Bulgăreala la vremea florii de cireş. (File neştiute din istoria bulgarilor.)

O tură culturală la obiectivele istorice din nord-estul Bulgariei era planificată cu mult timp în urmă, iar faptul că la noi primăvara încă se lasă aşteptată şi la mijlocul lui aprilie ne-a determinat să plecăm la drum spre locuri mai calde.

Ne-am adunat o echipă de 17 mecanturişti: 12 gălăţeni, 2 braşoveni, 2 nemţeni şi un ieşean. Ne vom recunoaşte cu siguranţă în prima fotografie de grup.

Sâmbătă dimineaţa trecem Dunărea cu bacul de la Călăraşi-Silistra şi după ce schimbăm în oraş câte 50-60 de leva de persoană pornim cu cele patru maşini spre sud.

Trecem prin localitatea Isperih şi la ieşire cotim spre nord, spre satul Sveshtari. (Orientarea s-a făcut în permanenţă cu ajutorul GPS-ului lui Ştefan.) Dincolo de sătucul anonim, la marginea unui câmp ce nu promitea mai nimic, oprim la Mormintele regilor geţi de la Sveshtari.

Curiozitatea era cu atât mai mare, având în vedere că eu postasem deja un Articol pe Carpaţi,org despre ,,Tumulii din Dobrogea”. La Sveshtari sunt tot nişte tumuli, 12-14 la număr, dar mult mai înalţi şi mai ,,tineri” decât cei dobrogeni.

Tumulii bulgăreşti au fost săpati abia în anul 1986, în pământul de sub ei descoperindu-se monumente funerare excepţionale, datând din sec. 3 î.Hr.

 

Cel mai important dintre monumentele funerare este cel în care au fost găsite neatinse mormintele a doi regi geţi (un tănăr rege de circa 35 ani şi soţia sa de numai 25 ani) şi a unei alte femei de vârsta a doua.

Interiorul camerei mortuare este decorat cu basoreliefuri  cuprinzând 10 cariatide şi 6 capete de taur.

Mormântul a fost găsit închis cu o uşa de piatră ce glisa pe podea.

Protocronismul este tendinţa fiecărui popor de a-şi exagera importanţa izvoarelor sale istorice.

Ceauşescu bătea toba cu cei 2050 de ani scurşi de la Primul stat centralizat al dacilor sub conducerea lui Burebista.

Nu am ştiut până acum că apogeul culturii geţilor a avut loc î sec. 3 î.Hr., dar pe pământul de la sud de Dunăre.

Mi-a plăcut să asemăn monumentele getice de la Sveshtari, acoperite ce pământ pentru 2300 de ani, cu piramidele egiptene…

Mai vizităm încă doi tumuli săpaţi.

Ghidul ne arată alţi 3-4 tumuli mai depărtaţi, dar la fel de impunatori, şi în plus, încă nesăpaţi. Marfă încă nedespachetată, păstrată pentru turiştii de mâine…

De la tumulii traci traversăm o padure şi ajungem la ruinele cetăţii Helis, capitala geţilor de sub conducerea regelui Dromichete, cel care l-a capturat pe Lysimach, urmaşul macedonean al lui Alexandru cel Mare.

Cetatea e nesăpată şi, ca şi in Dobrogea, Povestea e mai frumoasă decât realitatea din teren.

Printre ruine găsim o plantă cu flori negre.

De la Sveshtari continuăm drumul spre sud şi deocamdată doar traversăm oraşul Şumen pentru a ajunge la pereţii de gresie şi calcar de la Madara.

Am bătut drumul până aici pentru a vedea efigia ,,Cavalerului trac” săpată în stâncă la o înalţime de vreo 20 de metri. ,,Cavalerul trac” este un simbol precreştin, un mit, o figură a vremii adorată de muritori. Reprezentări ale ,,Cavalerului trac” se întâlnesc în tot bazinul inferior al Dunării, numarul lor depăşind 1000 de locaţii.

După ce Edy Munteanu ne prezintă şi alte date găsite pe net, ne aşezăm pentru poza de grup: Ana-Maria, Bogdan, Ramona, Cristi, Smaranda, Adriana, Ştefan, Doru, Dan, Edy, Nicu şi jos: Costel, Lucia, Emilia şi Doina. Lipsesc fotografii: Lucian şi cu mine.

De la peretele cu basorelieful râcâit în calcar acum două milenii şi jumătate, puţin mai în stânga, încep cele peste 400 de trepte tăiate în stâncă.

Cu cât luăm înălţime zările se deschid şi mai frumos spre sud.

Pe brânele cu iarba proaspată de pe lângă scară gasim irişi albaştri.

Scara se strecoară prin hornurile şi pe feţele mai puţin expuse ale peretelui.

Mai sus vedem şi irişi galbeni.

Pe platoul orizontal de pe creştetul muntelui urmăm o potecă spre dreapta şi în scurt timp ajungem la poarta de intrare în cetatea de la Madara.

Zidurile de apărare sunt dispuse numai cu faţa spre platou, în partea opusă incinta fiind apărată de prăpastia verticală adâncă de peste 200m. Cetatea datează din vremea tracilor, din sec. 2 î.Hr.

La coborâre găsim o plantă cu o inflorescenţă mai deosebită.

La baza muntelui ne îndreptam de data aceasta spre sud şi sub perete gasim bolţile largi a două peşteri.

De la Madara revenim în oraşul Şumen şi căutăm hotelul Kyoşcove, din margine pădurii, unde avem camere rezervate.

Pe seară urcăm cu maşinile pe platoul înalt pe marginea căruia se află ,,Monumentul formării poporului bulgar”.

Monumentul a fost ridicat în anul 1980, cu ocazia împlinirii a 1300 de ani de la naşterea poporului bulgar.

Pentru a lămuri lucrurile vom căuta printre filele de istorie ale bulgarilor.

Protobulgarii (bulgari străvechi) sunt un neam de origine turcică venit din zona Caucazului de nord. În acele locuri de stepă apogeul puterii lor fusese atins în vremea hanului Kubrat.

După moartea acestuia ( anul 650), o ramură importantă a bulgarilor, condusă de unul din fiii hanului, pe numele său Asparuh, se stabileste la gurile Dunarii, în zona Basarabiei de sud de astăzi.

Împaratul Constantin al 4-lea al Bizanţului încearcă să-i îndepărteze pe aceşti vecini incomozi. Piarde lupta cu bulgarii şi aceştia pătrund adânc în imperiu şi se stabilesc în zona oraşului Varna de azi.

Acest prim stat bulgar (hanat) ţine din anul 680 şi până în 865.

Pe un perete interior al monumentului pare a fi reprezentat chiar hanul Asparuh.

Pe alţi pereţi, unii dintre ei surplombaţi, că trebuie să te laşi pe spate pentru a-i privi, sunt reprezentaţi în mozaicuri policrome alte personalităţi din istoria veche a bulgarilor.

Un alt episod important din istoria primului mileniu a bulgarilor se referă la creşinarea lor.

După încercarea de creştinare a slavilor din Moravia (Cehia) de catre calugării Chiril şi Metodiu din anul 863, vine şi rândul bulgarilor.

În anul 864 hanul bulgar Boris se botează luând numele creştin Mihail. Naşul de botez i-a fost chiar împaratul bizantin Mihail al 3-lea. Totodată hanul îşi va lua titlul de cezar, care în limba salvonă se numeşte ,,ţar”.

De notat că alfabetul slavon (chirilic) a fost iniţiat de parintele Chiril, de care am amintit. Alfabetul chirilic provine din cel grec, la care se mai adaugă încă vreo câteva litere. Acest alfabet a fost propus ruşilor, la creştinarea lor (cneazul Sviatoslav 957-972) pentru că aceştia, la acea vreme, nu aveau o scriere.

O vedere asupra oraşului Şumen luată de pe esplanada monumentului.

Monumentul e grandios, construit în stil cubist, dar cu certe înclinaţii spre monumentele de dimensiuni colosale, specifice perioadei sovietice, când omul de rând trebuia astfel să înţeleagă cât de mărunt e el în comparatie cu ,,eroul”.

Semnificaţia monumentului devine tot un protocronism, de data asta în ograda bulgarilor. Ai noştri au fost totdeauna mai breji!

De la monument am coborât pe înserat cele 1350 de trepte ale scării ce duce în oraş (mai puţine decât cele de la cetatea Poienari) şi jos ne-au asteptat şoferii cu maşinile.

Dimineaţa am luat micul dejun în restaurantul hotelului, cu discreţie şi bunsimţ, pentru a arăta că nu toţi românii se duc la bulgari doar pentru a face maţul gros la ,,all inclusive”.

Echipa este gata de drum pentru cea de-a doua zi de descoperiri

De la hotelul Kyoşcove urmăm un drum în serpentine şi după 3km suntem pe un alt platou de deasupra oraşului Şumen, unde se află ceatea numită şi ,,Oraşul Vechi”.

Veche de aproape trei milenii, aşezarea umană din epoca bronzului a continuat să se dezvolte şi în perioada geţilor, a romanilor, a bizantinilor, dar şi în secolele 8-10 ale Evului mediu. Ea a avut un rol însemnat şi în cadrul celui de-al doilea ţarat bulgar (sec. 12-14).

Una din cele 4 bazilici din incintă şi mai în spate colţul de sud-est, în mare parte reconstruit.

Partea de cetate apărată de ziduri are o mare întindere şi nu ştiu ca la noi să existe o alta de o mai mare suprafaţă.

O încercare de a întruchipa zidurile cetăţii ce a rezistat până la cucerirea de către turci, în anul 1393.

Revenim în oraş şi vedem moscheea Tombul din Şumen, mărturie a stăpânirii turce în Bulgaria între anii 1393 şi 1918.

De la Şumen prindem autostrada A2 spre Varna şi în dreptul localităţii Kaspian facem stânga spre satul Pliska (Plişca). La nord de sat se află cetate Pliska, prima capitală a statului bulgar înfiinţat de către hanul Asparuh în anul 680.

La Pliska primăvara a sosit deja. Am fi putut face o vizită aici şi numai pentru a admira cireşii înfloriti, cum fac japonezii la ,,Sărbătoarea florii de cireş”.

Dimensiunile cetăţii sunt impozante, doar zidul de răsărit având aproape 1km lungime.

Muzeul din incinta adăposteşte multe artefacte din perioada primului ţarat bulgar.

Pe planşe e reprezentat modul de trecere de la alfabetul grec la cel chirilic. Mai jos sunt câteva semne ale scrieii runice, scriere folosită şi pe teritoriul ţării noastre. Dar aşa, mai timid…

În partea stângă pare a fi o schiţă a unui cunoscut dizainer român, schiţă din colecţia ,,hot-cutur, primăvară-vară 2013”.

Capitala hanatului de la Pliska va fi distrusă în anul 811 de către împăratul bizantin Nekiphor I.

Chiar dacă graniţele hanatului bulgar se întindeau din Tracia (M. Egee) şi până la nord de Dunăre, treptat elementul bulgar va fi asimilat de populaţia slava majoritară, în cele din urma rezultând un popor bulgar de limbă slavă.

Câteva cuvinte despre desfiinţarea primului ţarat bulgar.

După cum am spus ţarul Boris se creştinează în 864. La batrâneţe Boris (devenit Mihail) se retrage la o mânăstire, iar fiul său cel mic, Simeon, va duce ţaratul bulgar pe noi culmi de mărire (893-927). Tot el va muta capitala la Preslav, oraş care va fi ridicat de meşteri bizantini.

Ţarului Simeon îi va urma la tron fiul său, Petru (927-969). Cum acesta refuză la un moment dat să-şi îndeplinească îndatorirea ce o avea faţă de Constantinopol, aceea de a îndepărta pe maghiari de la graniţele nordice ale imperiului, împaratu bizantin Nekiphor Focas cheamă în ajutor pe cneazul de la Kiev, Igor Sviatoslav. Acesta intră în ţaratul bulgar şi-i cucereşte capitala Preslava în anul 968.

(Aici Mihail Sadoveanu face o mare eroare când confundă capitala bulgara Preslava cu micuţa cetate Prislava  de la Nufăru, Tulcea. Eu am pus botul la povestea acestuia şi am vorbit de ea în Jurnalul meu de pe Carpati.org ,,De la Sarica la Horia”.)

Într-un sfârşit împăratul Vasile al II-lea (numit ,,bulgarotronul”, adica ucigaşul de bulgari) distruge capitala Preslava şi astfel pune capăt primului ţarat bulgar.

Lângă cetatea Pliska noi vedem ruinele (parţial reconstruite) ale excepţionelei bazilici în care s-a creştinat poporul bulgar, prin întoarcerea de la Constantinopol, ca proaspăt creştin, a lui Boris.

În timp biserica bulgară va deveni autocefală, îndepărtându-se de patriarhia de la Constantinopol.

O altă pagină de glorie în spaţiul bulgar avea să fie şi Ţaratul vlaho-bulgar al fraţilor Petru şi Asan şi al fiului lui Petru, Ioniţă.

Statul acesta va fiinţa între anii 1185 şi 1257. Capitala va fi la Târnovo şi se va numi ,,cel de-al doile ţarat bulgar”.

Printre conducătorii celui de-al doilea ţarat bulgar se numară şi Ioan Asan al II-lea (1218-1241) şi Ioan Alexandru (1331-1371).

Acest stat ajunsese într-o vreme atât de puternic încât a asediat Constantinopolul cu gândul de a-şi muta capitala în oraşul bazileilor.

Ţaratul din Târnovo cade sub turci în iulie 1393.

Poate ca la Preslava şi Veliko Târnovo vom ajunge cu altă ocazie.

Surprinzător e că istoria bulgarilor cunoaşte adevărata glorie între anii 680 şi 1393, reuşind să rămână permanent un rival chiar pentru imperiul bizantin, în timp ce neamul românesc reuşeste abia pe la 1330 să închege un stat centralizat, în vremea lui Basarab I, deci aproape de timpul când bulgarii începeau să apună sub turci.

O altă imagine cu catedrala de la Pliska.

De la Pliska continuăm drumul pe A2 şi în dreptul localităţii Slatina facem dreapta şi mergem până în Provadia.

Aici vom vizita ruinele castelului Ovech (sec. 3-17). Locul impresionează nu atât prin ruinele (în mare parte reconstruite) castelului, ci prin poziţia sa pe spinarea îngustă a unui ,,insellberg” prelung de calcar.

Localitatea Provadia văzută de pe culmea de calcar.

,,Tranşeea” ce duce spre poarta castelului.

O pasarelă de lemn înlesneşte accesul în zona îngustă a platoului de piatră.

Un dediţel găsit în poiana din afara castelului.

Ascultăm cuminţi poveştile despre castel.

În timp ce fotograful încearcă să surprindă platourile nesfârşite de calcar, întrerupte doar de valea în care se află satul.

De la Ovech revenim la A2 şi tocmai când în zare începe să se vadă oraşul Varna, şi chiar sclipirile mării, noi parăsim autostrada şi un drum local ne conduce la ,,Pădurea de piatră”.

Rezervaţia naturală începe chiar în marginea şoselei şi se întinde pe aproape 5km pătraţi.

Ipotezele care vorbesc despre modul de formare a trunchiurilor rotunde de piatră se împart în două. Unele spun ca blocurile s-ar fi format prin cementarea nisipurilor, ca la trovantii de la Costeşti, altele susţin că nu e vorba decât de o dizolvare diferenţiată a unui platou calcaros.

Ca peste tot unde natura are forme mai curioase, şi aici oamenii au dat nume diferitelor formaţiuni stâncoase.

Aceasta este ,,Fântâna”.

Un ultim zâmbet al mecanturistilor…

Pentru că imediat s-a pornit potopul.

Am tras pe fugă ultimile cadre, apoi am căutat să ne adăpostim sub o boltă de piatră.

Când ploaia s-a mai potolit am prins drumul de Dobrich şi de acolo tot spre nord, până în vama Kardam-Negru Vodă, unde ne-am luat rămas bun de la prietenii din celelalte oraşe.

Aşa cum şi la acest final de drum salutăm pe toti prietenii carpatişti, cu care sperăm să ne întâlnim pe munte şi în această vară.

Dacă anul acesta va mai fi şi vară…