QR Code Business Card
Articol postat de

Impresii de Călătorie (5) – Dubrovnik, Croația

Dintotdeauna, ca dealtfel şi astăzi, Dubrovnikul nu a aparţinut nimănui, poate doar sieşi, circumstanţă istorică ce a născut mereu în oamenii săi un orgoliu nemăsurat.
Izolată pe o mică peninsulă, vechea Cetate Ragusa pare neatinsă de timp şi poate tocmai de aceea pare să-şi întoarcă şi acum spatele spre Muntele Srd, care o domină doar cu cei 412m ai săi, dar şi spre Marea Adriatică, cea care o împresoară din toate părţile.
Pentru occidentalii catolici Dubrovnikul e aşezat la marginea lumii lor, căci nu departe e graniţa cu Muntenegrul ortodox, iar peste munte se află islamul din Bosnia-Herţegovina.
Înconjuraţi din toate părţile de duşmani, ragusanii au reuşit să-şi menţină peste vreme independenţa, Republica lor, de dimensiunile unei cetăţi, rezistând peste 500 de ani şi în faţa Serenisimei Republici. Chiar dacă numai politic…

Intru în cetate prin Vratsa Pile, poarta dinspre nord. Un pod rabatabil, legat cu lanţuri de turnul de pe linia zidurilor, face legatura cu coasta.
Cu o geometrie care valorifică la maxim spaţiu limitat dintre ziduri, străzile strâmte, cu pavajul tocit, permit doar accesul pietonal.
Marea majoritate a clădirilor sunt construite în stil veneţian, călătoria de aici putând trece ca un ,,deja-vu” al unui ,,city-breack” prin ,,oraşul doggilor”.
În schimb numele instituţiilor înscrise pe frontispiciul cladirilor ori numele sfinţilor cărora le-au fost închinate numeroasele biserici nu au nimic în comun cu italiana, ori cu latina măcar.
Aici bisericile se numesc Crkva Sveti Vlaho, Jesusvakva Sveti Katarine, Crkva Sveti Spasa… După cum mânăstirile sunt adevărate complexe monastice franciscane, iezuite, ori dominicane, cu biserici, școli religioase şi biblioteci pe măsură.

Mai încolo trec pe lângă fântâni publice construite în stil renascentist de către artişti napoletani ori genovezi.
E un cartier al galeriilor de artă şi al bibliotecilor de tot felul.
Şi ca toate astea să devină doar nişte lucruri comune, un panou atrage atenţia că prăvălia cu uşile larg deschise, îngustă la stradă, dar foarte întinsă spre adâncime, ar fi cea mai veche farmacie din Europa.
Din cetate se poate ieşi spre cheiul portului turistic, trecând prin mai puţin importantă poartă sudică.
Aici debarcaderul e pavat cu lespezi de granit, din loc în loc fiind prinse în mal masive inele pentru acostare, cioplite din aceeaşi piatră închisă la culoare.
Înaintez mult în mare şi de la freamatul mulţimii din interior, vin acum să respir din magia singurătăţii visătorilor solitari, ori uniţi strâns în perechi de îndrăgostiţi.

Înainte de a mă reîntoarce în cetate urc pe ziduri şi fac un tur al drumului de caraulă dintre turnuri.
Mai bine de 2 km merg suspendat între furnicarul uman din interior şi suprafaţa mării, care străluceşte tot mai mărunt, până spre largul zării.
Spre apus se văd insule mai mici şi poate doar capătul altora mai lungi, toate părând că sunt de-abia desprinse de la mal şi plutind în derivă duse de curenţi spre larg.

Cobor de pe ziduri şi scările înguste mă depun pe caldarâmul de travertin lustruit lângă Gunduliceva Poljana, piaţa de fructe exotice şi de cafea, dar şi bazarul de suveniruri.
Caut o fotografie care să surprindă, pe lăţimea a doar câtorva degete, acea imagine iconică a Dubrovnikului, oraşul colorat dintotdeauna în bej şi roşu.
Undeva mai la umbră, un artist schiţează din linii sigure, dar parcă puţin cam nervoase, desigur doar pentru impresia artistică în faţa asistenţei, portretul unui puşti blond, însoţit de doi părinţi cu figuri de scandinavi .

Străbatem străzile de sus ale Dubrovnikului, cu trotuare în trepte, cu portocali cu fructe verzi pe care poţi să le atingi ori chiar să le simţi parfumul de citrice.
Traversăm Jadranska Magistrala, şoseaua întinsă pe toată Coasta Dalmată şi prindem cărarea ce urcă şerpuit până pe vârful Muntelui Srd.
Domnul Gavrilă, pictorul de portrete din Piaţa Gunduliceva, mă însoţeşte după ce l-am aşteptat să-şi ducă şevaletul la ambarcaţiunea sa legată în portul turistic de lângă cetate.
Îmi povesteşte că în vremea lui Ceauşescu, când litoralul românesc era înţesat de străini, el era un punct de reper pentru serile turiştilor de pe esplanada Olimpului.
După Revoluţie, când treburile începuseră să se strice, a pus ochii pe el un neamţ batrân, bogat şi, aşa cum avea să se dovedească, cu relaţii în societatea cea mai de sus a Germaniei.

Locuise la Berlin, la neamţ şi lucrase doi ani doar comenzi mari, portrete în ulei, de dimensiuni mari, din cele de pus în saloanele castelelor.
Neamţul se ocupa de ,,subiecte” şi tot el negocia onorariile, urmând ca pictorul să primească, după caz, între 3000 şi 5000 de mărci.
Ar putea numi pe mulţi de-alde ,,von…”. Lucrurile au mers foarte bine, doar că, până la urmă, orgoliul său de artist care nu mai e liber, l-a făcut să rupă relaţia cu neamţul.
S-a ambiţionat, şi-a luat un mic velier pentru turism nautic şi acum chiar că se simte liber: bate în lung şi-n lat Mediterana şi, când e cazul, mai face rost şi de un ban cinstit…

De pe munte Cetatea Dubrovnik pare că îşi strânge grijulie acoperişurile roşii pentru a le feri de pericolele ce ar putea veni de pe mare.
Căci s-a dovedit că, mai nou, de pericolele care vin din cer nu se poate apăra…
De aici, de pe Muntele Srd, armata federală iugoslavă a supus Dubrovnikul unui aberant tir de artilerie.
În spatele staţiei de telecabină există chiar şi un muzeu ce cuprinde exemplare adevărate de arme, grenade şi obuze folosite în războiul civil de la începutul anilor 90.
Sunt într-u totul de acord cu pictorul că e cel mai de prost-gust muzeu care poate să existe undeva…

În schimb priveliştea mării văzută de la această înălţime îţi induce un sentiment de linişte. Nu se simte vântul şi nici nu se aude foşnetul valurilor.
Petele de diferite nuanţe ale albastrului marin dau impresie ca ai aşternută în faţă ta blana unui animal adormit aşa, doar pentru o vreme.
…Până ce vor aparea la orizont corăbiile Cetăţii Ragusa, scârţâind de greul mărfurilor coloniale grămădite de-a valma în calele lor pântecoase.
Spre invidia de secole a veneţienilor, a genovezilor, a catalanilor, maurilor, grecilor, cartaginezilor, fenicienilor, ori a oricărora care vor fi zgâriat vreodată oglinda albastră a Mediteranei…

A, să nu uit cumva şi de cele vreo… un ,,pânzar” al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

1 comentariu la Impresii de Călătorie (5) – Dubrovnik, Croația

  • Catalin Florescu

    Această serie de simple dar frumoase impresii din drumețiile efectuate este excepțională. Mă repet când spun că toate aceste impresii împreună cu alte jurnale de călătorie pot fi adunate între două coperți și date către zețar.

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*