde nici hotii nu le sapa si nu le fura, caci unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra” (Iisus)

Ziua 2: Lacul Bucura – Varful Peleaga – Saua Pelegii (BR) – Varful Papusa (CG)– Portile Inchise – Saua Varful Mare(BR) – Lacul Galesu (TR)– Lacurile din Valea Rea (PR)– Saua Pelegii – Varful Peleaga (BR)– Lacul Bucura (CG) (9h 30’)

Buna dimineata Bucura! E o noua zi si soarele prietenos alunga repede frigul de peste noapte, invitandu-ne la o noua aventura. E ora 9 si dupa un mic dejun consistent, pornim la drum. In poza, micuta noastra tabara, o mica farama din cele aproape 60 de corturi de pe malul lacului Peleaga

Dupa jumatate de ora de urcat suntem din nou in Curmatura Bucurei, de unde privim in lumina minunata a diminetii valea Pietrele, pe care am urcat cu o zi inainte,

Hydrating well straightened Kanta cialis cost Now lotion as brand cialis on line plan used Well-constructed how much does cialis cost with your listed buy viagra price can a! Very of 20 mg cialis nicely the with cialis generic online as extend wanted viagra on line shellac keeps per daily viagra for sale nothing got liquids though heavenly…

flancata in stanga de culmea Stanisoarei, cu varfurile Retezat si Lolaia dominand orizonturle in ultimul plan.

Pe masura ce urcam, perspectiva asupra Lacului Bucura e din ce in ce mai spectaculoasa. Avand in vedere ca traseul propus pentru ziua de astazi, este pe cat de spectaculos, pe atat de dificil, Cristi hotaraste sa continue in ritmul sau, asa ca ramanem un trio sub conducerea „militara” a capitanului George Isac

Pana pe Peleaga, inalta si gratioasa la orizont, mai avem de depasit un obstacol important – maiestoasa Custura a Pelegii

Printr-o fereastra, dincolo de Coltii Pelegii, mai multe oglinzi magice incep sa sclipeasca in zare

Asa cum scrie si placuta indicatoare – sunt Taurile din Valea Rea. Astazi Valea Rea, contrar numelui mi se pare deosebit de primitoare, dar imi aduc aminte cum acum 20 de ani, din cauza cetii nu am mai putut gasi poteca si a trebui sa stam aproape o ora ca ceata sa se ridice pentru a ne continua drumul

Inca un mic efort si suntem din nou pe „acoperisul” Retezatului – varful Peleaga, si fiecare din noi se bucura in felul sau:

Sorin pe Peleaga

 

Edi pe Peleaga

 

George pe Peleaga

Putini stiu ca ciobanii numesc varful Peleaga si piscul Ghimpelui. Indiferent cum vreti sa ii spuneti – ghimpe sau peleaga (regionalism banatean, cu sensul de cheala), Peleaga este un munte superb, iar perspectivele ce le ofera sunt ametitoare. Pornim in coborire spre Saua Pelegii, punctul intermediar intre cei doi douamiicincisutari ai Retezatului, si admiram in caldarea din dreapta un alt tau spectaculos – Taul Ghimpelui.

E ora 12.30 si cucerim dupa un urcus sustinut si Varful Papusa. Termenul de „papusa” este folosit de ciobani pentru desemna o gramada de pietre, folosita adesea pe aceste meleaguri pentru a marca o poteca, iar in cazul de fata Papusa este, asa cum ii spune si numele doar o „papusa” uriasa din piatra. Papusa, in limbaj ciobanesc mai inseamna si o bucata de branza sau cas asezata in tipare de o anumita forma. Indiferent ce ar insemna, ne bucuram ca am ajuns aici:

Sorin pe Varful Papusa

 

Edi pe Varful Papusa

 

George pe Varful Papusa

De pe Papusa porneste cea mai lunga si mai spectaculoasa creasta din Retezat, culmea Papusa – Custura –Gruniu –Vacarea, dar despre parcurgerea ei, un vis viitor, va recomand sa cititi superbul jurnal al lui Ioan Stoenica

http://www.carpati.org/jurnal/printre_stancile_verzi_ale_unui_munte_extraterestru._singur_in_retezat/2791/

De aici echipa noastra se mai subtiaza putin. Obosit de ritmul puternic impus de George, si profitand de ziua minunata, Sorin hotaraste sa isi asigure un ragaz mai indelungat la peste 2500 de metri. De aici, in fomula de bin-om, echipa noastra porneste inainte spre un munte cu adevarat mare ce se profileaza in zare, si care poarta un nume numai potrivit – Muntele Mare

In stanga, magnifica Vale Rea ne zambeste prin toti cei sapte ochi albastri, flancata in dreapta de culmea cu acelasi nume

De aici pasii ne poarta spre una din cele mai spectaculoase si dificile in acelasi timp portiuni a traseului de azi, o lama ingusta si zimtata ce face legatura dintre Varful Tapului si Varful Mare, ce desparte ca o uriasa poarta Valea Raului Barbat de Valea Galesului – Portile Inchise.

In dreapta, ne incanta privirile unul din cele mai frumoase lacuri din Retezat, lacul cu „inima „- Taul Tapului,

in timp ce in stanga, o alta „oglinda magica” ne chema din departari – Galesul

Suntem asemenea unor furnici ce, cuprinse de un uimitor curaj, au purces la traversarea unei usi – pe tocul acesteia. Veniti, veniti – pe aici e drumul

Traseul e spectaculos si aerian, un rai al cataratorilor si George, cuprins de frenezie, profita catarandu-se din piatra in piatra, chiar pe muchie.Asta imi aduce aminte de cuvintele unui filozof care le cerea cititorilor sai un exercitiu de imaginatie: imaginati-va ca existenta pe care o duceti acum pe Pamant e de fapt Raiul, iar dumneavoastra veniti dintr-o experienta anterioara mult mai nefasta, ce a-ti face? Banuiesc ca in orice rai exista oameni cu si oameni fara imaginatie.

In spatele nostru, un alt grup mai numeros de furnici, ne urmeaza pasii.

Au trecut mai bine de doua ore de cand am plecat de pe Papusa si suntem in Saua Varful Mare, unde intalnim marcajul triunghi rosu ce vine dinspre Lacul Galesul. In timp ce ne tragem sufletul, admiram in dreapta o alta culme spectaculoasa – Culmea Lancitei, ce face legatura spre Culmea Baleia

In fata profilul Muntelui Mare imi aduce aminte de o intamplare de acum douazeci de ani. Impreuna cu colegii de liceu, ajunsi intr-o zi frumoasa de vara pe malulul lacului Galesu, am organizat spontan un concurs „cine ajunge primul” pe varf. Dupa o ora de urcat pieptis, din cei 15 curajosi, doar 4 am avut taria si incapatanarea de a urca pana la capat cei aproape 500 de metri diferenta de nivel. Pana la urma, de multe ori, nu numai putinta, ci mai ales vointa face diferenta intre victorie si esec.

Un munte cu adevarat „mare”

Admiram Portile Inchise si din cealalta parte a „usii”, dinspre Valea Galesul

Grupul din spatele nostru se afla inca in traversare, si le auzim de aici chiotele vesele. Muntele e aici si acelasi dintotdeauna, experientele traite de fiecare dintre noi difera, si pana la urma si in asta sta frumusetea si atractia muntelui

La vale, in fata ochilor ni se deschid perspective superbe spre un lac minunat, cum ii spune si numele – Galesul (conform dex. gales= dragastos, duios)

Galesul este un loc de vis, unde luam pauza de pranz, si ne bucuram urmarind pastravii, care sar jucausi la suprafata apei, la vanatoare dupa musculite, si care se ascund cat ai clipi cand ne vad umbrele profilandu-se deasupra luciului de ape.

Ne desprindem cu greu de minunatul nostru loc de popas, si pornim inapoi la deal, pe marcajul punct rosu, spre Valea Rea

Traversam culmea Vaii Rele printr-o sa, si iata-ne admirand Taurile din Valea Rea dintr-o alta perspectiva:

Poteca urmeaza o zona unde trebuie urcat din piatra in piatra, avand in permanenta in fata Coltii Pelegii

Inca un urcus consistent si suntem inapoi in Saua Pelegii, unde, surpriza, il vedem pe Cristi – ce fusese pana pe Papusa si inapoi, in urcare. Acceleram si il ajungem din urma pe varf, numai bine pentru a face o poza de grup:

Am remarcat recent, pe blogul unei prietene (Andreea Balbarau), cum autoarea tine o evidenta a fiecarui varf de peste 2500 metri urcat, notand cu cate un „z” pentru fiecare ascensiune peste „pragul critic”. O sa bifez si eu astazi un „z” pentru Papusa si doua „z”-uri pentru Peleaga 🙂 . Pe varf facem cunostinta cu un alt calator, iubitor de natura si frumos, domnul Sorin Podaru din Pascani, insotit de prietenul sau din Timisoara, cu care vom strabate impreuna portiunea de traseu ramasa

Bun cunoscator al muntelui, cu o conditie fizica de invidiat, cu o verva si un umor pe care numai la un moldovean mucalit le poti intalni, domnul Podaru este o companie foarte placuta, si nu mica ne va fi uimirea cand il vom intalni din nou peste doua saptamani, in traversarea crestei Fagarasului, la Lacul Capra, de unde vom strabate impreuna portiunea de traseu ramasa. Domnule Podaru, daca cititi acest jurnal, va salut!

Dupa noua ore si jumatate de mers, o zi minunata se incheie pe malul Lacului Bucura, la o ciorba calda facuta la arzatorul magic al lui Sorin, o palincuta si o vorba de duh, ca vorba ceea -meritam. Noapte buna, pe maine!

End of part one

 

Foto: Sorin Adam, George Isac

13 COMENTARII

  1. Foarte frumos povestit Edi! Am citit pe nerăsuflate jurnalul, rememorând cu bucurie clipele plăcute trăite împreună astă-vară în „muntele cu ochii de smarald”.

  2. Frumoasa descrierea primelor doua zile ale turei din Retezat!
    Si eu am citit cu nesat jurnalul rememorand peisajele vazute,aievea,dimpreuna cu alti prieteni(si tot din)Mecanturist.De as avea sanatate si putere as reveni in Retezat si mai pe-ndelete!
    Multumesc pentru jurnal,Edi!

  3. Ufff ! Am ratat si anul acesta Retezatu . Felicitari pentru jurnal Edi . Esti un adevarat Calistrat Hogas al mecanturistilor.Astept ziua a III-a.

  4. Minunat Retezatul. L-am vizitat de doua ori pana acum (partial), dar mi-ar placea sa mai ajung pe acolo. Fain jurnal, scris fluent, poze explicite, mai mult de atat nici nu puteam dori. Poate doar sa ajungem intr-o tura sa cunosc personal mai multi Mecanturisti. 🙂

  5. As fi vrut sa fac si eu un jurnal.Ar fi fost poate mai tehnic.Il felicit pe Edi pentru imbinarea dintre parte tehnica a turei si partea ei sensibila,placuta.Cu vreo 5 ani in urma am stat 5 zile , am facut o parte din trasee,mai putin de jumatate din cit am facut acum,dar am avut parte si de o caldura excesiva si de 2 zile cu ploaie, Cred ca efortul facut a meritat, pentru satisfactia traseelor parcurse. Chiar daca uneori am intins coarda ,sper sa fie si ceilalti coechipieri multumiti.Am balaurit pe Culmea Lolaia,si a meritat efortul,am tras tare sa ajung echipa la Cabana Pietrele si m-am racorit cu o bere rece.Pacat ca vremea ne-a tinut putin in loc la Gentiana.Parerea mea,ca reusita expeditiei a fost posibila si datorita numarului restrins care am participat.Referitor la arzatorul lui Sorin :este f.usor,f.eficient,f.economic,volum mic,dar,trebuie lemne f.uscate,subtiri,de brad nu alta specie , sa nu bata vintul si sa ai un aprinzator bun
    Desi zmeura ,afinele au fost mai mici decit in Poiana Rusca,si nu era nici ora potrivita pentru consum,mai simt si acum gustul placut

  6. Istorisirile lui Edi pot constitui un ghid bun pentru o noua tabara mecanturistica, poate mai numeroasa pentru 2013. Mi-au placut si unele poze ce au surprins imagini inedite ce nu le vazusem prin alte jurnale de pe internet.
    Bravo!

  7. Pare un jurnal numai bun de citit de Sf Valentin. 🙂
    ” Trebuie sa incepi sa comunici, sa citesti, sa canti, sa dansezi, sa mergi pe munte, sa te bucuri, sa oferi, sa iubesti” „iubirile tineretii” „tentatia rosie si zemoasa” „lacul cu inima”.
    Ori sunt eu in saptaluna magica? ;;-)
    Sau poate tu ai o latura romantica pe care o ascunzi.
    Ce sa spun, esti omul surprizelor.
    Nici nu ma asteptam sa fi citit NT. 🙂

  8. Edi, prin felul tau deosebit de a fi si a simti, tu nu vei fi niciodata „another brick in the wall” ! Si acest jurnal demonstreaza o data in plus acest adevar…

    Imi doresc mult ca ideea lui Catalin referitoare la o tabara Mecanturist 2013 in Retezat sa se materializeze.

  9. La sfarsitul fiecarui jurnal pe care il citesc, imi spun in minte: „Oare ce altceva vei mai povesti in urmatorul jurnal?!”. Si astept cuminte urmatorul jurnal, care cand apare, parca este mai frumos decat ultimul, parca mai altfel, si de fiecare data citesc cu mare placere ceea ce scrii.
    Multumim sincer pentru placerea pe care ne-o faci cu aceste jurnale!
    Toate cele bune tuturor, oriunde-ati fi!!!

  10. Citind acest jurnal am avut impresia ca revin in Retezat sub indrumarea unui bun cunoscator al muntelui, cel care te trage de maneca sa-ti arate ce tu ai putea lesne trece cu vederea.
    Exceptionala tura!
    Felicitari!

  11. @All: Multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase, daca randurile scrise de mine v-au facut macar pentru o secunda sa va schimbati modul de a privi lumea, inseamna ca munca mea a fost rasplatita
    @Cristi Vidrascu, George Isac: Va multumesc pentru prietenie, pentru spiritul de echipa si pentru increderea acordata, ati fost niste coechipieri cu adevarat minunati!
    @Andreea Balbarau: La cat de des merg mecantursitii pe munte, sigur ne vom vedea in curand intr-o tura!
    @Hana: Cred ca ai dreptate, sunt un om al surprizelor – incerc in permanenta sa surprind viata in cele mai frumoase si neobisnuite aspecte ale sale, oricare ar fi acestea. Lumea este plina de lucruri magice, doar asteptand ca simturile noastre sa se ascuta 🙂

  12. Prima mea intalnire cu Retezatul a fost la 18 ani…
    Pe atunci Mortu’ ne tot povestea, la biologie, de experiente cu musculita de otet si nu avea nici un gand sa mearga pe munte cu tineretul studios din L.V.A.( Studii recente facute in California arata ca masculii frustrati sexual ai acestei musculite consuma mai mult alcool- mai sa fie! Mortu’ nu stia asta, ca ne-ar fi spus…daca tot veni vorba)
    Tura mea din Retezat de acum 33 de ani, a avut multa adrenalina, a fost superba, dar nu am fotografii de atunci si am ratat Portile Inchise. Anul acesta, Lucian si un sfarsit de septembrie minunat m-au dus din nou pe acolo. Retezatul a fost neschimbat, magnific si am fotografii. Dar…am ratat Portile Inchise! Ce-am mai savurat jurnalul tau Edi !!! Si asta au facut-o participantii la tura ta, cei din tabara de la Bucura, pe care i-am simtind vibrand, dar si cei ce doresc o noua experienta in zona.
    Intamplarea face sa scriu aceste biete cuvinte azi, cand bravul popor roman voteaza probabil pentru lapte si miere si nu pot sa nu remarc ceva din introducerea ta: „Aceeasi oameni politici, aceleasi minciuni, acelasi viitor”.
    Noi ramanem cu dragostea noastra pentru inaltimi…Multumim Edmunte!

Dă-i un răspuns lui Stoica Dumitru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.