QR Code Business Card

Povestiri din Dobrogea. Copacul de pe lacul Beidaud

Un copac solitar atrage ca un magnet orice privire. Şi cu cât pustiul care înconjoară acel copac e mai întins, cu atât sporeşte şi forța sa în a-l îndemna pe privitor la reflectare. Iar privitorul va înţelege că timpul, cel care a făcut din acel copac un învingator, ne arată acum şi preţul pe care copacul trebuie să îl plătească sorţii sale aparent favorabile: singurătatea. De cele mai multe ori învingătorul rămâne singur pentru totdeauna. Uneori, din fuga trăsurii, urmărim cu privirea vreun copac singuratic, bine înfipt în vreun lan de grâu şi rămas nemişcat în raport cu …citește în continuare…

Cu privire la ape (2) – O călătorie prin Dobrogea interioară

Descoperirea care avea să ne conducă spre o aventură incredibilă o făcusem încă din primăvară, la cetățile dacice de dincolo de Lunca Rasovei. Atunci venisem singur în Dobrogea de Sud şi îmi amintesc emoția cu care urcasem Dealul Muzeit, malul acela de lut galben de pe care poți cuprinde cu privirea, ca o strategie a naturii, întreaga întindere de ape a Dunării. Cu siguranță ca fusese un loc strategic şi pentru oamenii care construiseră aici cetățile de apărare, nu întâmplator configurația platoului somital asemănându-se cu o frunza de trifoi. Peste formele rotunde ale reliefului se așterneau acum ruinele, …citește în continuare…

Povestiri dobrogene. Farul Beidaud.

Nimeni nu îi spusese paznicului de la farul Beidaud că gura lagunei se înnisipase și că nicio corabie nu mai putea să pătrundă până în port. Aşa că batrânul Iosuf continuase să aprindă în fiecare seară lumina care să vegheze peste întunericul apelor, poate dintr-o inerție a acelei necunoașteri, sau, cine ştie, poate dintr-o teamă că odată cu căderea în derizoriu a îndeletnicirii sale, i se vor risipi în neantul timpului şi puţinele sale zile pe care le mai avea de trăit.

Vorbeam cu Lena despre toate astea şi ne amuzam de această inocență lucrativă a …citește în continuare…

Recunosc

Recunosc

Am atins cu mâna albastrul cerului Și am întredeschis, cu gândul, timid, ușa misterului. Am simțit pe frunte adierea vântului. M-am uns cu alifia din untul pământului.

Mi-am răsfățat privirea pe întinsul câmpiei. Mi-am făcut leagăn din cântecul ciocârliei. Am rupt câteva spice coapte din marginea gliei. Am păstrat în ureche foșnetul stejarului. Am plâns când puiul a căzut din albul cuibarului.

Am umblat gol prin ploaia de vară. Am dormit noaptea în lanul de secară. Am trecut cu trenul din gară …citește în continuare…

Baia Ologului (2): Dealul de Aur

Omului îi e dat să treaca peste orice greutate. Iar mocanii sunt oameni zdrahoni, căci dintotdeauna în fiinţele lor a rămas măcar un dram de snagă, din puterea produselor de la stână.

Când umbli cu mierea sfârşeşti să te lingi pe degete şi doar pentru că aşa se cuvine…

Doar că în pustietăţile Dobrogei oaia nu mai apucă să se îngraşe, brânza pare mai seacă, iar friptura de batal nu mai are nici măcar gust de seu.

Şi din aceste cauze ciobanului îi e dat ca în primăvara să …citește în continuare…

Baia Ologului (1): Mocanii

De când se ştia, Tibor Goicea trăise doar printre oi. Ajunsese să se simtă unul de-al lor, aşa cum câinii ciobăneşti, la rândul lor, poate se cred oi, după ce umblă printre ele decum deschid ochii şi învaţă să meargă.

Patru veri slujise doar cu simbrie de haină şi bucată, după datină, la stăpânul de munte din Plaiul Renţii. Iar stăpânul îi preţuise străşnicia pe care o dovedise şi, la primenirea oilor de dinainte de Sfântul Gheorghe, alesese două mioare tinere, fătate de neleapcă şi i le încredinţase, scriind pentru asta pe ele, cu …citește în continuare…

Insula

Într-o zi, pe la mijlocul lui iulie, plimbându-mă pe faleză am observat un fenomen ciudat. Undeva pe la mijlocul Dunării puteai remarca o dungă de apă liniștită asemenea siajului unei nave ce tocmai trecuse recent pe acolo. Te uitai stânga-dreapta după convoi dar acesta se încăpățâna să apară, ceea ce logic gândind era normal, dunga era dincolo de șenalul navigabil, marcat cu geamanduri verzi și roșii.

Peste câteva zile misterul dungii albastre a început să se elucideze. Din apele adânci ale fluviului a apărut o coamă, asemenea spinării unui uriaș cetaceu. Zi după zi coama …citește în continuare…

Mireasa

Câmpul neted al Dobrogei se sfârșește la Zebil și calea ferată pătrunde pe Valea Casimcei. La curbe trenul vechi începe să pârâie din toate încheieturile, înfiorat şi el de locurile aceste stranii, lipsite de arbori, ba chiar şi de iarbă, cu râpe roșii, ca niște răni ale pământului. Și cu poduri de piatră galbenă, cu arcade rotunde în partea de sus şi lungi şi înguste, ca ţevile unui nai uriaş.

Căldura groasă din vagon pare să îngreuneze şi mai mult înțelegerea lucrurilor. Călătorii tac resemnați, cu ochii aproape închişi, dar privindu-se unii pe alţii …citește în continuare…

Taiţa

Întocmai ca voinicul din poveste, nu am vrut să iau în seamă frumusețea fetei de împărat pe care o chemă Prahova, mai târziu fiindu-mi dat să mă îndrăgostesc, ca o intrigă a unei narațiuni de nimeni prevăzută, de o provincie cu un statut mai de Cenuşareasă, de Dobrogea.

E de la sine înțeles că nu a putut fi o dragoste la prima vedere. Şi nici nu avea cum să fie. Mi-a trebuit mai întâi o îndelungată cunoaștere şi o tot pe atâta înțelegere.

Pentru că niciodată puținătatea nu surprinde, în schimb ea poate pune pe gânduri şi, în cele din …citește în continuare…

Mecanturist în ,,Epoca de aur” (3): Epilog la Univers

În ,,Felia de tort” nu am făcut decât să decupez o felie de viaţă obişnuită din vremea comunistă, lucrare în care am apelat la câteva file de jurnal din acele timpuri. O felie de tort cu blatul de munte şi alpinism, cu cremă-kranţ de filosofie mai tare şi totul asezonat cu glume prinse ici şi colea, cum prindeai guma de mestecat sub colţul băncii când proful te scoate la tablă ca din senin. În ,,Zânele din Valea Cerbului” am surprins firescul lumii de atunci, o lume în care a fost chiar foarte mult munte, mulţi prieteni şi câteva clipe de …citește în continuare…