QR Code Business Card
Articol postat de

Reîntâlnire de clasă montană

Într-una din serile de început de vară, având obiceiul de a arunca o privire pe o hartă sau o carte înainte de culcare, descopăr o fotografie din prima zi de școală din clasa I (15 Septembrie 1989 – Berca, jud.Buzău).

1-1 (640x385)

Mă străduiesc și reușesc în mare parte să-mi reamintesc numele tuturor colegilor din acea primă zi de școală, ce cu siguranță reprezintă un moment deosebit din viața fiecăruia dintre noi. Dacă pe unii dintre colegii de școala i-am uitat (îmi cer scuze!), pe majoritatea nu îi voi uita niciodată, deoarece am tocit aceleași bănci și scaune din clasa întâi până in clasa a 8-a, cu alții am fost colegi de liceu chiar și de facultate.

Citisem intr-o carte cu coperți groase cum că fiecare persoană are propria lui mașină de călătorit în timp: în trecut se deplasează prin intermediul amintirilor, iar în viitor cu ajutorul dorințelor.

Și de aici apăru ideea unei reîntâlniri cu colegii din școala generală, ce îmi doream să aibă loc cât mai curând și într-un cadru numeros și inedit. Planul de reîntalnire se așternu repede pe hârtie, datele de contact ale colegilor de asemenea și după câteva telefoane date aveam deja o schiță de reîntalnire.

Chiar dacă la o primă strigare a catalogului suntem șapte baieți dornici de revedere, în data stabilită de comun acord să ne întâlnim am fost doar patru colegi, dar toți cu temele bine făcute la geografie, istorie și matematică, cu carnetul de note la vedere și mai ales cu acordul scris al parinți….am greșit, scuze….al soțiilor și prietenei.

Vineri – 2 august 2013, ne-am revăzut pe peronul gării din Focșani: Florentin Tănase, Sorin Vîrlan, Costin Lică și jurnalistul de tură, Cătălin Florescu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cu prezența facută, destinația și scopul erau clare: trei zile cu rucsacul în spinare în munții Vrancei, o zonă pitorească și inedită, cu mai mult verde și mai puțin semnal la telefon.

Ne deplasăm cu mașina spre satul Coza, cu o scurtă recreație în satul Vidra de unde ne aprovizionăm cu ultimele lucruri necesare. La ora 9.30 eram pregatiți cu rucsacii în spate și dornici de a porni pe cărările Cozei, azi având de străbătut etapa cea mai lungă a drumeției noastre.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Bagajele nu au fost deloc ușoare, fiecare dorind să-și etaleze de-a lungul celor trei zile preparate din propria ogradă.  Am beneficiat și de o bucătărie ambulantă – un ceaun mic și ușor alături de o macetă utilă în loc de topor.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Traseul este marcat cu bandă roșie din satul Coza, intrăm pe valea pârâului cu același nume de unde urcăm în Strâmtura Cozei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ritmul nostru de mers este bun, mergând încet dar constant, poteca  fiind animată de povești și aduceri-aminte: mirosul de motorină al parchetului din clasă, tabla ștearsă în fiecare zi cu oțet pentru a scrie creta mai bine, orele de sport în care făceam matematică pentru că terenul era mereu plin cu noroi și pietre, surprizele Turbo, Ulker și CinCin.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Observ că indiferent de prăpastia creată de timp și locație dintre noi, am rămas cu aceleași glume, o parte din obiceiuri și expresii și chiar dacă fiecare ne-am alcătuit un alt grup de prieteni și colegi, împreună în această formulă de patru parcă nu ne-am fi văzut de alaltăieri.

În gimnaziu formația avea alte aspirații: să meargă în tabere, să ceară prietenia fetelor din clasă și mai apoi de la alte clase, să bată mingea în curtea școlii. Ne aducem aminte de excursiile la Vulcanii Noroioși, pe atunci nu se plătea nicio taxă de intrare și scoteam noroiul din vulcan și alunecam pe fund sau pe burtă la vale.

Ajungem în drumul forestier pe Dălhățaș, unde ne oprim pentru o bună bucată de timp pentru a mânca. Este abia ora 12.00. Fiecare oferă cât mai multe din desaga proprie pentru a mai ușura din bagaje.

Chiar dacă ne ridicăm ușor de la masă, rucsacii par mai grei, iar urcușul în serpentine către Carnituri îl facem cu pauze multe și dese.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Rămânem fără apă în sticle, însă știind de existența unui izvor pe poteca recent marcată cu punct roșu către Stâna Vidrenilor rezolvăm și această problemă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cateva poze, alte glume, scurte explicații de traseu cu harta în față și cu munții împrejur și mergem mai departe pe aceeași banda roșie către Turnurile Cozei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Intrăm în pădure și ne întâlnim cu un bun-prieten, autorul sloganului celebru „This is Vrancea!”, Ioan Stoenică, însoțit fiind de Otto și Paul. O surpriză placută, nu ne mai văzusem de aproape un an. Schimbăm impresii câteva minute și ne continuăm urcarea în șaua Geamăna.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

De aici încolo vom avea numai de coborât, Sorin fiind cel mai fericit la aflarea veștii pentru că a avut cel mai greu rucsac.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ajungem la Uluce, un loc interesant unde un mănunchi de izvoare cu apă rece și bună de băut se adună într-un uluc de unde se adapă și animalele.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ne răcorim și ne continuăm poteca coborând către poiana unde vom campa în această seară, trecând pe lângă stâna Hăuleștenilor. Poiana este situată exact lângă izvorul cu debit puternic din vecinătatea stânii părăsită Izvor, aproape de intersecția cu marcajul punct galben ce coboară din Șaua Golici.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ce face un turist prima dată când ajunge la locul de campare? Răspuns: Își dă rucsacul jos din spate! După aceea, instalează repede cortul, orânduiește totul împrejur după care se ospătează. Cam asta am făcut și noi. Este ora 17.30. Hotărâm sa ne gospodărim puțin și să mergem după lemne uscate în padure pentru un foc zdravăn ce îl vom face pe o veche vatră. Costin ne uimește și scoate din rucsac o sticlă de palincă, în ideea că dacă tot umblă ursul prin preajmă să-și prindă curaj (ca să fugă?). Sorin se ține de cuvântul dat de acasă și mâncăm în această seară pui la ceaun cu usturoi. O minunăție de mâncare, dar și o invitație pentru urs.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Înainte de culcare punem toată mâncarea într-un sac ce îl cocoțăm într-un copac la vreo 100 de metri distanță de cort. La fel și ceaunul cu pricina. Dacă aproape de miezul nopții eu și Costin am adormit ca valizele în gară, Sorin cu Florentin au avut o noapte lungă având simțurile atât de bine dezvoltate încât auzeau orice adiere de vânt sau strănut de furnică, de-abia spre dimineață reușind să adoarmă.

Dimineață cu multă bâzâială în jur, ne trezim greu, azi având ceva mai puțin de mers. Culegem mancarea și ceaunul din copac, luăm micul dejun, strângem corturile și purcedem la drum. Facem cale întoarsă urcând în șaua Geamăna. De aici, urmărim  marcajul triunghi roșu ce urcă o porțiune scurtă după care pe o muchie împădurită zdravăn ieșim în Golul Roibului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

De aici coborîm in serpentine către Gura Cristianului, unde vom pune corturile într-un timp record într-o poiană întinsă pentru că după câteva minute începe să plouă. Nu durează mult, reapare soarele iar noi mergem să ne îmbăiem în Tișița. Găsim o știoalnă și observăm cât de mici putem fi împotriva apelor repezi și mai ales reci. Revenind la corturi, hotărâm să aducem lemne de foc pentru a avea lumină peste noapte.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ploaia reîncepe de astă-dată mult mai puternic, timp de vreo oră și ceva stând în cort la discuții. Alte amintiri plăcute, alte povești: excursiile de la Predeal și Voroneț, căzăturile cu bicicleta, cabanoși aruncați la gâște, învățămintele domnului Dinu ce ne-a fost și diriginte, doamna Păduraru, ora de română cu domnu’Titus și a lui interesantă metodă de ascultare.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Razele soarelui se fac simțite din nou în poiană iar noi admirăm Gurguiata, o creastă semeață ce se ridică prin ceață deasupra noastră.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sorin dorește să ne demonstreze în această seară că este bun de însurătoare și ne promite o fasole cu costiță la ceaun. Dar înainte de asta, Florentin este masterchef desăvârșit la materia mămăligă cu brânză.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Începe să plouă din nou în reprize tot mai dese. Focului nostru îi crește văpaia iar discuțiile alunecă încet către stări de ecruisare, elice cu pas reglabil, creșterea albinelor și a struților, ateliere auto. Totodată, fasolea promisă se amână pentru următoarea întâlnire.

Noaptea se lasă peste Vrancea, ne retragem la corturi nu înainte de a mai pune câteva lemne pe foc pentru a avea jar pentru mâine dimineață. În această noapte toți am dormit neîntorși, probabil de oboseală.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dimineață ne adunăm la vatră pe la ora 7.00. Corturile sunt jilave iar soarele încă nu a încăput în poiana noastră. Luăm micul dejun iar pe la ora 9.30 suntem cu rucsacii în spate pentru a intra în cheile Tișiței spre Lepșa. Traseul este foarte pitoresc și pot spune că se apropie de frumusețea cheilor Nerei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Coborâm de pe Gâtul Caprei, traversăm apa Tișiței Mari de câteva ori și intrăm în tunelul lung de 267 de metri pentru a ieși pe Tișița Mică. Cheile Tișiței ne invită să urmăm vechiul drum al mocăniței ce funcționa în urmă cu 100 de ani.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dupa trei ore de la plecare ajungem în Lepșa. Sunăm acasă anunțând familiile că drumeția noastră vrânceană a luat sfârșit, având speranța și promisiunea că vom reuși să legăm acest obicei de revedere în fiecare an.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am trăit doar un prim episod frumos. Vă mulțumesc dragi colegi de clasă!

 

 

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

6 comentarii laReîntâlnire de clasă montană

  • Doina Popa

    Super idee Catalin sa-ti reintalnesti fostii colegi astfel .
    Compunerea ilustrata a intalnirii scolarilor de alta data e si ea de nota mare.
    Felicitari !

  • Ciocanel Nicusor

    Colegi din clasa-ntaia se intalnesc dupa xx ani si fac o tura in munti. Frumoasa idee si realizare.Bravo Cataline!

  • Frumoase locuri, frumoasa intalnire, mi-ai trezit placute amintiri de pe vremea cand umblam pe munte cu colegii de liceu! Justa si frumoasa observatia cu prietenia si legaturile subtile care raman in timp, in ciuda departarii spatio-temporale intre prietenii din copilarie, atunci se creeaza adevaratele legaturi!

  • Catalin Florescu

    Va multumesc pentru lectura si felicitari! 🙂
    Stiti cat este de frumos sa-ti revezi colegii si prietenii din copilarie? Este minunat. Incercati si voi!

  • george

    Cred că jurnalul tău,dacă ajunge să fie citit şi de ceilalţi colegi care n-au participat,va trezi nostalgii şi regrete că nu s-au alăturat frumoasei tale iniţiative.Şi alături de vechile amintiri cu colegii ai mai adăugat una.
    Ps.La bucatele pregătite zău că-ţi lasă gura apă.

  • „Stranut de furnica” :)))) Tin minte ca asa am patit si eu prima data cand am fost singur in muntii Vrancei – de fapt primele dati cand am dormit singur in salbaticie. Vantul iti poate juca multe feste, creaza zgomote de tot felul – iar imaginatia o ia razna. Dar diminetile sunt magice! 😀 In timp, te obisnuiesti cu sunetele naturii si dormi mult mai bine.

    M-a bucurat si pe mine intalnirea din Vrancea, eu ma miram sa vad turisti prin padure in Vrancea, dar cand am auzit pe unul strigandu-ma pe nume, a fost si mai tare! :))

    Numai bine si… this is Vrancea! 😀 (eu anul asta am fost de 3 ori pe muntele Coza si inca nu m-am saturat de el!)

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*