QR Code Business Card
Articol postat de

Relaxare prin Nemira

În week-endul 19-20 ianuarie 2013, un grup de aproximativ 8 gălăţeni a parcurs câteva segmente din munţii Nemira. Spun aproximativ 8, întrucât numărul lor a variat pe parcursul celor două zile. Participanţii au fost Edi Munteanu, Adi Petroiu, Ana Maria Moise, Lucian Bălănică, Ingrid Schornig, Andrei Banu, Valerică Rîmbu şi subsemnatul.
Din Galaţi s-a plecat în valuri, cu întârzieri pe traseu datorate rezolvării unei pene şi discuţiilor în jurul unui borcan de smântână, intrându-se în traseu în jurul orei 10:30.
Planul pentru prima zi era pasul Oituz – vârful Boca şi retur. Eu am făcut notă discordantă cu restul grupului, la ora 7 fix începând urcuşul spre vârful Aluniş.
Marcajul bandă roşie e destul de rar, dar acceptabil, urmând un drum de căruţă. Problema apare la intersecţii, schimbări de direcţie şi alte puncte critice, unde marcajul dispare cu desăvârşire, lucru foarte neplăcut întrucât există multe ramificaţii.
La scurt timp după plecarea din pasul Oituz apare şi prima intersecţie: un drum trece peste vârful Aluniş, altul îl ocoleşte pe curba de nivel spre vest. Chiar dacă nu se vede, marcajul urmează curba de nivel, lucru pe care l-am aflat după ce am trecut peste vârf.
De aici se urcă domol spre vârfurile Vişiniş şi Mailat, trecând pe lângă o stână. Dacă eu am mers pe un fel de brumă şi am avut parte şi de soare, restul grupului a parcurs traseul pe o ceaţă groasă, trecând pe lângă stană fără s-o observe. Ar trebui să existe şi ceva izvoare pe traseu, unele cu apă minerală, însă oricât am căutat, n-am găsit nici unul.
Spre vârful Boca panta devine mai înclinată, drumul urcând în serpentine prin pădure. Pe vârf ne întâmpină o poiană însorită, sau înceţoşată, după caz.
Din pasul Oituz până pe vârful Boca am făcut 3 ore 40 minute, cu tot cu pauzele de odihnă, de poze, de gustare, de căutare a marcajului şi a izvoarelor. Timpul „etalon” ar trebui să fie cam 2 ore jumătate la urcare, şi două ore la coborâre.
Seara cei opt montaniarzi s-au reunit la popasul Poiana Sărată, cu voie bună şi planuri mai mari sau mai mici pentru ziua următoare. Dacă pozele mele sunt mult prea diferite de ale celorlalţi, este din cauza că am avut ceva mai mult de 3 ore jumătate avans. Mai exact, 3 ore, 30 de minute şi 415 zile.

Dimineaţa cerul s-a mai limpezit, însă creastă Nemirei era în continuare în nori. Am mers cu maşinile până la hanul Codreanu, de unde am urcat pe drumul forestier în creasta. Chiar după o zi de ninsoare, pe drum zăpada era bătătorită – fie nu ninsese prea mult, fie trecuseră deja utilajele. Nu există marcaj, aşa că nu aveam ce să pierdem. Drumul trece prin păduri, păşuni şi prin zone defrişate.
Din creastă se vede turla mănăstirii, însă până la ea sunt ceva mai mult de 2 km de mers prin gol alpin. La mănăstire sălăşluiesc şapte călugări, foarte ospitalieri. Biserica mănăstirii este nouă, construită în 1999, şi în prezent se lucrează la un corp de chilii, urmând că vechile chilii să fie transformate în camere pentru oaspeţi.
Pentru a ajunge la Slănic Moldova se parcurg în sens invers cei 2 km de creastă până la intersecţie, de unde se coboară în serpentine până în localitatea Cerdac. În această intersecţie grupul s-a rupt în două, şoferii întorcându-se la maşini.
Timpii de parcurgere dinspre hanul Codreanu sunt 2 ore la urcare, 1 oră 30 la coborâre, iar dinspre Cerdac 2 ore 15 la urcare, respectiv 1 oră 45 la coborâre. Serpentinele spre Cerdac pot fi tăiate, scurtând mai mult timpul de coborâre.
În Cerdac ne-am amuzat aşteptând maşinile. Pentru cunoscători:
https://www.youtube.com/watch?v=PiuGVp0OUeI&feature=player_detailpage#t=369s

O parte a grupului a parcurs şi ultima etapă a zilei: traseul 300 de scări, marcat cu triunghi roşu.
Traseul începe între hotelul Dobru şi Izvorul nr. 1, şi urcă prin pădure pe nişte trepte de piatră. Nu există probleme de orientare pe porţiunea aceasta, versantul e abrupt şi nu se poate merge decât pe scări. În partea de sus a acestora există şi un punct de belvedere, însă priveliştea poate fi admirată doar într-un unghi foarte îngust.
Traseul continuă pe creastă în sus, aici apare şi un vechi marcaj punct albastru, ce însoţeşte triunghiul roşu până la ieşire. De pe vârful Dobru mic însă marcajul cam lasă de dorit. Fiind zăpadă neumblată, nici potecă nu era vizibilă.
Conform hărţilor, traseul ar trebui să urce pe vârful Dobru, însă la aproximativ 875 metri de acesta virează brusc la dreapta şi începe să coboare, la început uşor, apoi de-a dreptul pe versantul abrupt. E nevoie de atenţie, atât în creastă unde nu există marcaj indicând schimbarea de direcţie, cât şi la coborâre, poteca putând fi alunecoasă.
Pentru cei care vor să facă traseul în sens invers, localizarea punctului de intrare poate ridică probleme, neexistand marcaj sau indicator pe drum, ci doar după traversarea râului Slanic. Râul poate fi traversat fie prin vad, fie pe un podeţ metalic, caz în care e nevoie de atenţie, întrucât podeţul nu are balustradă pe partea stângă. De fapt nu are balustradă pe nici o parte, şi îi lipseşte şi tablierul pe porţiuni mari.
Grupul s-a reîntregit, cei rămăşi în vale ne-au spus nişte poveşti pescăreşti cu păstrăvi. Ne-am urcat în maşini, am făcut un popas la Hanu Conachi, şi pe la 20:30 eram acasă.

Câteva poze făcute de mine (atât pe unde am fost, cât şi pe unde n-am fost) găsiţi aici:

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

2 comentarii laRelaxare prin Nemira

  • Dacă veţi mai dori să drumeţiţi prin Munţii Nemira, Berzunţi, Hăşmaş, ai Breţcului, Ciucului, Tarcăului vă sugerez să ne contactaţi în prealabil în ideea că v-am putea ajuta în a realiza trasee în circuit (dus-întors de la/la maşină) care să evite suprapunerile şi să vă permită să vedeţi obiective interesante (cascade, lacuri, mănâstiri etc.). Vă propunem, în acelaşi sens, şi vizitarea site-ului nostru sau, direct, link-ul: http://www.muntesiflori.ro/category/ghid-montan/drumetii_trotus/.
    Felicitări pentru traseele parcurse deja prin aceşti munţi. Felicitări, totodată, „fenomenului” Mecanturist !

  • Ion

    Eu sunt brăilean, pot spune ca desi voi sunteţi la câţiva kilometri de noi este mare diferenţă intre oraşele noastre dar si intre oameni ce populează oraşele motiv pentru care mereu am admirat gălăteni, tot ce mai pot spune este ca astfel de postări nu mai surprind, insa continua mereu sa ma încânte.
    Va aştept cu tot mai multe postări, eventual cat mai recente( poate găsiţi sa povestiţi si despre vrun brăilean prin grupul vostru).
    Toate cele bune!

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*