QR Code Business Card
Articol postat de

Cu privire la ape (3) – Apele Dobrogei de nord

Dintr-o grabă nascută totdeauna în faţa lucrurilor mărunte, despre apele din Dobrogea ştim că sunt firave, puţine la număr, adică doar Teliţa şi Taiţa, şi că toate se varsă în Dunăre sau în Marea Neagră.
…Dar dacă ne îngăduim răgazul unei priviri mai atente, vom descoperi că aici sunt multe cursuri de apă cu debite destul de consistente şi că, de fapt, niciunul din aceste râuri nu se varsă în Dunăre sau în Mare. Caracteristicile hidrografiei dobrogene sunt influențate de geologie, de relief, de climă şi de vegetație, dar şi de acţiunile omului asupra mediului.

Geologia

Printr-o generalizare adusă până la nivelul unei simple scheme, horstul nord-dobrogean se compune din trei mari zone structurale, despărţite de restul Podişului Dobrogean prin tot atâtea falii de ruptură.
Astfel, de la sud la nord: Podişul Casimcei aparţine şisturilor verzi caledonice, Podişul Babadagului , porfirelor devoniene, iar Munţii Macinului, granițelor hercinice, mai ,,tinere” decât precedentele, în pofida notorietății acestora de ,,munţi vechi”.
Peste toate aceste formaţiuni geologice foarte vechi, se mai identifică şi sedimentele triasice din Dealurile Tulcei și cele mezozoice din Depresiunea Babadag.
Dar cele mai vizibile în relieful nord-dobrogean rămân depozitele masive de leoss așternut peste straturile mai vechi abia în cuaternar. Rocile dure menţionate mai la început împiedică înfiltrarea apelor din precipitații, aceasta având ca rezultat o scurgere de suprafată mai rapidă, uneori chiar torenţială.

Relieful

În zona de nord a Dobrogei sunt dominante formele de teren pozitive, dar cu o energie de relief relativ mică. Acestea determina o scurgere de suprafaţă cu viteză mai mică, aspect care poate produce inundaţii în cazul apelor mari ce urmează precipitațiilor abundente.

Clima

Influenţa climei specifice Dobrogei devine mai pregnantă în verile secetoase, când multe dintre cursurile de apă ajung să sece pentru o bună bucată de vreme. Este perioada când accesul la sursele de apa devine o problemă importantă pentru vietăţi, în general, dar şi pentru călătorul prins de amiază pe drum.

IZVOARELE

De regulă aşezările omeneşti sunt situate pe ţărmurile unei mări, ale unui lac mai mare, ori pe malurile unui râu. O particularitate a Dobrogei de Nord este că multe asezări omeneşti au fost înjghebate în imediata apropiere a unor izvoare naturale cu debit permanent, numite aici ,,fântâni”. Astfel de ,,fântâni” vom afla în vatra unor sate care îşi vor lua numele chiar de la ele: Fântâna Mare (fost Baş Punar), Fântâna Oilor (fost Coiun Punar), General Praporgescu (fost Ac Punar), Mircea Vodă etc. În zonele împădurite izvoarele apar la lumina zilei în partea mai de jos a unor văi seci.
Astfel s-au putut amenaja izvoare permanente pe firul unor văi ca Valea Seacă, Valea Căutici, ori Valea Kozluc din Munţii Măcin. Călătorul va fi surprins să întâlnească izvoare permanente şi în zona înaltă a acestor munţi cu aspect arid.
În schimb aceste izvoare au un debit mic, iar amenajarea lor a necestitat munca pricepută a unor meşteri pietrari.
Astfel în apropierea Vârfului Ţuţuiatu, la altitudini de aproape 400m, respectiv 350m, vom întâlni ,,fântânile” amenajate numite Izvorul Italienilor I şi Izvorul Italienilor II. Numele vin de la meşterii pietrari italieni din localitatea Greci de sub munte, care au amenajat cele două izvoare cu aproape 100 de ani în urmă.
Cum la izvorul de sus apa ieşea la lumina zilei doar ca o preligere pe o piatră orizontală, a fost nevoie să se ridice peste acest loc un bazin de retenţie de formă semicilindrică, apa adunată fiind condusă la un şipoţel cu ajutorul unei ţevi.
Apa curge într-un uluc de piatră, pentru că totdeauna omul a împărţit şi cu animalele însetate puţinul de apă cu greu dobândit.
O amenajare şi mai ingenioasă o vom întâlni la Izvorul lui Pralea de sub Vârful Tăpşanul.
Aici apa se prelingea pe o stâncă verticală, şi pentru colectarea ei s-a ridicat un bazin cu un perete de zidărie paralel cu stânca.
Accesul la apa strânsă între piatră şi zid se face printr-o uşiţă metalică. În sezonul secetos, apele izvoarelor din Dobrogea sunt atât de apreciate, încât le-au fost atribuite şi calităţi de vindecare. Astfel oamenii au numit ,,Fântâna de Leac” izvorul puternic ieşit de sub stâncile din Culmea Pricopanu, dinspre oraşul Măcin.

APELE CURGĂTOARE

Râurile din Dobrogea de Nord sunt lipsite de forţele cu care să-şi modeleze în mod evident albia.
Relieful scund al zonei determină pentru acestea o pantă de curgere destul de lină. Atfel Pârâul Nămoleşti, pe o lungime de peste 20km, curge pe o diferenţă de nivel de sub 100m. Aici albiile râurilor nu s-au adâncit şi în straturile de roci dure, meandrele cursurilor lor insinuându-se doar în depozitele groase de leoss. Debitele sunt mici, media anuală a niciunuia nedepăşind 0,5 metri cubi pe secundă.
În schimb, tocmai aceste caracteristici de râuri molcome pot favoriza producerea de viituri în urma unor ploi torenţiale.
În Dobrogea de Nord viiturile se formează rapid şi au o scurgere torenţială de 2-6 ore. În aceste situaţii râurile iau aspectul de seluri, acei torenţi noroioşi, care distrug totul în cale.
De menţionat este viitura care s-a format în octombrie 1981 pe Râul Topolog. Dacă debitul mediu al acestui râu aste de numai 0,320 metri pe secundă, la respectiva umflare a apelor debitul a ajuns la 192 metri cubi pe secundă. În Dobrogea trei sferturi din apa râurilor are ca provenienţă precipitaţiile şi numai un sfert apele subterane, prin izvoare. În cea mai mare parte a anului râurile dobrogene dau un aer de calm peisajului pe care îl străbat. O imagine de natură aşezată, cu albii tivite de verdele vegetaţiei acvatice, pe fundalul de stepă pârjolita de secetă.

Topologul

Râul dobrogean cu un nume de mare rezonanţă, şi cu un frate geamăn pe versantul sudic al Făgăraşului, îşi adună apele prin doi afluenţi de formare. Aceştia izvorăsc din zona cea mai înaltă a Podişului Casimcei, de la 270m altitudine şi îşi unesc apele firave în vatra satului cu nume omonim.  Ieşit în pustietatea dobrogeană, cursul său devine meandrat, iar în dreptul localităţii Rahmanu primeşte afluent pe Hagiomer, pârâu care vine din stânga, dinspre satul Sâmbăta Nouă.    Tot de pe stânga Topologul primeşte şi apele Pârâului Osâmbei, iar în localitatea Haidar, ale Pârâului Mahomencea. Valea Mahomencea e declarată Rezervaţie naturală pentru peisajul cu aflorimente de şisturi verzi.    În sectorul inferior topologul mai primeşte, tot de pe partea stângă, apele afluenţilor Dulgherul şi Cişmelele.    Această asimetrie pronunţată a bazinului său hidrografic e dată de înclinarea reliefului spre lunca Braţului Măcin. După ce trece de DJ 222F, Topologul îşi lărgeşte lunca, aceasta fiind invadată de stuf şi papură. Acesta vegetaţie deasă, dar şi albia devenită destul de lată, pot constitui o capcană pentru călătorul pornit din DJ să descopere ruinele Cetăţii Cius. De aceea accesul se va face de la început, de la drum, doar pe malul drept al râului. Topologul se varsă în Lacul Hasarlâc, după ce a udat malul înalt pe care se află amintita cetate, punct de apărare care făcea parte din ,,limesul dobrogean”, frontiera de nord a Imperiului roman.

Nămoleştiul

Izvorăşte din dreptul localităţii Rahmanu, dar pe partea dreaptă a DN 22A, în partea mai de jos a unui parc eolian.  El primeşte din dreapta afluentu Ţârcă, după care apele sale abia se târăsc printre culturile agricole din zonă.  Se varsă tot în Lacul Hazarlâc, dar prin partea de nord a acestuia, ceva mai departe de Cetatea Cius.

Roştiile

Izvorăşte din partea de sud a localităţii Făgăraşul Nou. După ce mărgineşte satul prin sud şi prin vest, Pârâul Roştiile îşi caută făgaşul pe direcţia nord.  În dreptul localităţii Măgurele primeşte din partea dreaptă (nord) afluentul Fântâna Oilor. De partea cealaltă a satului Măgurele se află o Rezervaţie naturală ce cuprinde o serie de ravene puternic adâncite în stratele masive de loess.  Pe fundul acestora apar la lumina zilei numeroase izvoare. Acest lucru se datorează faptului că sub stratele de loess sunt cantonate depozite impermeabile de şisturi verzi.  Pârâul îşi continuă drumul spre lunca Braţului Măcin şi se varsă în apele acestuia mai la nord de fosta localitate Piatra.  În zonă, la Piatra-Frecăţei se trece cu bacul în Balta Mare a Brăilei. Pe un promontoriu de formă circulară din imediata apropiere a trecerii peste fluviu se afla ruinele Cetăţii Beroe.

Aiormanul (Peceneaga)

Izvorăşte din zona cea mai înaltă a Podişului Casimcei, dintre vârfurile Ţuguiata şi Secaru de pe culmea principală.  După ce iese din zona de pădure, mult mai jos, Aiormanul primeşte pe partea stângă afluentul Valea Caprelor, care vine dinspre sud, din localitatea Meşteru.  În aval de aceasta confluenţă, Aiormanul trece prin localitatea Dorobanţu.   Ieşit din nou în câmp, râul primeşte din partea dreaptă afluentul Omurlar. Acesta vine şi et tot din zona împădurită a Podişului Casimcei şi, înaine de a se vărsa în Aiorman, trece pe lânga ruinele şi cimitirul fostului sat Dragalina.  Mai departe Aiormanul urmează culoarul depresionar dintre Dealurile Cernei la nord şi Dealul Ghiunghiurmez la sud. Acest traseu corespunde în adâncurile geologice cu falia tectonică Peceneaga-Camena. După ce străbate aproape 20km, Aiormanul se varsă în Lacul Peceneaga, situat în estul localităţii omonime.

Iaila

 Izvorăşte din zona Pasului Iaila, cel care face legătura geografică între Munţii Măcinului şi Podişul Atmagei, partea nordică a Podişului Casimcei.   Izvoarele se află pe vâlcelul din dreapta cimitirului turcesc părăsit, dar şi la ,,fântâna” din marginea satului General Praporgescu.  Pe cea mai mare parte a sa, râul străbate depresiunea alungită ce desparte cumile sudice ale Munţilor Măcin de Muchiile Cernei, dealuri prelungi care se încadrează în Podişul Atmagei.  După un parcurs doar la lumina soarelui de 9km, Iaila se varsă în Lacul Traian (Cerna).

Cerna

Izvorăşte din versantul estic al Culmii Pricopanului (M. Măcin) şi pe cursul superior poarta numele de Pârâul Recea.    Primeşte numerosi afluenţi veniţi din stânga, din zona cea mai înaltă a Munţilor Măcin, dinspre vârfurile Ţuţuiatu 467m alt. Şi Ghinaltu 442m alt. Aceştia sunt: Morsu, Carabalu, Racova, Dâtcova. După ce străbate localitatea Greci şi iese din nou în câmp, râul se mai numeşte şi Calistra.  Traversează DN 22D, Măcin-Horia, în dreptul unor culturi de hamei, după care urmează îndeaproape rambleul mai înalt al unei foste căi ferate de carieră. Se varsă în Braţul Măcin în aval de amplasamentul celor două Cetăţi Troesmis, după un parcurs de doar 13km lungime.

 Jijila

Izvorăşte din zona de legătură a Culmii Pricopanului cu culmea principala a Munţilor Măcin, dintre vârfurile Îmbulzita şi Dogaru. Bazinul său hidrografic este puternic asimetric, cu numeroase fire de apă colectate din versantul de nord-est al Pricopanului. Pe cursul inferior străbate localitatea Jijila şi se varsă în lacul care poartă acelaşi nume, după numai 11km străbătuţi.  În anul 2005 lacul a fost în mare parte desecat, terenul fiind cedat agriculturii.

Luncaviţa

Are ca afluenţi de formare pâraiele Valea Fagilor şi Valea Seacă, culese din zona împădurită a versantului estic al Munţilor Măcin. La ieşirea din pădure, în zona Cetăţuia, pe cursul său au fost amenajate două lacuri. Mai jos de lacuri primeşte de pe partea dreaptă afluenţii Valea Glonţului şi Valea lui Amza.  Înainte de a intra în localitatea omonimă apele râului sunt din nou zăgazuite într-un lac antropic.   Spre vărsare Luncaviţa trece prin sudul popinei pe care se află ruinele Cetăţii La Milan.  Se varsă în Gârla Ciulineţu, curs din lunca Dunării tributar Lacului Crapina, lac care se întinde spre est până spre localitaţile Rachelu şi Revărsarea.

Cadiul

Izvorăşte din marginea pădurii din partea de nord-est a Dealurilor Niculiţelului.  Ocoleşte prin vest şi nord localitatea Rachelu, după care se varsă în Gârla Ciulineţu. Având în vedere că versantul nordic al Dealurilor Niculiţelului este destul de abrupt şi înaintează mult spre lunca Dunării, apele curgatoare din aceasta zonă au un curs scurt şi debit redus.

Ceairele

Denimirea de ,,ceair” vine din limba tură şi denumeşte o vale mai largă, cu păşune dealungul ei.  Pârâul izvorăşte din pădurile de deasupra localităţii Rachelu şi după numai 4km se varsă în Lacul Crapina.

Isaccea

Izvorăşte din marginea pădurii, de la altitudinea de doar 60m, de pe versantul nordic al unui promontoriu stâncos, dintre două cariere de granit. Ocoleşte oraşul Isaccea prin marginea sa nordică şi se varsă într-o baltă alungită din apropiere de malul Dunării.  Are o lungime de 7km.

Capaclia (Bădila)

Are doi afluenţi de formare care adună apele din depresiunea în care se află Mânăstirea Cocoş. Se varsă în Lacul Gorgonel.  Pe malul pârâului s-au descoperit ruinele unor locuinţe vechi, aşa numitele ,,villa rustica” din perioada romană.

Valea lui Ivan

Îşi are afluenţii de formare în vastul amfiteatru muntos în care se află localitatea Niculiţel. Izvorul Văii lui Ivan se află la altitudinea de 250m. După un parcurs de numai 6km printre viile dinspre Dealul Sarica, pârâul se varsă în Lacul Gorgonel.

Valea Adâncă

Izvorăşte din versantul estic al culmii stâncoase Piatra Roşie. Se îndreaptă spre nord, şi după ce trece pe lângă Mânăstirea Saon, se varsă în Lacul Telincea.

Tulcea

Apele curgătoare de pe rama estică a masivului nord-dobrogean sunt tributare complexului lagunar Razelm-Sinoe. Acest lucru se face direct, sau prin intermediul altor lacuri, bălţi sau gârle.  Pârâul Tulcea este un fir de apa ce îşi are obârşia în Dealurile Tulcei.  Pe cursul său superior apele străbat o zonă cu culturi agricole, albia având forma unui canal de irigaţii. Înainte de vârsare în Lacul Agighiol, Pârâul Tulcea trece prin localitatea Agighiol.  Are o lungime totală de 14km.

Teliţa

Numele râului vine din limba slavonă şi înseamnă ,,viţel”. Posibil după obiceiul localnicilor de a creşte vite pe păşunile de pe malurile râului. Teliţa izvorăşte din nordul Dealurilor Niculiţelului, de la altitudinea de 240m. După ce trece prin sudul localităţii omonime, primeşte afluent pe partea dreaptă Pârâul Celic-Dere. Denumirea acestuia vine din limba turcă şi se traduce ,,Râul de Fier”.

La ieşirea din zona împădurită, Teliţa pătrunde în Depresiunea Nalbant, unde trece pe lângă localităţile Poşta, Frecăţei, Cataloi şi Mihail Kogălniceanu.  În dreptul Dealului Deniz-Tepe primeşte tot din dreapta afluentul Hagilar, venit dinspre satul Lăstuni.    Pe cursul inferior apele Teliţei curg printr-o albie îngustă, paralelă cu drumul european Tulcea-Constanţa, dar şi cu rambleul căii ferate. Dincolo de cariera de piatră de la Zebil, Teliţa ocoleşte cu grijă Balta Zebil şi ajunge să se verse în apele lacului Babadag, după un curs de 48km.

Taiţa

În limba slavonă denumirea râului se traduce ,,râul ascuns”. Şi asta pentru că bazinul său superior se întinde în zonele împădurite din Munţii Măcinului şi Dealurile Niculiţelului. Dar la fel de bine denimirea de ,,râu ascuns” poate veni şi din faptul că pe cursul său mijlociu şi inferior, Taiţa are o albie îngustă şi adâncă, uneori ascunsă de vegetaţie de pe maluri. Taiţa izvorăşte din Dealul Cornetu (294m alt.), vârf care ţine de Dealurile Niculiţelului.  Mai jos de Pasul Teilor, pe faţa sudică a acestuia, Taiţa primeşte ca afluent pe partea dreaptă Pârâul Curături. Denumirea acestuia vine de la loturile agricole din zona forestieră, pe care localnicii le-au dobândit prin defrişarea acestora de vegetaţie. Pârâul Curături culegea zestrea de ape a numeroase văi împădurite dintre vârfurile Ioaneşu şi Moroianu din culmea principală a Munţilor Macin: Valea Piarta Roşie, Valea Mitrofan etc.

După ieşirea din zona forestieră, bazinul hidrografic al Taiţei are o dezvoltare mai mare pe partea sa stângă, de unde primeşte afluenţii: Pârlita, Islam, Lodzova, Alba şi Tăiţa. Afluenţii de pe partea dreaptă sunt mai mici: Valea Vinului, Valea Carierei, Purcăreţi, Crapcea. După ce străbat localităţile Nifon, Hamcearca şi Balabancea, apele Taiţei sun zăgăzuite în lacul de acumulare Horia. Acesta are o adâncime maximă de 6m în zona barajului şi este populat cu crap de crescătorie. În zona în care Taiţa ocoleşte Muntele Consul aceasta are o albie îngustă şi adâncă de peste 1,5m, traversarea râului putându-se face numai pe cele două podeţe de la nord şi sud de Consul. Panta de curgere a râului este foarte mică, astfel că, la o viitură de peste 65 metri cubi pe secundă, Taiţa a inundat satul Iulia, după retragerea apelor fiind nevoie să se mute vatra satului pe malul stâng, într-o zonă ceva mai înaltă. Râul se varsă în Balta Topraichioi, după un curs de 57km lungime. La rândul său Balta Topraichioi este tributară Lacului Babadag, acesta având legătură cu Lacul Razelm prin Gârla Enisala.

Slava (Caugagia)

 Izvorăşte din partea cea mai înaltă a Podişului Casimcei, de pe versantul său estic, de la altitudinea de 300m. Unul din afluenţii de formare trece pe lângă Schitul Arătarea la Faţă situat la circa 5km nord de localitatea Topolog. Mare parte a cursului superior se desfăşoară printr-o zonă împădurită.  Astfel Slava străbate în lung depresiunea Başpunar. După ce trece dealungul localităţii Fântâna Mare, râul iese la poienile largi de dinainte de Mânăstirea Uspenia. În această zonă cursul său se desfăşoară prin stânga poienilor, pe sub versantul împădurit în care este localizată o Rezervaţie naturală cu liliac sălbatic. Colmatarea confluenţei cu un torent ce vine din dreapta a dus la inundarea drumului de pâmânt ce duce de la Slava Rusă la Fântâna Mare.    În vatra localităţii Slava Rusă râul primeşte din stânga (nord) afluentul Slava Cercheză (Ciucurova), venit dinspre satul Atmagea şi Mânăstirea Cerbu.  În aval de satul Caugagia, Slava primeşte pe dreapta afluentul Camena. După ce trece de drumul european Tulcea-Constanţa, Slava se varsă în Lacul Ceamurlia. La rândul său, acesta e tributar Lacului Goloviţa prin Gârla Ceamurlia.    Râul Slava a re o lungime de 38km.

Hamangia

Izvorăşte de pe versantul estic al Podişului Casimcei, de la altitudinea de 300m. Afluenţii săi de formare îşi strâng apele din pădurile din jurul localităţii Vasile Alecsandri.  Mai jos primeşte afluenţii de pe stânga Stejaru şi Altân-Tepe. Cursul este foarte meandrat, cu maluri râpoase adâncite în depozite de leoss. În dreptul localităţii Beidaud primeşte pe stânga afluentul Ceamurlia, iar pe dreapta Pârâul Sarighiol. Cursul inferior al Hamangiei trece prin localitatea Baia, comună dobrogeană care a purtat în trecut numele Hamangia. Notorietatea numelui vine de la cultura neolitică ale cărei urme au fost descoperite în acestă parte a Dobrogei. După 33km, Hamangia se varsă într-o gârlă ce ocoleşte prin sud Lacul Ceamurlia şi face legătura, ceva mai departe, cu Lacul Goloviţa.

LACURILE

Exceptând Delta Dunării, în Dobrogea mai sunt încă vreo 80 de lacuri, dintre care cele mai multe sunt situate în zona Dobrogei de Nord.  Aceste lacuri sunt în mare parte limanuri fluviatile ori lacuri de luncă, dispuse în lungul Braţului Măcin şi al Dunării.

Lacul Hazarlâc

Are o suprafaţă de 164 ha. Lacul este alimentat de râurile Topolog, Nămoleşti, Roştiile şi Bentu. Nu are legătură cu Braţul Măcin, drept pentru care volumul său de apă este strâns legat doar de debitele râurilor colectoare, dar şi de intensitatea evaporaţiei. În prezent lacul este în mare parte colmatat şi cu suprafaţa acoperită de vegetaţie acvatică. Deasemeni speciile de pasări de apă întâlnite aici sunt diverse şi cu numar mare de exemplare.

Lacurile Peceneaga şi Cerna

 Au suprafeţe de 54 ha şi respectiv 102 ha şi sunt reprezentative pentru tipul limanurilor  fluviatile. La debitele mari de primăvară, Braţul Măcin inunda lunca extinsă a Dunării, iar aluviunile depuse au blocat scurgerea în fluviu a râurilor Aiorman, Iaila şi Cerna, acumulările repetate formând lacurile din prezent. Lacul Jijila avea în trecut o suprafaţă de 1 384 ha. Este un lac de luncă şi înainte de îndiguirea malului drept al fluviului, Lacul Jijila avea legătură cu Dunarea prin Gârla Mare. Odată cu desecarea sa, din lunca cuprinsă între dealurile Orliga şi Bugeac au mai dispărut şi lacurile mai mici: Mocanu, Plosca, Tăbăcel şi Lepădaru. Lacul Jijila nu a fost desecat în totalitate, în prezent mărimea suprafeţei sale depinzând de scurgerile râului omonim care îl alimentează.

Lacul Sălcuţa (Lăţime)

Este cantonat în prajma extremităţii nord-vestice a dealurilor Bugeacului, în prezent fiind o amenajare piscicolă.

Lacul Crapina

A fost lacul cel mai mare din partea de nord a Dobrogei, cu o suprafaţă de 2960 ha. Până la desecărle din anul 1986, Dunărea pătrundea la ape mari peste toată lunca dintre Munţii Măcin , Dealurile Niculiţelului şi malul fluviului. După retragerea apelor în albie, în lunca nordică mai rămâneau numeroase lacuri şi bălţi permanente: Rotunda, Lata, Lunga, Galbena, Baroana etc.    Legătura dintre aceste bălţi mai mici şi Lacul Crapina se făcea prin gârlele Lăţime şi Ciulineţu.  În anul 1980 eu am pătruns cu barca cu vâsle pe lunca inundată, prin privalul din dreptul Palatului Navigaţiei din Galaţi şi am înaitat până la Cetatea Dinogeţia şi cherhanaua de la Garvăn. În baltă curentul apei era asemănător cu cel de pe fluviu, lucru ce a dus la o întoarcere dificilă până la privalul de la Dunăre.

Lacurile Parcheşului

Între Niculiţel şi Tulcea sunt alte 15 lacuri, bălţi şi ghioluri, zona mai numindu-se şi Delta Mică (de la Parcheş).  Aici cele mai importante lacuri sunt: Rotund 219 ha, Parcheş 164 ha, Saon I şi II 169 ha, Telincea 162ha, Memelgiu 125 ha şi Babele 69 ha.

Lacurile Mahmudiei

Între Tulcea şi Peninsula Dunavăţ întâlnim lacurile: Ghiolul Piatra lui Boboc 400 ha, Zagheu 180 ha, Rotundu Mic şi Rotundu Mare 229 ha, Murghiol I şi II 240 ha. Lacul Ghiolul Pietrei din apropierea localităţii Murghiol are izvoare proprii cu debite considerabile, dar şi legătură cu Braţul Sfântu Gheorghe, lucruri care fac ca apa lacului sa fie neaşteptat de limede, în comparaţie cu apa stătătoare a celorlalte lacuri din zonă.

Lacurile Sărături

 La sud de Peninsula Dunavăţ se află doua lacuri sărate: Sărături şi Beibugeac. Acestea sunt declarate Rezervaţie naturală pentru flora şi fauna specifice. Alte două lacuri sărate, Lacul Slatina şi Lacul Sărat, erau cantonate sub Culmea Pricopanu, pe albia secată a unui braţ abandonat al Dunării.  În prezent cele două lacuri au dispărut.

În partea continentală a Dobrogei de Nord mai întâlnim şi câteva lacuri mai speciale.

Lacurile de carieră

 Acestea au apărut în golurile rămase în urma exacavaţiilor din cariere, după ce lucrările au intersectat cursuri subterane de ape. Ulterior lacurile de carieră au fost alimentate şi din apa precipitaţiilor. Reprezentative pentru acest tip de lacuri antropice sunt cele de la Iacobdeal, Isaccea şi Zebil.

Lacurile de baraj antropic

Le aflăm pe Râul Taiţa, în amonte de localitatea Horia, dar şi pe Râul Luncaviţa, la Cetăţuia şi la intrarea în localitatea Luncaviţa.

Lacuri de tasare nivală

Apar în zona înalta a Podişului Casimcei, în preajma localităţii Vasile Alecsandri. Au dimensiuni reduse şi folosesc mai ales la adăpatul animalelor. Deasemenea, alte două lacuri de tasare pot fi întâlnite în Munţii Măcin, unul în apropiere de Şaua Oancea, iar celălalt în zona de racordare a Vârfului Pietrele Lacului de culmea principală.

Articol realizat de Gigi Cepoiu

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

3 comentarii laCu privire la ape (3) – Apele Dobrogei de nord

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*