QR Code Business Card

Promovarea drumețiilor montane – Potcoava Niculițelului cu colegii

Săptămâna trecuta mi-am propus sa organizez o acțiune de promovare a drumețiilor montane. M-am gândit ca este ultima sansa de a mai prinde cateva din minunatele imagini pictate de toamna. Astfel ca, am lansat o invitatie la drumetie catre colegii de munca din Galati, Braila si Tulcea. Desi invitația am lansat-o foarte târziu, mai exact vineri, am avut surpriza sa constat o mobilizare rapida a colectivului tânăr si sa primesc confirmări destul de ferme chiar imediat după ce invitația a fost făcută.

Actiunea a fost o premiera in cadrul companiei noastre, am mai avut o tentativa înainte de …citește în continuare…

Bujorii de pe drumul meu

”Popas în iarbă de neuitat. C-o sărutare, pe-a vieții măsură, îmi stingi în gură toate numele ce din alean ți-am dat.

Ne place să umblăm ca întrupările fumului, să încâlcim mătasea pământului cu țintele drumului.” (Lucian Blaga)

Sunt zile și zile, experiențe și experiențe, unele care au o însemnătate mai mare sau mai mică pentru noi. Ni se întâmplă viața. Uimitor existăm cumva și uneori ne este bine. Citim o carte și o parte din gândurile autorului ne rămân în minte, par sau devin ale noastre. Ascultăm o piesă muzicală ce …citește în continuare…

Muntii Niculițel la început de toamnă

Intampinam sezonul toamnei cu o tura de weekend in Muntii Niculitelului, culmea principala sectorul nordic. Nu prea gasim amatori, doar ce fusese cod portocaliu de ploi si inundatii in judetul Galati. Participanti: Ciprian Vasilache, Eugen Teodorof, si subsemnatul. Traseu: Niculitel – vf.Troianu – vf.Cooperativa – vf.Breazu – vf.Cocosu – vf.Urzica – vf.Oglinda – vf.Cobilitele – vf.Mimnia – Tichilesti (spitalul leprosi). Deci, o serie de varfuri „celebre” in lumea drumetiei de la noi. Intinsele paduri pun serioase probleme de orientare, iar noi nu am avut soare -fara de care pierzi complet directia in care mergi. Ceea ce s-a concretizat …citește în continuare…

Dobrogea de Nord: Potcoava Delictas

Cineva era indignat de confuzia care se face atunci când facem referiri la Munţii Dobrogei numindu-i Munţii Măcinului, dorind să sublinieze că în Dobrogea, pe lângă Munţii Măcinului, mai sunt şi alte culmi şi vârfuri care, cu indulgenţa specifică zonei, pot fi numiţi munţi.

Sper ca scurta lecţie de geografie să îndepărteze bănuiala că şi eu aş (mai) face parte din răndul ignoranţilor de mai sus.

Structural Dobrogea se împarte în trei mari regiuni, interesul nostru îndreptăndu-se de cele mai multe ori spre Dobrogea de Nord.

La rândul său acest spaţiu, cuprins …citește în continuare…

Dobrogea de Nord: Sarica şi Horia

 

Motto:

,,Şi-am mers… şi-am mers…

Şapte strofe şi un vers.

Două strofe le-am şi şters

Că erau tot despre mers…”

În ultimele zile ale lui Prier am pornit să străbatem ţinuturile Niculiţelului împreună cu Eugenia şi Florin Ichim, Adriana Cepoiu, Florin Bălineanu şi Andrei Raftopol.

Aveam în minte alte şi alte informaţii istorice, dar mai ales poveşti nemaiauzite despre oamenii de demult ai Dobrogei.

În Dobrogea romană existau trei drumuri principale care străbăteau provincia de la sud la nord.

Primul drum urma malul drept al Dunării trecând prin oraşele (castrele) Durostorum (Silistra), Sucidava (Rasova), Axiopolis (Cernavodă), Capidava, Carsium …citește în continuare…

Podisul Niculitelului – Iarna in jurul Niculitelului

Iarna in jurul Niculitelului

Anul 2010, luna februarie, ziua a-16-a,

Atentie traseu nemarcat, nerecomandat incepatorilor.

Cu dor de o tura, inca in iarna nesfarsita, impricinatul si cu Andrei Raftopol ne intalnim la trecerea cu bacul de la Galati. Pe loc hotaram sa mergem de asta data spre Niculitel si acolo vom vedea ce putem sa facem.

Pe drumul alunecos, am ajuns la intrarea spre Niculitel, cu un Maxi-Taxi, de unde perpedes am strabatut o bucata de drum,

Apoi,

o sanie trasa de un bidiviu ne ajuta sa ajungem in centru la Niculitel. Aici vremea era rece, …citește în continuare…

Dobrogea de Nord: Muntele Consul

Daca ai ocazia sa strabati tinuturile romanesti din dreapta Dunarii, vei fi uimit de nesfarsita unduire a unor siruri de munti batrani, tociti de vreme si despartiti unul de celalalt de catre spatiile largi ale unor depresiuni putin adancite, ce intregesc si mai mult imaginea unui dezastru geologic total.

Vegetatia saracacioasa, rezultat al unui climat arid, de stepa, vine sa intregeasca aspectul dezolant al acestui tinut uitat de lume, unde atat istoria geologica, cat si cea a oamenilor, par sa-si fi epuizat resursele de energie si de viata.

 

Muntii Macinului se intind spre sud si est pana in valea …citește în continuare…

Muntii Dobrogei – muntele Sarica (Culmea Sarica si Lutul Rosu)

Ziua 23 ale lunii a I-a anul 2010

Un traseu inedit la timp de iarna, nemarcat, posibilitate de includere intr-un proiect de marcat.

Acest traseu a fost parcurs in toamna anului 2009 de catre Andrei Raftopol si alex_sandrin, mai precis in 29 noiembrie. Descrierea acestui traseu a fost facuta in revista trimestriala de turism si drumetie, anul 1, nr.2 ,,Hai pe munte”.

Participanti: Andrei Raftopol, Costel Ceapchi si subsemnatul

La capatul nordic al tinutului Dobrogei se ridica muntii mici si domoli si din prispa in prispa coboara spre Marea cea …citește în continuare…

Dobrogea de Nord- O tura de vara de la popasul Cetatuia, pe Valea Glontului, via Manastirea Cocos, com Niculitel

Traseu nemarcat

Participanţi – baltarel şi Andrei Raftopol

,, Dacă ai chef de muncă, aşeazte şi aşteaptă să-ţi treacă. Munca devine repede o boală; proba este că există medicina muncii”

Aşa că hai,,, la plimbare!

Încă de anul trecut, din tura de creastă din Munţii Măcinului, am discutat despre acest traseu – nerecomandat incepătorilor, pericol de rătacire, lipsa apei pe parcursul traseului

.Scopul acestei ture pe acest traseu, la propunerea lui Andrei, un inceput de recunoaştere şi eventual marcare, atragerea turiştilor spre vizitarea atracţiilor turistice din această zonă a judeţului.

Traseul leagă două localităţi cu potential turistic- Luncaviţa şi Niculiţel …citește în continuare…