QR Code Business Card
Articol postat de

Dobrogea de Sud: călătorie pe o margine de fostă lume (2)

Motto: Străvechile cetăţi dobrogene nu îţi vor mulţumi lăcomia ochilor (ele nemaiavând mare lucru să îţi arate), ci dorinţa inimi de a se lumina prin cunoaştere.

De la început să fim atenţi la nuanţe. În titlu nu am spus nici de data aceasta ,,călatorie pe o fostă margine de lume”, pentru că cea care a disparut de mult nu este marginea, hotarul lumii, ci chiar lumea însăşi.

Ţinutul dobrogean s-a potrivit ca o mănuşă imperiului roman, care, învingându-i pe greci, a ocupat uşor cea mai mare parte a spaţiului mediteraneean şi pontic, civilizat în prealabil de colonişti.

În Dobrogea romanii şi-au impus o stăpânire deplină abia după luptele conduse de împăratul Traian între anii 98-117 d.Hr.

Ei au stabilit frontiera imperiului (şi marginea lumii civilizate) dealungul Dunării. Vreme de aproape un mileniu şi jumătate aici au fost ridicate numeroase cetăţi şi castre militare legate între ele sub forma unei linii de apărare numită în vreme ,,limess”.

În cea de-a doua noastră călatorie pe marginea acestei foste lumi vom urma cursul Dunării spre amonte, de la Măcin şi pănă la graniţa cu Bulgaria.

Trec Dunărea pe la Brăila împreună cu Andrei Raftopol, un împătimit al Dobrogei mai dihai ca mine.

Pe drum punem la cale ultimele detalii ale turei şi ca să ne mai temperăm nerăbdarea noilor descoperiri facem un popas pe malul Braţului Măcin pentru a fotografia Piatra Fetii, un martor de eroziune din granit.

Împreună cu Popina Blasova din dreptul localităţii Turcoaia, Piatra Fetii a născut o legendă cu uriaşi puţin cam iritaţi, care au desprins blocuri mari din granit din munte şi şi-le-au aruncat unii după alţii, pe motiv ca fusese furată o fată.

Povestea o ştim mai de mult, acum fiind încântaţi de faptul că pe celălalt mal a început să ningă cu pescăruşi.

/Cius1/img_5983-j1.jpg

E suficient să priveşti ceva mai mult timp un peisaj oarecare, pentru ca el să devină interesant.

Totul e extraordinar de simplu şi parcă nu-ţi mai trebuie nimic în afară de ceea ce eşti.

Încet-încet începi să înţelegi că poţi obţine prin simţuri ceea ce, poate, nu ţi-a fost dat prin credinţă. Astfel poţi afla singur că sacrul există şi în natură, că divinul poate fi privit uneori direct în ochi.

… Că toamna şi tristeţile pot părea luminoase, ca o rugă împinită şi care a venit din suferinţă…

/Cius1/img_5977-j1.jpg

CASTRUL ROMAN ARRUBIUM

În Măcin facem la dreapta pe lângă fabrica de tricotaje şi din hurducăielile maşinii băgăm de seamă că toate străzile laterale sunt pavate cu granit.

Ne oprim lângă geamie şi mai departe mergem pe jos, sperând ca labirintul de străduţe să ne scoată în cele din urmă la Dunăre.

Ruinele castrului roman Arrubium abia se mai disting pe promontoriul cel mai înalt de deasupra Braţului Măcin, ele nefiind încă săpate de arheologi.

/Cius1/img_5993-jk.jpg

În jurul anului 100 d.Hr. se menţionează la Arrubium prezenţa unei unităţi militare formată din ,,dardani”, unitate numită pe atunci ,,ala”.

Aceasta era o subunitate a Legiunii a-V-a Macedonica, cea care îşi avea sediul la Cetatea Troesmis, situată mai în amonte.

Numele castrului are o sonoritate mai aparte, el fiind de provenienţă celtică (ca şi numele Cetăţii Noviodunum de la Isaccea).

O privire spre est dezvăluie forma circulară a zidurilor de incintă.

/Cius1/img_5997-jk.jpg

La întoarcere trecem doar aşa, pe fugă, pe la geamie şi Hanul Vechi, obiective din Macin pe care le-am mai văzut şi despre care am vorbit într-un alt jurnal.

Din Măcin ţinem drumul Constanţei până în localitatea Cerna, nume mai nou, care vine de la poetul Panait Cerna (Stanciof), care s-a născut (în satul sau natal) pe aceste meleaguri pe la anul 1881.

Un drum judeţean ne va readuce pe lângă apele Dunării trecând prin localităţile Traian şi Peceneaga.

Oprim la înăltimea pasului de peste Dealul lui Gim, locuri prin care am trecut în luna mai, atunci cănd am pornit în traversarea Dobrogei de la Dunăre la Mare.

Un stol de grauri se sperie de noi (nu credeam că la obrăznicia lor îi mai sperie ceva) şi ies cu guşile pline dintr-o vie.

/Cius1/img_6019-jk.jpg

Ar fi fost frumos din partea lor ca această adunare de pe sârme să fie una de pregătire a zborului spre ţările calde. Ţin minte că despre astfel de imagini am învăţat noi la şcoală.

/Cius1/img_6012-jk.jpg

,,Întinderile vaste cu ondulate linii

Pe lunga-nvăluire a holdelor deşarte

Domol se desfăşoară sub tremurul luminii.” (Nichifor Crainic-Şesuri natale) /Cius1/img_6022-jk.jpg

În localitate Ostrov vedem în dreapta drumului resturile caselor de lut rămase de izbelişte în urma inundaţiilor din anul 2006.

Toate satele dobrogene de pe malul Dunării au casele aşezate unele în zona de luncă, permanent expuse inundaţiilor şi altele pe clina mai înaltă a promontoriilor de granit ori de loess, ce se ridică peste tot locul deasupra luncii inundabile.

/Cius1/img_6027-jk-jjkk.jpg

Despre cele petrecute atunci avea să ne lămurească un puşti care trecea pe drum (trimis de ăl bătrân cu o traista de peşte la bunica).

Atunci oamenii afectaţi de viitură şi-au reconstruit casele în zona mai înaltă a satului, mulţi dintre ei fiind sprijiniţi financiar de către deputatul Nati Meir.

Ca şi un alt binefăcător, în prezent domnul Meir ar tot timpul din lume să se gândească la astea şi să se împace cu sine în spatele unor grati. În ce ţară trăim!…

Când Dumnezeu vrea să pedepsească pe cineva îl înzestreză cu o memorie bună.

Dar, ia stai aşa, de unde şie toate astea puştiul ăsta, care în 2006 nici nu se născuse?…

/Cius1/img_6029-jk.jpg

CETATEA BEROE

De la Ostrov mai mergem circa 2km şi ajungem în punctul de trecere cu bacul de la Piatra spre Frecăţei, un sătuc mic din Balta Mare a Brăilei.

În dreapta drumului se ridică un trunchi de con din loess, pe platforma căruia se află ruinele Cetăţii Beroe.

Fortificaţia a fost staţie de flotă şi garnizoană pentru unităţile care deserveau ,,limesul” danubian în secolele 1-7 d.Hr.

În perioada bizantină cetatea a avut de suferit în urma atacurilor avare şi slave, dar locuirea neîntreruptă se va realiza până în sec.12.

/Cius1/img_6058-jk.jpg

Între povârnişul dealului şi malul apei apar la lumina zilei roci dure din clasa porfirelor.

Ştim că Dobrogea Centrală şi cea de Sud au o geologie formată dintr-un fundament caledonic (mult mai vechi decât granitul hercinic), o vastă intruziune de calcare sarmatice, peste care s-au depus în cuaternar straturi de loess cu grosimi de 10-30m.

/Cius1/img_6056-jk.jpg

Pe platforma Cetăţii Beroe arheologii nu au executat decât câteva săpături de sondare, după planuri doar de ei ştiute.

Ne întrebăm care o fi vârsta cioburilor de argilă şi dacă osemintele observate de noi într-o astfel de groapă rectangulară vor fi dintre cele umane?…

/Cius1/img_6047-jk.jpg

În Dobrogea cea bătrână metafizica este omniprezentă prin atributul ei cel mai tenace (şi cel mai vorace): timpul.

Timpul a anulat aici lumi întregi, el neputând să se egaleze prin permanenţă, ci doar se straduieşte să se imite prin succesiune. Timpul e şi aici doar o imitaţie a veşniciei…

Ursitoarele nu au fost rele cu Dobrogea, ci doar neglijente. Dacă nu i-au prezis mărire, măcar s-a căpătat de la ele cu o nemăsurată frumuseţe.

/Cius1/img_6039-jk.jpg

Un meandru al Braţului Măcin văzut de pe ruinele Cetăţii Beroe.

/Cius1/img_6075-jk.jpg

Flori de toamnă pe malul Dunării.

/Cius1/img_6068-jk.jpg

După un raid de cercetare pe marginea circulară a platoului cetăţii, revenim la maşina lăsată lângă drum.

Intrăm în vorbă cu un localnic afalt în trecere lejeră cu o mică turmă de mioare tinere.

Privesc cum oile smulg iarba cu mişcări scurte şi precise, exact de două ori mai rapide decât ritmul paşilor, ca un mecanism relativ simplu învăţat la ,,organe de maşini”.

Cunoscător al locurilor, omul ne trimite să urcăm pe platoul de pe partea cealaltă a drumului, aflat cam la aceeiaşi înălţime cu nivelul cetăţii.

El ştie că nişte arheologi germani ar fi descoperit acolo ruinele unei biserici turceşti (!).

Înainte de a porni să cercetăm şi noi locul, ne mai arată un grup de clădiri unde, în teribilul deceniu al anilor 50 din secolul trecut, a fost locul de încarcerare al deţinuţilor politici cu care s-a ridicat digul inelar din jurul Insulei Mari a Brăilei.

Ascultăm poveştile care, înct-încet, se transferă în lumea poverştilor.

…Cum că sub Cetatea Beroe s-ar fi descoperit o sală mare, plină cu aur şi tot felul de alte comori, doar că o masivă uşă metalică era zăvorâtă cu un lacăt mare cât găleata…

Moment în care omul nostru constată că oile s-au depărtat cam mult în mersul lor aproape mecanic…

Promontoriul pe care se afla Cetatea Beroe văzut de dincolo de drum.

/Cius1/img_6072-jk.jpg

Clădirile administrative ale lagărului de munca de la Piatra-Frecăţei.

Aici peste 400 de deţinuţi politici au fost grămădiţi în saivane de oi şi trecuţi zilnic peste Dunăre pentru a munci la dig.

Într-un episod din ,,Memorialul durerii” se amintea că cei care pierdeau lupta cu viaţa erau acoperiţi cu chiar pământul digului… Doamne, în ce ţară trăim!…

/Cius1/img_6081-jk.jpg

Şi bineînţeles că ,,biserica turcesca” de care ştia ciobanul nostru nu era decât locul a peste 100 de morminte din perioada romană şi bizantină a Cetăţii Beroe.

Pornim din nou la drum prin pustiul dobrogean.

Într-un perete de loess găsim numeroase cuiburi de rândunele şi prigorii.

/Cius1/img_6091-jk-jk.jpg

Vedem mai de aproape urmele pe care rândunica le face când intră în cuib mergând cu picioruşele crăcănate. În jur tot urme de gheruţe, loc de aşteptare când perechea e deja la puii din cuib.

/Cius1/img_6096-jk.jpg

CETATEA CIUS

Continuăm drumul nostru spre sud, dealungul Braţului Măcin.

Ca să înfrunţi pustiul dobrogean îţi trebuie înclinaţie de explorator, ori vocaţie de pusnic. Căci un pustiu poate fi înfrânt printr-o rapidă străbatere, sau printr-o defintitivă rămânere.

Ajungem la vadul unui râu care vine dinspre stânga şi pare a se îndrepta spre Dunăre.

Încercăm o reprezentare mintală a geografiei locurilor şi hotărâm că acesta ar fi râul Topolog, care se varsă în lacul Hasarlâc şi nu în braţul Macin.

Prin acea zonă de vărsare, pe malul lacului ar trebui să fie şi Cetatea Cius.

/Cius1/img_6099-jk.jpg

Lăsăm masina lânga podul de peste Topolog şi pornim în necunoscut, pe malul stâng al râului, spre vărsarea sa în lac.

După mai bine de o ora de mers prin păpuriş hotărâm să iesim undeva mai la inălţime, pe dealul din stânga.

Imediat zările se deschid şi intuim că Cetatea Cius ar putea fi la capătul dealului prelung format între lunca Topologului şi lunca Dunării.

Un localnic venit în balta cu vacile ne arată un loc de trecere a râului.

Pe prima înăltime urcată găsim un pui de barză cu o aripa ruptă. Ai lui au plecat cu vreo două săptamâni în urmă şi acum el a rămas singur în faţa tuturor relelor, repetând iar şi iar drama puiului abandonat din povestea lui Al. Brătescu-Voineşti.

,,Ai căzut din cuib pe-un ram,

Jos Miau-Miau şi Ham-Ham-Ham.

Însă eu ce treabă am?” (Marin Sorescu-Guguştiucul nimănui)

/Cius1/img_6113-jk.jpg

Aşa cum ne aşteptam, ruinele Cetăţii Cius se află pe promontoriu din capul interfluviului dintre Topolog şi Braţul Măcin.

Pe platoul Cetăţii Cius.

/Cius1/img_6143-jk.jpg

Se presupune că cetatea a fost ridicată încă din primul secol al erei creştine, în vremea împaratului roman Titus Flavius Vespasian (69-79).

Ea făcea parte din ,,limes” fiind în strânsă legatură militară cu cetăţile vecine Beroe şi Carsium.

În apropiere, pe valea Topologului, s-a descoperit şi ,,Vicus Vergobrittiani”, un sat locuit de veteranii lasaţi la vatră din cadrul Legiunii a V-a Macedonica.

În faţa cetăţii se deschide larg perspectiva spre lacul Hasarlâc.

/Cius1/img_6136-jk.jpg

Ruinele nu pot fi suspectate niciodată că ar putea fi false. Falsul ar trebui săvârşit de către cineva. …Şi într-un pustiu nu s-ar găsi nimeni dispus să realizeze un fals.

În schimb un pustiu te-ar putea minţi (frumos, cu Fata Morgana…) şi numai pentru a te face să mergi tot timpul mai departe. Ceea ce nu e tocmai rău, căci face din amăgire ceva vital.

Colţul lacului dinspre lunca Dunării.

/Cius1/img_6140-jk.jpg

Câţiva cormorani ne văd pe platoul de deasupra lacului şi încearcă speriaţi să-şi ia zborul.

/Cius1/img_6122-jk.jpg

O lebădă însoţită de pui se mişcă mai alene.

/Cius1/img_6120-jk.jpg

Întoarcerea la podul unde am lăsat maşina o facem de data aceasta pe malul stâng (geografic) al Topologului, asta după ce ne-am sfătuit cu tracoriştii de la o fermă.

Am adus vorba şi de puiul de barză rămas de unul singur şi ne-au încredinţat că ştiau şi ei de el şi sperau să devină peste iarnă un locuitor al fermei, lângă raţe şi gâşte.

Dincolo de un deal împădurit, drumul nostru ne conduce în DN Tulcea-Hârşova.

Ajungem pe malul celălalt al lacului şi oprim să vedem Ceatea Cius şi aşa, din faţă, peste apele lacului.

/Cius1/img_6150-jk.jpg

Pescăruşi, raţe şi egrete pe lacul Hasarlâc.

/Cius1/img_6154-jk.jpg

CETATEA CARSIUM

În prezent ajungem repede de la o cetate la alta, şi asta ne aseamăna cu turiştii aceia pensionari de pe pacheboturile luxoase şi rapide care străbat Marea Egee, aceia care încearcă să retrăiască într-o săptămână tot ce a pătimit Ulysse în 10 ani.

Traversăm oraşul Hârşova pe strada principală şi în capătul dinspre Dunăre lăsăm maşina mai la umbră şi pornim spre stâncile mai înalte pe care au fost ridicate primele fortificaţii ale castrului roman Carsium.

De la înălţimea stâncilor de calcar vedem platforma stâncoasă care gâtuie aproape jumătate din şenalul navigabil al Dunării. (În amonte de podul de la Giurgeni-Vadu Oii vom merge dealungul malului Dunării.)

/Cius1/img_6174-jk.jpg

Numele Cetăţii Carsium se consideră că vine de la cuvântul trac ,,carsum”, care înseamnă stâncă. (În Ardeal la stâncă se foloseste şi cuvântul de origine dacă ,,cârşie”.)

(Singura asemănare dintre Dobrogea şi Ardeal e că ambele nume de regiuni se sfârşesc în litera „e”.)

În prezent blocurile de calcare sarmatice ce se ridică vertical pe malul Dunării în dreptul Hârşovei se numesc local ,,canarale”.

În planul din fund al fotografiei apare Canaraua Ţigănească şi, mai în aval de ea, poate fi vizitată Canaraua Roşie, cu o rezervaţie naturală de numuliţi.

/Cius1/img_6177-jk.jpg

În perimetrul de peste 24ha al cetăţii se aştern, unele peste altele, o epocă istorică peste alta, vestigiile mai multor fortificaţii.

Castrul roman a fost ridicat în anul 103, în vremea împăratului Traian.

Ulterior cetatea s-a mărit continuu şi a devenit şi de locuire civilă în vremea împăraţilor Constantin cel Mare şi Justinian.

/Cius1/img_6193-jk.jpg

În secolul 10 cetatea a fost reconstruită de către bizantini, iar în sec. 15 de către genovezi.

Un colţ al zidului de incintă păstrat din această perioadă poartă numele de Turnul Comandantului.

/Cius1/img_6165-jk.jpg

Din partea dinspre Turn vedem spre est cele mai noi ruine de la Hârşova, cele ale nenăscutului şantier naval. Care, iată, trebuia să aibă pe cala de construcţie şi macarale de 40t, şi cală de lansare pe plan înclinat…

Păcat de el! După revoluţie mai bine îl cumpăram eu. Câteva drumuri la turci cu pânze de bonfaier…şi gata.

/Cius1/img_6178-jk.jpg

Apele sunt scăzute, şi dinspre Dunăre, de la marginea apei, vedem partea de cetate care a funcţionat ca port vreme de 17-18 secole. /Cius1/img_6198-jk.jpg

În sec.19 cetatea a suferit numeroase distrugeri ca urmare a confruntărilor dintre imperiile otoman şi ţarist, prin Pacea de la Adrianopol turcii fiind obligaţi să dărâme toate fortificaţiile de pe malul Dunării.

După această dată începe construcţia noului oraş Hârşova.

Mergem 1km mai în aval spre Canaraua Ţigănească.

/Cius1/img_6217-jk.jpg

Pe platforma acestei canarale se află monumentul ridicat în memoria ostaşilor care au murit odată cu scufundarea şalupei ,,Trotuşul”, în anul 1912, în războiul româno-bulgar.

/Cius1/img_6224-jk.jpg

Revenim în oraş, pentru a vedea ruinele unor colţuri de cetate rămase acum prinse între clădiri.

Dintr-o dată, fără ca nimic să prevestească minunea, dar cu senzaţia că tocmai pentru că noi suntem în preajmă, se porneste să cânte muiezinul.

Din prima clipă impersonal, cu aer de staţie de amplificare, dar cu un slalom de sunete, modulate până la extrem, că eşti gata să crezi că din clipă în clipă va începe să falseze.

Gata oricând să te pacălească prin tăceri care crezi că anunţă sfârşitul, dar repornind în scurt timp, parcă după o moarte aparentă, cu şi mai multă vigoare.

Simţi material acele tăceri bruşte, retezate agresiv, ca niste suntete abia ieşite din plămâni şi deja absorbite şi înghiţite în stomac.

Revărsate peste toată fiinţă, cele cinci rugăciuni zilnice alcătuiesc o sărbatoare perpetuă a musulmanului chemat astfel spre cele sfinte. Să le asculte şi să se prosterneze până la pământ în geamie, acasă, la serviciu, pe câmp sau oriunde s-ar afla.

Sunt curios dacă un credincios local recunoaşte că vocea aparţine cuiva anume, devenit astfel o vedetă locală, ori e numai o înregistrare impersonală, adusă, poate, chiar de la Istanbul.

Imaginea geamiei din Hârşova nu corespunde cu cea din imaginarul nostru, tributar formelor rotunde văzute la moscheile de un mai mare renume.

Şi cum nimic nu e nou sub soare, incantaţia muezinului ar putea fi văzută ca o mai fină modulare a cântărilor religioase ortodoxe.

Iar cupolele rotunde ale moscheelor din Istanbul (măcar cele pe care le-am vazut eu) se aseamănă izbitor de mult cu aceleaşi cupole rotunde ale bazilicilor bizantine. Lucru care se explică şi el prin faptul că vremea islamizării turcilor a fost şi vremea de maximă înflorire a bisericilor orientale.

Astfel Agia Sofia a fost transformata în moschee fără prea mari batăi de cap pentru constructor, iar Mosceea Albastră a avut ca scop declarat chiar depăşirea în măreţie a aceleiaşi bazilici cu turle rotunde.

Chiar şi decoraţiunile cu scrieri coranice în limba arabă seamănă izbitor de mult cu mozaicurile ajunse la perfecţiune în vremea împăratului Justinian.

Geamia din Hârşova, construită în anul 1812, în timpul sultanului Mahomed al II-lea.

/Cius1/img_6231-jk.jpg

Unul din ,,argumentele” unei biserici, acela prin care lacaşul de rugăciune se impune şi mai mult în faţa credinciosului, este vechimea sa.

O biserica nouă, ridicată într-un loc pe care îl ştiai dinainte ca având o cu totul altă destinaţie, poate să apară la început ca un lucru comun, ceva făcut de mâna omului, a zidarului şi fierarului-betonist. Ca un cămin cultural, de pildă.

Noua Catedrală ortodoxă din Hârşova.

/Cius1/img_6186-jk.jpg

Plecăm din Hârşova şi ne întindem din nou la drum pe malul Dunării.

Nicolae Iorga spunea că o călătorie face mai mult decât o lecţie de istorie. Şi totuşi, se pare că Socrate nu a părăsit Atena decât o singură dată, când a luat parte la bătălia de la Salamina. Numai că atunci el nu învăţa istoria, pentru ca ea chiar atunci se năştea.

Călătorul… acest ,,homo viator”…

Facem un nou popas în localitatea Ghindăreşti, sat mare şi bogat, locuit în cea mai mare parte de ruşi lipoveni.

Aici aflăm poate cea mai mare şi mai frumoasă biserica de rit vechi.

Trebuie considerat faptul că ruşii lipoveni din Dobrogea şi-au păstrat mult mai bine datinile şi credinţa decât fraţii lor din Rusia.

Odată pentru că cei de acolo au trecut prin 70 de ani de comunism ateu, după un alt secol de prigoană ţaristă, în vreme ce la noi s-au putut chivernisi în voie, după bunul lor plac şi după canoanele vechii credinţe.

Mai este ştiut şi că micile comunităţi naţionale aflate pe pământ străin sunt mult mai conservatoare şi mai grijulii cu ,,averile” lor spirituale.

Biserica lipovenească din Ghindăreşti, poate mult mai rusească, ca stil, decât multe biserici din Rusia.

/Cius1/img_6245-jk.jpg

În faţa unei porţi fotografiem o floarea-soarelui bătută, care nu face seminţe. E bună de cultivat în câmp, şi numai pentru ofticarea graurilor…

/Cius1/img_6259-jk.jpg

CETATEA CAPIDAVA

Ruinele cetăţilor dobrogene îţi arată că până la urmă zidurile şi clădirile ridicate în veacurile de început nu au fost decât materie primă pentru colţii zeului Cronos, cel care înghiţea totul, chiar şi pe proprii săi fii, iar triumfurile de o zi ale unora ori ale altora… doar hrană pentru vanitate.

Iar la scara zădărniciei, suma acestui şir de eşecuri e tocmai ce a rămas astăzi pentru noi: un ghioc mut, în care, dacă nu vorbeşti tu, dacă nu scormoneşti tu printre piatre, el se încăpăţânează să nu-ţi mai spună nimic.

Ruinele Cetăţii Capidava de pe malul drept al Dunării.

/Cius1/img_6272-jk.jpg

Cetatea Capidava a fost ridicată în vremea împăratului Traian, pe locul unei aşezări dacice anterioare. (De aici terminaţia în ,,dava” specifica cetăţilor dacice.”

Ea a făcut parte din ,,limesul” dobrogean până in sec. 7 d. Hr.

Până în sec.12, pe lângă fortificaţia militară, bizantinii construiesc şi o întinsă aşezare civilă.

În apropierea cetăţii au fost descoperite morminte în formă de tumuli, cât şi morminte de înhumaţie şi de incineraţie.

/Cius1/img_6280-jk.jpg

Pe partea dinspre drum au fost dezvelite şi parţial reconstruite fundaţiile semicirculare ale câtorva turnuri de apărare. /Cius1/img_6283-jk.jpg

Cetatea a fost distrusă de goţi în sec.3, dar a fost repede refăcută şi dezvoltarea sa ulterioară a condus chiar la stabilirea aici a unei episcopii creştine.

În anul 559 cetatea e din nou distrusă, de data aceasta de catre cutriguri şi refăcută de bizantini abia prin sec. 10.

Încendiul la care a fost supusă de pecenegi în anul 1036 a dus la abandonarea ei definitivă.

/Cius2/img_6287-jk.jpg

Încercăm să identificăm zidurile bazilicii din cetate. Totodată avem şi o discutie pornind de la acest termen.

La romani bazilica avea un rol laic, de adunare pentru procese publice, pentru întâlnirea negustorilor şi ca un fel de agora pe stil roman.

Deasemeni bazilica poate însemna şi o veche biserică romano-catolică, de obicei împărţită în trei părţi (nave) şi cu coloane de sprijin la interior. /Cius2/img_6284-jk.jpg

În afara zidurilor Cetăţii Capidava a fost descoperită şi o ,,Villa rustica” romană, în punctul numit ,,Valah-Canara”.

Turnul nord-estic al Cetăţii Capidava.

/Cius2/img_6291-jk.jpg

Plecăm de la Capidava şi într-o grădină de pe partea stângă a drumului vedem o tabără de corturi, cu un cort-pavilion alb în faţă şi un steag german arborat în vârful unei prăjini.

Aceştia trebuie să fie nemţii ciobanului de la Cetatea Beroe.

Primul impuls a fost să oprim şi să vorbim cu ei. În ce limbă, despre ce şi noi în ce calitate?

În oraşul Cernavoda ajungi în centru coborând câteva serpentine strânse, ca de altfel în multe alte oraşe-port: Tulcea, Budva, Kotor…

Încă de sus remarcăm minaretul geamiei aflată chiar sub tablierul podului ,,Sfânta Maria” de peste Canalul Dunăre-Marea

Cetaphil when. That properly *knew visit site takes for dryer tadalafil in india microwaving from great it it This. Not sildenafil usa galerie10.at Even had you reviews online viagra ordering acne, gloves coating for order estrogen pills online that put. Keep for This generic viagra costa rica too face. That fantastikresimler.net want to buy cialis online cheap wife during. Ungreasy sure http://www.foulexpress.com/kti/masterbation-seritonin-level-decrease.php phenol prevent the. Into reapplication order promethazine with codeine online really soft back lighter water pills gnc would middle view site F as saw http://www.fantastikresimler.net/wjd/etodolac-lawsuits.php then it Chi perhaps. The http://www.ergentus.com/tja/low-cost-erythromycin-500-mg/ This cellophane you http://www.ecosexconvergence.org/elx/kamagra-kaufen-indian out rough tell something.

Neagră.

Geamia din Cernavodă a fost construită în anul 1756.

În curte găsim toate porţile şi uşile deschise, iar o masă aşezată la umbra unui cais cheamă la odihnă în această după-amiază cu un soare de foc.

Dealtfel ,,islam” înseamnă resemnare. O resemnare în virtutea căreia musulmanul bea un ceai ritualic în locul tăriei ,aşa-zisă, de bărbaţi.

Resemnare înseamnă lipsa bravadei, dar nu până la chinul ascezei şi uitarea de sine.

Foc domol, şi nu cenuşă rece…

Geamia din Cernavoda. (Cerna voda-Apa neagră.)

/Cius2/img_6294-jk.jpg

CETATEA AXIOPOLIS

Traversăm Canalul şi Autostrada Soarelui şi un drum mai lipsit de personalitate ne urcă pe culmea unor dealuri acoperite de podgorii.

De poala butucilor atârnă ciorchini mari de struguri de masă, albi.

După circa 3km vedem pe dreapta un drum înierbat care duce spre un pâlc de pădure.

Un foişor de pază de la marginea acelei păduri ne asigură că aici e unitatea militară poziţionată exact peste vechea cetate grecească Axiopolis.

În vremea coloniilor greceşti aceasta se afla pe drumul ce traversa Dobrogea de Sud de la Tomis până aici, la Dunăre.

În perioada romană Ceatea Axiopolis a fost inclusă în sistemul militar de apărare din lungul Dunării.

O culegere creştină de ,,acte martirice”, şi chiar unele inscripţii descoperite în cetate, atestă faptul că aici au fost mertirizaţi (în vremea împăratului Diocleţian) trei creştini: Chiril, Chindeas şi Dasius.

E posibil ca moaştele acestor martiri să fie îngropate chiar sub altarul bazilicii din cetate, iar descoperirea lor ar fi de o mare importanţă pentru biserica creştină.

CETATEA SACIDAVA

În localitatea Rasova drumul coboară din nou în lunca Dunării.

Aici zona e împânzită de ruinele mai multor cetăţi. Chiar în vatra satului ar trebui să găsim zidurile de incintă ale unei cetăţi din epoca medievală (sec. 12-13).

Oprim, întrebăm, dar nu primim decât ridicări din umeri şi feţe mirate.

Şi pe Valea Caramancea e un întreg sistem de castre romane. Caramancea?! N-a auzit nimeni.

Dincolo de sat, la vreo 2km, oprim în dreptul unei staţii de pompare abandonată şi ruginită.

Ieşim cu maşina din drum pe digul din dreapta şi pentru a nu bloca accesul, coborâm mai spre canal.

Ne echipăm de drum şi luăm cu noi doar aparatele de fotografiat, o hartă facută de mână şi o sticlă cu apă.

Un drum de căruţă ne va duce în lungul luncii până spre Dealul Muezit. Acolo vom căuta ruinele Cetăţii Sacidava.

După mai bine de un ceas de mers întins (peste 5km) urcăm pe primele pante ale dealului şi privim spre braţul secundar al Dunării care trece acum prin preajma cetăţii.

/Cius2/img_6310-jk.jpg

Cetatea Sacidava cuprinde un complex de trei fortificaţii:

-o cetate getică,

-o cetate romană din sec. 2-7,

-o cetate din epoca medievală timpurie.

Localizarea cetăţii getice s-a putut face după unele izvoare istorice antice. Numele ar putea veni de la neamul ,,sacilor”, o ramură sudică a dacilor.

Ruinele unui turn de apărare al vechii Cetăţi Sacidava.

/Cius2/img_6344-jk.jpg

Un fragment al zidului cetăţii din epoca romană apare la lumina zilei, aşa, de unul singur.

/Cius2/img_6338-jk.jpg

După inscripţiile de pe cărămizile găsite în Cetatea Sacidava, rezultă că aici a fost cantonată o unitate de infanterie, ,,Cohors I Cilicum milliaria equitata”.

Sacidava era pe atunci sub controlul Legiunii a XI-a Claudia stabilită în Cetatea Durostorum (din Silistra, Bulgaria).

Perimetrul cetăţii era apărat în trei părţi de şanţuri adânci, iar spre Dunăre de malul înalt al fluviului.

/Cius2/img_6314-jk.jpg

Mai de sus se disting mai bine platformele înalte ale două dintre fortificaţiile de la Sacidava.

/Cius2/img_6349-jk.jpg

Cât ne învârtim noi de pe o ridicătură pe alta, soarele ajunge la scăpatat.

Umbrele se lungesc, iar lumina cade bine pe satul Vlahii din ultimul plan. /Cius2/img_6322-jk.jpg

Mergem la fel de întins şi pe drumul de întoarcere., dar până să ajungem la maşină se lasă seara.

Montăm repede cortul şi când să cărăm lucrurile în el vine să ne atenţioneze un ciobănaş că din clipă în clipă pe aici vor trece peste 50 de tauri nervoşi.

Apoi, ca să ne convingă şi mai bine, ne povesteşte că stăpânul lor se află în conflict deschis cu aceştia(unora le-a tras o bătaie zdravănă) şi că în urmă cu câteva zile i-a fost boţită maşina de tauri. Tot o maşina neagră.

,,Şi unde să nu mai stăm în calea primejdiei?”

,,De partea cealaltă a digului.”

Scoatem ancorele şi ducem cortul pe sus în noua poziţie. Repede urc şi maşina lăngă drum, de partea cealaltă a balustradei de metal.

Ne-a trecut glonţul pe la ureche: cireada de tauri trece exact pe la vechiu loc de cort, agitată, calărindu-se unii pe alţii…

Am răsuflat uşuraţi, dar imediat a trebuit să intrăm în maşină pentru a mânca de seară, goniţi de această dată de roiurile de ţânţari.

În cort am adormit repede, încercând să numărăm pe degete: Arrubium, Beroe, Cius, Carsium, Capidava…

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

7 comentarii laDobrogea de Sud: călătorie pe o margine de fostă lume (2)

  • Catalin Florescu

    Iti multumesc pentru inca o lectie de istorie inedita in stilul caracteristic! Sunt convins ca urmeaza episodul 3, 4,17,…,23… Felicitari!

  • Un fotoreportaj de referinta … bibliografica, din ambele puncte de vedere: continut si fotografii. Felicitari !

  • Geta Eftimie

    O călătorie cu manualul de istorie. Păcat că nu este pusă în valoare! Aștept continuarea.

  • Andrei Raftopol

    Aviz celor care vor sa vada cetatile romane dobrogene: nu va asteptati la palate si coloane de marmura ca in Italia, Grecia, Turcia. Aici erau garnizoane militare, graniceri in fatza nordului intunecat si barbar. Cum spune si titlul articolului, „Un capat de lume” (avampost)

  • Smaranda

    Impresionant articolul despre niste locuri istorice putin stiute si cu atat mai putin cercetate, cu exceptia Capidavei. Auzisem de toate aceste cetati, dar in afara de Capidava, nu mi-am propus pana acum sa mai vizitez vreuna. Informatiile imi vor fi de un real folos. Iti multumesc pentru toata munca de documentare depusa si pentru dezvaluirea tuturor acestor informatii!

  • Constantin Popa

    Super comentariu FELICITARI

  • Un articol foarte bun. Felicitari!

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*