Iarna în Piatra Mare

La invitaţia prietenului nostru Bogdan Balaban, weekendul 2-3 februarie l-am petrecut în munţii Piatra Mare, înnoptând la cabana cu acelaşi nume.

Comparativ cu alţi munţi, Piatra Mare sunt relativ mici ca întindere, însa sunt bogaţi în obiective şi trasee marcate. Majoritatea traseelor pornesc din drumul Predeal-Braşov,  timpul de urcare până pe vârf este de aproximativ 4-5 ore, o zi de vară fiind suficientă pentru o tură cu revenire la bază. Cei care preferă un mers mai relaxat pot înnopta la cabana Piatra Mare – rezervări se fac la telefon 0744.322.632. Munţii sunt împăduriţi la bază şi golaşi pe vârf, oferind o privelişte panoramică asupra munţilor din jur: Postăvaru, Piatra Craiului, Bucegi, Clăbucet, Baiului, Grohotiş, Ciucaş, Întorsurii, în depărtare putăndu-se distinge porţiuni din Făgăraş, Tătaru, Penteleu şi Vrancei.

Traseul urmat de noi a pornit din Dâmbu Morii pe la Şirul Stancilor (marcaj punct roşu), şi a continuat pe banda albastră până la cabană. A doua zi am urcat pe vârf (marcaj bandă roşie) şi am coborât pe la cascada Tamina (marcaj cruce roşie pana la stâna Pietricica, de acolo bandă albastră). Mergând lejer, cu numeroase pauze, traseul din fiecare zi l-am parcurs in cinci ore şi jumătate.

Traseul parcurs în cele două zile: Dâmbu Morii – Şirul Stâncilor – Peştera de Gheaţă – Cabana Piatra Mare – vârful Piatra Mare – cascada Tamina – Timişu de Sus

Din Galaţi am plecat la 5:15 dimineaţa, trei maşini, douăsprezece persoane: Edi Munteanu, Vasile Gavriliţă, Emilia şi Nicuşor Ciocănel, Andrei Banu şi Ingrid Schronig, Lucian Bălănică şi Ana Maria Moise, Cristi Iosifescu, Alex Grigoraş, Constantin Ceapchi şi subsemnatul. La Dâmbu Morii i-am întâlnit pe braşoveni, Bogdan Balaban,  Ramona Urzică, Elena Lungu şi Costi Csaba.

Magazinul din Dâmbu Morii, de unde aveam de gând să cumpăr pâine, l-am găsit închis. Probabil există un magazinaş pe undeva, dar n-am căutat, colegii de echipă asigurandu-mă că au pâine din belşug şi pentru mine. Pe la ora 10:15, grupul de 16 persoane s-a pus în mişcare. Am traversat pârâul Şipoaia ce vine de la Şapte Scări, urcând apoi pe un picior de munte, plini de voie bună şi cu chef de bulgăreală.

Traversând pârâul Şipoaia

Bulgăre cu fragmentaţie

La un sfert de oră de la plecare am făcut şi prima oprire, pentru a mai da jos din haine şi a face cateva poze caselor din Dâmbu Morii.

Dâmbu Morii

De aici traseul continuă prin pădure, în urcuş constant. De la intersecţia cu marcajul triunghi albastru spre Prapastia Urşilor panta devine mai abruptă, traseul era necirculat, insă stratul de zăpadă era subţire şi nu ne-a creat probleme la înaintare.

În urcare spre Şirul Stâncilor

Pe sub Şirul Stâncilor ritmul de mers a scăzut şi mai mult, atât din cauza pantei accentuate cât şi datorită pauzelor foto. Şi locul merită sa fie admirat.

Echipa la Şirul Stâncilor

Şirul Stâncilor

La capătul de sus al Şirului Stâncilor am poposit la un geocache.

Geocaching-ul este un joc internaţional, apărut in anul 2000, care îmbină jocurile tradiţionale de tip căutare de comori cu tehnologia GPS. Jocul constă în căutarea şi găsirea unei cutii, folosind un receptor GPS, coordonatele şi indiciile date de cel care a ascuns-o. Cutia, “geocache”-ul, conţine un “jurnal de bord” şi câteva obiecte mărunte. Căutătorii navighează cu ajutorul receptorului GPS până la locul în care este ascuns geocacheul, îl caută folosindu-se eventual de indicii, iar după ce îl găsesc îşi înregistrează descoperirea în carneţel, pot face schimb de obiecte, ascund cutia la loc, apoi îşi împărtăşesc experienţa online. Geocache-urile sunt de diverse mărimi, de la cativa mililitri până la zeci de litri, iar ascunzişul variază de la ceva simplu precum o scorbură, până la ascunzişuri ingenioase, sau cutii puse la vedere, camuflate astfel incât se contopesc cu mediul înconjurător.

Conţinutul geocache-ului “Şirul Stâncilor”

Geocacheul de la Şirul Stâncilor este simplu, dar nu banal. Deşi l-am găsit acum trei ani, mi-a făcut plăcere sa-l revizitez. Trist este că puţini geocacheri urcă până aici, preferând locurile accesibile cu maşina.

La intersecţia cu marcajul bandă albastră am facut o pauză de regrupare, moment de care am profitat pentru a vizita Peştera de Gheaţă, aflată la 200 de metri distanţă. Marcajul punct roşu se continuă până la aceasta.

Intrarea în peşteră se face printr-o fisură îngustă, înaltă şi lungă, cu o pantă destul de abruptă şi câteva săritori. După urcuş urmează coborârea şi intrarea în peştera propriu-zisă. Ultima oară când am trecut pe aici ploua, şi am mers mai departe. De această dată am traversat fisura până la intrarea în peşteră, de unde m-am întors întrucât îmi uitasem frontala în rucsac. Acum am un motiv în plus pentru a reveni şi explora peştera.

Fisura de la Peştera de Gheaţă

Odată intraţi pe traseul bandă albastră, panta devine mai domoală, însă stratul de zăpadă se ingroaşă. La ieşirea din pădure înaintarea devine mai mult o probă de înot, zăpada trecând binişor peste genunchi. Eu am pus rachetele de zăpadă la treabă, trecând în viteză pe lânga coechipieri şi ferindu-mă de bulgări.

Înotând prin zăpadă

Am ales să părăsim marcajul şi să coborâm în traseul bandă roşie, mai circulat şi cu potecă de zăpadă bătătorită. Recuperarea diferenţei de nivel era de preferat tăierii de potecă prin zăpada moale. Am făcut un nou popas de regrupare la o băncuţă de lemn de la baza unui copac.

La cabana Piatra Mare surse de apă nu prea sunt, aşa că am coborât la un izvor aflat la 100 de metri de potecă, 10 minute de mers până la cabană. Nu există indicator spre izvor, iar poteca era acoperită de zăpadă, noroc că Bogdan ştia de el şi ne-a fost ghid. Chiar şi pe vreme secetoasă acest izvor are apă. Coordonatele izvorului sunt: N45°33.465’ E025°39.274’.

Marcajul din Dâmbu Morii până la cabană este relativ bun, excepţie făcând zonele cu pădure tânără, dar acestea sunt puţine şi scurte, iar pe timp de vară poteca e vizibilă. Pe toata lungimea traseului, cât si la cabană, există semnal la mobil, atât Orange cât şi Vodafone, în cea mai mare parte bun, pe alocuri suficient doar pentru a trimite SMS-uri. La cabană semnalul este bun, dar 3G-ul lipseşte – nu că asta ar fi o problemă, doar am venit la munte, nu să stăm pe net.

Cabana Piatra Mare

Pe la patru fără ceva am ajuns la cabană. Gazdele noastre, cabanierii Ana Maria si Attila ne-au pregatit ciorbe şi ceaiuri, noi am scos de prin rucsaci dulciuri, alune si recipiente cu diverse lichide, si seara am petrecut-o in jurul mesei, povestind aventuri trecute şi făcând planuri de viitor, cântând şi spunând bancuri. Am admirat Braşovul iluminat, vizibil de la etajul cabanei, iar cei mai curajoşi au ieşit să facă poze. Aproape de ora 23, ora oficială la care se dă stingerea, ne-am retras cu toţii la somn.

Braşovul noaptea

Dimineaţa devreme, în timp ce restul echipei dormea, am făcut o scurtă incursiune pe traseul triunghi galben, ce coboară spre valea Gârcinului. Marcajul este suficient de des pentru a nu ridica probleme nici în condiţii de iarnă şi noapte, însa panta este foarte abruptă, poteca face numeroase serpentine, şi pe ceaţă deasă riscul de pierdere al marcajului e mare. Priveliştea cuprinde doar pădurea rară şi stâncile înalte. Pe porţiunea pe care am parcurs-o există semnal Vodafone bun, si semnal Orange slab.

Răsăritul l-am privit de pe o stâncă de lângă cabană. Am avut noroc de o geană de cer senin în dreapta Ciucaşului, suficient pentru a prinde câteva cadre cu prima rază de soare.

Răsărit de soare peste Ciucaş

După micul dejun, o scurtă iniţiere de mers pe rachete şi tradiţionala poză de grup, ne-am luat la revedere de la gazde şi am pornit spre vârf, urmând marcajul bandă roşie.

Moment artistic pe rachete de zăpadă

Poteca bătută nu ajungea decât până sub Piatra Scrisă, de aici a urmat o nouă sesiune de înot prin zăpadă, de această dată mai puţin adâncă.

Punct de belvedere sub Piatra Scrisă

Pe zona de gol alpin am fost întâmpinaţi de un vânt puternic, dar i-am făcut faţă şi am ajuns cu toţii pe vârf, de unde am admirat împrejurimile. Deşi cerul era înnorat, aerul sub aceştia era limpede, şi am putut observa munţi aflaţi la peste 50 km distanţă.

Piatra Craiului, vedere de pe vârful Piatra Mare

N-am făcut prea mulţi purici pe aici, vântul era prea aprig, şi dupa fotografia de grup ne-am grăbit spre stâna Pietricica. Marcajul cruce roşie se ramifică din banda roşie cam la 10 minute sub vârf, şi merge prin golul alpin. Există numeroşi stâlpi de gol, parcurgerea traseului pe timp de iarnă nefiind problematică din acest punct de vedere. Probleme poate ridica stratul de zăpadă, însă şi aici echipamentul adecvat compensează. Deşi la suprafaţă vântul formase o pojghiţă suficient de solidă, folosirea rachetelor de zăpadă a permis dublarea vitezei de deplasare.

Stâna Pietricica e formată din două încăperi, prima cu o uşă şubredă şi cu o gaură de fum imensă sub acoperiş, a doua bine izolată. Uşa se deschide spre interior, însă pe timp de iarnă e posibil ca aceasta să fie blocată de zăpada care intră prin aerisire. A doua încăpere permite înnoptarea pe timp de iarnă, priciurile fiind suficiente pentru trei-patru persoane.

Stâna Pietricica se află la intersecţia marcajelor cruce roşie cu bandă albastră, cam la jumătatea distanţei dintre vârf şi Poiana Stânii Pietricica. Aici am făcut un popas de rehidratare şi reenergizare cu ciocolată, alune şi fructe confiate.

Stâna Pietricica şi Munţii Bucegi

De la stâna Pietricica au fost plantaţi stâlpi de gol şi pe traseul bandă albastră până la intrarea în pădure. Vântul s-a domolit, zăpada s-a îngroşat, înaintarea a devenit anevoioasă. În pădure am găsit un strat de zăpadă acceptabil, se vedeau şi urmele lăsate de alţi drumeţi din zilele anterioare. Marcajul este în cea mai mare parte bun, dar este loc de îmbunătăţire.

Munţii Postăvaru

La intersecţia cu drumul forestier este amenajată o sursă de apă. De aici coborârea se poate face şi pe drum. Traseul bandă albastră merge aproape paralel cu acesta, tăind serpentinele.

La mică distanţă de cantonul silvic părăsim drumul forestier pentru a vizita cheile şi cascada Tamina. Noi am coborât pe firul apei până la intrarea în chei. Există şi un panou indicator în dreptul cheilor, de unde pleacă două poteci, una spre capătul din amonte, cealaltă spre capătul din aval al acestora. Parcurgerea cheilor nu este dificilă, existând scări metalice peste săritori. Pe alocuri se trece prin apă; noi am găsit Tamina cu debit mic, dar la topirea zăpezilor udatul devine o certitudine.

Panou informativ Cascada Tamina

Cascada Tamina

Scările din Cheile Tamina

De la cascadă până la ieşirea din traseu poteca merge prin pădure, înţepând pe alocuri drumul forestier. Panta este domoală şi marcajul bun până în valea Timişului, în dreptul drumului naţional. Aici e nevoie de îmbunătăţirea marcajului pe sensul de urcare.

Semnal la mobil există pe întreaga lungime a traseului, atât Vodafone, cât şi Orange.

Ziua anterioară Bogdan şi-a lăsat maşina în parcarea de la ieşirea din traseu, şi a dus şoferii sa-şi recupereze maşinile din Dâmbu Morii. Cu toţii am mers La Butuci pentru prânz, de acolo prin Decathlon şi apoi spre casele noastre.