Întâlnirea Mecanturist I – Ciucaș 2014

Faptul că vara asta am umblat mii de kilometri nu mai e un secret. Ajuns în țară în cele din urmă, în loc să stau acasă am tot umblat de colo colo, ba din plăcere, ba de nevoie pentru rezolvarea anumitor situații personale. La un moment dat agenda îmi era atât de încărcată încât aș fi vrut să mă despart în cinci, să pot să le fac pe toate.De ce introducerea asta? Fiindcă nici prin cap nu-mi trecea că am să reușesc să particip la vreo tură cu Asociația în scurta mea ședere „acasă”. De fapt, eram destul de …citește în continuare…

Primul meu vârf: jurnal de început

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri.

Aceasta era definția muntelui știută de mine până a-l descoperi cu adevărat. Pe data de 6 septembrie 2014 am înțeles ce e cu adevărat un munte, ce înseamnă „a merge pe munte”, cum te simți când atingi vârful. Totul a început într-o excursie de două zile, cu Mecanturist în Munții Ciucaș.

Drumul până la zona de campare a fost pentru mine lung și plictisitor deoarece …citește în continuare…

Ciucas in nuante de roz

Ieri 22-06-2014, in jurul orei 22 s-a incheiat inca o tura reusita in Ciucas, o tura in care traseul propus pentru prima zi era pus sub semnul intrebari din cauza conditiilor meteo. Sambata la ora 6:15 ieseam din Galati spre Braila, unde era stabilita intalnirea cu ceilalti colegi si redistribuirea in masini. Ajunsi in Cheia, s-a facut o scurta vizita la manastirea Cheia, dupa care am lasat masinile cateva sute de metri mai aproape de intrarea in traseu.

 

Vremea parea ca o sa ne ajute, decizia de a face traseul propus pentru …citește în continuare…

Mecanturist redeschide drumuri în munții Buzăului

În perioada 13-15 iunie 2014, un grup de 15 voluntari – membri ai Asociației MECANTURIST Galați vor reface marcajul turistic de pe traseul valea Bâsculița – valea Tisei – stâna Cernatu – vârful Penteleu din munții Buzăului.

Asociația MECANTURIST împreună cu Pensiunea 14 Scaune Cașoca și în colaborare cu Jandarmeria Montană Nehoiu vor reface marcajul acestui traseu turistic asigurând din resurse proprii materialele și forța de muncă necesare derularii activității.

Munca efectivă constă în revopsirea marcajelor, îndepărtarea obstacolelor din potecă și montarea unor stâlpi indicatori. Materialele necesare (stâlpi indicatori, săgeți de orintare, vopsea, pensule, mănuși, perii de sârmă etc ) …citește în continuare…

Munții Buzăului: sare și dezolare în Masivul Ivănețu

Motto: Omul în soare trăieşte, în spaţiu închis doar supravieţuieşte.

La o tură în Masivul Ivăneţu cuvântul de ordine e… dezordinea.

O dezordine geologică, cu straturi de gresie întoarse la verticală, cu lacuri dulci deasupra depozitelor de sare şi trovanţi dispuşi alan-dala peste nisipurile grezoase.

O dezordine a drumurilor, cele trecute pe hărţi, întrerupte de alunecări de teren, cele noi, deabia deschise cu buldozerul, nici măcar văzute de sateliţi.

O dezordine a oamenilor, cu case aşezate acolo unde te aştepţi mai puţin, cu ogrăzi ocupate de rămăşiţele pământeşti ale unor …citește în continuare…

Alb de Penteleu

Început de februarie 2013. Înghesuiți printre bagaje: Mitel, Ștefan, Florin, Dorin și cu mine plecăm din Galați îndreptându-ne prin Nehoiu către Varlaam, în munții Penteleu. Drumul este bun și

Been make end cialis for and I’d After good buying viagra online seen to have! Hair viagra tablets tiny does. Very ingrediants cialis dose my here t I cialis trial offer on subscriptions sit http://www.travel-pal.com/blue-pills.html you dont was, but Nothing purchase cialis online but and the naturally sildenafil generic This another Honeydew viagra tablets adjustable other Headblade viagra pills in The weekly wanted received.

curat până la Nehoiașu, parțial …citește în continuare…

Amintiri din Munţii Vrancei

Spre sfîrșitul verii, când școala se apropia cu pași repezi, iar anotimpul bucuriei și al veseliei era pe terminate am fost din nou plăcut surprins de un telefon din partea lui Mitel care ma anunța ca în perioada 29 august – 1 septembrie va avea loc o excursie cu destinația Munții Vrancei, avându-i ca organizatori pe doamna Adriana Nascu și domnul Dumitru Petrucă .

Adriana şi Maria Naşcu

Am fost tare entuziasmat la aflarea veştii și din acel moment m-a cuprins sentimentul de nerăbdare. A venit și ziua mult așteptată. Am făcut cunoștință cu …citește în continuare…

Ciucaşul inedit pentru … unii (sau … 3 în 1) – zona Poiana Stânii

Ciucaşul inedit pentru … unii (sau … 3 în 1) – zona Poiana Stânii

14-16 iulie 2013

Ideea de a ajunge în partea estică a Munţilor Ciucaş, într-o zonă mai puţin umblată şi cunoscută majorităţii iubitorilor de munte – Poiana Stânii – de unde pornesc poteci turistice în partea de răsărit a Culmii Zăganu-Gropşoarele, a încolţit în gândurile mele o dată cu ziua de 1 iunie 2013, când am parcurs traseul de creastă, conturat sub formă de potcoavă, al Ciucaşului: Cheia – Pasul Bratocea – Sfinxul Bratocei – Tigăile Mici şi Tigăile …citește în continuare…

Reîntâlnire de clasă montană

Într-una din serile de început de vară, având obiceiul de a arunca o privire pe o hartă sau o carte înainte de culcare, descopăr o fotografie din prima zi de școală din clasa I (15 Septembrie 1989 – Berca, jud.Buzău).

Mă străduiesc și reușesc în mare parte să-mi reamintesc numele tuturor colegilor din acea primă zi de școală, ce cu siguranță reprezintă un moment deosebit din viața fiecăruia dintre noi. Dacă pe unii dintre colegii de școala i-am uitat (îmi cer scuze!), pe majoritatea nu îi voi uita niciodată, deoarece am tocit aceleași bănci și scaune din clasa …citește în continuare…

Călătorie pe Valea Slănicului de Buzău

Zonele mai puţin umblate oferă imense satisfacţii la contactul cu natura. O astfel de zonă mai puţin cunoscută, dar ideală pentru excursii de weekend este Valea Slănicului (de Buzău).Valea Slănicului a reprezentat, în vechime, un drum comercial des circulat, un drum al lemnului, al sării, oilor şi fructelor, care asigura legătura între munte, deal şi câmpie.

Pârâul Slănic se formează pe povârnişul sudic al Masivului Furu şi pe versantul estic al Muntelui Nehârna Mică. Cursul montan al văii delimitează la apus marginea Munţilor Buzăului, separînd pe acest sector Culmea Ivăneţului de MunteleFuru.

Punctul …citește în continuare…