QR Code Business Card

MECANTURIST – 40 de ani de exprimare prin miscare

În perioada 12 – 14 mai 2017, ASOCIAŢIA MECANTURIST Galaţi vă invită în Parcul Naţional Munţii Măcinului să îi fiţi alături la aniversarea a 40 de ani de activitate sub egida MECANTURIST şi 5 ani ca entitate juridică.

Membrii din toate generaţiile trecute prin Mecanturist, se vor întâlni şi va vor îndruma paşii pe poteci, pe traseele marcate ale bătrânului munte Măcin. Vor fi trasee pe alese, mai uşoare pentru cei mici dar şi ceva mai lungi pentru cei buni la pas. Cu echipamentul adecvat, pus la dispoziţie de noi, vom escalada pereţii de granit iar cine …citește în continuare…

Festivalul de Turism şi Ecologie MECANTURIST

În perioada 13 – 15 mai 2016, ASOCIAŢIA MECANTURIST Galaţi vă invită să îi fiţi alături la prima etapă a competiţiei de turism sportiv din cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv Ştafeta Munţilor, ediţia a V-a, ce se va desfăşura în Parcul Naţional Munţii Măcinului. Etapa organizată sub denumirea de Festivalul de Turism şi Ecologie Mecanturist, ediţia a II-a, este de tip Master şi este deschisă tuturor cluburilor şi asociaţiilor de turism şi ecologie din ţară, afiliate sau neafiliate la Campionatul Naţional de Turism Sportiv Ştafeta Munţilor.

Data concursului:

13 mai 2016 orele 14:00 – 15 mai …citește în continuare…

Asociația MECANTURIST Galați – 3 Ani de Activitate !

Din anul 2012, de când Asociația MECANTURIST Galați a primit statut juridic, am desfășurat un număr important de activități specifice organizației noastre printre care enumerăm:

– acțiuni de refacere a marcajelor turistice pentru traseele montane din munții Vrancei, Podu Calului și Penteleu; – campanii de informare și ecologizare privind păstrarea malului Dunării curat din zonele limitrofe orașului Galați – campanii de informare și ecologizare în zonele montane din munţii Buzăului, Măcinului şi Vrancei; – acţiuni de ecologizare la Castrul roman de la Tirighina (pentru care am fost premiați în acest an la Gala Culturii şi Patrimoniului gălăţean); – educație …citește în continuare…

Grossglockner

Asociatia Mecanturist organizeaza in perioada 11-16 septembrie o tura alpina in Alpii Austrieci -varful Grossglockner – 3798m . Este varful montan cel mai inalt din Austria si necesita o pregatire in prealabil. Se va merge pe ghetar dar si pe stanca avand parte decatarare usoara.

Traseul este foarte bine intretinut, se merge usor via feratta.

Echipamentul minim necesar: – palarie de soare/sapca – caciula/cagula – frontala – ochelari de soare de IARNA cu protectie UV – manusi – bluza polar / bluza windstopper – pantaloni subtiri, – suprapantaloni si jacketa gore tex sau alternativ – …citește în continuare…

Asociaţia MECANTURIST

 

Salutări!

Vă aduc la cunoştinţă că începând cu ziua de miercuri 23.05.2012 grupul gălăţean MECANTURIST are forme legale, instituit sub forma unei asociaţii denumită ASOCIAŢIA MECANTURIST.

Primii membri în cadrul Consiliului Director stabilit de către membrii fondatori sunt:

– membru Eduard Munteanu;

– membru Horia Axinte;

– secretar general Dan Popa;

– vicepreşedinte Cătălin Florescu;

– preşedinte Alexandru Grigoraş;

De schimbat, nu ne vom schimba. Rămânem la fel.

În schimb, ne dorim să fim mai buni ca până acum.

MECANTURIST în continuare îşi doreşte să apropie oamenii de natură îndiferent de vârstă …citește în continuare…

Obcina Mare: Vârful Toaca-Pasul Ciumarna-Dealul Crucii

Aspectul caracteristic al Obcinelor Bucovinei, acela de relief vălurit, cu culmile paralele, este determinat de alcătuirea geologică şi de fragmetarea sa tectonică.

Formată din roci mai dure, şisturi cristaline şi dolomite, Obcina Mestecănişului deţine altitudinea maximă a zonei, Vârful Lucina de 1588m.

Obcina Ferdeului şi Obcina Mare aparţin zonei flişului şi a gresiilor, aspect ce a determinat o mai puternică eroziune, astfel că în Obcina Mare altitudinea maximă abia se ridică la 1223m în Vârful Şcoruşeţu.

(În şisturile bituminoase şi gresiile de pe Vârful Rusca, de lângă Suceviţa, s-a găsit cel mai mare peste fosil din ţara noastră.

Dacă aş …citește în continuare…