QR Code Business Card
Articol postat de

Impresii de Călătorie (6) – Podgorica, Muntenegru

Dumnezeu lucrează cam după aceleaşi planuri de execuţie când e vorba de înzestrarea unei ţări cu bogăţii naturale, nefiind prea atent şi la dimensiunile unora dintre ele.
Din cauză că Muntenegru e o ţărişoară mică, toate lucrurile cuprinse deja în ,,memoriu justificativ” al Celui de Sus au trebuit să fie înghesuite cam unele peste altele.
Capitala Podgoriţa abia încape şi ea printre munţi, în Depresiunea Zeta, un culoar îngust în care îşi încolăcesc albiile, ca nişte şerpi albaştri, nu mai puţin de 5 râuri: Zeta, Moraţa, Ribniţa, Jetriţa şi Cijevna.
De oriunde vei fi sosit în Podgoriţa, vei fi traversat deja o culme muntoasă. Impresia cu care rămâi după această ultimă încercare e că te afli deja într-o depresiune suspendată undeva, la mare înăltime. Dar nu, altitudinea locului abia dacă depăşeşte pe ici, pe colo 40-50m faţă de nivelul mării.
Dealtfel umiditatea crescută şi un aer mai degrabă marin decât de munte, te face să-ţi aminteşti că te afli la abia 60km de Mediterana şi chiar mai aproape de oglinda mai mereu aburindă a Lacului Skadar.
Ascunsă în culoarul ăsta adăpostit de munţi, ai zice că de-a lungul timpului Podgoriţa a fost o fortăreaţă naturală, dar nu, pe aici au trecut toate neamurile pământului, peste vreme aşezarea numindu-se Birzinium la romani, Doclea la bizantini, Ribniţa la turci, Podgoriţa la muntenegreni (din 1326 până în 1946), Titograd la comuniştii sârbi şi din nou Podgoriţa din 1992.

Mladin Djucanovici îmi vorbeşte de complexul acesta de ţară mică, în care fiecare dintre cei care sosesc aici încearcă să-şi impună punctul său de vedere, după cum îi dictează interesele.
După încheierea războiului civil în anul 1995, Muntenegru a mers câţiva ani alături de o Serbie mutilată teritorial, dar şi psihic. Cum economia condusă de la Belgrad funcţiona sub cota de avarie, sârbii s-au folosit de veniturile realizate din turism de Muntenegru, care era tratată în continuare ca o provincie mărginaşă, neînsemnată.
S-au despărţit oarecum amiabil de sârbi, iar acum vin ruşii cu declarative sentimente paterne, cu gândul de a concesiona pe o perioadă cât mai lungă de timp întreg litoralul muntenegrean de la Adriatica.
Într-un plan mai redus şi românii încearcă să se comporte aici ca un frate mai mare…
Soţia lui Mladin e româncă din Constanţa (campioană naţională la canotaj la începutul anilor 90) şi dintre cei doar 9 români rezidenţi în Muntenegru, e singura atestată ca traducător între cele doua limbi. N-ar fi o problemă dacă şi ambasada româna la Podgoriţa apelează frecvent la serviciile dumneaei, dar uneori tonul e imperativ, iar cerinţele mult peste uzanţe, uitând că e vorba de un cetăţean muntenegrean, şi mai mult, la el în ţară…

Complexul de ţară mică se transpune în fapt prin unele situaţii chiar amuzante. Astfel proaspătul Parlament muntenegrean încă mai funcţionează în sala fostului Teatru de revistă, iar multe alte instituţii ale statului sunt cuibărite prin apartamentele blocurilor din centru, ori prin clădirile mai vechi, cărora le-au deturnat pentru o vreme destinaţia.
Chiar şi preşedintele ţării locuieste la bloc, într-un apartament cu patru camere…
Iar într-o capitală cu 150 000 de locuitori (mult mai puţini decât Sibiul) şi într-o ţară cu 450 000 de locuitori (la jumătate cât judeţul Suceava), poţi avea zilnic surpriza să întâlneşti ,,cunostinţe” din lumea politicului, ori din cea a vedetelor de televiziune.

Cocoţat pe una din colinele lungi dinspre munte, Stari Grad, Oraşul Vechi, are un pronunţat aer de fortăreaţă turcă, cu străduţe înguste, intersectate adesea în unghiuri ascuţite, lucru care-i face să bombăne mărunt pe toţi soferii ajunşi pe aici, cu case de un tradiţionalism balcanic inconfundabil, cu balcoanele de la etaj sprijinite în consolă pe bârne groase, de lemn negeluit, cu minarete subţiri şi cu un turn cu ceas amplasat în aşa fel încât se vede de oriunde l-ai căuta cu privirea.

Locuinţa prietenului meu se află de partea cealaltă a oraşului. Aici adierea coborâtă dinspre munte mai alungă zăpuşeala oraşului.
În una din seri am luat-o de-a dreptul spre dealurile din apropiere. Avioane matăhăloase, venite dinspre aeroportul Golubovin, trec la mică distanţă de coamele din jur, opintindu-şi motoarele pentru a putea trece peste munţi.
Dincolo de ulitimile case ţinutul deluros e sterp, asemănător unui peisaj dobrogean aflat în pragul toamnei.
Locul e punctat, în mod aleator, fără o condiţionaliate, de siluetele demne ale chiparoşilor.
Pe marginea râpilor şi peste bolovanii unor ruine cresc la fel, ca de la sine, boscheţi de rodii sălbatice şi tufe mai ample de smochini, asemănători, în aceste împrejurări, cu socul de pe la noi.
Trunchiurile cioturoase şi strâmbe se văd că sunt de măslini doar după frunzele subţiri şi cenuşii, ca de salcie, în schimb e mai uşor de recunoscut viţele cu struguri sălbatici încâlcite prin iarba înaltă, dar ucisă prematur de secetă.
Mai jos, în curţile din faţă ale vilelor, micile livezi de măslini ori de smochini sunt ajustate frumos din foarfece şi cu trunchiuri drepte şi netede.
Uneori măslinul e încurajat să creasca strâmb, contorsionat, de această dată el fiind considerat copac ornamental, asemenea bonsailor japonezi.

Bun, dacă conştientizează această stare de ,,ţară mică”, atunci de unde atitudinea aceasta mai mult decât demnă, orgolioasă, poate chiar naţionalistă a muntenegrenilor?
Mladin Djucanovici face un semn rotit cu mâna, adică trece repede peste istoria lor deloc sărbătorească…
Îmi aminteşte că Iugoslavia s-a eliberat singură de sub nemţi, în decembrie 1944, doar cu partizanii lui Tito, fără ruşi.
Şi nu e de colea să duci un război într-o ţară muntoasă, care e greu de strabătut şi pe timp de pace. Dealtfel Hitler nici nu a putut să-şi desfăşoare în Muntenegru diviziile de ,,panzere”. Nu erau drumuri pentru tancuri prin munţi. În schimb au bombardat Podgoriţa, tabăra partizanilor, de peste 70 de ori.

Orgoliul acesta, de munteni aspri, se manifestă acum şi prin atitudinea mai distantă faţă de comunitatea europeană.
Vouă, românilor, ce v-a adus bun Europa? Petrolul vostru vândut de benzinăriile lor? Cartofii voştri vândut de lanţurile lor de supermarketuri? Calitatea de remorcă la aventurile americanilor?
În Podgoriţa vei vedea doar brendurile noastre naţionale…
După separarea de sârbi Muntenegru a considerat drept prioritate naţională dezvoltarea turismului.
În Podgoriţa se construieşte atât ca într-o staţiune de munte, dar şi ca şi cum te-ai afla la ţărmul Mediteranei…
Emblematic pentru modernismul noii capitale este Podul Mileniului, cel de peste râul Zeta, construit pe un singur picior de sprijin şi cu tablierul în consolă, susţinut de cabluri albe, ca firele de păianjen. (Îi spun lui Mladin că e şi la noi unul asemănător, lângă Constanţa, peste Canal, pod care în Epoca de Aur era numit de către români ,,Cracii lu ţaţa Leana”.)

Dar nu numai capitala excelează în serviciile turistice. Despre astea avea să-mi vorbească mult mai la obiect Dora, fiica cea mare a ,,românilor” din Podgoriţa. Şi asta pentru că urmeaza ca într-un an-doi să-şi obţină licenţa în economia turismului. Unde altundeva decât… la Moscova.
La începutul vacanţei de vară din acest an tinerii din capitală au organizat un protest împotriva guvernului, care intenţiona să concesioneze părţi din litoral către arabii din Golf. …Desigur, în detrimentul Moscovei.

Îmi păstrez pentru mine părerile personale, mai ales când Dora, mai deloc vorbitoare de română, apreciază că româna pe care o vorbesc eu e mai limpede şi mai cursivă decât cea pe care o mai vorbeşte, încă, mama ei.
Îi răspund că, de fapt, eu vorbesc ungureşte… Nu, nu, zice ea, mai degraba italiana…
Îmi explică apoi cum limba muntenegreană se aseamănă mult cu sârba, cu croata şi cu slovena, toate trăgându-se dintr-un mai vechi dialect slav, numit dialect şatakavian.
Inevitabil ajungem şi la calculator şi aici constat că tastatura lor diferă de cea din limba română.
Astfel Muntenegru se scrie la ei ,,Cern Gori” şi se pronunţă ,,Ţernî Gorî”.
La fel şi Cepoiu se pronunţă ,,Ţepoiu”. Păi şi Cepoiu cum se scrie? Simplu: Cpoiu.
Băi, voi mâncaţi o literă! Ce e aia ,,Insula Krk” şi ,,Muntele Srd”?

E grozav de frumos la voi, în Muntenegru!
Dar parcă e o frumuseţe mai la îndemână în patria mea.
Căci, ca şi pentru Nichita Stănescu, patria mea este limba română!

 

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*