Puțin Parâng și o Căpățână roză

Un ultim sfat: nu vă epuizați. Fiți la fel ca mine – un entuziast reticent, un cruciat part-time, un fanatic cu jumătate de inimă. Salvați cealaltă jumătate din voi și din viețile voastre pentru plăcere și aventură. Nu este suficient să luptați pentru țară; este și mai important să vă bucurați de ea. Cât mai puteți. Cât este încă aici. Așa că ieșiți afară și vânați și pescuiți și distrați-vă cu prietenii, rătăciți pe acolo și explorați pădurile, urcați munții, cuceriți piscurile, traversați râurile, respirați adânc acel aer încă dulce și lucid, stați liniștiți un timp și contemplați acea liniște prețioasă, acel încântător, misterios și minunat spațiu. Bucurați-vă de voi înșivă, păstrați-vă creierul în cap și capul ferm atașat de corp, corpul activ și viu, și vă promit doar atât: vă promit o dulce victorie în fața inamicilor voștri, în fața acelor bărbați și femei legați de birou, cu inimile într-o cutie de valori și ochii hipnotizați de monitoarele calculatoarelor. Vă promit că le veți supraviețui.” (Edward Abbey)

E început de iunie și semnele primăverii încep să se facă simțite și pe munții cei înalți. Încet, încet, și la peste 2000 de metri zăpada lasă loc verdelui crud al ierbii și rozului profund al smârdarului. A trecut aproape un an de zile de când împreună cu 5 prieteni: Robert Munteanu, Lucian Bălănică, Ana Maria Moise, Sorin Suditu și Elena Stoica am pornit într-o frumoasă aventură ce avea ca scop parcurgerea părții de est a munților Parâng și creasta munților Căpățânii, pe parcursul a trei zile. De a doua zi, din Curmătura Oltețului, gașca noastră a fost completată de o echipă din Brașov-Piatra Neamț în frunte cu Bogdan Balaban (Bogdan Balaban, Ramona Balaban, Alin, Ioana Fierăstrău, Monica, Doru Stoica, Lucia Stoica) precum și de doi prieteni de-ai mei din București, Sabin Donciu și ”Coco” Merlușcă.  Este o poveste cu verde crud și mult roz, așa că sper să vă facă plăcere.

Ziua 1: Pasul Urdele – Vf. Cioara – Vf. Galbenul – Vf. Micaia – Curmătura Oltețului (BR)

Despre originea numelui Parâng sunt multe ipoteze. O primă idee ar fi aceea că denumirea vine de la parâng – numele unei cereale asemănătoare cu meiul. O alta ar fia ceea că ar putea veni de la regionalismul parângoare – parte a unui munte lipsită de vegetație. Geograful Ion Conea vine cu o idee și mai interesantă – numele Parângului ar fi înrudit cu ”pharangos”, cuvânt din greaca veche însemnând groapă, căldare – datorită spectaculoaselor căldări glaciare ale acestuia. Indiferent de unde  ar fi originar, Parângul e un munte spectaculos a cărui creastă merită parcursă integral. După ce cu un an înainte parcursesem culmea principală din Petroșani până în Transalpina, iată-ne la mijlocul lui iunie (14.06.2013) pornind la drum din Transalpina către est. Până una alta, Parângul nu este foarte prietenos, întâmpinându-ne la plecare cu nori și ceață:

Pe marcaj suntem informați, destul de optimist, că până la lacul Petrimanu se fac 5 ore. Cum datorită manevrei cu mașinile ( o mașină la intrare în traseu, alta la ieșire, în Mălaia) nu apucasem să luăm masa de prânz, și deja e trecut de ora două, facem acum pauza de masă, în speranța că ceața se va mai risipi și, uimitor, chiar asta se și întâmplă:

Pauza de masă (locuri rezervate)

Privind în spate, Mohorul încă înzăpezit își ridică ușor vălul de ceață:

Pornim din nou la drum, fotografii trec la treabă, eu și cu Robert ne apucăm să curățăm poteca pentru cei ce vor veni din urmă,

Voluntari în Parâng

dar nu pentru foarte mult timp, căci ceața ne înconjoară din nou:

Echipa în ceață

După ce o comitem puțin (așa un bonus mic de jumătate de oră :)) și în loc să facem stânga în șaua de după vârful Galbenul coborâm puțin pe piciorul Stânișoarei, de unde spre surprinderea noastră vedem chiar și stațiunea Rânca pe o culme paralelă,

O apariție neașteptată

în cele din urmă ceața se hotărăște să ne lase în pace pentru restul zilei, așa că ne putem bucura în pace de frumusețea Parângului.  Admirăm din șaua Micaia lacul Singuratic și culmea Latoriței,  dincolo de adânca vale a râului cu același nume:

Vedere din Șaua Micaia

De aici pornește ascensiunea către cel mai important vârf al zilei, Micaia – 2170 metri, marcat cum se obișnuiește pe aici, cu o momâie uriașă din piatră:

Robert  pe vârful secundar Micaia

Vârful Micaia – poză de grup

Parângul își revelează tainele doar după ce te-a pus puțin la încercare, după ce a văzut că meriți să primești o fărâmă din splendoarea sa. În cazul de față este vorba de un zâmbet roz pe înserat:

O seară frumoasă (și friguroasă) lângă un mic foc de jnepeni deasupra curmăturii Oltețului reprezintă sfârșitul plăcut al unei zile frumoase. Good night!

Ziua 2: Curmătura Oltețului – Vf. Boul – Vf. Nedeia – Vf. Căpățâna – Vf. Ursu – Curmătura Rodeanu (BR)

După un somn odihnitor, admirăm de dimineață adânca curmătură a Oltețului cu corturile prietenilor noștri situate într-însa,

o pornim la vale căci prietenii noștri în mod sigur ne așteaptă îngrijorați.

Am ajuns în Curmătura Oltețului și după ce pozăm o cireadă simpatică de vaci,

ne salutăm cu prietenii din Brașov și Piatra Neamț și coborâm cale de 10 minute până la izvor pentru a ne reface proviziile cu apă.

Bună dimineața Brașov!

De aici pornim la deal către vârful Boul și de aici încolo privirile ne sunt furate de o Căpățână roz – nu știu numele fotomodelului, poate mă ajută careva 🙂

Începe să se vadă câte puțin și din spectaculoasa Piatră a  Târnovului

și Robert îmi zice ceea ce gândeam și eu demult: ”Ce munți perfecți de biciclit!”

După ce trecem de Șaua Negovanului și ocolim pe curbă de nivel vârful cu același nume, deviem 15 minute de pe marcajul bandă roșie pe marcajul punct roșu și pornim urcușul spre cel mai înalt vârf al Căpățânii – Nedeia – 2130 metri. După ce ne salutăm cu câțiva turiști de duminică, urcați până aici cu un jeep,

ne urcăm și noi pe vârf pentru tradiționala poză de grup:

Cu Căpățâna în nori – poză de grup pe vârful Nedeia

Este locul unde Sorin își împlinește un vis mai vechi – un zbor deasupra  Pietrei Târnovului:

Zbor peste Piatra Târnovului

Ce mi-a plăcut în Căpățânii a fost faptul că toate intersecțiile cu potecile care urcă spre creastă atât din sud cât și din nord sunt marcate, iar pe indicatoare sunt trecuți timpii până la cele mai apropiate așezări, felicitări celor de la primăria Văideeni pentru realizarea proiectului de remarcare a acestor frumoși munți!

După ce ocolim vârful Beleoaia și părăsim drumul forestier ce coboară la vale pe piciorul Cășăriei către Văideeni, pornim  în coborâre către Șaua Furnicelu (1820 metri) admirând în față un vârf  de forma unei grămăjoare de sare și care poartă un nume deloc surprinzător – Vârful Căpățâna:

După ce servim masa de prânz pe niște roci calcaroase situate chiar în șaua Furnicelu, pornim la drum pe cea mai spectaculoasă poate parte a traseului – zona Vf. Curmătura (2096, ocolire pe curbă de nivel) – Vf. Ursu (2124 m)

După ce trecem pe lângă un grup de localnici înarmați cu drujbe prinși în practicarea unui obicei local – tăierea tufelor de ienupăr și dăm de un izvor ascuns în coasta muntelui Căpățâna și apărut la momentul potrivit, mai aruncăm o privire înapoi, înainte de a trece de cealaltă parte a muntelui.

După ce admirăm Piatra Târnovului dintr-o nouă perspectivă,

privirile ne sunt furate de un alt masiv calcaros, cu care vom merge de acum înainte și de care ne vom apropia perpendicular la fiecare pas – Buila-Vânturarița:

După un mic efort suplimentar, ajungem și pe vârful Ursu, al doilea ca înălțime din masiv,  unde de asemenea, în ciuda vântului consistent ce se stârnise, facem renumita poză de grup,

în timp ce Ioana, Monica și Bogdan interpretează dansul victoriei:

De aici prindem un drum aflat într-o stare excelentă ce urcă dinspre Romanii de Sus pe la Vârful lui Roman și face joncțiunea cu creasta în curmătura ”La Piatra Roșie” pe care hotărâm, în ciuda orei destul de înaintate să mai mergem o bucată, în speranța de a găsi un izvor cu apă și un loc bun de campat. Peisajul este la fel de larg și pitoresc, cu Buila-Vânturarița în prim plan:

După o zi lungă și frumoasă pe parcursul căreia am mers peste 25 de kilometri, ajungem în Curmătura Rodeanu, unde găsim o poiană excelentă de întins corturile, un izvor puternic captat, aflat în apropierea unei stâne, unde facem un foc sănătos de tabără și ne punem pe cântec și voie bună, că așa-i șade bine prietenilor ce nu s-au mai văzut demult.

Ziua 3: Curmătura Rodeanu – Curmătura Zănoaga (BR) – Mălâia (BA)

Și ziua de duminică s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare peste plaiurile lungi și line ale Căpățânii,

de-a lungul unor drumuri forestiere în general bine întreținute,

până la intersecția cu banda albastră de unde am pornit la vale către Mălâia. După ce am trecut de stâna cu oameni gospodari de sub piciorul Zmeuretului unde am stat de vorbă cu ciobanul și am pozat doi măgăruși simpatici,

am pornit la vale cale de trei ore pe o coborâre lungă și destul de abruptă prin pădure către Mălaia, destinația finală a turei.

A fost o tură relaxantă și frumoasă, cu belvederi largi către munții din jur: Latoriței, Lotrului, Piatra Târnovului, Buila-Vânturarița.  Am descoperit Căpățana un munte  întins și pitoresc, îmbrăcat în iunie în strai roz de sărbătoare, ce m-a dus cu gândul că acesta este adevăratul Munte Roșu și nu cel ce poartă în realitate acest nume, Ciucașul.

Am scris acest jurnal din dor de rozul de smârdar ce va să vină, așa că în tonul întregii compoziții vă las la final cu melodia celor de la Aerosmith – Roz.

„Pink, it’s my new obsession!” La revedere!

 

———————————————————————————————————————————————-

Foto: Lucian Balanica, Robert Munteanu

Text: Eduard Munteanu