Londra – Călătorie în viitor

Anul 2012, ziua 29 şi 30 a lunii septembrie, ziua 1 şi 2 a lunii octombrie

Participanţi: Viorel, Puiu Marian şi Alex Grigoraş

Text, Foto şi Video: Alex Grigoraş

Cea mai frumoasă viaţă este viaţa trăită ca turist.

Ce-i drept, dacă stăm şi gândim în profunzime, toată viaţa noastră este trăită ca turist. Suntem călători pe acest pâmânt şi depindem cu toţii de timp. Ne cunoaştem ziua de început a călătoriei, în schimb nu o ştim pe cea în care punem punct la tot. La absolut tot. Nu avem timp să ne aducem aminte de trecut decât pentru moment. Cu toţii înaintăm în viitor gândindu-ne la el, trăind prezentul.

Fiecare clipă din viaţă este unică şi reprezintă amprenta noastră asupra timpului.

Pentru mine, o astfel de amprentă, dată de aminitirile trăite în acest cotidian, este reprezentată de călătoria făcută în Anglia. Practic, a fost o excursie în viitor. De ce în viitor ? Nu am ce explica, toţi românii cunoaştem răspunsul.

Ideea de a vizita Londra a fost pusă în practică, de la data plecării, la o diferenţă de 5 săptămâni de când am început să dau contur acestui gând atât prin Daniel Istrate, cel ce m-a sprijinit o bună parte din vacanţă cu locul de cazare cât şi fraţilor mei, Marian şi Viorel pentru suportul financiar, mai mult decât important pentru ceea ce aveam să facem.

Având confirmarea perioadei de concediu, a urmat achiziţionarea biletelor de avion. Pentru obţinerea unui preţ bun la bilete este necesară cumpărarea lor cu cel puţin 2-3 luni înainte dar cum la noi a fost ceva mai mult decât pe moment prea multe pretenţii nu mai emiteam. După ce am rezolvat şi cazarea la hotel pentru ultimele 2 nopţi din cele 8 am trecut la planificarea itinerariului.

Lumea m-ar crede nebun că m-am apucat să scriu pe hârtie ce aş vrea să fac în fiecare zi, ţinând cont de cât mai multe detalii precum: vreme, când plouă şi când e zi frumoasă, distanţa între obiective, modul de deplasare, durata estimativă de vizitare, programul obiectivului, modalităţi de plată şi multe altele.

Probabil că aşa este. O doagă sigur îmi lipseşte iar lipsa acesteia a dus la vizitarea obiectivelor ce le voi expune în continuare.

Ziua I

Prima zi începe noaptea cu deplasarea din Galaţi spre aeroport. Amicul meu, Lucian îmi dă ceva emoţii când spre sfârşit are probleme cu orientarea şi nu nimereşte din prima drumul spre Otopeni, timp pierdut care nu a contat în urma plecării noastre destul de matinală, în minimalizarea anumitor surprize datorate eventualelor întârzieri.

Fiind în grafic cu timpul ne permitem să nu ne grăbim cu finalizarea formalităţilor de îmbarcare ceea ce ulterior nu a fost cea mai bună decizie având de stat la cozi care sunt destul de enervante mai ales când nimereşti pe unul în faţa ta căruia trebuie să i se explice ca la grădiniţă cum e cu biletele de avion.

Marian se învioarează instantaneu nemaiavând nevoie de alte stimulente. Ce efect pot avea câteva cuvinte bine spuse: „ Vă costă 15 lei paharul de cafea…”

Avionul pleacă, urcă mai aproape de sfinţi şi se lasă în jos peste ţinutul Britaniei, pe aeroportul din Luton. Telefoanele mele îs depăşite moral. Se închid singure, nu reacţionează la comenzi. Nu există compatibilitate între viitor şi evul mediu. Realizez că sunt conservator şi îmi pare că sunt colecţionar de piese de muzeu. Cu roaming activat, cu credit preplătit şi tot degeaba. Sunt nevoit să îmi cumpăr un sim nou şi să pun credit pe el. Grea mişcare, atât pentru mine cât şi pentru vânzătoare ce nu îmi înţelegea modelul preistoric de telefon cu taste şi îmi replică sec „what is this?”. Am înţeles-o deplin, după ce mi-a arătat noul ei model de Iphone. Până m-am prins ce vrea să însemne „Top Up” mi-a luat ceva timp. Cu chiu cu vai reuşesc să fac toate mişcările şi îl contactez pe Daniel care trimise o maşină după mine.

Iau primul contact cu circulaţia pe stânga. Deschid uşa din faţă la maşină, să mă aşez. Greşită mişcare! Ceva e în neregulă cu volanul. E pe dreapta!

Ne oprim cu maşina acasă la Daniel. Ne aştepta. Schimbăm câteva cuvinte de bun venit, ne este prezentată camera pentru dormit, baia, bucătăria pe urmă face o scurtă descriere a celor mai apropiaţi vecini şi anume două lesbiene. Mă bucur că le-am văzut ziua, noaptea mi-ar fi stat inima în loc.

În drum spre metrou Daniel ne mai arată niţel împrejurimile şi cam de unde am putea face cumparăturile la bani puţini.

În fiecare zi punctul de plecare spre centrul oraşului era dată de staţia de metrou South Ealing. Ne achiziţionăm de la bun început cardul de călătorie Oyster cu abonament pe 7 zile valabil pentru zona de interes 1-3 (locul de cazare al nostru era în zona 3). Abonamentul a fost o decizie mai mult decât bună întrucât au fost zile când am călătorit mai mult de două ori cu metroul ceea ce mi-a adus economii serioase la buget.

Menţionez de la început că eu în această excursie am fost axat pe obiective (cel mai rapid mod de a călători în Londra este cu metroul), de a-mi lărgi orizonturile de cunoaştere prin prezenţa mea în anumite destinaţii studiate din timp şi nu pe modul de călătorie la întâmplare, singura ţintă precisă fiind doar trecerea timpului.

Prima oprire, după ce am schimbat linia de metrou la South Kesington, a fost staţia de metrou Victoria. Peripeţiile deja vin. Marian până să urce, metroul plecă. Eu îi spun că ne întâlnim imediat la prima staţie, el coborî la a doua. Draci şi înjurături până când dăm unii de alţii. Apoi ne-am deplasat conform indicaţiilor avute spre sediul central al firmei Golden Tour, cea la care îmi făcusem rezervare pentru vizitarea obiectivului Stonehenge. A fost prima mea plată online cu cardul. Mi-a luat ceva timp până m-am hotărât să fiu în pas cu tehnologia modernă.

La ora stabilită, cu autocarul plin ne îndreptăm pe autostradă către Salisbury iar de aici în câmp liber către Stonehenge. După ce dormi şi te trezeşti ajuns la destinaţie e ca si cum ai fi ajuns instantaneu, crezi că mai mult durează să pocneşti din degete.

Suntem lângă locul învăluit de mult mister. Dăm ocol unor bolovani de

dimensiuni considerabile ordonaţi în cerc datând mai bine de patru mii de ani în urmă peste care încă se vehiculează destule teorii privind constructorii acestei relicve. Locul este îngrădit, ne având voie să te apropii de el. Bună decizie, altfel, să poţi face şi tu o poză doar cu pietrele ar fi fost imposibil.

Nu am avut timp să ascult tot ce îmi spunea acel audio guide achiziţionat, căruia între timp i se descărcaseră şi bateriile, era mai plăcut să îl priveşti fără a mai fi bombardat de alte informaţii. După ce dăm ocol întregului reper turistic ne îndreptam către magazinul de suveniruri iar de aici spre autocar, încărcaţi cu energie, transmisă de apusul de soare prin pietrele de la Stonehenge.

Autocarul ne lasă în oraş puţin înainte de orele 19.00, pe lângă staţia de metrou Victoria. Fără să ne grăbim facem o scurtă plimbare pe bulevardul principal unde am fost lăsaţi, luând contact cu aglomeraţia de seară.

Ne îndreptăm în noapte spre casă. Simţim pe pielea noastră ce înseamnă englezul să fie conservator. Luăm contact cu arhitectura britanică foarte bine pusă la punct şi mai ales ordonată, nu care cumva vreo casă să iasă în evidenţă faţă de cealaltă. În loc să mergem direct la locul de cazare, am cam avut ceva probleme de orientare, unde cu mână pusă pe clanţă era să întrăm în altă casă. Până şi grădinile din faţa casei erau identice. A trebui să scot GPS-ul ca să mă orientez.

Ajunşi în sfârşit unde trebuia, povestindui cele întâmplate, Daniel se pune pe râs: „Bine aţi venit în Londra!”

După ce am mâncat câte ceva adus de acasă, ţinând cont şi de vremea pentru următoarea zi, pregătesc ultimele detalii privind obiectivele de a doua zi după care somn de voie.

Ziua II

Până să ajungem la staţia de metrou suntem cu ochii în patru la ceea ce ne înconjoară. Nu am mai vrea să o păţim ca aseară. Fără a schimba vreo altă linie de metrou ne oprim la staţia Hyde Park Corner. De aici ne îndreptăm către palatul Buckingham. Admirăm monumentul Wellington şi mergem prin parcul numit Green Park.

Consultăm chiar la intrare harta parcului pentru a şti pe unde să mergem. Cum intrăm în parc suntem întâmpinaţi de bun venit de către o veveriţă, apoi de încă una şi încă una şi tot aşa până la palat. La noi te întâmpină câinii şi cerşetorii. Să tot mergi prin parc.

În dreptul palatului turiştii se adună tot mai mulţi în aşteptarea schimbării gărzii de la ora 11.30. Încă este devreme dar o poziţionare cât mai bună atunci când începe parada oferă o perspectivă interesantă. Eu nu iau aminte la aşa ceva şi mă îndrept spre locul de unde ar trebui să cumpăr bilete pentru vizitarea palatului. Coada la bilete nu am văzuto în schimb cea de la intrare în palat mă face să îmi pun câteva semne de întrebare al căror răspuns aveam să îl aflu imediat. Nu este nici măcar ora 11 şi bilete nu se mai eliberează pentru această zi. Revenim în faţa palatului aşteptând marea paradă militară. Deja nu prea mai aveai pe unde trece, tot mai multă lume în jur.

În fine, vine şi vremea shimbării gărzii, bătăi de tobe, trece cavaleria, mai trec şi pedeştri, se pune de-o cântare, se înlocuiesc gărzile după care totul ia sfârşit şi gaşca se sparge. Personal nu am fost impresionat de acest eveniment, mai degrabă de lumea din jur.

Traversăm parcul St’ James pe lângă lac. Gâşte, raţe, pelicani, porumbei şi lebede stau toate libere unele lângă altele fără să se ferească de oameni. O adevărată grădină zoologică în aer liber şi fără gratii.

Ne oprim în dreptul grajdurilor regale pentru moment, după care ne îndreptăm spre podul Westminster pe lângă casa parlamentului. Chiar la intrare pe pod găsesc o placă plină cu fel şi fel de abţibilduri; în mod clar am mai adăugat şi eu unul…

Traversăm podul şi ne îndreptăm către muzeul imperial al războiului. Nu a fost greu de găsit. Turismul este bine pus la punct în Londra. Din loc în loc ai panouri informative care îţi spun unde te afli, ceea ce se află în jurul tău detaliat la 5 minute de mers dar şi pe o rază de 15 minute. Astfel, orientarea se face foarte uşor, putând găsi reperele turistice în cât mai scurt timp cu putinţă.

Muzeul războiului găzduieşte o colecţie diversificată de maşini, de la tancuri până la mijloace de transport ale răniţilor.

Pe lângă acestea, dai de vestita rachetă V2 iar dacă îţi arunci privirea în sus poţi vedea că eşti luat în vizor de avioanele suspendate în aşa fel încât zici că vin peste tine. Noroc cu artileria antiaeriană de lângă mine.

Muzeul este bine dotat, am apreciat în special sectoarele tematice, cu precădere cel dedicat spionajului cât şi cel al holocaustului care prin decorul prezentat te fac să înţelegi mai bine ceea ce a însemnat războiul.

Cu salut milităreşte ne îndepărtăm de muzeu către podul Westminster iar de aici ne oprim pe malul Tamisei la London Eye sau roata mileniului cum era odată numită, ce face o rotaţie în timp de 30 de minute.

Achiziţionez un pachet de 3 obiective de vizitat (London Eye, Aquarium şi Madamme Tusauds) obţinând pe această cale o reducere de 15% din preţul de achiziţie individuală. Dacă aş fi luat biletele de pe internet aş fi avut o reducere de 30% dar cum eu încă trăiesc în evul mediu mai am mult până învăţ să fiu în pas cu tehnologia.

Stăm la coadă pentru a intra în capsulă iar apoi ne înălţăm uşor spre cer. Perspectiva avută asupra Londrei la apus de soare este extraordinară. La 135 de metri înălţime poţi vedea majoritatea clădirilor importante din Londra. După această călătorie la înălţime beneficiem şi de experienţa 4D al unui scurt filmuleţ finalizând cu magazinul de suveniruri.

Lumina zilei este departe, acum fiind înlocuită de cea artificială venită din partea a milioane de becuri. Traversăm Waterloo Bridge şi mergem pe jos admirând clădirile Londrei în noapte, oprindu-ne doar în Trafalgar Square lângă monumentul lui Nelson, loc pe care îl vom mai vizita în această vacanţă.

Pe urmă, ne îndreptăm spre casă cu metroul, începând de acuma să vizităm şi supermarketurile, atât de necesare pentru aprovizionare.

Ziua III

Suntem cu o oră înainte de deschidere pentru intrare în palatul Buckingham. Deja coada la bilete e mare. Există un avantaj la achiziţionarea biletelor direct de la palat. Ai posibilitatea sa îl mai poţi vizita într-o altă zi. În palat nu ai voie să filmezi ori să fotografiezi. Ce pot să povestesc despre ceea ce este acolo? Viaţă ca la noi acasă aşa cum o ducem noi, cu servitori şi majordomi, serviţi în vase de aur că de altele nu aveau sărmanii. Cert este că nouă ni se potriveşte din plin… bărbate vezi că e un păienjen pe perete!… da’ ce-ai vrea să fie femeie, un Rembrandt?

Lăsăm la ieşire din palat audio guide-ul, cumpărăm o carte despre palat şi cam atât. Am avut o reţinere la preţuri. Pesemne că regina nu se aştepta să vină şi unul ca mine în vizită. Credea că toţi stau cu fundul pe comoară. Eu sunt inginer la patron nu stăpân pe vreo moşie. Culmea nesimţirii este că tot ea printr-un afiş impozant solicita donaţii.

O ploaie măruntă ne aşteaptă în stradă. La şfârşitul acestei călătorii aveam să constant că nu am văzut atâta ploaie în Galaţi toată vara în acest an cât am prins în Londra (cu referire la vara anului 2012).

Mă duc la metrou şi voi coborî la Leicester Square iar de acolo mă voi duce să îmi ridic cardurile London Pass, plătite online de către Daniel, pe care aveam să le utilizez în următoarele zile. Citeam despre ele că nu ar renta, precum că ar fi o investiţie mare pe care nu o poţi acoperi din lipsă de timp şi mai ales fiind dependent de obiectivele pe care le are. Total fals! Din cele 6 zile avute la dispoziţie cu el l-am utilizat doar 4 zile. Dacă îţi faci bine planul cu ele de acasă în mod sigur rentează.

În 5 minute revin la metrou şi voi merge cu el până la Holborn îndreptându-mă către muzeul britanic (British Museum). Muzeul este atât de mare încât ai avea nevoie de câteva zile să îl poţi vizita, pe îndelete. În cele aproape 6 ore de vizitare avute la dispoziţie m-am oprit mai mult la palierele cu Egiptul Antic, puţin din Grecia, China, Japonia, Africa şi America de sud.

Pot spune că am văzut cele mai importante obiecte expuse în muzeu. Cel mai mult m-au impresionat măştile aztece şi cam tot ce ţine de egiptul antic. În mod sigur mumiile expuse la muzeu, probabil nişte oameni obişnuiti, de rând, din acele vremuri, au avut de-a lungul timpului mai mulţi pelerini decât orice om de seamă al omenirii noastre. Pentru mulţi acele mumii fiind atracţia muzeului.

Plecăm din muzeu la ora închiderii, luăm metroul către Hyde Park Corner şi facem o plimbare prin vestitul parc, mult prea mare pentru a putea fi acoperit în două ore. De altfel ne-am şi oprit lângă lac savurând un Amstel, privind apusul de soare ce se îneca în apă.

Ziua IV

http://goo.gl/maps/dYv8b

În ziua de marţi, având în vedere că vremea se anunţa frumoasă mă face să îmi configurez niţel traseul. Primul obiectiv din zi este reprezentat de catedrala Westminster Abbey, una din cele mai importante clădiri gotice.

Până la ora de deschidere mai fac ceva poze în jur în special cu Casa Parlamentului şi Big Bang.

Construcţia catedralei a început în anul 1245 de către regele Henry al III-lea care alesese acel loc pentru ai servi loc de odihnă veşnică. În timp, aceasta a devenit locul tradiţional pentru încoronare cât şi de înmormântare a clasei monahale britanice.

Acoperită pe exterior de un gri şters, catedrala impresionează prin arhitectura sa, însă splendoarea ei poate fi regăsită odată cu vizitarea ei pe interior, admirând tablourile, vitraliile, sculpturile şi multitudinea de camere, fiecare din ele având istoria ei. Părerea mea generală este că această catedrală este un fel de cimitir acoperit, aici fiind îngropaţi foarte mulţi oameni celebri. De la seria nesfârşită de regi Edward şi Henry, cu ale lor cripte una mai măreaţă decât alta, până la mai cunoscutele nume, de către noi românii, precum Dickens, Shakespeare, Watt, Faraday sau Newton. La fel ca şi în palatul Buckingham, în catedrală nu ai voie să fotografiezi.

De la catedrală ne deplasăm pe jos spre debarcaderul Westminster Peer de lângă podul cu acelaşi nume. Ajungem în timp util să ne îmbarcăm. Călătoria pe Tamisa, parafrazându-mi un prieten, este un „must be” mai mult decât necesar. Orizonturile ţi se deschid către clădirile importante de-alungul malului Tamisei.

Echipajul vasului animează călătoria prin descrierea pe scurt a fiecărui obiectiv pe lângă care trecem, de la London Eye, Tate Modern, vasul Belfast, Primăria, Turnul Londrei, podurile peste Tamisa şi terminând cu Greenwich, loc unde aveam să coborâm.

Sfârşitul călătoriei ne găseşte chiar în faţa corabiei Cutty Sark iar de aici vom continua pe jos, nu foarte mult timp pentru că ne vom opri într-un restaurant turcesc să mâncăm. În respectiva zi masa servită la turci avea să fie singura masă servită întreaga zi. Ne ajutam între noi să terminăm ce ne-a pus turcul în faţa ochilor pe masă. Dacă ar fi să mănânc aşa în fiecare zi nu aş mai încăpea pe uşă.

Ne îndreptăm spre observatorul Greenwich. O parte din vizitarea acestui loc se face gratuit în schimb zona prin care trece meridianul zero este pe bani. Oricum se merită! Să ajungi în Londra şi să nu treci pe la meridianul zero ai avea corespondent ca omul de la ţară ce are curte mare şi poate să îşi facă ditamai gradina de zarzavaturi, în schimb el se duce la piaţă la oraş că să îşi cumpere legumele.

Revenim la intrarea în parcul Greenwich vizitând muzeul maritim. Aici suntem întâmpinaţi cu o colecţie impresionantă de machete a diferite vase de război sau comerciale, pentru fiecare în parte existând o descriere a istoricului ei. Modul de cum a fost organizat acest muzeu precis te atrage şi te face să visezi la a fi marinar pe un asemenea vas. Nu îţi mai lipseşte decât vânt din pupa.

Am fi vrut să râmânem mai mult prin parcul Greenwich însă nu prea era atrăgător din cauza amenajărilor ce se fac. Să menţionez că cei ce lucrau în construcţii acolo erau români?

Luăm metroul şi ne deplasăm până la Canary Wharf, inima cartierului financiar al Londrei, loc în care îţi poţi rupe gâtul privind spre ultimile etaje ale clădirilor. Amplificat efectul şi de ploaia cu stropi mărunţi, mi s-a părut că aici eram ca într-un film science fiction în genul Matrix. Cu câteva excepţii cam toţi oamenii erau îmbrăcaţi în negru, grăbiţi să ajungă acasă. Coborau scările rulante de la metrou mai mult alergând şi se opreau în faţa panourilor de la linia de metrou aşteptându-şi rândul la deschiderea uşilor. Despre îngrămădeala în metrou, ce să spun? În orele de vârf, când oamenii se deplasează la servici sau se întorc acasă, transportul este mai puţin liber, stând cu toţii ca sardelele, aliniaţi unul lângă altul. De reţinut că metroul vine din 5 în 5 minute şi de fiecare dată este plin…

— Sfârşitul primei părţi —

Partea a II-a poate fi citită accesând linkul de mai jos:

http://www.mecanturist.ro/2013/06/19/londra-calatorie-in-viitor-partea-2/