QR Code Business Card
Articol postat de

Punte peste timp

“A fost odată ca niciodată”, nu e bine.
“ Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc… la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, nooo, plagiat clar!
De fapt totul a inceput cam aşa:
Cam prin ’78, vanător aflându-mă prin pădurile patriei,
IMG_0087
dragostea de munte încolţea în mine precum grâul din ogor.
Încet, cu paşi mici, mai cu telecabina până la cota 1400,
IMG_0121
mai pe poteca, se cristaliza în mine, o pasiune ce va rezista decenii.
Anii au trecut, dar intrebarea : ce-o fi după pădurile de dincolo de gara din Sinaia ?
Se spune că nimic nu e întâmplător şi că lucrurile se limpezesc când şi cum vor ele.
După vreo 35 de ani, lucrurile aveau să se lămurească.
Se anunţă o tură în muntii Grohotiş, dar vremea ne e potrivnică, aşa că se hotărăşte ad-hoc o altă tură după ce vremea se va îmbuna.
Priveam pe geam, din goana maşinii, răsăritul ce se iţea,
DSC_3486
în splendoarea lui portocaliu-roşiatică, gândind cu nostalgie la zilele petrecute pe munte.
Mereu întoarcerea acasa, grea, introspectivă şi retrospectivă, se petrece la apus, acum o nouă zi începe, o altă aventură se încheie.
Zorii mă trezesc înaintea ceasului. Mă pregătesc de tură. Sorb ceva mai alert ca de obicei ceaiul de dimineaţă. Trebuie să fie o tură perfectă.
Ieşim din bloc pe la jumătatea orei 6. Senin. Aer răcoros, primăvăratic.
In gara, soarele naştea modele vesele de lumină pe podea. Un porumbel îndrăzneţ, pigulea firimiturile oferite de cei ce aşteptau venirea trenului.
DSC_3279
Luăm bilete şi ne aşezăm privind la şugubăţul porumbel. Liniştea e spartă doar de automatul de cafea, licoarea ce înviorează pe cei ce merg la muncă. Noi astazi avem alte planuri. Să cucerim Muntele !
Cele “n” companii ce folosesc acum calea ferată ne fac o gluma cam proastă şi trimit un tren similar cu al nostru, la linia 3, noi trebuind să urcam în tren la linia 1. Două drumuri rapide în gară pentru lămurire, apoi ne calmăm.
Coborăm în gara Sinaia
DSC_3284
şi mergem în direcţia corect geografică, dar greşită tehnic. Prahova poate fi trecută doar pe un pod din aval.
Gata. Am intrat in traseu!
DSC_3288
„Valea rea” debutează cu un drum forestier larg şi bine întreţinut. Mergem câţiva kilometri pe drumul forestier, în răcoarea padurii, cu zgomotul apei pârâului în stânga. Apoi valea a început să se deschidă şi deja se vedea creasta unde va trebui sa urcăm.
DSC_3289
Părăsim drumul forestier care devenise o potecă mai largă, apoi trecem pârâul şi ne îndreptăm spre stânga, pe o potecă de grohotiş.
DSC_3293
Poteca se deschide treptat şi vedem pe unde ne vor purta paşii.
DSC_3296
Grohotişul devine tot mai anevoios de parcurs, în faţa noastră muntele formează un amfiteatru.
DSC_3299
Facem un mic popas, ne refacem rezervele de apă, apoi ne uităm să vedem pe unde să abordăm panta spre creastă. Deja lăsăm în urmă Valea Rea şi grohotişul care ne-a cam chinuit puţin.
DSC_3300
Începe urcuşul dar privirea ne e încântată de multitudinea de stânjenei şi narcise.
DSC_3303
DSC_3306
DSC_3311
Narcisele erau un obiectiv al turei de astăzi, aici fiind o zonă protejată.
Urcăm, privim spre creastă, unde vom ajunge peste ceva timp.
DSC_3312
Primăvara vine mai greu prin zonă, copacii fiind fără frunze.
DSC_3313
Încă ne mai însoţesc narcisele, ce mai îndulcesc greutatea urcuşului.
DSC_3315
Valea Rea rămâne în urmă, deja de sus abia se mai distinge.
DSC_3316
Ne luăm rămas bun de la narcise,
DSC_3319
DSC_3321
câştigăm în altitudine, orizontul se deschide,
DSC_3323
creasta pare aproape,
DSC_3330
dar mai e de urcat, aşa că hotărâm să luăm panta mai în lung, îndulcind urcuşul.
DSC_3331
Întâlnim primele genţiane,
DSC_3333
apar şi Bucegii,
DSC_3334
mai o floricică,
DSC_3336
mai un petic de zapadă care a întârziat apariţia unor brânduşe.
DSC_3339
DSC_3341
În sfârşit am ajuns în creastă!
Bucegii,
DSC_3343
culmea Zamora şi Postăvarul în fundal.
DSC_3344
DSC_3347
Şi Valea Rea în splendoarea ei.
DSC_3349
Sper ca norii din Bucegi să nu vină spre noi.
DSC_3351
Acum ca suntem în creastă, drumul e uşor, un drum de atv, apoi vom merge pe un drum auto ce va şerpui mai mult pe curbă de nivel, ocolind vârfurile.
DSC_3352
Norii nu ne lasă încă să vedem vârfurile cele înalte din Bucegi.
DSC_3357
Un moment de repaus, o mică sedinţă foto.
DSC_3358
DSC_3359
Nu aş fi bănuit că după pădurile dese de dincolo de gara din Sinaia, orizontul se deschide aşa frumos!
DSC_3360
Se arată uşor şi Sinaia de după picioare de munte împădurite.
DSC_3363
Îi spuneam lui Gigi, cel care a făcut posibilă această tură, că eu nu aş fi organizat tură aici, de obicei prefer creste mai spectaculoase. Dar realitatea peisajelor din jur aveau să mă contrazică profund.
DSC_3364
O genţiană care pare fragilă, dar de fapt puternică, crescând în condiţii vitrege, răsărind chiar printre pietre.
DSC_3366
Orizonturi largi şi creste cât vezi cu ochii.
DSC_3367
DSC_3368
Norii se ridică deasupra Bucegilor,
DSC_3370
lăsându-ne sa-i admirăm în voie.
DSC_3375
Se văd deja Crucea Eroilor de pe Caraiman şi releul de pe Coştila.
DSC_3381
Avem de sus Sinaia ca-n palmă.
DSC_3384
Apoi privim spre valea Doftanei.
DSC_3386
Şi cu ochii roată peste munţi.
DSC_3387
DSC_3388
Drumul ne face uşor mersul,
DSC_3389
privim şi spre munţii Grohotiş.
DSC_3393
Găsim un alt pâlc de brânduşe.
DSC_3394
Ce-aş fi ratat dacă nu mergeam în tura asta!
DSC_3395
DSC_3397
Şi iar puzderie de genţiane, acum văzând cele mai multe de când merg pe munte.
DSC_3398
Apar în vale şi localităţile din valea Doftanei.
DSC_3399
Frumoasă zonă!
DSC_3401
DSC_3402
DSC_3404
Şi-un pic de culoare!
DSC_3405
Cum drumul mi se pare că ocoleşte cam mult, pe gps găsind o variantă mai scurtă, propun să mai scurtăm din coborâre.
Deja se vede un pic din Posada, destinaţia noastră si Comarnicul.
DSC_3407
Flori frumos şi intens colorate ne întâmpină lângă potecă.
DSC_3409
Odată identificată poteca de coborâre, cu valea Prahovei în faţă, începem ultima porţiune din aventura de azi.
DSC_3413
Ajunşi la o margine de pădure, poteca de pe gps părea că ne duce rău, căutăm să gasim direcţia cea bună, bălăurim puţin, dar tot tehnica ne duce pe drumul cel bun.
Dăm de un izvor şi ne luăm apa cea necesară, rezervele fiind terminate cu puţin timp în urmă.
După o scurtă „ceartă” cu câinii de la o stână, ne întâlnim cu ciobanul care ne îndrumă spre porţiunea ce o mai avem de coborât.
DSC_3416
Deja diferenţa de nivel se pierde şi intram iar în racoarea padurii.
DSC_3417
Un pâlc de pădure plin de leurdă înflorită face aerul din jur să miroasă a usturoi.
DSC_3420
Găsim drumul forestier ce ne scoate după câteva serpentine la drumul naţional.
După atâta linişte, furnicarul de maşini grăbite face cam brusc contactul cu „ civilizatia”.
Vedem de sus gara din Posada dar cum coborâm? Mergem pe şosea câteva sute de metri şi „ghicim” o potecă cu o scară ce ne duce chiar lângă gară. Ei şi-acum unde bem o bere?
Din păcate în jur nici o posibilitate. Ce fel de gară fară bar? Mă resemnez şi aşezaţi pe treptele peronului, privim la viaţa molcomă din zonă.
Câţiva localnici care işi faceau de treabă cu un pet de bere, un cocoş cu găinile lui, un pisic jucăuş dar sperios şi doi copii care în lipsă de ocupaţie s-au urcat intr-un tren să se plimbe.
Şi cam aşa se incheie aventura de azi, bucuros fiind că am dezlegat misterul culmilor de dincolo de pădure.

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

9 comentarii laPunte peste timp

  • Felicitări domnule, deci fuși și vânător la tinerețe?

  • DanaS

    Nu e corect,asa ceva nu se mai admite,d’mle! Pai si narcise si branduse si geantianele acelea minunate …asa multe ca niste safire’n iarba cea uscata!
    Superbe poze!
    Minunata introducere,amintirile din copilarie pe care le mentionezi incerc si eu sa le inspir copilului meu,se pare ca pentru unii nu sunt chiar usor de uitat de-a lungul anilor.Sper…
    Felicitari pentru jurnal,Adi!
    Poate candva,pe viitor, voi reusi sa descopar si eu minunatele narcise ale Baiului…

  • Adrian Petroiu

    @Edy Ce sa fac trebuia sa mananc, n-ai vazut ce slab eram? 🙂
    @Dana Multumesc! Si eu trebuie pe viitor sa completez restul de creasta a muntilor Baiului

  • roscacoco

    FRUMOS PARCURS , FERIT DE URS, SI POPA TUNS, A MERS TOTUL UNS.
    FELICITARI

  • Multumesc pentru informatiile si impresiile impartasite. Florile … nenumite sunt, in ordinea prezentarii: ciubotica-cucului-de-munte (Primula elatior), ochii-broastei (Primula farinosa) si cupe (Gentiana acaulis).

    • Adrian Petroiu

      @ roscacoco Multumesc! „totul e bine cand se termina cu bine”
      @ Radu Puscarciuc Multumesc pentru denumirile florilor

  • andrei raftopol

    Muntii Baiului sunt pe nedrept considerati „vecinii delurosi-bonti ai Bucegilor” (fiind si ultimii din Carpatii Orientali). Si cvasi-necirculati, tinand cont ca-s pe Valea Prahovei, chiar in plin sezon pe vreme frumoasa.

    Doar cativa turisti (sub 5%), evadati din Bucegii-vedeta, „pierd timpul” cu Baiului, si doar din doua motive : iarna pentru a skia (la Azuga-Sorica sau la Predeal-Clabucet) si vara pentru belvederea spre Bucegi (deci atentia este indreptata tot spre Bucegi)

  • Laurentiu Cerchez

    Frumos povestit, superbe peisajele din fotografiile tale, Adi! Jurnalul tau e o invitatie pt. cei ca mine care nu au ajuns, inca, in Muntii Baiului, sa o faca cu prima ocazie.

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*