Londra – Călătorie în viitor – partea a II-a

Ziua V

Pe lângă Piccadilly Circus am intrat într-o librărie numită Water Stone, librărie pe şase nivele. Să fiu sarcastic, nici biblioteca din Galaţi nu ar avea atâtea cărţi, câte am văzut aici şi poate multe biblioteci din ţară.

Revenim la metrou şi ne oprim la Warwick Avenue, o zonă rezidenţială în care maşinile de lux nu lipsesc. Primul obiectiv din această zi a fost reprezentat de o nouă plimbare pe apă, de această dată pornind pe canalele Londrei din zona numită Little Venice. Nu am fost în Veneţia ca să pot compara dar cu siguranţă această denumire este asimilată pentru frumuseţea locului. Canalul este suficient de captivant mai ales prin prisma faptului că nu mărgineşte pe lateral nici o şosea, malurile fiind acoperite de multă vegetaţie. De-alungul canalului am întâlnit de o parte şi de alta multe bărci care erau locuite permanent. Sunt oameni a căror casă cu patru pereţi este reprezentată de o barcă. Nu mai reţin dar taxa de staţionare era destul de piperată ca şi când ai fi locuit într-un cartier de lux.

Incursiunea pe apă timp de aproape o oră se finalizează în Camden Town, loc din care începe piaţa din Camden. Piaţa este atrăgătoare nu prin ceea ce găşeşti de cumpărat la preţuri mici ci prin statuile întâlnite la fiecare intersecţie, întruchipând diverse secvenţe din viaţa meşteşugarilor. În rest, atmosfera de piaţă este una similară cu cea de la noi de acasă doar că aici în loc de mici la plimbă tavă eşti ademenit de o armată de chinezi cu mâncare de-a lor. Cu 4 lire mănânci de te saturi.

Ne întoarcem exact în locul unde ne-a lăsat barca şi ne întoarcem în amonte pe lângă canal până întâlnim indicatorul ce ne arată direcţia către grădina zoologică. Acesta este cel mai scurt drum, în mai puţin de zece minute eşti la intrare la ZLS London Zoo.

Iniţial îmi doream să petrec aici cel mult 3 ore. Imposibil! A fost aşa frumos că eram mai încântat decât un copilaş. Am apreciat tot ceea ce mi-a fost dat să văd în toate sectoarele vizitate. Mi-a plăcut modul de cum au arenjat fiecare spatiu în parte în funcţie de ambientul original al animalului pe care îl găzduiau. Prin spaţiul alocat, ai fi spus că nici nu ar fi în captivitate, aspect valabil pentru regele animalelor, pentru canguri, gorile sau gaşca de pelicani şi pinguini.

A fost interesant că aveam posibilitatea să intru în nişte colivii foarte mari, să mă pot apropia căt mai mult de păsările de acolo. Să te împiedici în drumul tău de un păun nu este un eveniment ieşit din comun acolo cum nici a îţi bloca calea o maimuţă sau a fi încojurat de fluturi frumos coloraţi.

Pe lângă spaţiul mare amenajat, am agreat ideea pe care o practică administratorii parcului zoo prin implementarea unor programe educative pentru copii. Erau anumite sectoare educative în care învăţai despre animale, unde trăiesc ele, care le este mediul ambiant, cu ce se hrănesc şi tot aşa.

Aproape de ora închiderii ne dăm plecaţi din grădina zoologică trecând mai întâi pe la suveniruri. De aici facem o plimbare prin parcul Regents Park. Dacă la acele spaţii impresionante de verdeaţă londonezii le spun parcuri atunci noi în ţară avem grădiniţe. Plus de asta şi acele grădiniţe lasă de dorit la întreţinerea lor iar dacă am putea, le-am betona şi pe acestea pentru bogăţia de moment dictată de bani.

În principiu în respectiva seară aş fi vrut să ajung şi la muzeul de ceară, finalizând toate obiectivele din zi pe respectiva regiune, însă am omis să iau în considerare ultima oră de intrare. Beneficiind de mai mult timp liber ne-am îndreptat spre metrou către Piccadilly Circus iar de aici ne-am plimbat prin zonă până în China Town alegând la întâmplare unul din localurile chinezeşti. La fel ca atunci când ne-am oprit să mâncăm la un restaurant turcesc şi aici trebuie să ai grijă ce comanzi altfel rişti să iei mâncarea la pachet. În astfel de situaţii cel mai bine este ca fiecare să comande alt fel de mâncare. Astfel vă ajutaţi unii pe alţii. Ieşirea din restaurantul chinezesc ne aduce aminte că suntem pe tărâm britanic. Scoatem umbrelele şi înaintăm prin ploaie. Nici gând de spaţiu liber pe străzi. Indiferent că e zi sau noapte, Londra e plină de viaţă la fiecare pas.

Ziua VI

În această zi m-am plimbat cu metroul în toată Londra, de la nord la est, de la est la sud şi de la sud la vest. Am recuperat toate obiectivele zonale pe care le ratasem în zilele precedente.

La ora 9.30 dădeam năvală la intrarea în muzeul de ceară Madamme Tussauds. Liftul se deschide, bliţurile ne scot ochii din orbite, ne simţim vedete printre vedete. Am avut plăcerea de a sta îndeaproape la acest dineu select alături de persoane speciale. Sau mai bine spun că anumite vedete au avut plăcerea de a mă cunoaşte pe mine, Alex de la MecanTurist ? 🙂

O situaţie hilară a avut loc la început când m-am lăsat dus de val şi tot pozând pe acolo de zor, ca şi alţii de altfel, îmi aşteptam rândul să fotografiez o vedetă, să prind un prim plan mai bun. Şi tot aşteptam eu până când într-un final am realizat că stăteam în spatele unei statui din ceară care avea forma unui simplu turist, prins de isteria fotografiatului de vedete, aşa ca mine…

Mi-au ieşit în cale

diverse personaje de film, muzică, sportivi şi oameni politici, trăind alături de ei frumoase momente de glorie şi pline de speranţă pentru un viitor mai bun, aşa cum zicea şi asistentul meu Obama…

După ce traversăm camerele pline cu ceară trecem şi printr-o experienţă înfricoşătoare de 5 minute intrând prin nişte culoare întunecate de unde mai sărea câte un mascat pe la picioare doar doar să te sperie. Personal, recunosc că am fost înfricoşat de preţul biletului la intrare, 30 de lire, dar în rest nu am avut probleme cu inima. 🙂

Plimbarea cu maşinuţa timpului a reprezentat o trecere în revistă prin istoria Angliei iar noua experienţă 4D, prima de acest gen stând pe scaun, a fost spectaculoasă mai ales că era să se lase cu urmări. M-am aşezat pe scaun, mi-am pus ochelarii 3D pe ochi şi filmul a început. Eram foarte impresionat de efectele care îmi treceau prin faţa ochilor. La un momendat simt că îmi đă unul un ghiont în coaste, ca şi când cel din spatele meu îşi sprijinea genunchiul în scaunul meu. Prima dată şi a doua oară nu am zis nimica, da’ a treia oară mă ridicasem de pe scaun să îi zic câteva de dulce celui din spatele meu. Noroc că era fratemiu pe lângâ mine şi îmi lumină mintea, că era doar un efect 4D. Aşadar, în sfârşit, mă dădui şi eu jos din copac.

Din nord ne-am deplasat către est, mai exact în apropierea podului „London Bridge” pentru a avea parte de ceea ce se consideră a fi cea mai înfricoşătoare experienţă. Am bâjbâit cotloanele de sub pot până am găsit intrarea, la eveniment, am luat biletele, iar cât timp avea să aşteptăm începerea spectacolului înfiorător am zis că nu ar fi rău să fim speriaţi cu stomacul plin. Luăm masa în oraş, facem comandă de câte un sendviş fiecare şi un gât de apă din geanta pe care o căram cu noi, ne aşezăm pe o bancă cu vedere la Tamisa, înfulecăm şi admirăm panorama din jur.

Timpul trece, ne regrupăm la intrare, două fete renunţă să mai intre de teamă, probabil le era teamă să nu nască pe acolo, după care primim brânci înăuntru şi cale de întoarcere nu mai era. Nu m-au impresionat urletele din jurul meu, nici drujbele, nici capetele tăiate sau porcii spânzuraţi şi nici mâţele jumulite de blană în semn de oroare dar recunosc că am avut un moment când m-am ţinut de nas datorită aerului îmbâcsit cu iz de urină ce te trimitea într-adevăr la Londra evului mediu. În fine, e posibil că sufăr de prea mult simţ al umorului şi în loc să urlu de frică aşa cum făceau trei „gaiţe” din faţa mea, pe mine mă bufnea râsul. Momentul culminant a fost la sfârşit când urma să facem o poză în care trebuia să arătăm cât de speriaţi suntem şi să urlăm. Ţipă unul, ţipă una, ţipă alta, glasuri fel de fel dar nimic concret care să te surprindă. Mă rog, fiecare a ţipat în felul lui. Îi vine rândul şi lu’ fratemiu Viorel la pozat şi nu trage odată aer piept de băgă un urlet că s-au speriat toţi de nu ştiau ce s-a întâmplat. Tipa care făcea poza era să îşi scape nikonul pe jos, de poză nici vorbă că a rămas şocată iar fratemiu, învingător şi cu un zâmbet sfidător, a încheiat experienţa „London Bridge Experience”.

Ne îndreptăm către metrou iar din est ne oprim către sud, în staţia de metrou ce ne aminteşte de bătălia de la Waterloo. Luăm reper roata London Eye şi în timp scurt ajungem la Aquarium.

Ne „acoperim” cu apă, trecem prin culoare care ne separă de fioroşii rechini, atracţia acestui mare acvariu. Îi căutăm cu privirea să ne răfuim cu ei. Dacă nu ar fi acel zid transparent, oare cine pe cine ar mânca? Sătui de atâţia turişti, îşi continuă datul din coadă în cerc, nepăsători la ceea ce se întâmplă în jurul lor. În alte condiţii poate că le-am fi creat o mare plăcere de a fi în preajma lor.

Am întâlnit peşti de toate culorile la care nu te-ai fi gândit că ar putea exista astfel de specimene pe acest pământ. Mi-au atras privirea mai mult timp căluţii de mare dar şi crustaceele de culoare albastră de parcă ar fi scăpat cineva călimara cu cerneală pe ei.

De la Aquarium continuăm pe jos aproape o jumătate de oră, traversând agale podul Westminster Bridge. Vremea este întunecată, ai senzaţia că la următoarea bătaie de Big Bang va da cu ploaie.

Luăm metroul din staţia Westminster şi ne oprim la High Street Kesington de unde continuăm pe la marginea grădinilor până la palatul Kesington.

Kesington Palace a devenit reşedinţă regală începând cu secolul XVII, odată cu renovarea acestui palat de către regele William al 3-lea. Înainte de a urca pe tronul regatului britanic şi a se muta la Buckingham Palace, aici a locuit regina Victoria. Totuşi, pentru tânăra noastră generaţie acest palat a devenit cunoscut odată cu moartea prinţesei Diana, acest palat fiind reşedinţa ei. Obiectivele de vizitat aici ar fi camera de odihnă peste noapte a reginei Victoria, galeria de artă a regelui fiind ocupată de un culoar imens de tablouri impresionante şi de asemenea, camera în care sunt expuse unele din rochiile purtate de prinţesa Diana.

Urmează câteva momente de relaxare în parcul Kesington, la margine de lac, admirând apusul de soare şi lebedele care se apropiau de tine să le dai de mâncare.

Ultimul obiectiv din această zi este reprezentat de vizitarea Galeriei Naţionale de Portrete. Mi s-a părut că vizitarea integrală a muzeului devine anostă având în vedere că galeria expune numai portrete. Într-o oră se pot vedea cele mai importante lucrări, în cazul în care ai un ghid al celor mai importante lucrări, acestea regăsindu-se şi pe harta galeriei achiziţionată la intrare în mod gratuit. Cred totuşi că poate aş fi fost niţel mai atras dacă era o diversitate de tablouri mai mare ca peisagistică decât să privesc doar portrete pentru buletin.

Chiar dacă am avut o zi plină de obiective din diferite zone ale Londrei, pe care nu aş fi reuşit să le ating dacă aş fi mers pe jos de la un obiectv la altul, până la urmă a ieşit bine întrucât le-am ales în aşa fel încât să nu îmi ia mult timp până să ajung la metrou.

Ziua VII

Prima zi din noul weekend este dedicat muzeelor şi în special muzeului de ştiinţe ale naturii. Acest palat imens mi-a mâncat cam toată ziua fiind atras de aproape tot ce era de vizitat în el. Este un adevărat atlas de cunoaştere a evoluţiei şi dezvoltării vieţii pe acest pământ.

De menţionat, că este mai mult decât necesar să vizitezi imensa clădire cu harta acestuia în braţe, pe care o găseşti chiar în culoarul de la intrare în muzeu, altfel rişti să te rătăceşti sau cel puţin să nu reuşeşti a vedea prea mult din ce este pe acolo.

În culoarul cel mare, la intrarea în muzeu, eşti întâmpinat de o călătorie în timp cu multe milioane de ani în urmă, având parte de o introducere în lumea uitată a dinozaurilor. Atracţia generală a fost evident, prădătorul cel mai feroce, Tyranosaurus Rex, cel care avea dedicată o cameră specială doar pentru el „the big boss”. Am apreciat şi celelalte fosile, bine întreţinute şi expuse la mărimile sale naturale, precum cele de mamut, diplodocus sau triceraptos.

De aici am continuat vizitând încăperea în care era expusă o balenă în mărime naturală iar în jurul ei diverse animale atât carnivore cât şi ierbivore pentru a se putea observa diferenţa substanţială de dimensiune.

Culoarul pentru păsările împăiate este iarăşi un obiectiv ce nu trebuie ratat, diversitatea de care ai parte, te impresionează şi te face să pierzi mult timp pentru a admira fiecare înnaripată în parte.

Urcăm şi vizităm culoarele de la etaj în care ai parte de o sală de dimensiunile unui stadion de fotbal plină doar cu felurite pietre preţioase.

Iniţial am mers pe ideea de a le admira pe toate, de la un capăt la altul. Curând mi-am dat seama că e o mare prostie, pentru că nu aş mai fi terminat nici într-o săptămână de văzut doar pietrele ce erau expuse.

M-am adaptat din mers, ca să nu pierd timpul şi atunci m-am axat pe ceea ce era mai special. Aveam de unde alege, de la diamante, aur şi cristale până la uraniu.

De luat în seamă, în centrul clădirii la ultimul etaj, este secţiunea făcută în trunchiul arborelui de Sequoia pe care l-a uitat Dumnezeu la vârstă, având aproape 1300 de ani. Se dă următoarea întrebare: Oare câte generaţii de MecanTurist ar fi putut vedea acest arbore ? 🙂

Vizitând culoarul dedicat teoriei evoluţioniste a omenirii şi intersectândo virtual cu cea a credinţei mă întreb, oare, la acest muzeu ceea ce este expus, şi s-ar considera că ar fi trăit acum milioane de ani în urmă, sunt cumva Adam şi Eva ?

În mare, după ce am vizitat tot, acestea au fost culoarele care m-au impresionat cel mai mult însă mai erau şi altele, precum coconul sau cele care erau dedicate cunoaşterii corpului şi a minţii umane sau camera în care era simulat cutremurul.

Părăsim muzeul naturii, facem câţiva paşi şi intrăm în muzeul ştiinţei, locul în care oamenii isteţi au făcut ca omenirea să evolueze în timp şi să aibă parte de confort; pe scurt, să îşi uşureze viaţa cu ajutorul tehnologiei.

Parterul clădirii este destinat maşinilor grele, a primelor motoare şi locomotive din lume.

Tot aici putem întâlni primele maşini realizate cât şi capsula misiunii Apollo.

La capătul culoarului de la parter se urcă în centrul de vizitare IMAX, un culoar futuristic în care viziunea minţii omului despre viitor este expusă în mod practic.

M-a impresionat unul din dispozitivele aflat în sectorul Google care te fotografia şi pe urmă îţi făcea chipul în nisip, un adevărat Picasso modern.

Ora de închidere vine foarte repede iar cele două ore avute la dispoziţie nu sunt nici pe un sfert suficiente pentru vizitare, mai ales pentru cei atraşi de tehnologie, de inginerie. Rămâne pe altă dată.

De aici m-am îndreptat către National Museum Gallery. Am ales să urmăresc cele mai importante opere de artă expuse, altfel riscam să nu am timp suficient pentru câtă culoare pe pânză era de văzut şi în acest muzeu. Astfel m-am bucurat de operele de artă ale lui Monet, Claude, Raphael, Michelangelo, Van Goch, Tizian şi Leonardo Davinci. Când eşti cu timpul la limită şi ca să nu pierzi ceea ce ar fi neapărat de văzut este recomandabil să îţi iei o hartă unde găsesţi picturile cele mai renumite ca să te duci ţintă ele. Pentru mine, cele aproape două ore petrecute aici mi-au fost mai mult decât suficiente ca să îmi mulţumească privirea cu cele văzute. Poze nu am pentru că am fost corect şi am respect indicaţiile precum că este interzis fotografiatul.

Ziua VIII

Ziua excesului are loc sâmbătă când ne pregătim de ultimul asalt asupra Londrei, înainte de a lua drumul întors către „locul care ne ocupă tot timpul”.

Vizităm cea mai impozantă catedrală şi anume caterala Sfântul Paul. Luăm în primire audio-guide-ul, dăm start şi începem să parcugem etapizat catedrala fiind atent la detaliile ce îmi sunt introduse în cap de către ghidul audio. Ajuns la subsol vizitez cripta vestitului general Nelson iar apoi, are loc un moment mai puţin prietenesc. Sunt oprit de către paznici să ajung la cripta generalului Welington întrucât în acel moment urma să se oficializeze un mariaj. Nu prea mi-a căzut mie bine acest lucru pentru că până la urmă am plătit ca să am acces în respectivul loc şi cu toate acestea mi-a fost îngrădit accesul pe nedrept fără să fiu anunţat de la bun început că un anumit obiectiv care era menţionat şi în audioguide nu poate fi vizitat că nu’ş’ce fată mare, ca vârstă evident, îşi pune şaiba pe deget. Au început parlamentările între mine şi paznici, precum că am plătit şi nu beneficiez de ceea ce am plătit şi să îmi dea banii înapoi. În fine, circ inutil pe care eram pornit să îl susţin la intrare pentru recuperarea banilor dacă într-adevăr aş fi plătit cash şi nu cu London Pass, cu toate gărzile de corp care începură să se adune în jurul meu. Stale-ar nunţile în cap să le stea.

Mă întorc într-o zonă mai prietenoasă iar de aici urc pe scări deasupra capelei de unde am parte de o privelişte extraordinară asupra întregului oraş londonez.

Revin cu picioarele pe pământ şi o iau la pas printre clădiri spre coloana monument.

Am ajuns în ultima mea zi de călătorie si am uitat să menţionez câteva aspecte importante privind curăţenia din centrul Londrei. Londra este în continuă dezvoltare. Se construieşte peste tot, din neant apar noi clădiri una mai înaltă decât alta. În schimb străzile sunt curate, nu e pic de praf pe lângă construcţii. Cârcotaşii ar putea spune „păi da, nu are cum să fie murdar pentru că plouă des şi curăţă mizeria”. Corect, dar totuşi unde se construieşte cum de nu este murdar aşa cum este peste tot? De asemenea, am avut senzaţia că cea mai uşoară meserie acolo este cea de la salubritate. Nu aveai ce gunoaie să strângi de pe jos. Aveam senzaţia, cel puţin prin parcuri, că sunt mai multe veveriţe în căutare de hrană decât gunoaie pe jos. Aşa cum spuneam, m-am referit doar la zona centrală a Londrei că la noi în ţară margine sau centru, mizeria este aceeaşi. Plus de asta, acolo chiar se respectă modul de selecţie al deşeurilor.

Ca să prindem curaj, să putem urca până în vârful coloanei monument ne oprim într-un bar din apropiere pentru a ne potoli setea. Pauza de relaxare ne adună toate gândurile într-un pahar de cidru rece turnat uşor pe gât după care pornim în marea aventură în urcarea în spirală a celor 311 trepte pentru a ajunge în punctul de belvedere din vârful monumentului.

Monumentul a fost construit între anii 1671-1677 şi comemorează marele incendiu din Londra.

Focul a început în casa unui brutar într-o zi de duminică pe 2 septembrie 1666 şi s-a reuşit a fi stins abia în ziua de miercuri 5 septembrie, după ce a fost distrusă o bună parte din oraş, reuşind să scape doar clădirile din piatră.

Simbolic, monumentul are o înălţime de aproximativ 62 de metri şi a fost amplasat la o distanţă de 62 de metri faţă de locul în care a fost declanşat incendiul.

De la coloana Monument ne deplasăm pe jos pe faleza Tamisei, în aval, trecând de Podul Londrei şi oprindu-ne în apropierea podului de la Turnul Londrei pentru vizitarea noului obiectiv.

Turnul Londrei reprezintă cea mai cunoscută clădire din tot ţinutul britanic. Construcţia ei din piatră, situată la marginea Tamisei, a începuto în anul 1076 William Cuceritorul în semn de amintire a cucerirei Britaniei de către normanzi şi a fost terminată de către William al II-lea. Turnul Alb, aşa cum era cunoscută în acea vreme, a fost utilizat până în anul 1100 drept închisoare. Cetatea a avut un rol defensiv şi a servit drept reşedinţă regală pentru mai mulţi regi printre care amintesc de mai cunoscutul rege Richard „Inimă de leu”. De-alungul timpului a fost îmbunătăţită cu ziduri şi mai multe turnuri de apărare.

Am apreciat cam tot ce am întâlnit acolo; nu mă pot pronuţa în mod superior faţă de un anumit obiectiv: sectorul cu închisoarea, camera de tortură, mersul pe zidurile cetăţii sau expoziţia de armament medieval. Totuşi într-o mai mai măsură am fost atras de camera unde erau ţinute bijuteriile casei regale. Poate şi pentru faptul că erau ţinute închise într-un buncăr cu blindaj gros de cel puţin 50 cm. E şi normal, la câtă avere zace acolo… coroanele regale, sceptrul cu cel mai renumit diamant din lume numit Cullinan, servicii de masă din aur şi alte multe bijuterii de valoare inestimabilă.

Faptul că în această cetate au fost executaţi oameni, printre care şi personaje ale curţilor regale precum Anne Boleyn (a fost executată pentru că nu i-a născut regelui un urmaş, băiat), unii pe drept alţii mai puţin, se spune că Turnul Londrei este bântuit, ceea ce îi conferă acestei clădiri o aură de legendă şi mister, care vă dăinui pe vecie.

De aici ne-am îndreptat spre vizitarea podului din apropiere, numit „The Tower London Bridge”. Dacă pe exterior impresionează şi rămâne un obiectiv cu care în mod sigur trebuie să te fotografiezi, în schimb vizitarea podului pe culoarul din interior, nu este cine ştie ce şi te poţi lipsi.

În loc să ai o perspectivă bună de deasupra la tot ce te înconjoară, vei avea parte de câteva afişe cu istoria podului şi pe urmă te trezeşti în faţa ochilor doar cu fotografii ale altor poduri celebre din lume.

Oricum, este de reţinut că acest pod este unul mobil, în sensul că partea inferioară a podului se poate ridica permiţând accesul navelor de mari dimensiuni la facilităţile portuare din zonă.

După ce am vizitat şi camera motoarelor a podului, care sunt puse în funcţiune la ore bine stabilite pentru a permite accesul navelor mari la facilităţile portuare, luăm o pauză de relaxare şi admirare din exterior a podului, după care, continuăm relaxarea în amonte pe faleza Tamisei, trecând pe lângă Primărie (City Hall) şi vasul Belfast urmând să ne oprim la ultimul obiectiv şi anume TATE Modern.

Muzeul de Artă Modernă necesită personalitate orientată spre artă, altfel reprezintă doar o porţie excelentă de râs. Părerea mea, pentru a verifica dacă ai înclinaţie către arta modernă poţi face următorul test acasă. Blochează scurgerea la chiuvetă, dă drumul la apă cu robinetul deschis la maxim, aşteaptă câteva ore bune înainte de a face ceva şi pe urmă vezi care este reacţia ta. Dacă te bucuri de faptul că în a ta casă ai parte de o scurgere de apă sub forma unei fântâni arteziene care se revarsă şi vezi acest eveniment ca pe un moment profund de liberă cugetare sub trilul necontenit al necuvântătoarelor redat de miorlăiturile agitate ale mâţei cocoţate pe dulap, că s-a trezit cu blana udă după ce adormise pe covor, atunci e clar, eşti o adevărată personalitate cu simţ fin pentru arta înconjurătoare. Dacă nu te încadrezi în acest exemplu, înseamnă că eşti un pierde vară fără pic de gândire culturală şi ar trebui să vezi cum faci să opreşti inundaţia din casă. Incultule!

Se cunoaşte că am ajuns la finele zilei şi ale călătoriei. După atâtea muzee, după atâta artă şi cultură văzută am consierat că le-am văzut pe toate. Cred, poate că ceva oboseală am acumulat de-alungul acestei perioadei şi nu m-am mai putut concentra îndeajuns ca să pot înţelege dincolo de ceea ce îmi văd în faţa ochilor. S-au dus naibii momentele mele de meditaţie.

Intrarea în muzeu este gratuită. Este mai mult decât obligatoriu să achiziţionezi contra cost un audio guide pentru a înţelege interpretările operelor expuse acolo. Chiar dacă beneficiam în mod gratuit de acest audioguide prin London Pass am renunţat la el întrucât trebuia să las actul de identitate ceea ce mi s-a părut o mare prostie pentru că nu îmi permiteam riscul de a pierde documentele, mai ales că tipa care era pe post de gazdă cu acele audioguide-uri era cam ameţită, mi s-a părut că nu ştie pe ce lume trăieşte.

În fine, de aici porneşte distracţia. Pentru început, linişte ca la priveghi, apoi ochii dădeau să iasă din orbite, căutau să înţeleagă ce vedeau. Au avut loc nişte momente foarte profunde de concentrare. Cei cu Yoga m-ar invidia pentru încercarea mea de atingere a stării de eliberare spirituală. Şi totuşi am reuşit. În dreptul obiectivului în care era expus un spălător de vase din sârmă am răbufnit isteric. Iar de acolo nu m-am mai putut abţine din râs oricât am încercat. Multe picturi care erau expuse dacă le-aş fi prezentat profesoarei de desen să îmi pună notă pe ele probabil că din 3 şi 4 nu m-ar fi scos, în schimb aici erau puse la loc de seamă. Acuma depinde şi cine le-a realizat.

Îmi aduc aminte că într-o cameră erau trei dispozitive sub formă de lunetă prin care trebuia să te uiţi ca să observi nu’ş’ce moment intens de artă. Nu ştiu ce artă sau moment cultural trebuia să descoper dar priveam la feţele celor care terminau de uitat prin acele vizoare şi realizam cât de nedumeriţi şi crispaţi erau că nu înţeleseseră nimic. Mi-a venit şi mie rândul să privesc. Acelaşi rezultat. 🙂

Dacă nu citeşti explicaţia din dreptul lucrării pur şi simplu înţelegi doar ceea ce vezi, adică o grămadă de mături la un loc, luate probabil din piaţa Camden, două rânduri de cărămizi achiziţionate posibil de la un depozit de materiale de construcţii, o altă mătură pe care e posibil să o folosească femeia de servici la închidere, când aşează la loc în cerc pietrele de râu de la un alt obiectiv de artă şi tot aşa.

Totuşi, recunosc că a fost o lucrare pe care am înţeleso la adevărata ei valoare şi am reuşit să trec de zidul antiartă atunci când în faţa ochilor mi s-a arătat lucrarea lui Brâncuşi. Aşa cum spuneam, dacă nu citeşti despre ceea ce a vrut să exprime autorul în opera sa nu vei înţelege mare lucru.

Cu dureri de stomac din cauza încordării muşchilor abdominali ies din muzeu, căutând o bancă să mă aşez, deplin satisfăcut de cele văzute şi privesc în depărtare luminile oraşului londonez.

Pentru ultima seară în Londra, ne vom relaxa admirând oraşul noaptea, cu precădere podurile peste Tamisa. Vom traversa podul Millenium Bridge ce ne scoate în dreptul catedralei St’ Paul, continuăm până la metrou cu destinaţia Osterley, unde vom lua cina la un restaurant pakistanez. Data viitoare, dacă va mai exista o dată viitoare, voi avea grijă ce doresc de mâncare, indiferent la ce naţie de oriental mă aşez să mănânc, că numai eu ştiu unde am resimţit usturimea mâncărurilor gătite de ei.

Punct!

Duminică, anul 2012, ziua 7 din luna 10 este data în care i-a totul sfârşit. Am ajuns să trăiesc ziua în care se poate călători din trecut în viitor dar şi invers. Împlinit cu tot ce am văzut dar trist că urmează să ajung cu picioarele pe pământ. Mulţumesc lui Daniel pentru sprijinul acordat în vederea ducerii la bun sfârşit a acestei călătorii.

Dând click pe acest link http://www.mecanturist.ro/wp-content/uploads/2013/06/Anglia-Program-Itinerarii-8-zile.pdf puteţi descărca tot planul de activităţi pe care l-am realizat eu în această călătorie. Veţi găsi informaţii despre referinţele pe care le-am urmat în stabilirea itinerariulului pentru fiecare zi în parte, grafice pentru obiective de vreme bună şi vreme rea, analize pentru alegerea celei mai bune proporţii între cost, timp şi confort.

Am mers pe principiul că nu voi mai ajunge vreodată în acele locuri să le revăd, aşa că nu am făcut rabat de la obiective contra cost pentru că în mod sigur îti poţi petrece o vacanţă frumoasă şi doar vizitând obiective gratuite. Să tot vrei cultură, că ai ce vedea.

Sper ca prin cele scrise, cine ştie, să vă influenţeze în stabilirea itinerariului în vizitarea anumitor obiective din Londra.

Dacă mi-a plăcut ? Dacă m-aş mai întoarce ? Ca excursionist sau muncitor pe plantaţie ? Nu ştiu… Habar nu am… Oricare din cele două variante sunt de luat în seamă… Din păcate nu stiu să dau în „boghi” ca să îmi citesc viitorul… Până atuncea, înaintez în prezent trăindu-mi viaţa.

Cert este, că indiferent de situaţie sau locul pe care doreşti să îl vizitezi, viaţa trăită ca turist este cea mai frumoasă viaţă pe care o poţi trăi.

Cu gânduri bune,

Alex Grigoraş,

un călător prin viaţă