QR Code Business Card
Articol postat de

Un vis devenit realitate… Muntii Fagaras – Varful Moldoveanu

Exista momente in care meditam intens la ceea ce ne-a facut, ne face, ne poate face si ne va face fericiti.

Sunt convins ca in orice persoana exista dorinta, necesitatea as putea spune, de a fi fericiti, de a simti fericirea si de a ne simti bine cu noi insasi dar si cu cei apropiati.

     Nu de mult am auzit pe cineva apropiat spunand ca „pentru a fi fericit trebuie sa traiesti viata cu inima, nu cu mintea…” , iar aceste vorbe ma urmaresc de ceva vreme…dar ce este fericirea pana la urma? Daca as fi fost intrebat acum jumatate de an as fi raspuns cu totul altfel decat acum. Gandeam oare cu mintea sau cu inima? Sa ma prefac ca nu stiu raspunsul? Prea tarziu…

            Ceea ce nu stiam eu si am aflat ulterior este ca cel mai mare scop in aceasta viata este sa traiesti fericirea, nu sa o cauti.

            Am aflat destul de tarziu ca fericirea mea nu era niciodata acolo unde aveam tendinta sa o caut. Si totusi, unde era? Raspunsul aveam sa il aflu mai tarziu dar la timp.

            Am invatat tarziu, dar cum spuneam, la timp, faptul ca sunt responsabil pentru fericirea mea si sa nu astept ca altcineva sa imi serveasca fericirea pe tava.

            Acum, dupa cateva luni bune, am invatat sa ma bucur de fiecare moment din viata mea. Nu conteaza ce se intampla in exteriorul meu, in interiorul meu este mereu liniste si pace, iar atunci cand am de invatat cate ceva, calmul (care este confundat de cele mai multe ori cu tacerea sau linistea) se aseaza langa mine si imi tine companie.

            Fiecare scop atins este un moment de fericire? Da, da, da…de 100 de ori da…

            Despre un astfel de moment de fericire am sa detaliez in cele ce urmeaza, un moment ce mi-a marcat viata si pe care vreau sa il prezint ca pe o poveste…

            Povestea incepe intr-o zi de marti, 19 august, orele 13:10. Profitand de pauza de pranz, am intrat pe forum, m-am logat si am dat click…si de aici povestea sta sa inceapa…

            Mi s-au umplut ochii de fericire cand am vazut ca Smaranda Enica postase o tura de weekend intr-un loc in care visam sa ajung si anume in Fagaras, pentru a urca tocmai pe Varful Moldoveanu.

            Wow, mi-am zis, oare chiar este posibil sa ajung pe „acoperisul Romaniei”? De ce nu, mi-am zis…si m-am si inscris la aceasta tura…

            Plecarea avea sa fie pe 29 august iar pana atunci mai aveam la dispozitie 10 zile, timp in care sa ma pot documenta despre ce inseamna o astfel de tura in Muntii Fagaras.

            Cum puteam sa aflu intr-un timp atat de scurt „cu ce se mananca Moldoveanu”?             Simplu…folosind internetul sau vorbind cu prietenii, rudele si alti apropiati ce au facut acest traseu.

            Am trecut prin diferite stari…cititnd tot felul de povesti ale altor montaniarzi ce au fost pe Evererst…Cum care Everest? Al Romaniei…

            Zilele au curs una cate una asa cum au curs si inscrierile la aceasta tura, ca in final numarul participantilor sa atinga cifra 10, numar ce poarta o incarcatura karmica puternica, fiind numit si Numarul Sansei… iar cei 10 participanti la aceasta tura se numesc: Smaranda Enica, George Isac, Eugenia Cristea, Florin Ichim, Daniela Pruna, Marilena Blaga, Sorin Atanasiu, George Costea, Vlad Lucian si Laurentiu Dragus.

            Traseul ce urma sa il facem in Muntii Fagaras avea ca punct de plecare Lacul Balea si urmat apoi traseul de creasta prin Saua Capra-Lacul Capra-Fereastra Zmeilor-La trei pasi de moarte-Varful Mircii-Lacul Podul Giurgiului-Saua Podragu-Saua Orzanele-Varful Vistea-Varful Moldoveanu si revenire pe acelasi traseu in Saua Podragu unde urma sa coboram la cabana Podragu pentru a ne putea odihni dupa acea zi lunga in care aveam sa atingem Varful Moldoveanu.

            Cu o seara inaintea plecarii, Smaranda a facut si repartitia pe masini, cate cinci persoane in fiecare masina a celor doi soferi: Sorin Atanasiu si George Costea. In masina lui Sorin urma sa mearga alaturi de el, Marilena, Daniela, Lucian si Laurentiu iar in masina lui George urma sa mearga Smaranda, George Isac, Eugenia si Florin.

            Cum spuneam, timpul a trecut si a venit si ziua de 29 august 2014, zi in care urma sa plecam spre Balea Lac.

            Ajuns acasa in jurul orelor 9:00 dimineata de la spital (fusesem de garda in noaptea de 28 spre 29 august) , incep sa imi pregatesc rucsacul, ce avea sa fie unul destul de greu, merg sa fac rapid niste cumparaturi si numai bine se apropie ora plecarii, ora 14:00, ora la care imi dadusem intalnire cu Sorin si ceilalti din masina lui pentru a pleca spre marea aventura ce avea sa se numeasca simplu…Moldoveanu…

            Trebuie sa mentionez ca plecarea celor doua masini s-a facut la ore total diferite. Daca masina lui Sorin a plecat din Galati dupa ora 14:00, masina lui George a plecat la 7:00 am si au fost mai norocosi ca au avut parte de un bonus cultural (Manastirea Curtea de Arges), gastronomic (meniul zilei la Pensiunea Adonis) si montan (circuit pe valea lui Stan).

            Am zis aventura? Am zis Moldoveanu? Atunci zic sa inceapa distractia…

            Povestea abia acum incepe cu adevarat!

            Am pornit la drum in masina lui Sorin iar destinatia noastra pentru acea zi de 29 august era Cabana Salvamont, cota 2000 unde urma sa ne odihnim pentru o noapte inainte de a incepe urcusul pe ”Everestul Romaniei”.

            Pe drum, glumele lui Sorin si ale celorlalti au facut ca distanta de aproape 500 de km sa nu o simt. O astfel de gluma ii are ca protagonisti pe Sorin Atanasiu si Smaranda Enica.

            Prima masina ce a plecat de dimineata ajunsese la Cabana Salvamont in jurul orelor 21:00 iar Smaranda face „greseala” sa il sune pe Sorin. In cele ce urmeaza voi relata discutia purtata de cei doi prin intermediul telefonului:

Smaranda Enica: -Alo, Sorin?

Sorin Atanasiu: -Da.

Smaranda Enica: -Smaranda la telefon.

Sorin Atanasiu: – Buna Smaranda.

Smaranda Enica: Te-am sunat sa iti spun ca am ajuns cu bine la Cabana

                                 Salvamont, ne-am cazat, am platit eu pentru toti, cate 25

                                 ron de persoana.

Sorin Atanasiu:   Am inteles Smaranda, 48 de ron de persoana singur in

                               camera sau 70 de ron doi in pat…

Smaranda Enica: Sorin, este 25 ron fiecare pat, sunt 8 paturi in camera

Sorin Atanasiu:   Am inteles Smaranda, 48 de ron de persoana daca vrem

                               sa stam in camera fara geamuri sau 70 de ron de persoana

                               daca vrem sa stam in camera cu geamuri…

Smaranda Enica: Sorine!!! Cu cine vorbesti tu acolo, ce nu intelegi??? Am zis 25

                                 ron de persoana…

Sorin Atanasiu: Da Smaranda, am inteles, pana ajungem o sa pregatim in

                             masina cate 48 ron de fiecare…

Smaranda Enica: Sorin!!!!!!

Sorin Atanasiu: Abia se abtinea sa nu rada, noi cei din masina la fel… Da

                             Smaranda, am inteles, 48 de ron, ajungem si noi imediat.

                             Pa, pa.

Smaranda Enica: Pa, pa.

Dupa ce a inchis telefonul ne-am pus toti pe un ras de nu ne mai puteam opri.

            In jurul orei 22:00 am ajuns cu bine la destinatie. A fost foarte placuta intalnirea cu ceilalti cinci „moldoveni de la Galati”, a urmat un masaj primit de fiecare din partea Eugeniei, glume, voie buna si discutii privitoare la ceea ce urma sa se intample a doua zi.

A1

            In acea seara s-a decis, in urma discutiilor purtate cu salvamontistii, sa se renunte la urcusul spre Lacul Capra, pornind de la Balea Lac si sa se aleaga traseul mai scurt, pe cruce albastra, care porneste chiar de la cabana Salvamont.

            Este trecut de orele 00:00 si oboseala incepe sa isi spuna cuvantul asa ca unul cate unul am urcat la camere pentru a ne putea odihni macar 5 ore inainte de ziua ce avea sa ne marcheze intr-un fel sau altul pe fiecare dintre noi.

            Dupa spalatul pe dinti (am fost cu ochii pe ei) si urarile de „noapte buna”, fiecare a mers in patul sau, cu gandurile sale, cu asteptarile sale si cu dorinta de a se face cat mai repede dimineata pentru a putea pleca „in sfarsit spre Varful Moldoveanu”.

            Dimineata, 30 august 2014:

            Nu a fost nevoie sa mai sune alarma la ora 6:00 pentru ca deja toti ” facusem ochi” inca de pe la 5:45. Oare chiar nu mai aveam somn sau pur si simplu entuziasmul isi spunea cuvantul?

            Ne-am trezit cu totii si am coborat jos pentru a lua micul-dejun, am baut cafeaua de dimineata facuta de Daniela Pruna si am mai pus la punct ultimile detalii.

            Sorin si cu George Costea au plecat sa duca o masina la Cabana Paraul Caprei, unde urma ca duminica sa iesim din traseu iar noi am stat cumintei sa asteptam sa ni se spuna „start…si oprire pe Varful Moldoveanu”.

            Plecarea in traseu s-a facut destul de tarziu, ceasul meu arata ora 7:45 cand am facut aceasta poza de grup (lipsesc Eugenia si Sorin ce nu mai aveau rabdare si erau cu 10 m in fata noastra dar in spatele aparatului foto unde Florin Ichim se straduia sa ne faca o poza reusita)…

A2

Incepem sa urcam pe traseul CA spre Lacul Capra

A3

Incepem sa ne incalzim…

A4

Ne intoarcem privirile pentru a vedea ce am lasat in urma…

A5

…si iar urcam…unii mai rapid…

A6

…altii…mai incet…

A7

…unii bucurosi ca au trecut de „primul hop”…

A8

…inaintam dar nu uitam sa mai aruncam o privire inapoi pentru a vedea ce am lasat in urma…

A9

…simtim nevoia de o imbratisare prieteneasca si totodata nevoia de a ne incuraja unul pe celalalt…

A10

…avem parte de o prima surpriza a zilei…Sorin face un gest ce ne-a impresionat pe toti: ii spune Marilenei urmatorul lucru: „Draga mea, crezi ca exista vise de neatins? Doar inalta-ma putin in bratele tale si am sa mi le ating, pentru ca orice vis e acolo atat de sus unde nu-l pot atinge decat doua perechi de ochi…Mi-am pus toata increderea in tine si am pastrat doar zambetul care sa-ti spuna mereu ca te urmez, nu mi-e frica, asa e dragostea, un drum batatorit de orbi fericiti tinandu-se de mana…Intinde-mi mana si cheama-ma oriunde, sunt aici sa iubesc, sa plang si sa rad impreuna cu tine, orice se va intampla, la inceputul fiecarui zambet, la capatul fiecarei lacrimi, iti voi fi alaturi pe drum. Ridica-ma in brate, ma voi pierde-n privirea ta ca o ploaie de stele si promit ca toate visele tale s-au implinit deja in inima mea, te asteapta doar sa le savurezi…”

A11

…la auzul acestor cuvinte Marilena nu isi mai poate stapani emotiile…

A12

…si depasim momentul fiind „furati” de frumusetea Lacului Capra, lac glaciar ascuns parca in inima Muntilor Fagaras la 2230 m altitudine, pe versantul sudic al masivului…

A13

…inaintam spre lac…

A14

…zabovim putin langa „Monumentul Alpinistilor”… Monumentul a fost ridicat intre anii 1967-1968 in vecinatatea Lacului Capra in memoria a 4 temerari alpinisti (Marius Anitia, de profesie medic, Igor Popovici, de profesie matematician si studentii Ioan Silca si Constantin Zamfir).     Acestia plecasera sa obtina titlul de Maestri ai Sportului iar pentru obtinerea acestui titlu, au incercat, in premiera hivernala, parcurgerea crestei Arpasel-Vartopel (traseu alpin). Au reusit parcurgerea acestei creste, insa, la intoarcere, muntele nu a mai fost atat de binevoitor si o avalansa le-a trimis trupurile in Caldarea Fundul Caprei la data de 7 februarie 1963.

A15

…ne reunim si continuam traseul de creasta BR, pastrand curba de nivel si inaintam spre Fereastra Zmeilor unde ajungem dupa o ora si jumatate. Fereastra Zmeilor este o frumoasa microforma de relief, un portal major in klipele de calcar ce se datoreaza proceselor de inghet-dezghet ce au erodat probabil tavanul unei mici grote.

            Prin „fereastra” putem privi catre Portita Fruntii, Piscul Podragelului si Piscul Podragului, este agatata deasupra Caldarii Pietroase prin care coboara o poteca turistica spre cabana Podragu.

            Am trecut prin Fereastra Zmeilor…

A16

…si am fost „La trei pasi de moarte”…

A17

…Sorin…

A18

…Laurentiu…

A19

…si toti la un loc…

A20

…dar am scapat cu bine…

A21

            Desi ma asteptam sa fie mai greu „La trei pasi de moarte” se pare ca nu a fost chiar asa de speriat…un lucru fiind cert: nu am stiut ca suntem in acel loc decat dupa ce am trecut. George Isac nu a vrut sa ne sperie si mai mult decat eram asa ca „a omis” sa ne spuna ca ne aflam in locul cu pricina.

            Locul este format dintr-un complex de cioturi de stanca pe care trebuie sa le urci si sa le cobori ajutat de cablurile si de lanturile infipte in roca ascutita.

            Scapati de „moarte” parca priveam totul cu alti ochi si am ajuns la Monumentul Nerlinger (2287 m) unde am facut un binemeritat popas de vreo 10-15 minute.

A22

            Situat in Saua Vartopului, intre Varful Arpasul Mic si Arpasul Mare, Monumentul Nerlinger a fost ridicat in memoria profesorului Richard Nerlinger si a doamnei Herta Ruzicka, cazuti in zona de la o inaltime de peste 250 de metri, in anul 1930. Profesorul Henter, care impreuna cu 20 de salvamontisti au ajutat la gasirea trupurilor celor doi alpinisti, au ridicat acest monument memorial, cu pietre din preajma Lacului Buda, in memoria victimelor.

            Dupa o bine meritata pauza am pornit la drum dar efortul incepuse sa isi spuna cuvantul. Elanul de inceput incepe sa ne paraseasca pe rand, evident ca nu a fost valabil pentru toata lumea. Cei doi George (Isac si Costea) erau in mare forma asa cum au fost pe tot parcursul traseului. Aflam de la George Isac ca suntem putin in intarziere fata de ora la care trebuia sa fim la Monumentul Nerlinger asa ca bem niste apa si pornim la drum.

            Ne asteapta un urcus dinspre vest pe Piciorul Mircii (2417 m ) si o coborare spre est pe Piciorul Mircii cu o panta destul de lunga.

A23

            Acum ca ma aflam la coborare mai era cum mai era dar in mintea mea (probabil si in mintea celorlalti prieteni de tura) incoltise ideea ca a doua zi trebuia sa urcam toata acea panta si deja ma gandeam ca este musai ca la intoarcere sa alegem un alt traseu…evident pentru diversificare…nu va ganditi ca „sa fug” de acest urcus…

            Ajunsi in Varful Mircii ne oprim pentru o clipa pentru a admira frumusetea Lacului Podul Giurgiului…

A24

…savuram momentul…si…reveniti „cu picioarele pe pamant”… coboram spre lac…

A25

…unde facem un binemeritat popas pentru a manca si a „o usura” pe Eugenia de berea ce o tinea pentru sarbatorirea momentului cand urma sa ajungem in varf, la 2544 m…

A26

            Dincolo de lac, poteca de creasta urca spre Saua Podragului (2307 m).                                       De aici continuam urcusul pe creasta lasand in stanga Vf. Tarata (2414 m) iar apoi coboram in Saua Ucea Mare (2200 m). In dreapta noastra se desfasoara Valea Orzanelei Mici. Din sa urcam spre Vf. Corabia (2407 m) , varful il ocolim prin dreapta.

            Urcam spre Vf. Ucea Mare pe care de asemenea il ocolim si coboram in Saua Ucisoarei (2312 m). De aici se desprinde Valea Orzanelei Mari.

Ocolim Varful Ucisoara (2418 m) si ajungem in Fereastra Orzanelei (2305 m).

            Euforia ca „nu mai este mult si voi ajunge pentru prima data pe Varful Moldoveanu” a facut sa trag tare de mine astfel incat ii ajunsesem pe cei doi George (Isac si Costea) din urma.

            Entuziasmul meu a scazut brusc cand am ajuns in punctul de a urca pe Vistea. Mi-am aruncat privirea catre varf si in acel moment am clacat…

            Zambeam dar nu prea era zambetul meu uitandu-ma la ce ma astepta in fata…

A27

            Nu, nu nu! Auzisem ca urcusul nu este atat de usor dar de acasa totul pare simplu…pana cand dai nas in nas cu realitatea de la fata locului…

            Am inceput sa urc 5 m si apoi m-am pus jos…chiar eram epuizat dupa un drum atat de lung iar corpul incepuse sa nu ma mai asculte…

Imi spuneam in mintea mea „Laur, trebuie sa reusesti! Ai ajuns pana aici, nu poti renunta acum. Mai este putin si iti vei indeplini un vis”…dar imediat „venea corpul” si spunea „Ia mai lasa-ma in pace ca sunt epuizat, nu mai pot” 🙂 .

La un moment dat sunt ajuns din spate de catre Daniela si de Eugenia si chiar depasit de catre ele…

            Grupul s-a impartit in doua: George Isac, Eugenia Cristea, Daniela Pruna, George Isac, Laurentiu Dragus, grup ce incepuse deja sa urce spre Vf. Vistea si grupul numarul doi format din Smaranda Enica, Florin Ichim, Marilena Blaga, Sorin Atanasiu si Vlad Lucian, grup ce inca nu incepuse urcarea…

…Am inceput sa urc in trei miscari: greu, foarte greu si pe loc…

            Simteam nevoia ca o minune sa se intample…si s-a intamplat! Minunea asta are si un nume iar numele ei este…Eugenia Cristea!

Striga Eugenia la mine: „Iubire, hai ca poti…Dumnezeu este alaturi de tine si iti va da forta necesara sa treci si peste acest ultim hop…”

            Din loc in loc mai faceam cate o pauza asezandu-ne pe jos…in timp ce George Isac striga la cei ramasi in urma ca ii asteapta cu bratele deschise…

A28

…Incurajat de Eugenia dar si de George Costea am reusit sa ma apropii cat de cat de varf… cand la un moment dat il aud pe George cum striga sa ma uit la el…ajunsese pe varf iar mie imi era teama sa privesc in sus…nu de alta dar nu vroiam sa vad cat mai am de urcat….

….dar la insistentele sale am aruncat privirea in sus si…surpriza…am vedenii? Tot ce se poate…dar nu, nu sunt vedenii…este chiar Alexandra Ghita care ne astepta inca de pe la ora 11:30.

            Imi arunc privirea in spate sa vad pe unde se afla ceilalti cinci prieteni de drum si am parte de o surpriza… observ ca doar Smaranda Enica si Florin Ichim urcau…

            Ce se intamplase cu Sorin, Marilena si cu Lucian? Ei de ce nu urcau?

A29

            Raspunsul aveam sa il aflu mai tarziu…

            Dupa un urcus ce mi s-a parut interminabil ajung si pe Vf. Vistea! Bucuria revederii cu Alexandra dar si faptul ca ma aflam atat de aproape de cel mai inalt varf din     Romania m-au facut sa ma simt in al noualea cer.

            Alexandra ne astepta sus cu placinta de mere si dulciuri. Era ziua ei…de nume asa ca am felicitat-o cu totii si apoi ne-am pus sa facem niste poze ca amintire a acelui moment frumos din viata noastra.

A30

            Am facut poze iar acum asteptam reintregirea grupului…Intre timp placinta Alexandrei „imi facea cu ochiul” si incet…dar sigur 🙂 am si „bagat la stomacel” cam jumatate din ea…

            Ajung pe varf si cei doi prieteni mecanturisti: Smaranda Enica si Florin Ichim si avem parte de o veste ce ne-a intristat pe toti…

            Aflam ca pe Moldoveanu nu vom ajunge toti 10…Motivul? Marilena Blaga si Vlad Lucian renuntasera sa mai urce spre Vistea. Epuizarea fizica si psihica isi lasase amprenta asupra lor iar Sorin a fost nevoit sa ramana alaturi de viitoarea lui sotie ( e o vorba care spune asa: „bata saua sa….” 🙂 🙂 )

            Cei trei au luat decizia sa nu ne mai astepte pana ce urma sa coboram de pe Varful Moldoveanu asa ca au plecat spre cabana Podragu unde urma sa ramanem peste noapte…

            Au urmat alte poze de grup…

A31

…si timpul de stat pe Vistea a cam expirat…Era timpul sa ne luam ramas bun de la Alexandra si sa pornim spre destinatia finala…

            Inima incepe sa imi bata din ce in ce mai tare, iar gandul ca in 15 min urma sa ajung pe Moldoveanu m-a facut sa gasesc in mine resursele necesare pentru ultima portiune ce nu era asa de simpla pe cat credeam eu ca va fi…

            Aveam sa aflu ca marele hop nu a fost urcarea pe Vistea ci, intradevar Spintecatura Moldoveanu. Peste tot pe unde citisem scria ca trebuie sa avem mare grija, pentru ca era destul de periculos.

            Trecem cu bine si de acest „ultim hop” si…

…AM REUSIT…suntem pe cel mai inalt varf din Romania…

A32

…urmeaza momente de relaxare…

A33

…si de incarcare a bateriilor…

A34

…poze de grup…

A35

A36

            Am incercat sa admiram peisajul din jur atat cat se putea vedea si dupa jumatate de ora de stat pe varf am pornit la drum pe acelasi traseu pe unde urcasem. Trebuia sa ajungem la cabana Podragu pe lumina daca se putea asa ca ne-am luat ramas bun de la Varful Moldoveanu si ne-am promis ca in viata asta ne vom revedea…

            Urmam traseul PR inapoi spre Vf. Vistea..

…am coborat…

A37

…si am urcat…

A38

A39

Drumul inapoi spre cabana Podragu a fost destul de obositor pentru toata lumea. Eram epuizati fizic, ne dureau toate cele iar cabana Podragu era atat de departe…

Gandul ca vom ajunge la cabana si ca vom dormi in sala de mese sau pe jos incepuse sa incolteasca in mintea tuturor. Stiam ca Smaranda facuse rezervare dar nimeni nu credea ca acea rezervare va fi valabila si la fata locului.

Pana la urma dormeam si pe masa, si pe sub masa, si pe jos si in picioare numai sa ajungem odata la cabana.

Coborarea spre cabana a fost destul de dificila si cu fiecare pas pe care il faceam avem impresia ca acea cabana este tot mai departe.

Florin chiar a facut o gluma si spunea ca are impresia ca cineva trage cu sfoara cabana cat mai departe de noi…

Ne-a prins noaptea si mai aveam atat de putin pana la cabana…si totusi atat de mult!

A40

            Am ajuns in cele din urma la cabana si cand am vazut cata lumea era acolo mi-am zis ca sigur vom dormi in sala de mese si deja incercam sa caut din priviri un loc cat mai confortabil pe jos sau sa gasesc o masa cat mai rezistenta pentru noaptea ce avea sa vina…

            Intre timp ajunge si Smaranda la cabana si surpriza…soc… senzational… wow…cabaniera ne oprise locuri…Uraaaaaa, am strigat toti! Aveam sa dormim in pat?        Se pare ca da…Tare bine e sa ai cate o ”Smaranda” la casa omului… 🙂

            Am ajuns in camera si trebuie sa intrerup aici jurnalul pana a doua zi dimineata…nu de alta dar s-a rupt filmul… 🙂

Imi aduc aminte ca eram in pat, culcat pe burta iar Eugenia imi facea masaj…ce a urmat? Am adormit bustean, cel mai probabil in timp ce draga de Eugenia imi facea masaj la umeri…talpi, maini, picioare…incredibil cat de bine era…

            Duminica,31 august, 2014

            Ne trezim in jurul orei 6:30 si vorba lui Sorin Atanasiu: nu ne durea nimic, dar asta pentru ca nu prea ne puteam misca… 🙂 🙂

            Ne dureau toate si gandul ca urma sa plecam in scurt timp la drum accentua durerea…

            Ne pregatim rucsacul, coboram jos pentru a bea un ceai sau o cafea dupa caz, ne umplem sticlele cu apa si asteptam reunirea grupului pentru a hotari impreuna drumul de intoarcere.

            Profit de faptul ca acum este ziua si imi arunc un ochi atat prin cabana cat si in afara ei. Asezata in caldarea principala a Podragului, cabana este formata dintr-un corp principal si o anexa. Cladirea principala, cu parter si etaj, este construita din zid de piatra. La parter se afla doua dormitoare, sufrageria, bucataria, camera cabanierului si grupurile sanitare.

            Poza surprinsa intr-unul din dormitoarele de la parter…

A41

            Etajul cuprinde trei dormitoare ( in unul din cele trei am dormit noi…ce norocosi…multumim inca o data Smaranda), o camera pentru cabanier si grupurile sanitare.

            Anexa, avand numai parter, este construita din lemn si cuprinde trei dormitoare cu priciuri, un cuptor pentru paine si o magazie.

            Capacitatea de cazare am inteles ca este cam de 120 de persoane dar am aflat de la cabaniera ca au fost weekend-uri cand au cazat si 180 de persoane. In general nu ramane nimeni pe afara, vorba cabanierei.

            Ne reunim, facem cateva poze de grup…

A42

A43

A44

A45

…si e timpul sa pornim la drum…

            Din dorinta de a vedea si altceva se hotaraste ca drumul de intoarcere spre cabana Paraul Caprei sa se faca pe la Lacul Podragel. Este deja ora 8:00 si suntem gata de plecare. Ne dor toate dar nu avem incotro…trebuie sa fim diseara in Galati…unii dintre noi (mai exact eu) fiind de garda in seara ce avea sa vina.

            Ce sanse aveam sa fiu la ora 20:00 prezent la spital, spalat si pregatit de munca? Aveam sa aflu in curand…

            Cu pasi mici dar siguri am pornit pe traseul CA ce avea sa ne duca in 3h:30 la Fereastra Zmeilor…

A46

A47

A48

Admiram Lacul Podragel

A49

…si inaintam cu fiecare pas spre Fereastra Zmeilor.

Lacul Podragel este situat la 2030 m altitudine, are o adancime de 3.9 m si o suprafata de 7110 mp.

Urcam culmi…

A50

…si coboram culmi…

A51

…ne odihnim…

A52

…si iar urcam…

A53

Admiram peisajul de vis din jurul nostru…

A54

A55

A56

A57

…Surprindem fotograful in plina actiune…

A58

…Ii facem si lui o poza……si ajungem in cele din urma la Fereastra Zmeilor de unde se putea vedea Refugiul Fereastra Zmeilor.

A59

            Era ora 11:30. Surprinzator, urcusul celor 4 culmi nu mi s-a parut obositor. Ne asteptam cu totii sa fie mai greu insa atmosfera placuta de pe traseu, lectiile de viata date de Eugenia si glumele celorlalti au facut uscusul mai usor.

            Refugiul Fereastra Zmeilor!

A60

            Refugiul, amplasat in caldarusa Fundu Caprei, sub varful Arpasu Mic, a fost montat in anul 2010 de Salvamont Arges prin programul „Dezvoltarea infrastructurii in zona montana inalta”. Are montate panouri fotovoltaice, cea mai eficienta solutie pentru a asigura electricitate, astfel incat iubitorii muntelui sa aiba lumina si posibilitatea sa isi incarce telefoanele mobile, aparatele foto, GPS sau alte dispozitive electronice la prizele tip „brichete de masina”.

            Zabovim cateva clipe, admiram peisajul din jur si pornim spre cabana Paraul Caprei.

            Ajunsi dupa doua zile la doi pasi „de asfalt”…

A61

…constatam ca masina lui Sorin era in locul in care fusese adusa cu o zi inainte! Acest lucru ar fi trebuit sa ne bucure daca am fi avut si cheile de la masina. Intrebarea care se punea acum era: unde sunt cheile? La Sorin? Nu. La George Costea? Nu. Atunci unde? Cum unde? In masina lui George aflata la cabana Salcamont…Ups…se pare ca Sorin uitase cheile in masina lui George! Sau George primise cheile de la Sorin si le uitase in masina lui? Si uite asa se cauta vinovatul care oricum nu mai conta…

George se ofera ( cred ca nici nu a avut incotro) sa se duca dupa chei. Distanta fiind destul de mare a apelat la „ia-ma nene” si astfel problema a fost rezolvata..

Intre timp noi ceilalti am profitat de acest ragaz si fiind rupti de foame am fost „sa mancam” o…bere… iar cel mai „norocos” si-a ales si o ciorba al carui gust a cam lasat de dorit…

            A fost un weekend plin, cu de toate, a fost greu dar si frumos, multumesc echipei pentru sustinere si buna dispozitie si pentru ca impreuna am reusit…Da, am reusit sa ne indeplinim dorinta acerba de a ajunge pe „Everestul Romaniei”.

            Pornim spre Galati si ne oprim la Tragul Secuiesc unde mancam un gulas, bem o bere si „ne simtem bine” desi oboseala se instalase pe chipul tuturor, iar daca e sa o citez pe Smaranda, parca eram fetele de la Capalna…”Si cu mersu leganatu”…

            La final am de facut cateva multumiri:

  1. Multumesc Smarandei pentru organizare, implicare si buna dispozitie de pe traseu.
  2. Multumesc lui George Isac pentru ca efectiv l-am simtit ca un tata grijuliu cu cei „9 copii ai lui”.
  3. Multumesc Eugenia Cristea pentru sustinere morala, masaj, lectii de viata si nu in ultimul rand pentru compania placuta de pe traseu. A…sa nu uit de berea carata spre varf. Nu a ajuns cu ea pe varf pentru ca draguti cum suntem „am ajutat-o” pe la mijlocul turei sa „scape” de o greutate in plus 🙂
  4. Multumesc Florin Ichim pentru frumoasele poze facute si pentru compania extrem de placuta de pe traseu.
  5. Multumesc Daniela Pruna pentru compania placuta si pentru ambitia si determinarea de care ai dat dovada dar si pentru incurajarile de pe traseu. A fost o placere sa fiu in compania ta.
  6. Multumesc George Costea pentru tot. Ai fost alaturi de mine chiar si in momentele cele mai grele cand psihic eram la pamant…asa in stilul tau frumos..
  7. Multumesc Marilenei Blaga pentru compania placuta de pe traseu si pentru ca a resusit inca o data sa il mai tempereze pe Sorin.
  8. Multumesc Sorin Atanasiu ca existi. Daca nu te nasteai cred ca trebuia sa te inventam. Esti fara doar si poate „un personaj”. Orice tura alaturi de tine din start este un plus pentru grup. Si ca sa nu iti iesi „din personaj” astept cu nerabdare sa imi critici jurnalul 🙂
  9. Multumesc lui Vlad Lucian pentru compania placuta de pe traseu dar si din masina. A fost o placere sa il cunosc si altfel decat in fata unei „ape plate” la Takis.

   La final am dorit sa aflu parerea fiecaruia dintre participanti referitor la tura frumoasa din Muntii Fagaras. Iata ce raspunsuri am primit:

      1.DANIELA PRUNA:

     „Tura mi s-a parut deosebit de solicitanta atat fizic cat si psihic. Nu am mai mers niciodata atat de mult (13 ore sambata, 6 ore duminica), nici macar pe asfalt. A contat foarte mult buna dispozitie a grupului si frumusetea locurilor pe unde am trecut. Nu voi uita niciodata Fereastra Zmeilor, coborarea pe lanturi „La trei pasi de moarte” si nici sentimentul de ireal simtit pe Varful Moldoveanu. Nu am stiut ca am resurse sa ajung pana acolo si de acolo spre cabana Podragu unde presupuneam ca ne astepta o noapte de somn pe un scaun in sala de mese. Multumesc doamnei Smaranda Enica ca m-a acceptat in tura si tuturor participantilor pentru momentele unice petrecute impreuna.”

A62

  1. SMARANDA ENICA

     „A fost o tura „de Oscar” pentru ca am primit premiul ravnit si anume atingerea Varfului Moldoveanu, o tura solicitanta dar interesanta si nu in ultimul rand o adevarata provocare”.

A63

       3.EUGENIA CRISTEA

     „Aceasta tura in Fagaras a fost o binecuvantare de la Dumnezeu. Am avut vreme foarte buna, conditii de cazare nesperat de bune. Pentru cazare le multumesc din inima Smarandei Enica si lui George Isac. Fata de prima mea ascensiune pe Varful Moldoveanu din anul 1999 mi s-a parut urcusul mai greu. Cred ca am mai „intinerit”. Mi-ar placea sa mai urc macar o data in aceasta viata pe Varful Moldoveanu.”

A64

  1. FLORIN ICHIM

     „A fost o tura excelenta. Am avut timp sa admir si sa fotografiez pe indelete, ceea ce rar mi se intampla.”

A65

  1. MARILENA BLAGA

     „Un weekend petrecut la munte alaturi de oameni deosebiti te face sa te simti ca intr-un mic paradis…ce poate fi mai frumos decat sa vezi muntele imbracat in nuante de verde, galben si alte mici pete colorate ale diverselor floricele si fructe de padure…Este locul unde gasesti linistea de care la un anumit moment ai atat de multa nevoie, o liniste atat de adanca prin care poate doar amintirile din alte ture ne zumzaie prin capsor…”

A66

  1. SORIN ATANASIU

     „A fost o tura…lunga”

A67

  1. GEORGE ISAC

     „Traseul spre Moldoveanu…cred ca unii nu au stiut ce ii asteapta. Ma bucur ca am participat impreuna si am reusit sa parcurgem cu bine traseul propus, intr-o atmosfera placuta, fara evenimente nedorite.”

A68

  1. VLAD LUCIAN

     ” A fost o tura grea, frumoasa si de amintit in povestile de la gura sobei.”

A69

  1. GEORGE COSTEA

     „A fost frumos!”

A70

  1. LAURENTIU DRAGUS

     ” A fost un vis frumos ce a devenit realitate poate mai repede decat ma asteptam. Nu stiu cat de pregatit am fost fizic sau psihic pentru aceasta tura, cert este ca am descoperit in mine resursele necesare pentru a urca pana pe Varful Moldoveanu. Mereu am stiut ca una dinte cele mai mari calitati ale mele este ambitia. M-am bazat pe ea si desi a fost un traseu extrem de solicitant…am reusit. Personal a fost o tura extrem de frumoasa, cu oameni deosebiti, am ras, am oftat, am trecut de la bucurie la extaz si inapoi, am cunoscut oameni noi si mi-am dat seama ca nu cunosteam oameni mai vechi…Am trait totul la intensitate maxima si vreau sa multumesc intregului grup pentru momentele extrem de frumoase petrecute impreuna. Mai vreau…”

A71

Ajuns acasa, intru la dus si in cele din urma ajung in pat langa nepotelul meu de 3 ani si 8 luni care desi era trecut de ora 23:00 ma astepta sa imi spuna inainte de a face nani..ca ma iubeste mult de tot… L-am luat in brate si parca nimic nu ma mai durea: nici maini, nici picioare, nici…nimic.

A73

            Eram doar eu si el, iar fericirea pe care o simtisem atunci cand cu manutele lui imi cuprinsese gatul nu se poate descrie in cuvinte. Inca o data acest copil rascolise in mine dorinta acerba de a imi intemeia o familie, de a avea la randul meu un pui de om mic pe care sa il iubesc neconditionat si de care sa am grija alaturi de mamica lui…

…dar acesta este un alt vis…o alta poveste…

            Organizator tura: Smaranda Enica

            Poze: Eugenia Cristea si Florin Ichim

            Autor jurnal de calatorie: Laurentiu Dragus

            Participanti: Smaranda Enica, George Isac, Marilena Blaga, Sorin Atanasiu, Daniela Pruna, George Costea, Vlad Lucian, Eugenia Cristea, Florin Ichim si Laurentiu Dragus.

Cu drag, al vostru prieten mecanturist,

   Laurentiu Dragus!

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

51 comentarii laUn vis devenit realitate… Muntii Fagaras – Varful Moldoveanu

  • Multe trairi in primul tau jurnal. Se cunoaste ca te-a captivat aceasta calatorie.

    La mai multe! Si ture alaturi de preteni dar si scrieri la fel de interesante!

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Alex!

  • smaranda enica

    Bravo, Laurentiu, pentru primul tau jurnal. Trairie tale au fost si ale noastre si ma bucur ca prin lectura jurnalului sa pot retrai acele momente speciale. Ce a uitat sa spuna Lauentiu – drumul de pe Moldoveanu carte Podragu si cel de duminica, spre cabana Paraul Caprei, l-am facut alaturi de un alt grup de „moldoveni” de prin nordul Moldovei, cu care ne-am imprietenit si le-am povestit despre ce inseamna Mecanturist. Speram sa devina noi membrii ai clubului. Si mai adaug scurta poveste din clipa cand lui Laurentiu i s-a rupt filmul … masat de Eugenia. Cum la cabana s-a dat stingerea la ora 22, masa de seara am luat-o pe terasa din fata cabanei la lumina frontalelor, garnisita cu de toate – inclusiv cu deja devenita poveste – ascensiunea pe Moldoveanu, apoi dres ciolane si durere de muschi cu „aspirina lui Dorel”, incalzire cu ceai cald si planuri pentru ziua ce urma sa soseasca.

  • Dragus Laurentiu

    Îți mulțumesc Smaranda pentru cuvintele frumoase.
    Recunosc că aveam nevoie de aceste prime două mesaje pozitive după „palma grea primită” în această seară 🙂

    Până la urmă din greșeli învățăm iar eu promit să fac un al doilea jurnal „așa cum trebuie”.

    Vă mulțumesc tuturor!

    PS: Orice critică este bine primită din partea mea…asta înseamnă că vă pasă!

    Numai bine!

  • Daniel

    Doua zile bogate si care v-au imbogatit.
    Felicitari intregii echipe !

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumim Daniel!

  • Catalin Florescu

    Ehe, iaca si povestea scrisa :).
    Felicitari pentru reusita, asteptand o noua bifa de pe „Impossible List”!

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc Catalin!

  • Bj Carmen

    Felicitari, Laurentiu, pentru acest prim jurnal! Desi pozele le stiam aproape pe toate, am citit cu interes povestea ta. Te cunosc si, asa cum ti-am spus si „face to face”, esti un suflet bun si asta transpare si din jurnalul tau…
    Mi-au placut foarte tare impresiile coechipierilor de la final…de fapt, ideea pe care ai avut-o de a le lua „interviuri” si de a-i cita in jurnal. Cunoscandu-i pe o parte din ei, le-am recunoscut stilul…Bravo!
    Felicitari echipei, ati parcurs un traseu minunat! Felicitari Smarandei pentru organizare! Data viitoare vin si io! 🙂

    P.S. Felicitari pentru Marilena si Sorin, sa fie intr-un ceas bun! Va iubesc!

    Sorin, ai noroc ca n-am fost si io cu voi, ca la ce cuvinte ai folosit, spuneam DA inaintea Marilenei…:)))))))

  • Felicitări Laurențiu pentru jurnal, Smarandei pentru organizare și tuturor participanților ce au format o echipă frumoasă!
    Laurențiu, bine ai venit în tagma scriitorilor de jurnale. Țin să te avertizez că aici munca este grea, iar aprecierea muncii tale din partea celorlalți este de multe ori sub așteptări (nu cumva să crezi că măcar participanții se vor osteni să scrie două rânduri lângă cele două sute ale tale!). Răsplata este de cele mai multe ori una personală, ce se rezumă cel mai adesea la a lăsa ceva, de preferat de calitate (asta rămâne la latitudinea autorului) în spatele aventurii trăite.
    Laurențiu, sunt convins că pasiunea ta de a cuceri înălțimile nu se va opri la ”Everestul românesc”, există în țara asta multe vârfuri mai puțin cunoscute dar mai spectaculoase ce merită urcate. Bineînțeles, împreună cu mecanturiștii!

  • Adrian Petroiu

    Felicitari pentru jurnal! Am retrait si eu aventura spre Moldoveanu, facuta si de mine pe aproape acelasi traseu, cabana Podragu unde am dormit 2 nopti.

  • Dragus Laurentiu

    Îți mulțumesc din suflet Carmen pentru comentariul tău frumos. Am încercat atât cât am putut să redau toate trăirile mele din acel weekend minunat petrecut alături de prieteni dragi mecanturisti.
    Pe viitor voi încerca să fiu din ce în ce mai bun astfel încât jurnalele mele să crească încet dar sigur calitativ.

    Numai bine!

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Edi pentru apreciere și încurajare.
    Așa cum ai spus, răsplata este una personală și optimist cum sunt sper să las „ceva” în spate cu fiecare jurnal scris de mine.

    Din tot ceea ce fac voi lua mereu doar partea pozitivă și voi încerca să învăț din propriile greșeli. Este o vorba care spune că „numai cine nu muncește nu greșește”.

    Atunci când ești înconjurat de prieteni cred că orice vârf urcat poate fi un „Everest”.

    Numai bine!

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Adrian pentru apreciere.
    Mă bucur să aud că acest jurnal scris de mine te-a făcut să retrăiești frumoasa ta aventură spre Moldoveanu.

    Numai bine!

  • Ciprian Rosu

    Felicitari pentru jurnal.
    Citind jurnalul tau am reusit sa calatoresc cu voi pe potecile muntilor Fagaras si sa-mi aduc aminte de turele facute in trecut prin acesti munti frumosi.
    Tine-o tot asa.

  • Ciprian Vasilache

    Felicitari Laurentiu pentru primul tau jurnal!
    O tura frumoasa cu un scop maret, acoperisul tarii, un moment ideal pentru un prim jurnal.
    Ma bucur ca emotiile si trairile au fost atat de intense, in acest fel aceasta tura iti va ramane intiparita in minte mult timp.
    Consider ca momentul de a parcurge acest traseu a fost unul foarte bun, daca s-ar fi intamplat peste vreo 2 ani cand ai fi avut mai multa experienta si putere nu ai mai fi avut parte de aceleasi trairi.
    Citind mi-am amintit si eu de prima mea tura pe Moldoveanu, de acum un an, de asemenea o tura memorabila si frumoasa.

    Acum, daca ai intrat in hora alaturi de Edi, Gigi si restul, trebuie sa joci!
    La cat mai multe jurnale!

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Ciprian Rosu!

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos pentru mesaj Ciprian Vasilache. A fost o experiență plăcută dar și grea în același timp și personal sunt mândru de mine că mi-am găsit resursele necesare pentru a putea ajunge până în vârf.
    Peisajele de poveste ce mi-au încântat ochii și mi-au bucurat sufletul m-au făcut să îmi promit că voi reveni cu mare drag.

    Cât despre jurnalele viitoare, imi doresc să fiu din ce în ce mai bun, cu fiecare jurnal pe care îl voi scrie.

    Numai bine Ciprian!

  • Gigi Cepoiu

    Gândurile frumoase se transpun în scris prin cuvinte puţine, iată, dar sincere.
    Sinceritatea, prietenia, bucuria clipei, entuziasmul şi ,,ultimile forţe”răzbat la tot pasul printre răndurile Jurnalului.
    Şi chiar dacă Moldoveanu e ,,tătic” peste toţi şi toate, vârful ultim, tura aceasta trebuie să fie doar un început. Unul cu adevarat frumos!
    Felicitari pentru tură, fotografii şi Jurnal!

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Gigi!

  • mi

    Imi place mult jurnalul tau, Laurentiu! Cu emotii, cu adrenalina si cu o tinta atat de serioasa, jurnalul tau a avut ingrediente de o calitate exceptionala pentru a fi de nota 10! Felicitari pentru jurnal si pentru alegerea pe care ai facut-o de a a-ti umple viata intr-un mod atat de frumos! Mi

  • Adriana N

    Iata ca a aparut si primul tau jurnal…FELICITARI!!!Scris frumos, pe alocuri hazliu,locuri deosebite, fotografii ce le evidentiaza si mai mult,dar cel mai mult mi-a placut ca ai prezentat toti participantii din tura(ai avut noroc, sa vezi cand sunt vreo 40 :))…mereu oamenii care te vor insoti isi vor pune amprenta pe acele zile, iar unele amintiri vor ramane mereu in inima, nu doar in minte 🙂
    Ma bucur pentru tine ca ai reusit sa-ti indeplinesti deja cateva dorinte…lista e lunga, nu?

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc Mirela pentru cuvintele frumoase. Când faci totul cu drag rezultatul este pe măsură.

    Numai bine!

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos pentru mesaj Adriana!
    Mă bucur că ti-a placut primul meu jurnal. Faptul că am primit atâtea comentarii de încurajare îmi dă o stare de bine ce-i drept și vă mulțumesc tuturor ca v-ați făcut timp să îmi trimiteți gândurile voastre cu privire la acest jurnal.
    Adriana, lista este lungă în aparență.
    În realitate îmi doresc atât de puține lucruri… Până una alta, mă bucur de prezent, de prietenii din jur și de viață.
    Cu răbdare și încredere tot ce ne dorim va veni de la sine.

    Numai bine!

  • Simona Radu

    Felicitari doctore! Da-i inainte la jurnale si ascensiuni frumoase!
    Stiu ca ti-am promis niste critici dure si replici acide dar… le pastrez pentru urmatorul jurnal 😉

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Simona! Dacă am scăpat de „critica” înseamnă că ti-a plăcut 😉
    Cu siguranță voi continua să mai scriu jurnale și sper să cresc calitativ de la un jurnal la altul.

    Numai bine!

  • Ghita Alexandra

    De cate emotii si trairi ai avut parte in numai 2 zile! Chiar daca ai avut un moment dificil (urcusul pe Vistea) ai reusit sa treci peste si sa continui. Nici nu ne dam seama, dar cand avem tendinta sa renuntam, cineva sau ceva ne face sa mergem mai departe. Asa ti s-a intamplat si tie.
    Nu ai renuntat si ti-ai vazut visul implinit.
    Iar sentimentul de a fi pe cel mai inalt varf din Romania este unic. Cel putin asa am simtit eu, cu cateva ore inainte de a ma intalni cu voi: este ceva ce nu poti descrie in cuvinte, dar care ramane pentru totdeauna inauntrul fiintei tale. In acele momente iti dai seama ca asteptarea si efortul depus au meritat din plin.

    Si traseul parcurs de voi a fost unul spectaculos, ati avut posibilitatea sa admirati maretia Fagarasului si sa strabateti „marea” de creste.
    Felicitari pentru debut si la cat mai multe visuri implinite.
    Astept urmatorul jurnal

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc din suflet Alexandra pentru cuvintele frumoase. Mi-am dorit tare mult sa ajung pe vârf și să îmi îndeplinesc un vis ironizat de unii, apreciat de alții…

    Încă de mic copil mi-am dorit să fiu un om bun, să devin medic, să călătoresc, să am propria bicicletă, să am nu știu ce jucărie, să fiu magician așa cum vedeam la emisiunea „Abracadabra” 🙂 …vise de copil…la acea vreme.

    Anii au trecut și multe dintre visele de atunci s-au pierdut, altele au rămas „în picioare” și peste ani s-au îndeplinit…
    Au apărut altele noi și cu siguranță lucrurile nu se vor opri aici.

    Oricum ar arăta visul meu, are nevoie de doua lucruri pentru a se indeplini: de voință și perseverență.

    Ce am învățat în tura din Făgăraș? Am învățat că trebuie să muncesc pentru visul meu, că nu trebuie să renunț niciodată, chiar dacă îmi este greu și indiferent de câte „obstacole” întâlnesc în „drumul” meu, trebuie să fiu motivat și să merg mai departe ca să îmi văd visul împlinit.

    Am încercat atât cât am putut să vă împărtășesc trăirile mele din acel weekend prin scrierea acestui jurnal și vreau să cred că indiferent de conținut, de plusuri sau minusuri, mesajul acestui jurnal și-a atins scopul.

    Numai bine!

  • roscacoco

    CE DEA TRAIRI, APROAPE PREA MULTE. CE SA-I FACI ASA-S UNII CU NATURELU SIMTITOR. SA FIE INTR-UN CEAS BUN SI LA MAI MULTE ….

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Coco!

  • Sorin Atanasiu

    Erata:
    1. La cabana salvamont eu am fost singurul care nu a primit masaj. Si asta pentru ca nu am indraznit sa ii cer Eugeniei sa imi faca si mie, vazand-o cat era saracuta de obosita, dupa ce masase jumate di cabana. Altii insa au fost „altruisti” si i-au cerut sa le faca masaj de doua ori. Probabil sa aiba puterea sa scrie jurnalul!
    2. Nu eu am rostit acele „telenovelisme” ingenunchiat in fata Marilenei. Eu imi exprim, in general, sentimentele prin fapte nu prin vorbe copiate si pe care le poate lua vantul!
    Frumoasa povestea ta Laur, si asa cum zicea Edi, marii artisti sunt mai apreciati post-mortem!
    Cred ca femeile ar trebui sa-si stearga rimelul inainte sa iti citeasca jurnalele. 🙂

  • Dragus Laurentiu

    Salut prietene, Sorin Atanasiu!

    Recunosc că de miercuri, ziua în care s-a publicat jurnalul așteptam „speriat” comentariul tău 🙂

    M-am liniștit vineri când mi-ai spus că ți-a plăcut atât cât ai apucat să citești până în acel moment.

    Sunt un norocos că „am scăpat” destul de ușor…Să înțeleg că ți-a plăcut atât de mult jurnalul încât ai rămas fără cuvinte „grele”? 🙂

    Îți mulțumesc frumos pentru comentariu, orice apreciere ce vine de la tine nu poate decât să mă bucure 🙂

    Cât despre faptul că unii au primit masaj din partea Eugeniei iar tu nu, aș spune următorul lucru: „Nimeni nu primește ceea ce merită. Oamenii au parte fie de noroc, fie de ghinion”.

    Numai bine!

  • Mika

    Felicitari, Laur! Pt jurnal,pentru curaj si indaratnicia de a atinge un vf greu accesibil ! Stii ca mi-ai dat de gandit? Ce-ar fi sa pot si eu sa fac asta?!
    Oricum, se pare ca ai „smuls” inca un „dinte” muntilor :))) ! Super !

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Mika! Nimic nu este imposibil când iți dorești cu adevărat.
    Îți doresc să ajungi pe vârf iar la întoarcere să ne împărtășești experiența ta într-un frumos jurnal. 🙂

    Numai bine!

  • Doina

    Cand am ajuns in muntii Fagaras pentru prima oara, colo sus pe Moldoveanu, am simtit ca nici un munte nu-mi va mai placea in asemenea masura. Eram la inceputul vietii de montaniard si am crezut ca am ajuns sa vad mult prea devreme frumusetea absoluta si fara sa vreau voi compara ulterior urmatorii munti cu el si Fagarasul va eclipsa totul…Nu a fost asa pentru ca am descoperit acel altceva al fiecarui munte si sa ma marcheze diferit fiecare intalnire…

    Ma bucur mult pentru tine ca ti-ai indeplinit si tu acest vis. Continua sa visezi alaturi de oameni care simt la fel, toate lucrurile bune vor veni spre tine la momentul potrivit. Felicitari pentru primul tau jurnal, ma bucur ca nu ai fost laconic 🙂

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Doina pentru cuvintele frumoase!

  • Niki

    Orice ai spune,nu-i mirare
    Laurentiu scrie jurnale
    Inceputul e mai greu
    Apoi vrei sa scrii mereu.

    Este un jurnal frumos
    De-l citesti de sus in jos
    E frumos oricum l-ai lua
    Tine-o doctore tot asa

    Azi ti-ai implinit un vis
    Si te-ai apucat de scris
    Mai sunt multi munti sa stii
    Si asteptam sa ne mai scrii.

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc din suflet Niki pentru această poezie. Ai reușit să îmi faci începutul de săptămână mult mai frumos.
    Cu siguranță voi mai scrie jurnale pentru că simpla idee de a scrie mă face să trăiesc mai frumos și mai mult decât atât, a scrie despre gândurile, grijile,
    temerile, evenimentele și experiențele din viața noastră poate fi o experiență terapeutică incredibilă.

    Numai bine!

  • Constantin Popa

    Ceea ce am citit in acest jurnal scris de Laur ,alaturi de superbele imagini ale lui Florin Ichim ,pot spune fara sa gresec ca intreaga echipa care a participat la aceasta tura, a lasat in urma nu numai un exemplu demn de urmat ,ci si un indemn pentru fiecare dintre noi ,ca dorinta de-ati indeplini un vis trebuie sa vina cu adevarat din interiorul fiecarui participant,alaturi de vointa ,tarie de caracter si BUCURIA DE-A URCA CAT MAI SUS CA SA VEZI CAT MAI DEPARTE cum spunea Brancus . Felicitari D-nei Smaranda pentru organizare, felicitari Laur pentru primul jurnal ,felicitari participantilor care au demonstrat o adevarata caramaderie si spirit de inalta prietenie si colegialitate .

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Costel! Sper că ți-a plăcut!
    Vă mulțumesc tuturor pentru comentariile primite la jurnal, mulțumesc și celor care nu mi-au scris nimic…deși poate pe undeva mă așteptam să o facă…
    Până una alta, sper că acest jurnal și-a atins scopul și cu siguranță voi mai scrie și alte jurnale.
    Numai bine!

  • Dana Spinache

    No ca e pre ghine scris,prea bun,prea realist,prea ca la Laur acasa!
    Greu e inceputul,restul e cancan :).
    Felicitari pentru REALIZAREA VISULUI,pentru ambitia de a urca pe cel mai cel varf romanesc dar si pentru originalitatea jurnalului tau.
    Si de acum …sus,tot mai sus!
    Bv-o LAUR

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Dana! Mă bucur că ți-a plăcut jurnalul meu. Asta a fost și ideea, să fiu pe cât se poate original și mai mult decât atât, am vrut sa fie un jurnal „comercial” 🙂

    Numai bine!

  • simona

    Se spune că fericirea vine din lucruri mărunte. Atunci, eu trag concluzia că nu ai simţit nicio fericire după acest traseu grandios. Dar cu siguranţă te-ai simţit extraordinar, şi reiese foarte bine din tot ce ai aşternut cu tastele pe acest big-screen http://www.mecanturist.ro. Big production în toată regula!

    Felicitări Laurenţiu atât pentru … cât şi pentru … Şi nu uita: Ai reuşit? Continuă! N-ai reuşit? Continuă! (în toate aspectele)

    PS Felicitări tuturor participanţilor!

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos pentru…cât și pentru… 🙂

  • Geta Eftimie

    Un jurnal cu un număr impresionant de comentarii! Frumos. Oricum nu acesta e criteriul prin care stabilești calitatea unui jurnal. Acesta chiar dacă se vede pe ici pe colo că e jurnalul unui debutant, e un jurnal de calitate. De ce? Pentru că redă cu claritate și minuțiozitate toate momentele „delicioase” ale turei. Și în plus te face să regreți că nu ai fost și tu acolo. Felicitări Laurențiu și la cât mai multe jurnale! Cel puțin 40?

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Geta pentru comentariu. Apreciez foarte mult ceea ce mi-ai scris și mai mult decât atât am apreciat că ai fost cât se poate de obiectivă atunci când în calitate de prietenă mi-ai spus în față plusurile și minusurile acestui jurnal de începător.
    Îți mulțumesc pentru tot și promit să pun în aplicare tot ceea ce am învățat de la tine.
    Anul acesta am devenit mai bogat sufleteste cunoscând mulți oameni de calitate. Mulți dintre ei mi-au devenit și prieteni adevărați.
    Numai bine!

  • Puiu Eftimie

    Dacă ai asemenea trăiri și vezi lucrurile atât de frumos înseamnă că ești frumos și în suflet. Cred că suntem prieteni, ai scris „aproape” la fel de frumos cum aș fi scris eu dacă aș fi fost în tură.
    Eu am crezut că tu spui o poveste, dar văzând pozele cred că ai fost chiar acolo!
    PS M-aș bucura să fi citit și Mihaela despre „visul tău devenit realitate” ca să vadă ce „bunătate” de băiet a pierdut. Așa las-o să moară cu unghia în gât. Dacă e să glumim, sincer n-aș fi suportat să te văd și pe tine în genunchi în fața ei precum Sorin în fața Marilenei. Ar fi fost prea de tot, e de ajuns unul. Aceeași greșeală am făcut-o și eu ceva vreme în urmă. Măcar să ne salvăm prietenii.

  • Dragus Laurentiu

    Mulțumesc frumos Puiu pentru comentariu la jurnal. Mi-a plăcut maxim ce ai scris și m-ai făcut să merg la somn cu zâmbetul pe buze.
    PS: From the sources I learned that he has read the diary and she cried…to late 🙁
    Numai bine!

  • Ruxi

    Înţeleg partea cu epuizarea fizică. Am urcat dinspre sud şi la coborâre de-abia am putut să merg. În rest a fost super. Felicitări pentru tură!

    • Drăguș Laurențiu

      Mulțumesc frumos Ruxi!
      Abia acum, după ceva vreme am simțit nevoia să recitesc jurnalul și așa am descoperit și comentariul tău.
      Toate cele bune!

  • Smaranda Enica

    Recitesc jurnalul dupa ceva timp si ma bucur sa savurez detaliile picante ale ascensiunii pe Moldoveanu. Multumesc, Laur, pentru modul in care ai reusit sa condensezi atatea trairi.

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*