O călătorie spre Dobrogea interioară

10
4829

Asemenea unei fete sărace, care e frumoasă doar în primii ani ai tinereţii, Dobrogea e ceva mai proaspătă şi mai plină de culoare doar în primăvară.

În trei zile de la jumătatea lunii mai am ales să străbatem locuri mai puţin ştiute, dar şi aşa  aşteptările noastre au fost mari de la bun început.

Am pornit din satul General Praporgescu, sat dealtfel foarte vechi, care, înainte de administraţie românească instalată în Dobrogea în 1878, se numea Acbunar. Denumire pe care o poartă până în anul 1964.

Pasul montan din apropiere continuă să poarte un nume turcesc, Iaila, căci noile denumiri româneşti aveau să se rezume numai la numele localităţilor, nu şi la cele ale denumirilor geografice. Astfel în Dobrogea vom regăsi denumiri ca Deniztepe, Altântepe, Caratepe, nume ce se pot traduce ca Dealul Mării, Dealul de Aur, Dealul Negru.

Şi cum Pasul Iaila e tocmai extremitatea sudică a Munţilor Măcin, călătoria noastră se va desfăşura în spaţiile mai largi ale Podişului Babadagului şi ale Podişului Topologului.

Din staţia de autobuz ne îndreptăm spre localitatea General Praporgescu, sat ce ţine de comuna Cerna şi care are în jur de 200 de locuitori.

/Topolog1/img_8287-j1.jpg

În partea estică a satului, dincolo de lanurile de grâu, vedem cărarea care urcă deacurmezişul dealului. Prin acele locuri va începe călătoria noastră.

/Topolog1/img_8290-j1.jpg

Dar mai întâi ne oprim la cişmeaua dinspre margine. Suntem trei: Mircea Bălan din Brăila, Florin Bălineanu şi cu mine din Galaţi.

Vedetele micului dejun sunt ouăle de gâscă fierte doar atât cât gălbenuşurile să fie cleioase, iar albuşurile aproape transparente.

Rearanjăm rucsacii după ce împărţim la fiecare elementele cortului de trei persoane.

/Topolog1/img_8292-j1-bun.jpg

Prima casă din sat, dealtfel singura pe lângă care trecem, rămâne destul de izolată în peisaj. Remarcăm tradiţionala culoare albastră în care sunt vopsite mai toate casele dobrogene.

/Topolog1/img_8294-j1.jpg

Pe coasta dealului suntem întâmpinaţi de o rarişte de pădure, reprezentative fiind exemplarele mai mărunte de cărpiniţă.

Regretul pe care îl voi avea pe întreg parcursul acestui jurnal este că nu pot reda şi cântecul zecilor şi sutelor de neamuri de păsări cântătoare. Dacă în zona de culturi agricole ori cea de stepă mai stearpă se aude în principal cântecul ciocârliei, prin păduri corul e cu mult mai cuprinzător.

/Topolog1/img_8298-j1.jpg

Mai sus poteca asta de capre e înlocuită cu un drum de pământ care urmează pe o mare distanţă limita dintre pădure şi lanurile de rapiţă înflorită.

/Topolog1/img_8310-j1.jpg

Încercăm să prindem imagini cu o cromatică simplă, din cel mult două culori. Culorile calde şi liniile orizontale, simple, ne transmit şi nouă din calmul şi liniştea naturii…

/Topolog1/img_8312-j1.jpg

Străbatem locurile în lumina blândă a dimineţii. E senin perfect, dar soarele nu a început să dogorească.

/Topolog1/img_8314-j1.jpg

În marginea padurii ne iese în cale un cioban care pazeşte o turmă de capre.

Mai întâi se se minunează când aude cam unde vrem să ajungem, apoi, după o evaluare a noastră doar din priviri, se mai împacă cu ideea asta de străbatere a Dobrogei. Se străduieşte să-şi amintească de unele repere din teren pe care le vom întâlni pe mai departe: un cimitir părăsit, o cişmea secată… Lucruri care ne umplu de optimism…

/Topolog1/img_8318-j1.jpg

Venim pe drumul din marginea pădurii, de acolo, de departe…

/Topolog1/img_8327-j1.jpg

Ce este-este! Omul avea dreptate. Descoperim cimitirul parăsit de pe malul drept al Pârâului Omurlar.

Ceva mai jos de cimitir a existat şi satul General Dragalina, sat care în vremea turcilor se numea la fel ca apa: Omurlar.

Se pare că în acest caz schimbarea de nume nu a fost de prea bun augur, satul dispărând încet-încet…

/Topolog1/img_8338-j1-bun.jpg

Se vede treaba că prin anul 1940 satul acesta încă mai exista, Cristu St. Dumitru fiind înmormântat aici prin ianuarie 1940.

/Topolog1/img_8339-j1.jpg

Vedere din zona crucilor de piatră spre amontele Văii Omurlar.

 

/Topolog1/img_8341-j1.jpg

Iată că în luna mai stepa dobrogeană încă mai e plina de viaţă.

/Topolog1/img_8345-j1-bun.jpg

Găsim şi exemplare viguroase de Măselariţă.

Cu toate că specia conţine alcaloizi toxici, e ştiut că ea se foloseşte la tratarea paradontozei.

/Topolog1/img_8347-j1.jpg

Trecem peste firul de apă doar după ce dăm cu fundul de pământ, pe noroaiele de la ploaia de ieri.

Versantul stâng e împădurit şi mult mai abrupt. La început urcăm bine printr-o pădure (plantaţie) de nuci, apoi ne înfundăm cu totul printre tufe de păducel înflorit, cu mirosul lui amărui.

Sus de tot ieşim pe un loc mai înalt şi mai golaş, cu frumoase perspective spre sud.

/Topolog1/img_8361-j1.jpg

Spre vest zarea e blocată de dealurile golaşe desprinse din Culmea Cernei.

/Topolog1/img_8365-j1.jpg

Ţinem direcţia sud şi, după aproape o oră de mers pe terase cu arbuşti înfloriţi, ajungem în dreptul localităţii Cârjelari.

Am trecut prin mii de pânze de păianjen şi acum părem ca nişte ,,gogoşi” ale viermelui de mătase.

Prin iarba mare am remarcat numeroase găuri şi hăuri ale vizuinelor de popândăi şi vulpi.

Denumirea turceasca a satului era Kircealar. Acum el are puţin peste 500 de locuitori şi e legat printr-un drum asfaltat de comuna Dorobanţu, de care şi aparţine.

În planul îndepărtat al fotografiei am identificat Culmea Ghiunghiurmeş, cea pe care am mers în urmă cu doi ani, atunci când am realizat traversarea Dobrogei de la Dunăre la Mare.

/Topolog1/img_8374-j1.jpg

Cârjelariul se întinde mult spre est, pe valea asta adâncă pe care vom fi nevoiţi să o travesăm şi noi, chiar pe la marginea satului. Locuri frumoase, dar neştiute, prin care n-a mai trecut nimeni, niciodată. Ca turist, zic. Pecenegii din 874 şi tătarii din 1241 poate că n-ar trebui socotiţi…

/Topolog1/img_8382-j1.jpg

Satul văzut mai dinspre sud.

/Topolog1/img_8384-j1.jpg

Trecem pe lângă o carieră de lut galben, în care şi-au săpat cuiburi zeci de prigorii.

Prigoriile sunt pasările acelea frumos colorate, cu galben, verde, albastru, roşu… dar care sunt spaima apicultorilor…

/Topolog1/img_8398-j1-bun.jpg

Dincoace de lutărie suntem întâmpinaţi de o iapă cu mânz. Când mă apropii pentru o fotografie, iapa începe să dea semne de nervozitate. Se pare ca nu prea suportă paparaţii…

(În astfel de călătorii eu cel mai tare mă tem, nu de câini, nu de urşi, ci de tauri. Niciodată nu-ţi poţi da seama ce e în mintea unui taur care se uită lung la tine…)

/Topolog1/img_8404-j1-bun.jpg

O privire înapoi, spre dealurile golaşe de pe care venim.

Mai aproape se vede şi un bordei, lucru care ma duce cu mintea la un vechi cântec din vremea lui Anton Pann: ,,Bordeiaş, bordei, bordei…”

Bordeiaş fără gârlici,

Tu mă faci să vin p-aici

Desculţ şi fără opinci.

Bordeiaş întunecos,

Tu mă faci să vin pe jos…

Ia ascultaţi aici:

 

Pare a fi muzică dobrogeană?

/Topolog1/img_8417-j1.jpg

Dincolo de dealurile mai înalte ale Cârjelarilor pătrundem în capătul estic al Depresiunii Aiorman.

/Topolog1/img_8432-j1.jpg

Pentru început hotărâm să depăşim ,,obstacolul” ocolind lanurile de grâu mai prin marginea pădurii.

Dealtfel, în toate aceste trei zile prin Dobrogea orientarea am făcut-o la faţa locului, de pe locurile mai înalte încercând să stabilim din ochi traseul pe care îl vom avea de urmat.

Până la urmatorul loc mai înalt. Şi asta fără hartă, busolă, gps, ori track…

/Topolog1/img_8437-j1.jpg

Un drum care pare că nu duce nicăieri…

Totuşi dincolo de bucăţica de stepă ce apare în orizont, pe versantul celălalt, a existat cândva satul Ardealul, fostul sat turcesc Hasanlar. Care n-a supravieţuit nici el vremurilor…

/Topolog1/img_8450-j1.jpg

Ajungem în capătul Depresiunii Aiorman şi schimbăm din nou cap-compas spre sud, pe marginea ogorului verde.

/Topolog1/img_8465-j1.jpg

Alte şi alte flori de stepă.

/Topolog1/img_8467-j1.jpg

Şi o imagine mai idilică cu locurile dinspre care venim.

/Topolog1/img_8469-j1.jpg

Mai traversăm un pârâu, poate chiar Aiormanul, sau Hasanlarul şi urcăm următorul deal printr-o pădure de mojdrean. E surprinzător ca un copac să aiba flori atât de delicate şi atât de parfumate… Dealtfel, în mai toate imaginile din Jurnal în care apar păduri, acestea sunt punctate de coroanele albe ale mojdreanului înflorit.

/Topolog1/img_8478-j1.jpg

Odată ieşiţi din pădurea înflorită, nimerim parcă într-o alta lume… O lume aproape impersonală, căci e o lume a uriaşilor, cu care nu se poate interacţiona.

Aceştia seamănă izbitor de mult cu uriaşii care îl împingeau mereu în luptă şi pe Cavalerul Tristei Figuri, ,,Don Quijote” al lui Miguel de Cervantes Saavedra.

Sau ,,Don Quijote în Est”al lui Octavian Paller, o carte-eseu despre identitatea românescă aflată la răspântie, sau la început de drum, după ce aceasta a fost confiscată de către comunism mai bine de jumătate de secol.

/Topolog2/img_8505-j1.jpg

O imagine de pe Podişul Topolog spre înapoi, spre Depresiunea Aiorman, cea situată dealungul faliei geologice Peceneaga-Camena. Ştim că la sud de această falie se termină cu granitul de Macin şi se trece la porfire, şisturi verzi , iar mai în sud la calcare sarmatice. Mai în spatele imaginii se vede satul Dorobanţu.

În stânga lui e satul Meşteru, numit în trecut Canat Calfa, iar mai în stânga se află micuţa aşezare Luminiţa.

Luminiţa s-a chemat Urumbeico (Urum Beiul) în vremea turcilor, apoi Urumbei sub administraţia românească începând din 1878. În 1925 va lua numele de ,,Regina Elisabeta”, iar din 1948 comuniştii îi vor schimba numele în ,,Elena Pavel”, probabil vreo luptătoare comunistă din acea vreme. Ca din 1964 să se cheme mult mai frumos, Luminiţa, după numele vreunei secretare de primărie?

Bieţii locuitori, una-două erau pe la Evidenţa populaţiei pentru a-şi schimba buletinele…

/Topolog2/img_8507-j1.jpg

Turbinele eoliene sunt astfel construite pentru a putea utiliza curenţii de aer cu intensităţi şi direcţii variate.

Mai întâi aşezarea pe direcţia vântului se face prin calculatorul din nacelă, cuplat cu selsinele care mişcă pe orizontală ,,cutiuţa” cu elice cu tot. La rândul lor palele elicei sunt cu pas variabil, adică înclinarea bordului de atac e funcţie de viteza vântului, astfel încât viteza rotorului să fie cât-de-cât constantă. Lucruri învăţate la elicele navale, unde într-un fel era rotorul la elicea de şalupă de viteză, şi în alt fel la elicea remorcherului de manevră, care mai mult stă pe loc.

Aşa că la vânturi mai puternice n-ai să vezi vârtelniţe…

/Topolog2/img_8508-j1.jpg

Mergem de o vreme prin Parcul eolian Topolog cu senzaţia că nu suntem decât nişte biete furnicuţe copleşite de peisaj…

Ne trezeşte din reverie un paznic coborât dintr-o Dacie Duster cu însemnele parcului.

Că ,,ce căutăm noi pe acolo?”

,,Drumul spre Topolog.”

,,Şi cu aparatele foto ce facem?”

Am ridicat din umeri, ca prinşi asupra faptului: ,,Fotografii.”

,,Cu turbinele?”

Deci asta era…

,,Uite, nene, cum stă treaba… Noi trei suntem patroni la firme de fier vechi şi am venit aici în recunoaştere, să stabilim unde trimitem ţiganii…”

,,Degeaba”, zice el, încercând să ne demonteze gluma, ,,turbinele nu sunt din oţel”.

,,Asta o să stabilim noi, cu autogenul…”

/Topolog2/img_8511-j1.jpg

,, Mori de vânt şi vaci”. Tablou modernist.

/Topolog2/img_8515-j1.jpg

După aproape un ceas de mers prin parcul eolian aruncăm o ultimă privire spre înapoi.

Mamă-nene, de unde venim!…

/Topolog2/img_8522-j1.jpg

În capătul de sud-est al platoului ne apare în peisaj şi satul Topolog, cu unul din renumitele sale relee.

/Topolog2/img_8528-j1.jpg

Noi nu vom coborâ în sat, ci vom ţine tot spre est, urmând să traversăm o nesfârşită întindere cu sole abia cultivate, încercând să ajungem într-un sfârşit la DN Tulcea-Bucureşti.

/Topolog2/img_8529-j1.jpg

Urmăm drumul naţional cam jumătate de km pe direcţia localităţii Ciucurova.

/Topolog2/img_8538-j1.jpg

Un indicator maroniu, pe care scrie ,,Schitul Sfânta Cruce 1,5km” ne trimite şi mai departe, pe aceeaşi direcţie, spre est. Şi când ajungem chiar în mijlocul tarlalelor, când ne părăsise şi ultima speranţă, peisajul se schimba brusc, de aceasta dată în bine: apar pădurile dinspre Ciucurova, iar mai aproape se vede poarta de la schit.

Era şi timpul, căci e deja ora 19 şi mergem de aproape 10 ore.

/Topolog2/img_8549-j1.jpg

Intrăm în curte şi găsim schitul pustiu. E linişte şi nimeni nu mişcă pe nicăieri.

Lăsăm rucsacii în faţa bisericuţii şi pornim să aflăm pe cineva pe la chilii.

/Topolog2/img_8554-j1.jpg

Încep să conştientizez sentimentul acela de bază din orice aventură, când nu ştii ce ţi se poate întâmpla în următoarele clipe. Cine îţi va deschide uşa, un călugăr, ori o măicuţă? Când nu ştii dacă vei fi primit ori nu, şi nu ai habar cum îţi vei petrece seara şi întreaga noapte…

/Topolog2/img_8560-j1.jpg

Nu ne răspunde nimeni pe nicăieri. Vedem că totul e construit nou şi, după cât de curat se prezintă, înţelegem că va fi vorba de un schit de măicuţe…

/Topolog2/img_8556-j1.jpg

Nu găsim pe nimeni pe la chilii şi ne întoarcem să ne încercăm norocul şi la bisericuţă.

Uşa uşoară, de brad, se deschide fără zgomot şi pătrundem într-un semiîntuneric în care abia dacă pot să disting câteva siluiete negre, parcă prăbuşite pe podea.

Iată că doar faptul că stăteam drept, în picioare, îmi dădea un sentiment de vinovăţie şi nelalocul lui…

Ascult fără să înţeleg ceva, o voce limpede, parcă fără niciun timbru omenesc.

După un timp nedefinit mă furişez afară la fel de uşor precum am şi intrat.

Uşa se deschide dupa noi şi, la lumina zilei, o măicuţă extrem de tânără, o copilă, vine să ne asigure că părintele va sfârşi slujba deîndată şi va veni să vorbească cu noi.

Părintele ne arată, cu smerenie, că biserica mare e în construcţie şi ,,casa de oaspeţi”, care pare şi cea mai veche dintre clădiri, e ocupată de meşterii zidari.

Dar putem pune cortul în curte, apoi ne arată şi cele doua cişmele de unde putem lua apă.

Cum în curte iarba e proaspăt cosită, ne învârtim care-încotro şi decidem să campăm lângă gard, în stânga porţii de intrare.

/Topolog2/img_8561-j1.jpg

Când să ne ridicăm de la masă, vedem că părintele vine să ne viziteze şi nu cu mâna goală, ci cu o sticlă de vin şi cu un coltuc mare de pâine coaptă pe vatra.

Mai întâi se interesează de noi, de călătoria noastră şi în clipele următoare se dovedeşte a fi un bun ascultător. Dintr-un îndelungat exerciţiu al spovedaniei…

Apoi ne povesteşte şi el cum, cu zece ani în urmă, într-un trunchi de copac din marginea pădurii de aici a fost descoperită o cruce.

Oamenii s-au bucurat de o asemenea minune şi, iată, în acest răstimp au ridicat aici acest schit.

Acum slujesc în acest lăcaş sfânt doar şapte măicuţe tinere, maica-stareţ fiind chiar fiica sa cea mai mare.

Povestesc, la rându-mi, că şi la mânăstirea din Moldova Suliţa am întâlnit pe părintele Zosima cu întreaga sa familie, fata fiind stareţă, iar băiatul preot de mir.

Odată cu înserarea se volatilizează orice adiere de vânt şi cele doua ,,vârtelniţe” cu generator stau nemişcate, ca lovite-ntr-o aripă.

Chiliile sunt stăpânite de întuneric şi la doar una din ele se vede prin fereastră lumina punctuală a unei lumânări.

Cum o fi să-ţi petreci astfel toate serile?!…

 

Cerul se acoperă cu o foiţă albastră de nori subţiri.

Înainte de culcare încerc o fotografie cu asfinţitul. …Care nu e, ca de fiecare dată, îmbujotat, ori ca o vâlvătaie…

/Topolog2/img_8563-j1.jpg

După cântările de seară ale mierloilor, noaptea a început cu o perioadă de linişte nefirească.

Nu ştiu cât a ţinut aşa, poate că am adormit, dar mai târziu am atenţionat şi pe ceilalţi din cort că se aud deja ,,miorlăiturile” de şacali.

S-a pornit să latre şi câinele de la mânăstire, iar tabloul sonor, destul de sumbru, a fost desăvârşit de ţipetele cucuvelei.

Am fost trezit din nou de toaca de la schit, la patru fix şi după ce a tăcut şi clopotul am ascultat o vreme, în sfârşit, şi cântecul privighetorii.

Dimineaţa strângem tabăra în linişte, nu mai vedem pe nimeni la schit şi coborâm în firul Văii Slava.

/Topolog2/img_8572-j1.jpg

Încă de aseară ne avertizase preotul că pe vale nu vom găsi nici potecă şi nici vreun drum forestier.

Valea Slava se formează undeva mai sus, între drumul naţional şi marginea Pădurii Ciucurova, în dreptul schitului pârâul având doar un firicel de apă.

Trecem de câteva ori de pe un mal pe altul şi încercăm să mergem prin poienile de pe sus. De fiecare dată ne blocăm în tufe de măceş şi păducel, dar avem răbdare să fotografiem şi florile de stepă.

/Topolog2/img_8578-j1.jpg

După ce mai trecem şi peste buşteanul din fotografie hotărâm să mergem prin padure, doar pe malul drept.

/Topolog2/img_8575-j1-bun.jpg

Suntem învăluiţi în permanenţă de o lumină verde, iar pădurea răsună de cântecul păsărilor.

/Topolog2/img_8586-j1-bun.jpg

În zonele mai luminate străbatem o adevărată junglă.

Slava face o mulţime de meandre, cele de pe partea dreaptă obligându-ne de câteva ori să urcăm pe versantul abrupt.

/Topolog2/img_8589-j1-bun.jpg

După mai bine de trei ceasuri de mers prin jungla verde şi zgomotoasă, parcă de nicăieri, ne iese în cale un drum care ne duce pe dată în sat. Deşi are un nume anterior de origine turcească, cum deja ne-am obişnuit, şi anume Başpunar, satul Fântâna Mare a fost locuit chiar şi în timpul administraţiei turceşti de o comunitate destul de izolată de cerchezi, veniţi, numai Dumnezeu ştie de unde.

Atunci vatra satului era mai spre aval, în locul numit ,,Taca”.

După prăbuşirea imperiului otoman, cerchezii au plecat de aici şi în locul lor au fost aduse vreo 50 de familii de bieloruşi, care anterior trăiau pe moşia unui turc, undeva, pe la Caugagia.

… Iar în prezent o parte din locuitorii din Fântâna Mare sunt haholi, o ramură sudică a ucrainenilor.

Câte seminţii s-au mai perindat şi pe pământurile astea!…

 

Asta îmi place la Dobrogea, că trecutul e învăluit într-o nebuloasă, un văl de negură din care istorie se relevă doar sub formă de poveste…

/Topolog2/img_8596-j1-bun.jpg

Numele satului Fântâna Mare ar putea să ne ducă cu gândul la mereu aceeaşi fântână săpată în stânca dură de cei doi prizonieri turci, personaje de legendă mereu prezenţi în ,,povestea locului” din absolut toate cetăţile şi castelele din Ardeal: Bran, Râşnov, Rupea, Huniazilor etc.

Aceasta repetare continuă, ca în ,,muncile lui Hercule”, ne face să ne gândim că, mai degrabă cei doi turci nu erau decât prizonierii unor contracte de foraj negociate cam defectuos.

 

/Topolog2/img_8595-j1.jpg

Suntem în miezul zilei de sâmbătă, e mult mai cald decât ieri şi satul Fântâna Mare e cufundat în somnul de amiază, ca un sat fără câini. Doar gâştele ce mai păzesc, cu gâgâitul lor ,,Capitoliul”.

/Topolog2/img_8598-j1.jpg

Biserica din centru satului, a cărui construcţie a început în anul 1911.

/Topolog2/img_8599-j1.jpg

Casă dobrogeana tradiţională, cu ferestrele încadrate cu ,,ciucuri” verzi. Nemaipunând la socoteala tufele de liliac mândru-rotat.

/Topolog2/img_8600-j1-bun.jpg

A, dar iată şi noua şcoală din Fântâna Mare!…

Trebuie să recunosc, cu regret, că de departe am confundat-o cu o staţie de epurare a apelor…

Scoala generală la care am învăţat eu era înaltă, cu ferestre mari, împodobite deasupra cu arcade de cărămida rosie…

Ne mai mirăm ca elevii din ziua de azi nu mai pun preţ pe şcoală ,ca învăţătură…

/Topolog2/img_8603-j1.jpg

Desigur, nici nu se putea altfel, iată şi cimitirul părăsit, de deasupra satului.

Oare ce morminte sunt risipite prin iarba asta neatinsă de om?… Ale cerchezilor, ale bieloruşilor, ale haholilor? Dumnezeu îi mai ştie!…

/Topolog2/img_8605-j1.jpg

O casă mai mare şi mai frumoasă. Zidurile de piatră duc cu gândul la casele din satele zagoriene de la poalele Munţilor Pind, din Grecia.

/Topolog2/img_8607-j1.jpg

Râul Slava trece chiar prin mijlocul satului înconjurat din toate părţile de păduri. N-am vazut drumul pe care poţi evada spre afară, din acest ochi de pădure.

/Topolog2/img_8610-j1.jpg

Sătenii ne spun că la ora asta toate magazinele sunt închise şi poate doar la capătul celălalt al satului să mai găsim unul la care proprietarul să iasă să ne servească după ce îl sunăm la uşă…

/Topolog3/img_8611-j1.jpg

Ne răcorim cu câte o bere şi mai schimbăm şi câte o vorba cu localnicii, în marginea drumului plin de colb.

La sfârşit suntem acaparaţi repede şi cu hotărâre de către domnul învăţător Virgil Şapcă.

Când se prezintă mai adaugă că numele acesta îl face să creadă că strămoşii domniei sale sunt scoborâtori din neamul haiducului Popa Şapcă, din Oltenia anilor 1848.

E oarecum dezamagit că nu suntem ziarişti, totuşi ne împărtăşeşte intenţiile sale de a scoate o lucrare amplă despre ,,Etnografia Dobrogei de Nord”.

Un atuu în acest sens ar putea fi şi faptul ca este un bun interpret la vioară şi acordeon.

 

Foarte tare, nu!?

Domnul Virgil , după despărţirea de noi.

/Topolog3/img_8614-j1.jpg

Plecăm şi noi în treaba noastră şi în partea de jos a satului ne întâmpină o pădure înaltă şi răcoroasă de tei.

Se vede treaba că până la Mânăstirea Uspenia vom merge pe drum, dar la răcoare.

/Topolog3/img_8620-j1-bun.jpg

Lângă o baltă strânsă într-o urmă de tractor vedem o broască ţestoasă de apă. E altfel decât ţestoasele dobrogene cu care suntem obişnuiti de atâta vreme.

Nu se poate, frate! Asta e fugită de-acasă, din acvariu…

/Topolog3/img_8622-j1-bun.jpg

Ceva mai jos valea Râului Slava se mai deschide şi face loc unor întinse poieni. De remarcat mojdreanul înflorit din pădurea din faţă.

/Topolog3/img_8629-j1.jpg

N-ai crede că Dobrogea poate să fie şi aşa de verde…

/Topolog3/img_8637-j1.jpg

Tot mergând prim marginea poienilor ne înfigem bine într-o malştină fară margini.

Ne întoarcem pe aceleaşi urme şi încercăm să revenim la drumul din pădure.

Dar şi acesta e inundat. Se pare că un afluent mărunţel de pe drepta şi-a blocat singur scurgerea în Slava şi acum a inundat întreaga zonă.

Suntem nevoiţi să ocolim mult şi sa ne căţărăm pe vresantul din dreapta.

/Topolog3/img_8642-j1.jpg

Trecem de apă şi de data aceasta drumul e inundat doar de flori.

/Topolog3/img_8643-j1.jpg

Este ştiut că Dobrogea are cele mai întinse şi mai compacte păduri din ţară.

Tocmai de aceea, în multe locuri oamenii au defrişat copacii din zonele mai drepte pentru a le putea cultiva. E vorba de aşa-zisele ,,curături”.

/Topolog3/img_8660-j1.jpg

După alte trei ore de mers, măsurate de la plecarea din Fântâna Mare, zărim, în sfârşit, turlele bisericii de la Mânăstirea Uspenia.

/Topolog3/img_8663-j1.jpg

Mânăstirea lipovenească (de rit vechi) de pe Valea Slavei a fost ridicată în anul 1886, pe locul unui schit şi mai vechi.

/Topolog3/img_8664-j1.jpg

Chiliile vechi, din lemn, sunt construite cam în aceeaşi perioadă.

/Topolog3/img_8668-j1.jpg

Am mai fost şi în alte rânduri la Mânăstirea Uspenia, iar părintele Serghei e o veche cunoştinţă de-a noastră.

/Topolog3/img_8729-j1.jpg

În prezent în mânăstire mai sunt doar şapte calugări. Dacă la aceştia socotim şi pe episcopul de Slava al Bisericii lipoveneşti. Doar părintele Serghei şi părintele episcop sunt acasă, iar acesta din urma e nevoit să ne refuze cazarea în clădirea cea nouă, locurile fiind ocupate de constructoriicare lucrează la refacerea fundaţiei de la biserica mare.

Stăm mult de vorba la umbră, apoi părintele Serghei ne invită să-l însoţim în biserica mică, unde merge să le arate unor pelerini din Constanţa interiorul, icoanele vechi, ceasloavele slavone şi toate celelalte odoare.

În dreapta catapetesmei ne arată icoana arhanghelilor Mihail si Gavril, a căror sărbatorire e şi hramul bisericii mici.

/Topolog3/img_8724-j1.jpg

În spatele bisericii mari vedem crucile vechi de pe mormintele călugarilor care vor fi trăit aici în alte vremuri.

Părintele ne vorbeşte de semnificaţia celui de-al treilea braţ al crucii lipoveneşti.

/Topolog3/img_8728-j1-bun.jpg

Facem şi o plimbare pe dealuri, după bujori.

Aici avem Slava Rusă văzută seara, de pe dealul de deasupra Mânăstirii Uspenia.

/Topolog3/img_8686-j1.jpg

Pe înserat ieşim din curtea mânăstirii şi punem cortul sub un stejar falnic.

O alegere cât se poate de bună, căci şi în noaptea asta ne-a cântat privighetoarea, chiar deasupra capului.

/Topolog3/img_8671-j1.jpg

Dimineaţa am mers să mă spăl pe faţă la cişmeaua din curtea mânăstirii, iar când am revenit la cort, cu ochii mai limpezi, am văzut… bujorii.

/Topolog3/img_8693-j1-bun.jpg

E prima dată în acest an când vedem bujori înfloriţi. Am mai întâlnit bujori şi în pădure, dar fiind la umbră, de-abia erau îmbobociţi.

/Topolog3/img_8694-j1-bun.jpg

Cu roua dimineţii.

/Topolog3/img_8697-j1.jpg

Şi mai la umbră, o plantă a cărei floare se aseamănă cu cea de cală.

/Topolog3/img_8719-j1.jpg

Drumul de 3km de la Mânăstirea Uspenia şi până la Slava Rusă s-a asfaltat mai de curând.

/Topolog3/img_8732-j1.jpg

Intrarea în localitatea Slava Rusă, atunci când vii dinspre mânăstire.

/Topolog3/img_8741-j1.jpg

Din acest capăt al satului un indicator ne trimite spre săpăturile arheologice efectuate în zona zidului de nord al Cetăţii Ibida. Aceasta e cea mai întinsă cetate veche din Dobrogea, ea cuprinzând întreg perimetrul actualei localităţi Slava Rusă, adica vreo 24ha. Împreună cu Cetatea Ulmetum (Pantelimon, jud. Constanţa) şi Cetatea Noviodunum (Isaccea), Ibida asigura şi ea drumul roman ce se desfăşura chiar prin mijlocul provinciei Sciţia Minor.

/Topolog3/img_8750-j1.jpg

Revenim în marginea satului şi trecem pe lângă o fântână părăsită.

/Topolog3/img_8752-j1-bun.jpg

E duminică la prânz, e cald şi toată suflarea se trage mai deoparte.

/Topolog3/img_8754-j1.jpg

Dacă se poate, mai la umbră.

/Topolog3/img_8756-j1.jpg

Trecem prin locuri uitate de lume, aşezări omeneşti în care de mult nu se mai întâmplă nimic. Unde multe dintre case sunt lăsate de izbelişte, părăginându-se fără mâna gospodarului plecat, plecat doar o fugă, pe ,,afară”, sau poate pentru totdeauna, ,,dincolo”.

Pe multe case pustii, dar parcă nu căzute de tot, stă scris: ,,de vânzare”. Cel plecat sperând că un altul i-ar putea lua locul. Speranţe deşarte. În tot locul.

Poate că nenorocul Dobrogei e că prin aceste colţuri uitate de lume nu şi-a aflat (încă) seminţia neamului vreun prinţ dintr-un Regat Unit…

Se vede treaba că după Dragalina şi Ardeal le va veni şi altor sate dobrogene rândul…

Vinovaţi de întârziere, poate singurii vinovaţi, iubitorii de autentic, de eternitate născută la sat, nu vor mai găsi în stepele dobrogene decât ruine şi dezolare. Şi, în cele din urmă, nimic să mai amintească de oameni.

Poate doar o grădină plină de buruieni, cu o tufă sălbăticită de trandafir încă mirositor şi o viţă cu frunze mici, ca de iederă, atârnând de crengile unui prun uscat din-picioare.

Ca-ntr-o ,,Guernica” a lui Goya…

/Topolog3/img_8758-j1-bun.jpg

Într-un sfârşit ne luăm şi noi o clipă de răgaz şi încercăm să punem punct acestei călătorii de descoperire a Dobrogei din interior.

Cum altfel, decât la o bere rece şi la o vorbă cu localnicii vorbitori (şi) de limbă rusă.

Şi ca să nu-i priască omului:

,,Vitea, zdesi hleba?!…” (Aicea ţi-e pâinea?)

/Topolog3/img_8762-j1.jpg

Dobrogea în mai e ca o casă părăsită, dar a cărui curte, dintr-o obisnuinţa mai veche, s-a umplut de flori…

/Topolog3/img_8733-j1.jpg

 

 

 

 

 

 

10 COMENTARII

  1. Uaaauuuu!

    O poveste traita!
    O poveste mirosita!
    O poveste vazuta!

    Asta este bucuria mergatorului.
    Asta este castigul sau rasplata mersului pe jos.
    Asta este rasplata curajului de-a o lua la pas prin locuri mai putin stiute.

    Multumim Gigi pentru minunatele jurnale cu care ne bucuri ochii, mintea si sufletul deopotriva!

  2. Un jurnal cu foarte multe detalii ,bine structurat ,romantic si parfumat cu toate florile dobrogei ,simtind parca in fiece moment cantecul corului de pasari care te insotesc la fiecare pas !
    FELICITARI GIGI CEPOIU !

  3. O călătorie spre Dobrogea interioară este, așa cum spunea Marcel Proust, o căutare a timpului pierdut. Dobrogea, spre deosebire de alte zone din România, este locul unde trecutul își scoate mai pregnant mustățile afară, probabil și datorită stratului mai subțire de prezent.
    Felicitări Gigi pentru o nouă călătorie frumoasă și pentru un nou jurnal bine documentat! Am parcurs și eu o parte din locurile din jurnal cu bicicleta, dar nimic nu se compară cu călătoria de aventură și descoperire pe două picioare, bucuria mersului pe jos, esența care stă la baza actualului Mecanturist!

  4. 1)Saraca fata bogata Dobrogea e f. f. atragatoare! Mai ales in pozele tale! Big like pentru ele!
    2)Mi-au placut:
    – „…un cimitir parasit, o cismea secata…lucruri care ne umplu de optimism” 🙂
    – „am trecut prin mii de panze de paianjensi acum parem ca niste gogosiale viermelui de matase” 🙂
    3)Si pe mine ma inspaimanta privirea lunga a unui taur (oare de aici vine vorba „ce te uiti ca bou’?”) :)))))

    O calatorie cu soare, cu mult verde, cu apa curata si mlastina, cu sacali, cucuvele, mierle si privighetori, cu bujori si maci, cu eoliene si paine calda…
    Un jurnal deosebit de frumos! Felicitari pentru excursie si pentru jurnal!

  5. Îmi doresc să am parte de o asemenea drumeție, mergând zile de-a rândul amplasând cortul pe unde m-ar prinde noapte. Bravo!

  6. O rectificare sa dori sa fac.Satul General Praporgescu s-a numit Iaila,dupa care s-a numit Izvoarele pentru o scurta perioada de timp,apoi a primit actuala denumire.Numele de Acbunari a apartinut saului vecin Mircea Voda care a fost si resedinta de comuna

  7. Foarte frumos jurnalul de calatorie. Imaginile sunt superbe si mi-au umplut inima de bucurie si in acelasi timp de tristete fiindca satul romanesc moare incet dar sigur. Am copilarit in sudul Dobrogei, in vacante, si mi se pare una dintre cele mai frumoase zone ale tarii, dar si una dintre cele mai sarace.

Dă-i un răspuns lui Tiberiu Cazacioc Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.