QR Code Business Card
Articol postat de

Primăvara bănățeană (2) – Unde curge-n vale un râu măricel

„Din ce depărtări scoboară și cât a luptat Dunărea ca să străbată-ncoace! A trebuit sa spintece munții, să-și sape albia în piatră de-a curmezișul Carpaților. A bătut și “Porțile de Fier” s-au deschis în fata puterii eterne a valurilor ei. E plin locul acesta de amintiri străvechi. Pe-aici au curs, acum optsprezece veacuri, legiunile romane, menite-a răsădi un popor nou în câmpiile pustiite ale Daciei.” (Alexandru Vlahuță – România Pitorească)

Câtă dragoste de țară se simte în cuvintele ilustrului nostru înaintaș! Era patriotismul unor oameni care încercau să construiască o țară, țară pe care noi, la nici mai puțin de o sută de ani, încercăm din răsputeri să o distrugem. Iar „experimentul” Roșia Montană nu e începutul acestei distrugeri, ci doar cronicizarea fenomenului.

Am părăsit cu regret abrupturile spectaculoase ale Cernei, cu promisiunea că într-o bună zi voi reveni și am pornit către  Munții Almăjului și Dunărea cea Mare. Deși pe de o parte mă bucură, pe de altă parte apropierea de bătrânul fluviu îmi creează un sentiment de neliniște. Cum voi simți eu, fiu al Dunării, nepot de pescar gălățean, copil ce am crescut cu mâinile pe rame și în plasele cu pește, prezența atât de nouă și diferită a marelui râu?

Dunărea, pentru români în general, de-a lungul istoriei, a fost percepută ca o margine, ca un loc unde se termină lumea cunoscută și începe lumea de dincolo sau lumea slavă.  Din acest motiv nici nu prea o găsim cântată în versuri, idealizată sau umanizată, ca alte râuri de pe la noi. Doar pe la Galați sau la Brăila, și asta de pe la 1878 încoace, unii oameni au început să perceapă Dunărea ca pe un râu al lor, „Dunărea noastră” sau „Dunărea internă”, iar acest sentiment de apartenență e filonul care a stat la baza operelor unor mari scriitori de-ai locului, din care îi voi aminti pe Panait Istrati sau Fănuș Neagu.

Jurnalul ăsta a fost scris cu trudă și pasiune pentru că și pentru mine Dunărea reprezintă o fărâmă din lucrurile care mă definesc ca om. Ești o parte din locul în care te naști, și asta nu este o opțiunea ta personală. Și dincolo de anii de studii, de cantitatea de cultură locală sau civilizație occidentală ingerată, există o mică parte acolo în sufletul tău, în ochii plasei cu pește sclipind în soare sau în bătaia ritmică a ramelor lovind apa, ceva care te face ușor diferit de cei din jurul tău, te face să fii tu însuți. Dar, ca să îl citez pe Panait Istrati, important este:

„Să dai, să dai, iată marea fericire a vieții. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ți trăiești aventurile, să-ți trăiești durerea… să înhați raza de bucurie care fuge, să-ți arăți dinții frumoși în râsul pe care niște ochi umezi ți-l cerșesc, și apoi să plângi nebunește, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp… și apoi să râzi!”

 Așa că haideți să mergem, o nouă aventură stă gata să înceapă!

Deci iată-ne din nou, de această dată în formulă completă: Doina Popa, Dan Popa, Dorin Radu, Simona Radu, Laurențiu Simion, Cristina Simion, Cosmin Simion,  Ramona Simion, Alex Grigoraş, Costel Ceapchi, Ştefan Bako, Alexandra Ghiţă, Ana Maria “Hana” Braşoveanu, Daniel Vasilciu, Marius “Senty” Ciobanu, Cristi Vidraşcu, cățelul Sara și subsemnatul, adică 17 mecanturiști și-un câine, porniți într-o nouă călătorie, destinația pentru următoarele două zile fiind Cazanele Dunării și munții pe care Dunărea îi spintecă pentru a ajunge și la noi – Munții Almăjului. După o mică pauză de reaprovizionare la Orșova și un scurt urcuș până la Mânăstirea Sfânta Ana, singura mânăstire cu acest hram din România, situată pe un promontoriu deasupra Dunării,

IMG0746_resize

pornim la drum prin defileul adânc al fluviului, ce se întinde de la Orșova până la Moldova Nouă și este numit popular Clisura Dunării,  iar prima oprire o facem la Mânăstirea Mraconia:

IMG0786_resize

Mânăstirea Mraconia (în slavonă mraconia înseamnă apă întunecată) a cunoscut toate vitregiile istoriei, începând de la pustiirea năvălitorilor, plata peșcheșului, stăpânirea străină și până la a fi înghițită de apă.  Atestată documentar de la 1453, Manastirea Mraconia este distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc dintre anii 1787 și 1792, fiind refăcută și demolată apoi din nou în 1968. Actuala mânăstire, ridicată pe locul unui punct de observație și dirijare a vaselor pe Dunăre numit „La balon”, a fost reînființată în anul 1995, dovadă a credinței ortodoxe de nestrămutat a oamenilor din zonă.

În imediata apropiere, în locul unde în urma construirii barajului Gura Văii (1971), apele crescute cu aproape 30 de metri ale Dunării  au invadat albia pârâului Mraconia formând un golf artificial, ne privește de la înălțimea celor 55 de metri ai săi, chipul îngândurat al regelui Decebal:

IMG0788_resize

Sculptată în piatră din inițiativa istoricului și omului de afaceri Contantin Drăgan în perioada 1994-2004, monumentul a fost considerat protocronist, dar odată cu trecerea anilor, ca urmare a derivei tot mai frecvent antinaționale a conducătorilor țării el este din ce în ce mai frecvent asimilat cu un monument național (am întâlnit fenomene similare și în alte țări foste socialiste). Protocronist sau nu, uriașul cap sculptat în stâncă al ultimului rege dac, în fapt cea mai mare sculptură în stâncă din Europa, oferă unui simplu turist ca mine o imagine memorabilă:

IMG0812

De aici la deal Dunărea intră într-o zonă îngustă și tare pitorească cunoscută sub numele de Cazanele Dunării, cazane care se împart în două categorii: Cazane Mici și Cazane Mari. Cu o lungime de aproximativ 3 kilometri, încadrându-se între masivele Ciucaru Mic (România) și Mali Strbac (Serbia) (în slavonă mali înseamnă mic), Cazanele Mici reprezintă porțiunea de canion săpat de apele repezi ale Dunării de la Tabula Romană și până în Golful Dubova, în timp ce Cazane Mari, cu o lungime de aproape 4 kilometri, se desfășoară între abrupturile masivelor Ciucaru Mare și Veliki Strbac (veliki = mare).

Dar să lăsăm teoria și haideți să ne urcăm (contra unui tarif de 25 lei/persoana) într-una din bărcile localnicilor pentru a le  admira frumusețea de la nivelul apei:

IMG0814_resize

IMG0823_resize

IMG0844_resize

IMG0851_resize

Dunărea la Cazane e o Dunăre aspră, unde râul curge repede printre malurile albe de calcar. E o Dunăre puternică, neînmuiată încă de moliciunea câmpiei. Doar mirosul inconfundabil și atotcuprinzător al apei îmi aduce aminte de senzația de acasă.

La baza peretelui românesc al Cazanelor Mari se află două peșteri: peștera Gura Ponicovei  și peștera Veterani.

Peștera Veterani sau Peștera din Pânza Curii nu impresionează prin dimensiuni sau speleoteme, importantă fiind doar din punct de vedere istoric. Refortificată de armata austriacă cantonată la Caransebeș, numele ei a fost dat de la generalul austriac de origine italiana Friederico Veterani. La sfârșitul secolului XVII-lea, Imperiul Austriac ridică peste ruinele fortăreței romane existente aici ziduri groase de 2 m şi înalte de 4 m, construind un avanpost militar fortificat pe trei nivele, din care, ca urmare a creșterii nivelului apelor Dunării nu se mai păstrează decât cel superior.  Fântâna din centrul grotei a fost construită de prizonierii turci, și poartă numele de „Fântâna Turcului”

IMG0860_resizeIn Peștera Veterani

Ne-am fi dorit să vizităm și peștera Gura Ponicovei, dar datorită nivelului scăzut al apei, am putut admira doar intrarea în peșteră, încercarea de a intra în peșteră reprezentând doar o aventură prin nămol:

IMG0870_resize

Și la întoarcere, perspectivele oferite de Cazane Dunării, de această dată având în prim plan malul sârbesc sunt la fel de pitorești:

IMG0891_resize

 Deşi e abia sfârşitul lui aprilie dar aici pe malul Dunării primăvara și-a intrat deplin în drepturi. Combinaţia de căldură şi umiditate ne fac să ne simţim repede ca în Delta Dunării, așa că la orele amiezii ne oprim pentru o lungă siestă la pensiunea „La Cazane” din Dubova, gazda noastră excelentă pentru următoarele două nopți, la un preț modic de 25 lei/persoană/noapte (camera cu 4 paturi).

 E ora șase seara şi a început să se răcorească, aşa că, plini de veselie, pornim cu mic cu mare la asaltul primului traseu din Munții Almăjului – traseul ecoturistic Ciucaru Mic, marcaj triunghi roșu.

Banat 1 430

Traseul ăsta, vorba lui Alex, e o mare surpriză. După ce te plimbă o bucată printr-o pădure tânără de cărpiniță și mojdrean, ce îmi aduce aminte de Măcinul din vecini, în care Ramona ne prinde o șopârlă și o broască țestoasă,

IMG0935_resizeMecanturistul are viitor

  te scoate pe vârful Ciucaru Mic, un loc minunat unde în faţa ochilor ni se deschide o privelişte magnifică către Cazanele Mari şi golful Dubova:

Banat 1 445

Tufele de mojdrean și liliac înflorit dau locului o culoare și un parfum deosebit, de parcă îți vine să iei tot locul ăsta minunat în brațe:

Banat 1 454

Îmbrățișând muntele

IMG0944_resize

Exerciţii de admiraţie

IMG0949_resize

Poza de grup –  Mecanturiştii pe Ciucaru Mic

După o zi excelentă, ne întoarcem mulțumiți la pensiune, unde buna dispoziție este completată cu o excelentă ciorbă de legume și nişte spaghete cu carne „ca la mama acasă” marca Cristina Simion.

—————————————————————————————————————————————————————————————————————————————

Dunărea se strecoară liniștită  prin Cazane sub lumina tăcută a dimineții iar cerul de un albastru mut anunţă o nouă zi minunată pe Clisura Dunării.

Banat 1 455

Astăzi plecăm mai devreme ca de obicei la drum în primul rând pentru a evita căldura amiezii iar în al doilea rând pentru că avem ceva de mers până la intrarea în traseu, satul Svinița. Dar până să ajungem acolo, oprim preț de câteva secunde pentru a admira ruinele cetății Tri Cule, cetate ridicată în secolul XV pentru a opri expansiunea otomană:

Banat 1 457

Traseul de astăzi – traseul ecoturistic Trescovăţ, marcaj triunghi roșu, e un traseu în circuit având ca destinație măgura  vulcanică Trescovăţ, neck vulcanic ce se înalță impunător deasupra apelor învolburate ale Dunării:

Banat 1 462

Pornim la drum, nu înainte de a lăsa vorbă la popasul turistic Starişte să ne pregătească o ciorbă de pește pentru masa de prânz, şi pătrundem repede în lumea de un verde crud, presărată cu tufe de liliac înflorit şi case uitate de timp a muntelui Trescovăţ

Banat 1 467

După o oră de mers prin pădurea tânără de cer, garniţă şi fag, presărată pe alocuri cu frumoase pajişti ce oferă frumoase perspective către Dunăre,

Banat 1 468

ieşim într-o poiană mare, de unde putem admira măgura stâncoasă a Trescovăţului în toată splendoarea ei:

Banat 1 473

In continuare poteca e una minunată, presărată cu covoare de trei fraţi pătaţi

IMG1180_resize

și broaște țestoase mai mari sau mai mici.

IMG1192_resize

După o repriză de urcuș ceva mai consistent ieșim la lumină, deasupra uriașelor abrupturi de granit ce se revarsă către Dunăre și suntem răsplătiți pe măsură pentru efortul depus până aici:

IMG1222

IMG1235Banat 1 520

De deasupra Dunării, de pe cel mai înalt neck vulcanic din România, Trescovăț, mecanturiștii vă salută!

Banat 1 509

In timp ce Dorin și subsemnatul coborâm înapoi pe traseul de urcare pentru a recupera mașinile, restul trupei, în frunte cu Ștefan își continuă circuitul, care și în continuare oferă zone la fel de pitorești:

Banat 1 522

Dar poate cel mai plăcut moment al turei abia avea să urmeze, căci Circuitul Trescovăț se încheie cu un borș de somn și șalău „să te lingi pe degete” de bun și suficient pentru toate burțile făcut de niște pescari gospodari, așa cum sunt oamenii de la popasul Stariște.

Întorși la Dubova, după o binemeritată siestă, când simțim că a început să mai dea răcoarea și pe malurile Dunării, pornim din nou la drum, să cucerim perla coroanei, poate cel mai frumos traseu din Munții Almăjului – circuitul ecoturistic Ciucaru Mare (marcaj triunghi galben).

Ciucarul Mare este un platou unde în numeroase locuri pădurea de cărpiniță și mojdrean se dă la o parte pentru a lăsa ochiului avid al călătorului să cuprindă cu privirea imensele genuni săpate de fluviu în lunga lui trecere peste calcarele albe, împodobite cu tufe albe și liliachii. Dar cel mai bine e să lăsăm imaginile să vorbească:

Banat 1 549

Platoul Ciucarului Mare

Banat 1 556

Cazanele Mari văzute de pe Ciucaru Mare

Banat 1 591

Banat 1 599

Ciucaru Mare – poză de la revedere

Călătoria de două zile a mecanturiștilor în munții Almăjului se termină aici. Se termină cu bucuria unei aventuri cu mult soare, cu mult verde și miros de liliac înflorit. O aventură cu multă veselie, cu apă, stâncă și reîntâlnirea cu un prieten vechi. O aventură la capătul căreia putem spune că România e frumoasă, chiar și la marginea ei, poate chiar că e mai frumoasă acolo, unde mâna întreprinzătorului neo-capitalist nu a ajuns încă. Și ar trebui să facem tot ce e omenește posibil, măcar de dragul copiilor noștri, ca ea să rămână așa cum ne-au lăsat-o și părinții noștri la rândul lor.

IMG1011_resize

E  miez de noapte și lumina lunii strălucește peste întinderea de ape ce se prăvale alene printre stânci, aruncând sclipiri magice peste ochiurile anafoarelor sau răsfrângându-se jucăușă printre țancurile vârfurilor de piatră. Tăcută și totuși agitată, monotonă și totuși neordonată, Dunărea își urmează cursul vechi de mii de ani la vale, către marea cea mare și eternitate.

Undeva într-un colț, tăcut și insignifiant, stă omul. Admirând în liniște frumusețea Creației.

„Si de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea.
Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,
Iar noi locului ne ținem,
Cum am fost asa rămânem.
Marea și cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna și cu soarele,
Codrul cu izvoarele.” (Mihai Eminescu)

 

Eu sunt Eduard Munteanu și vă mulțumesc că ați avut bunăvoința să mă însoțiți într-o nouă călătorie printr-o țară încă frumoasă, România. Ne vedem mâine, în Munții Aninei!

 

Foto: Ștefan Bako, Alex Grigoraș

 

 

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

12 comentarii laPrimăvara bănățeană (2) – Unde curge-n vale un râu măricel

  • Doina Popa

    Tura a fost spectaculoasa si am ramas cu multe amintiri frumoase. Jurnalul a venit ca o surpriza placuta , l-am savurat de la inceput pana la ” to be continued…” .
    Felicitari Edi !

  • Cristi Vidrașcu

    Mulțumim Edi! Sufletul tău de poet și povestitor s-a manifestat iarăși, încântându-ne cu o frumoasă reamintire a clipelor plăcute trăite astă-primăvară pe malurile Dunării.

  • Daniel

    Superfaina Dunarea inchistata intre munti Dupa cateva saptamani le-am vazut si de pe malul sarbesc. Atunci am avut senzatia de completitudine pentru calatoria ‘la Cazanele Dunarii’.
    Multumim Edi.

  • Andrei Raftopol

    Chiar daca in 1971 defileul Dunarii a pierdut 30m. din inaltime, ramane un „high-place” de nivel european. Dupa ’71 denumirea de „Cazane” devine improprie, acum apele nu mai sunt agitate (cataracte repezi) in lacul de acumulare. // F.multe nume sarbesti si pe malul romanesc // padurici sub-mediteraneene & testoase, ca in muntii Dobrogei.

    • Ai dreptate Andrei, iti dai seama ce spectacol era la „Cazane” inainte de 1971, cand defileul era cu 30 de metri mai adanc. Ai dreptate si in privinta faunei si florei, ce seamana cu cea din Dobrogea.

  • Constantin Popa

    O tura superspectaculoasa felicitari participantilor

  • Fain, fara cuvinte! Felicitari pentru jurnal si pentru modul frumos povestit!

  • Superb. De mult n-am mai citit un jurnal asa fain… Descrierea Dunarii mi-a placut mult mult … paragraful asta in mod special „Dunărea la Cazane e o Dunăre aspră, unde râul curge repede printre malurile albe de calcar. E o Dunăre puternică, neînmuiată încă de moliciunea câmpiei. Doar mirosul inconfundabil și atotcuprinzător al apei îmi aduce aminte de senzația de acasă.”

  • Iuliana Gavrila

    O adevarata placere sa citesti un astfel de jurnal care te poarta pe un taram de poveste pe care sper sa-l vad intr-o zi.Felicitari Edi!

  • Multumesc la toata lumea pentru cuvintele de apreciere, atat din partea celor ce au participat la tura si au avut putin timp sa scrie doua randuri, cat mai ales din partea celor ce doar au lecturat jurnalul si le-a facut placere. Sper ca prin ceea ce scriu sa va aduc o farama de lumina in suflet.

  • Bj Carmen

    „Jurnalul ăsta a fost scris cu trudă și pasiune pentru că și pentru mine Dunărea reprezintă o fărâmă din lucrurile care mă definesc ca om. Ești o parte din locul în care te naști, și asta nu este o opțiunea ta personală. Și dincolo de anii de studii, de cantitatea de cultură locală sau civilizație occidentală ingerată, există o mică parte acolo în sufletul tău, în ochii plasei cu pește sclipind în soare sau în bătaia ritmică a ramelor lovind apa, ceva care te face ușor diferit de cei din jurul tău, te face să fii tu însuți.”
    Pur si simplu: EXCELENT
    Bravo, Edi!

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*