QR Code Business Card
Articol postat de

Munții Pirin(3): Creasta Sudică

Într-o vreme un înţelept a fost întrebat: ,,Ce-ai face întâi şi întâi dacă ţi s-ar oferi sarcina conducerii?”

Acesta a răspuns: ,,Esențial e să numești corect lucrurile. Dacă denumirile nu sunt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile încep să meargă prost. Dacă treburile merg prost, nu mai înfloresc muzica, mintea şi sufletul.”

Se spune că într-o echipă bine sudată cuvintele ajung să nu-şi mai afle rostul, că oamenii se pot înțelege şi numai din priviri. Dar nu, cuvintele care numesc corect lucrurile sunt cele care leagă. Corectitudinea e prima formă a respectului. Şi fără respect echipa riscă să decadă ca turmă. Şi cu cât turma e mai turmă, cu atât e mai singur păstorul… Şi drumul său mai pustiu. Pe de altă parte, ca povestitor, corecta numire a lucrurilor nu trebuie sa fie doar punctul forte al jurnalelor, atributul lor de profesionalism, ci să reflecte şi o formă de respect faţă de cititor, şi, de ce nu, şi faţă de muntele pe care îl urcăm.

Cititorii pot fi dintre cei care doresc să ajungă şi ei în locurile astfel cunoscute. În acest caz jurnalul nu trebuie să se constituie ca o formă definitivă de informație, ci doar ca povestea care să întrețină pentru o vreme dorința. Cititorii mai pot fi şi dintre cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au speranţa că vor putea ajunge vreodată acolo. Aș vrea să cred că pentru aceștia mi se întâmplă mie pe munte ceea ce mi se întâmplă: drumul, cu trăirile şi cu fotografiile sale, şi acum, iată, şi cu jurnalul…

Iau cu mine pe munte pe toți aceia care şi-ar dori să meargă, dar nu pot. Iar la întoarcerea acasă cred că scurta bucurie pe care le-ar putea-o aduce fotografiile şi povestea turei, justifică orice efort. Iar pe aprecierile lor pun cel mai mare preț. Cei care merg mai des pe munte vor aprecia turele noastre doar prin comparație cu experiențele lor.

E foarte greu să numesc corect locurile în Creasta Sudică a Munţilor Pirin. Pirinul e un munte străin. Mai întâi pentru că niciunul din noi n-a mai ajuns vreodată pe acolo. Nu ştim ce e dincolo de negură. Nici dacă traseul urmează creasta şi nici dacă aceasta prezintă rupturi de pantă, ca în Făgăraş, ori se menține la aceeași altitudine, ca în Piatra Craiului.

E un munte străin şi pentru că se află într-o ţară străină. Dacă în Carpaţi ai o imagine mentală cu încadrarea oricarui masiv în geografia locului, aici chiar şi vecinătățile muntelui sunt ca o nebuloasă. Oare până unde tine muntele ăsta? Continuat aşa, spre sud, nu vom ajunge să trecem , fără să ştim , în Grecia? Suntem ca în poveștile cu balauri, când acțiunea trece pe ,,Tărâmul Celălalt”. E un munte străin, cu greutăți mari în numirea corectă a locurilor și pentru că în hartă denumirile sunt trecute cu grafie chirilică. Şi cu un scris mic, mic de tot.

În cea de-a doua seară petrecută la Cabana Vihren lucrurile s-au asezat mult mai bine în făgaşul lor. Turiștii de week-end au luat drumul spre casă, iar la cabană nu a rămas decât un grup de copii bulgari însoțiți de un profesor. O chitară a acompaniat întreaga seară cântecele de munte ale bulgarilor. Nu înțelegeam nimic, dar se vedea veselia de pe chipurile celor mici.  A doua zi suntem din nou cam singuri prin preajma cabanei.

Pirin 3-1

Vârful Vihren a devenit deja o amintire. Luăm doar puţină apă de la izvorul din faţa cabanei, ştiind că până la ieşirea în creastă, astăzi vom merge pe lângă izvoare, lacuri glaciare, emisari şi pâraie de legătură.

Pirin 3-2

Aici suntem în dimineața celei da-a treia zile, gata de plecare în tura de pe Creasta Sudica a Munţilor Pirin.  Am formulat această denumire ținând cont că Vârful şi Cabana Vihren se situează cam la jumătatea crestei principale a Pirinului.  Munţii Pirin se desfășoară pe o direcţie NV-SE, pe o lungime de peste 50km, creasta principala fiind când mai clară, când mai resfirată în mai multe masive aparent individualizate în teren.

Cam pe aici, prin dreapta hărții, trebuie să ajungem diseară, adică aici, la Refugiul Tevno.

Pirin 3-4

De data aceasta echipa apare în forma completă în fotografie: Adi Petroiu, Alexandra Ghiţă, eu, Laurenţiu Popa, Doru Stoica, Vasile Gavriliţă, Edi Munteanu, Doina Popa şi Dan Popa.

Pirin 3-5

Mai întâi trecem peste torentul care colectează apele din căldarea glaciară prin care vom urca până în creastă. Şi pârâul şi podeţul sunt altele decât cele din povestea cu Cascada Niagara din seara trecută.

Pirin 3-6

Vârful şi Cabana Vihren văzute puţin mai de sus.

Pirin 3-7

Aici suntem în locul în care cele două marcaje se despart. Traseul marcat cu bandă albastră se duce spre stânga, traversează spinarea prelungă a Muntelui Todorka prin Todorina Porta şi coboară într-o vale paralelă cu Valea Vihrenului, acolo unde se găseşte Cabana Demianiţa. Marcajul nostru, bandă roşie, urmează tot mai sus talvegul căldării glaciare.

Pirin 3-8

Din lunga salbă de ochiuri de smarald de pe vale, mai întâi trecem pe lângă lacul Okoto Ezero (Ochiul), aflat la 2026m altitudine.

DSC_1282

În zonele umede din jurul lacurilor se dezvoltă o floră diversă, cu multe dintre flori pe care nu le-am mai întâlnit până aici.

Pirin 3-10

Un indicator ne abate din potecă pentru vreo 5 minute pentru a vedea lacul Ribno Banderishko Ezero (adică Lacul Peștelui de pe valea Banderiska)

DSC_1311

Revenim la potecă şi consultăm încă o dată harta. Din locurile mai înalte, cu vizibilitate bună, facem un tur de orizont, urmărim conturul crestei care înconjoară căldarea, dar nu vedem niciun loc pe unde poteca ar putea ieşi la creastă.

Pirin 3-12

Mai sus poteca se strecoară printre pâlcuri de jnepeni, pe sub pereţi de stâncă. În spate se vece tot mai impunător Vârful Vihren.

Pirin 3-13

O perspectivă și mai impunătoare a piramidei de calcare.

Pirin 3-14

Şi vârful Hvoinati Vrah (Vârful Ienupărului) de 2635m alt., mai din apropiere, la fel de svelt și impunător în peisaj.

Pirin 3-15

În partea de sus mai trecem pe lângă lacurile Zhabeshkoto Ezero, la 2322m alt. și Dalgoto Ezero (Lacul Lung), la 2310m alt.

Pirin 3-16

Dalgoto Ezero – un lac care își merită numele

Dalgoto Ezero

Gata, plimbarea pe fundul căldării glaciare ia sfârșit. Marcajul ne poartă peste blocurile de granit prăvălite din pereți. Înaintarea peste bolovani, printr-un permanent echilibru precar, e obositoare, chit că avansul pe înălțime pare destul de rapid.

Pirin 3-17

Ieșim ,,mai la lumină” şi ne dăm seama că până în creastă vom străbate o nesfârșită mare de prăbușiri de bolovani, pentru unii din grup, adevărate capre negre, un deliciu.

Pirin 3-18

Vom merge din stâncă în stâncă până sus?

Pirin 3-19

Trecem printr-o lume parcă alcătuita doar din forme geometrice: piramide şi trunchiuri de piramidă. Mai în spate identificăm ușor Vârfurile Vihren de 2914m alt şi Kutelo de 2908m alt., iar în primul plan vârful Todorka de 2746m altitudine.

Pirin 3-20

Cu puțin timp înainte de a ieși în creastă, privim în urmă căldarea glaciară prin care am urcat şi salba de lacuri pe care le-am văzut cu fiecare treapta urcată.

Pirin 3-21

Ajunși în creastă avem o mai bună perspectiva asupra vârfului Todorka. În partea stângă a imaginii se disting serpentinele potecii care duce la Cabana Demianiţa, poteca marcata cu bandă albastră.

Pirin 3-22

Întreaga echipă în momentul în care am ieşit în creasta sudică a Munţilor Pirin, în şaua Bashliiska Porta. În spate se vede căldarea glaciară Vihren.

Pirin 3-23

După primi paşi făcuți pe creasta ne învăluie ceaţa. Ne temem ca vom merge tot drumul pe nevăzute.

Pirin 3-24

Trecem de piciorul muntelui Todorka şi tot înspre nord se deschide acum căldarea glaciară Demianiţa, străjuită, aici, la înălțime, de un colț de stâncă.

Pirin 3-25

Privim în spate creasta principală între vârfurile Vazela Vrah (Vârful Nodul) 2620m alt. şi Muratov Vrah 2669m alt., cel pe sub care trecem noi acum, pe sub faţa sa nordică.

Pirin 3-26

O altă vedere asupra porțiunii din creasta pe care am parcurs-o deja.

Pirin 3-27

În şaua Bobleska Porta ne oprim să mâncăm de prânz. Vedem că versantul sudic are un aspect mai puţin sălbatic. Văile glaciare pe deasupra cărora am trecut noi până aici, respectiv Goliamo Spano Pole (Câmpul Mare Spano) şi Malko Spano pole (Câmpul Mic Spano), sunt împresurate de turme de oi şi cârduri de vaci. Chiar dacă nu tot timpul avem ochi pentru ele, le auzim permanent clopotele şi tălăngile

Pirin 3-28

Lacul Sinio Ezero (Lacul Albastru) văzut din creastă.

Pirin 3-29

Trecem peste vârful Goliam Tiptis 2654m alt. şi până pe vârful din faţă, Prevalski Chukar 2604m alt. se întinde o creastă îngustă, asemănătoare cu pasaje din Creasta Pietrei Craiului, ori cu Porţile Închise din Retezat.

Pirin 3-31

Şi fotografia lui Dan.

Pirin 3-32

Ne bucurăm de locul spectaculos şi tot facem poze.

Pirin 3-33

Încă o căţărare la gheruţe şi ieşim din custură.

Pirin 3-34

Spre deosebire de Făgăraş, unde căldările glaciare nordice sunt mai mereu acoperite de ceţuri, în vreme ce căldarile sudice se răsfaţă în razele soartelui, aici tot timpul situaţia a fost taman pe dos.

Pirin 3-35

Ne îndreptăm spre vârful Valiavishki Vrah 2628m alt.

Pirin 3-36

Mare parte din creasta sudică e acoperită cu bolovani mari. Bineînțeles, e doar rezultatul fenomenelor de eroziune prin procesele de îngheţ-dezgheţ.

Pirin 3-37

În cea de-a doua jumătate a sa, creasta sudica ocoleşte căldările glaciare nordice, cele care luate împreuna formează Iulen Reserve (Rezervația Naturala Iulen).

 

Pirin 3-38

Fotograful, totdeauna pe fază pentru a surprinde clipa.

Pirin 3-39

Yane Sandanski-4h., banda verde. Se pare că poteca aceasta coboara până la un sat dinspre partea sudică.

Pirin 3-40

Alte și alte flori văzute pentru prima dată.

Pirin 3-41

În aceasta porțiune creasta poate ca nu mai era atât de spectaculoasă. În schimb spre nord, pe versantul opus al văii, se deschideau imaginile a doua caldări glaciare ample, pe etajele cărora luceau numeroase lacuri. Printre acele lacuri, steiuri şi grămădiri de bolovani vom merge noi mâine.

Pirin 3-42

Încet-încet creasta pierde din înălţime, iar noi sperăm că în curând ne va apare în faţă, ori puţin spre stânga, ori spre dreapta, undeva, lacul Tevno, lacul acela Întunecat, pe malul căruia să vedem Refugiul Tevno, locul nostru de popas peste noapte…

Pirin 3-43

Dar nu, în faţă se ridică un alt perete stâncos. Îl vom trece, ori îl vom ocoli şi pe ăsta?…

Pirin 3-44

Coborâm tare… poate spre lacul cu refugiu.

Pirin 3-45

Iată, apar lacuri şi în căldarile sudice, la mică distanță sub creastă. Dar refugiul nostru nu e nicăieri. E apasător să mergi tot timpul în necunoscut, să nu ştii ce e după următorul colţ de stâncă…

Pirin 3-46

Adrian, fotografiind de la stânga spre dreapta, pentru o panoramă cu munţii dinspre nord. Lacul cu două insule e Golemoto Ezero (Lacul Uriaș).

Pirin 3-47

Laurenţiu la o şedinţă foto cu tricolorul. Totul pentru imaginea din spate…

Pirin 3-48

Şi o poză de grup, cu bannerul Asociaţiei.

Pirin 3-49

Porțiunea cu lacuri s-a cam terminat… şi refugiul nostru nu mai apare. Mergem şi mai departe.

Pirin 3-50

Flori roz de Tămâiţă (Dephne cneorum), floricică înrudită cu Tulchina, acel liliac sălbatic cu care se aseamănă la mirosul puternic. Şi un bucheţel de Campanule, adică clopoţei de stâncă.

Pirin 3-51

Şi nişte ciufulici albaştri. Parcă sunt coloraţi, aşa, neglijent, în fotoşop…

 

Pirin 3-52

Meandrele şi ,,delta” unui emisar (pârâiaş care trece apa de la un lac la altul). Se vede treaba că, în timp, şi-a colmatat singur lacul în care se varsă.

Pirin 3-53

În Munţii Pirin sunt puţine indicatoare pe care se specifică şi timpul pe care îl mai ai de parcurs până la un obiectiv. Aici, pentru a ne scoate din dilema că nu gasim refugiul pe malul niciunui lac, un indicator lămureşte repede lucrurile: ,,Refugiul Tevno-1h”. Adică trebuie să trecem dincolo,într-o lume pe care nici nu am zărit-o până acum. Trebuie să trecem prin şaua aia înaltă, numită Mozgovska Porta…

Pirin 3-54

Până la Poarta Mazgovska mai traversăm încă o mare de bolovani.

Pirin 3-55

Creasta transversală pe cea principală, creasta care formează şi poarta înaltă de care aminteam, e străbătută şi înspre dreapta, şi înspre stânga de un traseu alpin nemarcat, dar prevăzut cu stâlpi metalici şi cu lanţuri.

Pirin 3-56

Versantul cu lanţuri dinspre dreapta

Pirin 3-57

Cum era de aşteptat, dincolo de poarta înaltă trecem într-o alta lume de vârfuri şi de căldări glaciare, nevăzute şi nebanuite până acum.

Pirin 3-58

Dincolo de şaua îngustă, în formă de ,,V”.

Pirin 3-59

În faţă apare un masiv înalt, stâncos şi lipsit de vegetaţie. Se cheamă tot Kameniţa (Pietricica), are 2822m alt. şi se pare că e cel mai înalt din această parte a Pirinului.

Pirin 3-60

În multe locuri am întâlnit acești stâlpi metalici galben-negru. Nu sunt stâlpi ai marcajului turistic, ci ei au notaţi fiecare coordonatele locului: latitudinea şi longitudinea.

Pirin 3-61

Într-un târziu, într-un foarte târziu, după vreo 8 ore de la plecarea de la Cabana Vihren, ajungem la Refugiul Tevno. Acesta se află la altitudinea de 2514m (deci mai la înălțime comparativ cu Cabana Omu de la noi) şi îşi ia numele de la lacul glaciar din apropiere Tevno Ezero, care înseamnă Lacul Întunecat.

Pirin 3-62

Inca doi paşi pâna vine clipa mult-aşteptată în care să desjugăm în faţa refugiului.  Trecem mai întâi peste emisarul pe care lacul îl trimite spre vale.  Pe fundal se ridică vârful Momin Dvorov de 2725m alt.

Pirin 3-63

Pe fundal se ridică vârful Momin Dvorov de 2725m alt. Refugiul Tevno Ezero e o cabană de altitudine întoată regula. În faţă e sala de mese, cu barul şi bucatăria, iar prin spate se intră la cele 4-5 dormitoare cu câte 6-7 priciuri fiecare. Aşa cum am văzut şi la refugiile din munţii Greciei, curăţenia de aici e exemplară. Din uşa cabanei, în faţă şi în spate, se intră doar cu papuci, bocancii rămânând așezați frumos în holul de intrare.

Pirin 3-64

După ce ne cazăm în doua din dormitoarele din spate (am avut locuri rezervate din timp, 14 leva, adică în jur de 30 de lei), ieșim, în papuci, la ultimele raze de soare, să bem o bere… ,,Pirin”.

Pirin 3-65

Şi totuşi, unde o fi vârful Pirin, cel care dă numele întregului masiv? Se pare că mai înainte, pe creasta principală, la vreo 4h de Tevno Ezero. Mergi pe magistrala E4, până în Peloponez…

 Dau cutia de bere peste cap, apoi văd cât de ușoară a devenit. Tăcem, obosiți. Fiecare cu gândurile lui…

Muntele îţi poate asigura acea materie primă necesară pentru reflexivitate, pentru introspecţie. Sunt momentele acelea în care zăboveşti o clipă şi, după ce faci un tur de orizont, dai cu ochii de tine. Nu reflectat în oglida unui lac de munte, ci începi sa-ţi vezi conturul acela interior. Sunt clipele în care stabilești unicitatea destinului tău: Doamne, ce lucruri minunate îmi sunt date să trăiesc!…

 Muntele îţi poate asigura mai mult decât o clipa de linişte. Îţi poate asigura răgazul. Răgazul e răstimpul în care eficienţa e înlocuită prin contemplare. E eliberarea de obligaţii, de urgenţe, de obiective. Sunt momentele în care inima încetează să-ţi mai spargă pieptul şi respiraţia ta se suprapune, încet-încet, peste respiraţia, mai profundă, a lumii. A lumii minerale, a lumii vegetale.  Eşti constient că această oprire a ta, vidul tău de moment, nu afectează în niciun fel mersul lucrurilor. Nicio capra neagră, niciun vultur nu te vor zori să-ţi reiei mersul. E doar decuplarea ta de la rosturile lumii.

Pe munte răgazul e restaurator, te reabilitează ca om. Altfel mersul pe munte ar deveni doar un marş-forţat, un simplu efort pentru atingerea unui obiectiv. Sau, şi mai rău, pentru corectarea unui record personal. De aceea trebuie să denumeşti corect lucrurile: singurătate, linişte, răgaz, decuplare, reabilitare…

   Primii oameni nu au fost atenţi la numirea corecta a lucrurilor: măr, ispită, păcat originar, sarpe… Şi răgazul reflexivităţii lor a degenerat în muncă.  Şi asta ca o pedeapsă meritată.

————————————————————————————————————————

Text: Gigi Cepoiu

Fotografii: Gigi Cepoiu, Adrian Petroiu, Dan Popa

Organizare ture: Edi Munteanu

———————————————————————————

Vor mai urma:

Munţii Pirin(4): Căldările glaciare Popovo şi Golyamo Valyavishko

Munţii Rila(1): Circuitul Celor 7 Lacuri

Munţii Rila(2): Vârful Musala

Munţii Balcani: Defileul Râului Iskar

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

7 comentarii laMunții Pirin(3): Creasta Sudică

  • Catalin

    Foarte bun jurnalul, felicitări autorului! Și locurile vizitate sunt pe măsură! Ce se întâmplă însă cu site-ul dvs., textul a devenit ilizibil iar calitatea pozelor a scazut, nu puteți face ceva în acest sens?

  • Constantin Popa

    Noi cei care am ramas acasa ,privim cu ochii mintii acest drum minunat si nu ne ramane decat sa ne bucuram de succesul vostru .Urmarind atat continutul cat si imaginile din acest jurnal la care Gigi a picurat cate ceva din fanteziile artistice ,care dau culoare dar si savoare acestei minunate calatorii, ne conduc la gandul ca tura ar trebui sa fie repetata si cu alti Mecanturisti . Felicitari Gigi ,felicitari participantilor pentru reusita !

  • Cristi Vidrașcu

    Frumos povestită și această zi de drumeție în Pirin, mulțumim! Mi-a reamintit de frumusețea Retezatului și mi s-a făcut dor de el, deși l-am văzut ultima oară astă-vară… Mai am atâtea trasee de descoperit în el, încât timpul îmi pare prea scurt…

  • sorin

    superba tura, peisaje fantastice si andrenalina si acum inca regret ca nu am putut sa vin cu voi, felicitari organizatorului dar si lui Gigi pentru talentul sau …

  • Felicitări Gigi, cred că acesta este primul jurnal în limba română care descrie această zonă superbă a munților Pirin, acest super-Retezat bulgăresc în care voi reveni mereu cu plăcere! Mă bucur că în mod constant realizezi articole valoroase, care ţin ştacheta Mecanturistului sus. Mă bucur și pentru răspunsurile găsite la întrebarea ”de ce urcăm pe munte”, întrucât o parte din ele rezonează cu ale mele. Mă bucur că împreună, eu în calitate de organizator și tu în calitate de povestitor reușim să oferim și altora câte o fărâmă din minunata aventură pe care ne e dată să o trăim, fără orgolii și fără patimă.

  • Bj Carmen

    Vaiii…atatia bolovani? All day long? Ntz, ntz, ntz! Dar ce frumos! Si muntii si lacurile si floricelele…Vedeti ca merg si eu cu d-voastra? Asa ca, dati-i inainte, sa ma minunez si eu! Va respect si va felicit pentru aceste jurnale!

  • mi

    Atat de drag mi-e sa-l citesc pe Gigi! … Esti foarte plastic in exprimare, Gigi si cred ca si fara poze ai reusi foarte bine sa transmiti trairile voastre de oriunde…. M-a uimit (nu foarte placut) peisajul colturos si oarecum neprimitor, in perceptia mea… Un munte atat de despadurit, fara flora si implicit fara prea multa fauna, nu? Am sentimentul ca a fost o tura dificila, poate mai dificila decat a reiesit din jurnal. Mi-au placut lacurile – Okoto Ezero si Dalgoto – care aduc oarecum cu „ochii pamantului” din Retezat. Si desigur florile care erau pata de culoare – si ce pata! Cred ca-mi iesea din ele o coronita grozava! 🙂 Am observat ca la intrarea in cabana Vihren erati intampinati cu „Namaste” care de fapt este o forma veche de salut … hindusa („Ma inchin divinitatii din tine!”). Era vreo poveste legata de aceasta formula de binete postata acolo?
    Mirela

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*