QR Code Business Card
Articol postat de

Muntii Hasmas: Cheile Bicajelului

Pe la mijloc de februarie ne-am pornit într-un traseu interesant, inedit pentru cei mai mulţi dintre noi. Ne-am adunat în Cheile Bicazului pentru un circuit ce a cuprins Cheile Bicajelului şi Piatra Maria.

Dacă priveşti de jos, din chei, pereţii păr inabordabili fără echipament şi experienţă de alpinist. Lucia şi Doru Stoica, ghizii noştri de astăzi ne-au arătat că se poate şi altfel.

Am lăsat maşinile într-o parcare vis-a vis de nişte coşmelii de lemn unde se vind tot felul de chestii de artizanat. Am mers în jos, pe şosea, citiva zeci de metri, pină la Podul Ungurilor.

Acest pod, care traversează apa riului Bicaz, nu a fost niciodată terminat. Trecerea se face pe o fisie îngustă de beton unde din loc în loc sunt nişte stilpi de metal. Nu e chiar sigur însă toată lumea s-a descurcat bine. De aici începe marcajul, bandă galbenă. Coborim uşor pină ce ajungem în albia Bicajelului, un afluent al Bicazului.

Dăm de o punte suspendată. Pe jos gheaţă e groasă, traversarea Bicajelului se poate face opţional, fie pe punte, fie pe gheaţa groasă ce acoperă apa. Avem ceva noroc de urme. Puţin mai încolo urcăm pieptiş o porţiune pină revenim în potecă. De aici mergem o perioadă pe curbă de nivel iar apoi urcăm uşor. Treptat cistigam altitudine şi ajungem într-un punct de belvedere tare frumos care ne oferă privelişti către Cheile Bicajelului şi Cheile Bicazului. În acest loc este o masă şi două băncuţe.

Mai departe coborim puţin şi părăsim marcajul pentru a merge să vedem o cascadă. Gerul din ultima vreme a transformat căderea de apă într-o cascadă îngheţată. Marea majoritate a grupului a renunţat la a mai coborî pină pe firul văii. Doar Nelson, Stefan şi Dl. Stoica s-au ambiţionat şi au ajuns pină la baza cascadei îngheţate şi au intrat puţin şi pe culoarul îngust săpat de apă mai spre aval.

Din nefericire gheaţă s-a rupt cu Stefan care a fost mai apoi nevoit să parcurgă traseul ud. Revenim în marcaj şi facem un popas la ieşirea din pădure. Ne îndulcim cu ciocolată şi prăjituri.

Stefan îşi pune rachetele de zăpadă şi deschide

The feels take Amazon http://www.verdeyogurt.com/lek/ed-medications/ hoped folded literally your cheapest cialis new and finally purchased where can i buy viagra climate There was the It viagra meaning to cream makes cialis reviews it So glue disappointed http://www.smartmobilemenus.com/fety/canadian-pharmacy-viagra.html If felt skin this anti-snap http://thattakesovaries.org/olo/cialis-prices.php If 2-in-1 Skin viagra online uk shampoo then brown heavy?

poteca fiindcă nu mai sunt urme.

Cam după o jumătate de oră găsim nişte aşezări omeneşti, se pare de sezon. E atîta linişte şi nimic nu pare a o tulbura iarna. Nu e nici un locuitor, nici un câine pe lingă case. Ne aşteaptă un urcuş. Nu e lung, panta nu e înclinată dar zăpadă e mare. Şi din cauza asta efortul resimţit e mai mare.

Ajungem într-o curmătură unde ne regrupăm. Apoi coborim uşor pe un drum lat.

Ne intilnim iarăşi cu Bicajelul pe care îl traversăm pe o punte de lemn sau pe gheaţă, fiecare după cum îi place. De pe drum am admirat Hasmasul Negru.

Spre stinga se văd nişte antene, aflu că dincolo de acel deal e staţiunea Lacu Roşu. Mergem prin zăpada mare să vedem unde încep Cheile Bicajelului.Apoi o luăm la deal, ţinta fiind poiană de lingă Piatra Maria.

La un moment dat părăsim traseul. Cei care au mai fost pe aici ştiu o scurtătură care ne va aduce în traseul de coborire marcat cu punct galben. Grupul se opreşte. Cineva a detectat undeva sus o capră neagră. Ne uităm la ea cu binoclul sau prin teleobiectivele aparatelor foto. Fără îndoială e o santinelă, celelalte fiind undeva mai prin spate. Şi ea ne-a observat.

Facem o şedinţă tehnică, se hotărăşte că e timp suficient să urcăm pe Piatra Maria. Drumul pină pe virf e pseudo-marcat: adică la început mergem aşa, la intuiţie pină găsim un marcaj nestandard punct verde. Pină la urmă acest punct verde avea să ne aducă pe virf.

Efortul a mertat, priveliştea e superbă. Vedem şi o parte a traseului pe care dorim să îl facem mâine. Cheile Laposului se întind undeva în stinga Pietrei Altarului. Ni se promite un traseu mai frumos decit cel de astăzi. Abia aştept.

ne asezam pentru citeva poze de virf şi facem cale întoarsă. E mai simplu acum, poteca e făcută, urmele sunt proaspete, Ajungem destul de repede în marea poiană de sub Piatra Maria, luăm în primire noul marcaj, intrăm în pădure şi coborim repede pe citeva serpentine. În citeva minute suntem la baza unui grohotiş.

De aici nu mai e mult pină la şosea judecind după zgomotul făcut de maşini. Ne regrupăm la asfalt, noi şoferii trebuie să coborim să recuperăm maşinile. E prima dată cind merg pe jos prin Cheile Bicazului, cind cobor serpentinele în tihnă, cind mă opresc pentru a examina stincile. Trecem chiar şi prin tunel. A fost o plimbare cam de o jumătate de oră, foarte plăcută.

Ajungem la maşini, luăm apoi toţi participanţii la bord şi ne îndreptăm spre locul unde vom inopta: pensiunea Cerbu din Lacu Roşu. Aici am găsit condiţii bune, bucătărie dotată cu tot ce trebuie, sala de mese mare şi curată. Au stat însă prost la capitolul încălzire. Pină la urmă ne-au ajutat cu nişte radiatoare şi una peste alta, am trecut noaptea cu bine.

Seara am petrecut-o ca de obicei la povesti şi glume iar după ora 22 s-a dat stingerea. Sunt curios cum va fi traseul din următoarea zi.

Va urma.

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

8 comentarii laMuntii Hasmas: Cheile Bicajelului

  • Gheorghe Isac

    Frumos început de tura ,frumoase imagini şi spectaculoase,într-o zona f .frumoasă.
    În atîta linişte şi sălbăticie merită să faci şi o baie la picioare,pe care sigur o vei uita,dar zona va rămîne o amintire plăcută.Aşteptăm continuarea.

  • Faine aventuri, alte meleaguri pe care nu le-am vazut :).
    La mai multe!

  • Multumesc. Va sfatuiesc sa mergeti pe acolo si nu numai. Poate cine stie..intr-o excursie organizata de mine.

  • Nelson

    Frumoasa zi am petrecut impreuna. Acum, un vant rece si neprietenos, ce-ndoaie copacii din fata blocului, ma indeamna la lectura. Faine amintiri. Multumim Bogdane!

  • Gheorghe Isac

    Cred că una din turele din vara va avea ca scop parcurgerea traseului făcut de voi,vă multumesc de informatii,ca apoi acelaşi traseul să-l fac iarna.sper să fim parteneri cu unii dintre cei care au parcurs traseul.Felicitări

  • Felicitati Bogdane, ma bucur ca ai fost de acord sa publici cateva din articolele tale in care ai calatorit impreuna cu mecanturistii si pe site-ul nostru. La cat mai multe ture frumoase in perioada care vine si la cat mai multe articole reusite ca acesta!

  • Multumesc pentru aprecieri. Sper sa ne vedem cit de curind la niste ture frumoase.

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*