QR Code Business Card

Munţii Cernei – Ineleţ

Motto: ,,Tot ce i se întâmplă omului este din cauza faptului că nu poate sta cuminte într-o cameră.”

Blasse Pascal

Să fii 15 zile în Valea Cernei şi să nu ai cu cine să urci pe munte e ca şi când cineva ţi-ar pune dinainte un tort de ciocolată şi nu ţi-ar da nicio unealtă cu care să-l înfuleci.

Aflat în situaţia aceasta, în acestă vară nu mi-a rămas decât să încerc să urc pe munte de unul singur. Doar că traseele care pornesc din acest defileu de peste 50km lungime sunt de cele mai multe ori cotlonite, ascunse prin …citește în continuare…

Primăvara bănățeană(1) Arjana – fata din vis

„Primul semn ca ne înăbușim visele este lipsa de timp. Cei mai ocupați oameni pe care i-am cunoscut în viaţa mea aveau timp pentru toate. Cei care nu făceau nimic erau tot timpul obosiți, nu vorbeau niciodată despre cât de puține aveau de făcut şi se plângeau mereu că ziua e prea scurtă. Al doilea semn al morții viselor noastre este certitudinea. Pentru că nu dorim să privim viaţa ca pe o mare aventură ce urmează a fi trăită, ne apucăm să pozăm în înțelepți, drepți și corecți în puținul pe care-l cerem de la viață. Privim dincolo …citește în continuare…