QR Code Business Card
Articol postat de

Camino de Santiago: Zilele 14-15-16

Ziua 14: Villalcazar de Sirga – Ledigos (381 km)

Partea 1: Drumul
Lung şi absolut neinteresant, cu o porțiune de 17 km fără sursă de apă.
După 2 săptămâni de mers mă simt destul de obosit, cu bășici (care apar şi trec în funcție de încălțăminte) şi cu piciorul dureros şi umflat. Puținele momente cu adevărat impresionante nu par să compenseze până acum efortul depus.
Satele (unele cu populație de 60-100 de oameni) sunt tupilate în cutele câmpiei, astfel că nu le vezi decât când ajungi la marginea văii în care se află. Locul în care am ajuns e de tip „3 în 1”, adică e și albergue și cârciumă, şi magazin alimentar. În rest în sat nu e absolut nimic. Bineînțeles nu e nimeni cunoscut. Uneori, pelerinii încărcați cu rucsaci, mergând normal sau călcând strâmb din cauza picioarelor îmi par o armată de zombie atrasă de o forță necunoscută.
Singura luminiță e că mâine ajung la jumătatea drumului dintre SJPP şi Santiago.

Partea 2:Seara
Meniul pelerinului s-a servit în comun (în acelaşi loc!) şi din fericire nu a mai constat din paste sau orez, ci din supă (nu grozavă), friptură de porc cu cartofi prăjiți si desert. La masă am întâlnit o nemțoaică de origine română (din Vatra Dornei) care plecase din ţară în ’92.

PS:
1. Postările din zilele precedente cred că s-au pierdut, din cauza pozelor. Încărcarea unei postari cu 1-2 poze e peste puterile reţelelor wifi săteşti.
În limita timpului şi a dispoziției voi încerca să le refac, ca o aducere aminte a locurilor prin care am trecut (cei care mă cunosc știu că memoria nu e unul dintre punctele mele forte)
2. Google îmi spune că sunt la 74 mile de Parcul Național Picos de Europa.

Ziua 15: Ledigos – Bercianos del Real Camino (355 km)

Partea 1:Drumul
Azi am plecat mai devreme, pe la 6. Ultimul. „Programul ” de dimineață ar trebui să aibă mai multe părți: toaleta, spălat, strâns bagajul în liniște, mic dejun, doftoricit picioare şi… valea! Cred însă că unii, sau parcurg selectiv acest program, sau sunt mult mai operativi decât mine.
Azi nu am luat micul dejun înainte de plecare (pentru că nu aveam ce), dar m-am oprit în primul sat la o cârciumioară. Drumul, din nou anost printre lanuri. Am făcut 24 de km până pe la 12:30. Când am ajuns eu erau doar vreo 10 persoane,  dar încet încet vin tot mai mulți. Din cunoscuţi, doar un singur italian tânăr pe care nu l-am mai văzut de multe zile.
Albergue parohial Santa Rita la care m-am oprit e donativo şi are masă de seară comună.
Până acum, cele mai plăcute experienţe au fost în genul acesta de locuri.
Ca să evit alte situații neplăcute, mi-am luat de la magazinul alimentar din sat provizii pentru 2 mese: prânzul de azi și micul dejun de mâine.
La intrarea în sat m-am întâlnit cu preotul croat și cu o nemțoaică pe care îi știam. Bineînțeles că ei mai mergeau încă 7 km până în satul următor (sfârșit de etapă).
Partea 2:Seara
Seara a fost deosebită . Cei doi hospitaleros, o englezoaică şi un american erau la ultima lor seară ca gazde, urmând să fie înlocuiți de alți 2 voluntari. Au numărat şi au văzut că, pe parcursul celor 2,5 săptămâni cât au fost gazde, le-au trecut pragul nu mai puţin de 40 de naționalități (mulțumită mie şi unui indian, singurii din spita noastră ). S-a mâncat, s-a băut, s-a cântat, s-au spus rugăciuni (ne-religioase), s-au vărsat lacrimi iar la sfârșit s-a facut o poză de grup.
În două zile (sper să ) ajung la Leon unde voi lua o zi de pauză pentru odihnă.

Ziua 16: Bercianos del Real Camino – Mansilla de las Mulas (328 km)

Partea 1: Drumul
Albergue la care am stat a fost singurul cu regula de a nu se trezi nimeni înainte de 6. Am luat micul dejun și am plecat pe la 6:40,  pentru un drum de 24 km. Dimineața a fost răcoare (de fleece) și chiar și în cursul zilei, deși a fost soare ca de obicei, a bătut puțin vântul.

Partea 2: Seara
Albergue municipal care s-a deschis la 12:15,  exact când am ajuns eu acolo, e unul recomandat de pelerini. Gazda,  Laura, pe lângă faptul că pansează pe bune rosături și bășici, umblă prin curtea albergue cu un fierăstrău ca să-i „vindece” pe cei cu probleme majore. Masa de seara a fost self-catered,  cu supă din plic și paste cu sardine.
Piciorul se umflă în timpul mersului, dar seara, dacă îl țin în apă rece sau la gheață, se mai dezumflă.
Mâine mai am 18 km până la Leon, unde se termină meseta și începem să urcăm. Sper să mă țină încălțămintea, pentru că, până acum, cel mai bine am mers în sandalele Teva, pe care le luasem pentru interior. Nici Salomon, nici Keen nu s-au ridicat la înălțimea prețului.

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

2 comentarii laCamino de Santiago: Zilele 14-15-16

  • simona

    Relatarea din ziua 14 m-a dus cu gandul la o gluma, desi nu e cazul si nici momentul. Se simte o urma de descurajare. Dar, cu atat mai mare va fi bucuria la capatul calatoriei. Hai, putere si incredere!
    Scriu si gluma, in paranteza, ca nu e momentul de hlizeala: un om lupta.(E aia, cu etapele realizarii unui proiect: 1. entuziasm 2. sudoare 3. deznadejde 4. cautarea vinovatilor 5. pedepsirea nevinovatilor 6. premierea celor care nu au avut nicio treaba cu proiectul)

  • george

    Mergînd cu Vlad într-o tură alpină am ajuns întrun loc în care mă îndoiam de resursele mele şi continuarea traseului.Văzînd că sînt nehotărît el mă întreabă ce se întîmplă.
    Zic:altă variantă nu mai avem?răspuns:Da,doar înapoi.Şi bineînţeles că am mers înainte.Cristi baftă şi tot înainte.

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*