QR Code Business Card
Articol postat de

Muntii Macin: Culmea Pricopanu de la sud la nord

În această vară, prognozată ca secetoasă, de o lună plouă în fiecare zi. De atâta ploaie şi umezeală să nu facem bureţi…

Această stare de lucruri a dus la ratarea unor ture în nordul ţării, în Nemira şi Carpaţii de Curbură, în schimb ,,codul roşu de inundaţii” a adus Galaţiul în atenţia tuturor, prin ,,spectacolele” de ştiri de la tv.

Şi pe bună dreptate, căci pe aleea de promenadă de pe faleza inferioară se prinde peşte cu prostovolul, ca pe oricare afluent al Amazonului.

 

/Pricopanu4/img_5782-pp.jpg

 

Măcar un lucru rămâne aşa cum a fost stabilit: pista pentru biciclete e perfect funcţionabilă.

 

/Pricopanu4/img_5802-pp.jpg

 

Doar banca rămasă in mijlocul apelor încearcă să se păstreze departe de frământările oricui… Cu un neşters parfum de romantism, aici doar o sirenă ar putea zăbovi o clipă pentru a-şi pune ordine în gânduri…

Şi personajul asociat în subconştientul fiecăruia noţiunii de sirenă: Vasile Roaită.

 

/Pricopanu4/img_5786-pp.jpg

 

 

În aria de cuprindere a Munţilor Măcinului Culmea Pricopanu este creasta secundară ce flanchează latura vestică pe o lungime de peste 15km.

Jumătatea nordică a acestei culmi are un caracter alpin, cu o energie de relief ca îi aseamănă vârfurile colţoase cu oricare segment al crestei făgărăşene.

Jumătatea sudică scade continuu din Vârful Sulucul Mare 370m alt. până spre centrul localităţii Greci.

 

Lipsită în totalitate de vegetaţie arboricolă, cu o continuitate a vârfurilor şi şeilor intermediare, şi mai ales după ce am remarcat-o şi am fotografiat-o pe când ne aflam pe Vârful Ţuţuiatu, Culmea Pricopanuinvită la o tură dealungul ei.

 

La lucrul acesta m-am gândit împreună cu Marin Baltă pe când făceam legatura între zona cu pădure din nordul crestei principale şi această zonă aridă a Pricopanului.

 

Cel care a intuit momentul potrivit pentru ziua de luni, 12 iulie, a fost Marin. Eu nu am făcut decât să aflu la telefon amănuntele apropierii de traseu:de la Galaţi va merge şi Costel Ceapchi, iar la bacul de la Brăila ne întâlnim cu Andrei Raftopol.

Bucuria revederii cu prietenii şi gândul la spaţiile largi pe unde vom merge a doua zi m-au făcut să adorm mai greu…

 

Dimineaţa, cu grija să nu uit în frigider pachetul cu mâncare şi sticla cu compot de gorgoaze, am întârziat să punem la fereastră firimituri de pâine pentru perechea de turturele de care îngrijim de prin luna septembrie a anului trecut.

Deabia trecuse de ora şapte şi ele începuseră să se neliniştească şi să bată cu ciocurile în geam.

 

/Pricopanu4/img_5757-pp.jpg

 

Observaţie: cei mai punctuali oameni sunt cerşetorii.

 

 

Dacă scapi un bănuţ unuia dintre ei, a doua zi, la aceeaşi oră, tipul e prezent la locul respectiv.

La magazin, de vreo doi ani, motanul ne aşteaptă zi de zi să deschidem la ora 9.    Dacă venim la 9 fără un sfert el nu e, dar dacă un minut întârziem după 9… face o gură!…

 

 

Pe bac găsim o maşină care merge la Tulcea trecând pe la Cerna şi Izvoarele, tocmai ce ne trebiua nouă.

O teacă metalică aşezată de la bord până la lunetă ne face sa credem că şoferul a plecat la pescuit de lunea, ca omul gospodar…

Ba nu, ne spune ca ,,scula” nu e decât o sondă pentru măsurarea cerealelor încărcate în barje, ori silozuri. Şi dumnealui merge la treabă, la recoltarea grâului în Delta Dunării. Acolo unde nu au ajuns apele…

 

 

Coborâm înainte de a ajunge la aleea cu plopi ce se desprinde spre Greci şi prindem drumul de carieră ce străbate zona joasă unde se cuibăresc lacurile sărate.

 

/Pricopanu1/img_5844-pp.jpg

 

Aici grâul a fost recoltat printre picături şi în urma ploilor miriştea a înverzit din nou.

 

/Pricopanu1/img_5847-pp.jpg

 

Drumul ne duce până sub spinările sudice ale Culmii Pricopanului. Nu am intrat în traseu din comuna Greci pentru că am fi fost nevoiţi să străbatem mulţime de străduţe pănă spre periferie.

 

/Pricopanu1/img_5854-pp.jpg

 

Marin face deosebire între via dobrogeană şi cea din zona Huşi-Vaslui, la care se pricepe.

Eu nu mă pricep la vie, însă remarc tufele mari de cânepă, bune să le tragi cu coasa.

Apoi careva vine cu o observaţie pertinentă: nu cu coasa se trage iarba, ci pe nas…

A fost primul pas ca să putem începe cu bancurile.

 

Când ai o asemenea echipă, cu Costel Ceapchi, Marin Baltă şi Andrei Raftopol, pentru care Măcinul nu mai are taine, poţi să nu-ţi mai faci probleme în privinţa traseului.

 

/Pricopanu5/img_7630-pp.jpg

 

Aproape de poala muntelui găsim un vehicul cu motor pe combustibili bio.

 

/Pricopanu1/img_5864-pp.jpg

 

Întâlnirea cu oamenii locului e totdeauna binevenită. Contactul între civilizaţii, între culturi aduc beneficii tuturor. Aici vorbim de cultura porumbului…

 

/Pricopanu1/img_5865-pp.jpg

 

Când întâlneşti o haită de câini cel mai bun aparat e franzela feliată.

 

/Pricopanu1/img_5875-pp.jpg

 

Ajungem în şaua de pe culmea muntelui. Aici părăsim drumul şi ne îndreptăm spre primul vârf.

 

Am ales să intrăm în traseu dinspre sud din mai multe motive:

-soarele să ne pice din spate şi să ne vină mai bine la fotografiat.

-altitudinile sa fie mereu crescătoare, pentru a trăi cu impresia că escaladăm un munte.

-să aplicăm principiul ,,porumbeilor călători”, adică să ne îndreptăm spre casă.

-în cazul în care se strică vremea după ora prânzului să fim siguri că parcurgem partea sudica a culmii, cea mai puţin umblată.

 

/Pricopanu1/img_5878-pp.jpg

 

Pe primele blocuri de piatră descoperim un marcaj bandă roşie, semn că odată şi odată Culmea Pricopanului a fost traseu turistic.

 

/Pricopanu1/img_5885-pp.jpg

 

O ,,alee” de granit ne conduce spre primul vârf, cu o altitudine de 199m.

 

/Pricopanu1/img_5889-pp.jpg

 

Scoatem binoclul şi începem să scrutăm zările. În spate se vede şaua de unde am părăsit drumul.

 

/Pricopanu1/img_5894-pp.jpg

 

O tulpină cu inflorescenţe de Urechelniţă (Sempervivum zeleborii). Din cele patru specii semnalate în ţara noastră, în Munţii Măcin se întâlnesc două: S. zeleborii şi S. ruthericum.

Urechelniţa prezintă adaptări pentru mediile stâncoase şi aride. Astfel că frunzele pot acumula apă în ţesuturi, ele fiind foarte numeroase şi strânse unele în altele.

 

/Pricopanu1/img_5896-pp.jpg

 

Găsim repede şi prima broască ţestoasă (Testudo graeca ibera). Fauna cea mai uşor de fotografiat.

 

/Pricopanu1/img_5918-pp.jpg

 

O inflorescenţă de Usturoi sălbatic (Allium vineale). Popular se mai numeşte pur, sau samuraslă.

 

/Pricopanu1/img_5921-pp.jpg

 

Garofiţa pitică de stâncă (Dianthus nordiformus). Este o plantă endemică pentru Munţii Măcinului, printre alte cinci specii de vegetaţie de stepă incluse în ,,lista roşie europeană”, ca vulnerabilă.

 

/Pricopanu1/img_5923-pp.jpg

 

O specie de Merişor de stâncă pe care n-am mai întâlnit-o până acum.

 

/Pricopanu1/img_5927-pp.jpg

 

Tulpini cu inflorescenţe viguroase de Lumânărică (Verbascum phlomoides). Se întâlneşte în majoritatea regiunilor din ţara noastră.

Se foloseşte ca plantă medicinală în afecţiuni ale aparatului respirator.

Întreaga plantă este acoperită cu perişori deşi, ceea ce îi conferă un aspect catifelat. Dar dacă dorim să o culegem trebuie să fim atenţi să nu ducem mâna pe faţă ori la ochi, căci provoacă mâncărimi şi iritaţii.

 

/Pricopanu1/img_5932-pp.jpg

 

La tot pasul, pe tulpinile mai înalte din iarbă, vedem o specie interesantă de greieri.

E vorba de Greierele împroşcător (Bradyporus dasypus). E o specie mediteraneeană de talie mare (6-8cm), comun în zonele de stepă ale Dobrogei.

I se mai spune şi ,,greierele gras”, el fiind apărat de o armură, ca de metal.

Când se simte în pericol ,,împroşcă” potenţialul adversar cu picături de hemolimfă.   Bleah!… Bine că n-am pus mâna pe el.

 

/Pricopanu1/img_5934-pp.jpg

 

În zonele însorite întâlnim adevărate câmpuri de volbură, sau rochiţa rândunicii.

Aici e vorba de specia Volbura cantabrica (Convolvulus cantabrica), a cărei culoare alunecă spre roz-pal, spre deoasebire de cele albe şi puţin mai mari pe care le ştiu de acasă.

 

/Pricopanu1/img_5937-pp.jpg

 

 

Şi acum ,,vedeta” turei de astăzi: Miliţeaua dobrogeană (Silene compacta).

 

/Pricopanu2/img_6089-pp.jpg

 

Vegetaţia şi flora Munţilor Măcin este reprezentată de peste 1770 de specii de plante, dintre care 72 sunt protejate, iar 27 sunt endemice, adică sunt întâlnite doar aici.

Arealul Munţilor Măcin este o interferenţă a trei tipuri de ecosisteme: central-european, pontico-submediteraneean şi asiatic.

Miliţeaua se dezvoltă bine în zonele stâncoase al Pricopanului, aici fiind limita sa nordică de răspândire.

 

/Pricopanu1/img_5944-pp.jpg

 

Fotograful şi fotomodelul său…

 

/Pricopanu1/img_5947-pp.jpg

 

Cu ochii după flori şi insecte ajungem pe un al doilea vârf mai înalt, numit Slatina.

Andrei ne arată Popina Blasova din zona Bălţii Brăilei, dincolo de Braţul Măcin, numit şi Dunărea Veche.

 

/Pricopanu5/img_7692-pp.jpg

 

Un exemplar de fluture ce poartă numele Issoria lathonia. Aparţine, ca toţi fluturii, ordinului lepidopterelor, ordin bine reprezentat în Munţii Măcinului de peste 1050 de specii.

 

/Pricopanu5/img_7706-pp.jpg

 

Un alt fluture întâlnit de noi este cel ce poartă numele de Coada rândunicii (Iphiclides podalirius).

La partea din spate a aripilor se prelungeşte un fel de coadă dublă, particularitate care îi dă şi numele.

Larvele sale se hrănesc pe tufe de porumbar, ori in coroana unor pomi fructiferi: prun, cireş, cais etc.Hibernează sub formă de crisalidă.

 

/Pricopanu5/img_4415-pp.jpg

 

Limba boului (Anchusa officinalis). Se mai numeşte şi Miruţă.

Tulpina poate atinge până la un metru înălţime, iar florile pot fi de culoare albastră sau roz.

 

/Pricopanu5/img_4447-pp.jpg

 

Între Culmea Pricopanu şi creasta principala a Munţilor Măcin se adânceşte spre nord Depresiunea Greci.

Dincolo de ea identificăm vârfurile Cavalu, Ţuţuiatu şi Ghinaltu.

 

/Pricopanu2/img_5955-pp.jpg

 

De pe un alt vârf al culmii, unde GPS-ul spune că avem 254m altitudine, vedem continuarea spre nord a Culmii Pricopanu.

Vârful piramidei de pe fundal este Sulucul Mare. După ce vom urca pe el, vom trece în partea nordică a culmii noastre.

 

/Pricopanu2/img_5968-pp.jpg

 

Cu un zoom vedem mai bine piciorul de munte pe care vom ajunge după aproape un ceas.

 

/Pricopanu2/img_5971-pp.jpg

 

Noi continuăm să fotografiem florile întâlnite. După o lună de ploi vegetaţia de aici nu s-a uscat sub arşiţa verii. Totuşi multe dintre plante au ajuns la maturitate şi seminţele ori spinii lor ne agaţă de picioare.

Nalbă mare (Althaea officinalis).Ca plantă medicinală se foloseşte în aceleaşi scopuri terapeutice ca si Lumânărica.

 

(În cazul bolilor mai grave singura ,,plantă” care mai dă rezultate e lumânarea…)

 

/Pricopanu2/img_5988-pp-pp.jpg

 

O floare catifelată pe care am întâlnit-o şi pe Valea Babarunca din Ciucaş.

 

/Pricopanu5/img_4480-pp.jpg

 

Rostopasca (Chelidonium majus), numită popular şi buruiană de negi, pentru ca sucul său galben pus pe negi, duce în timp la uscarea acestora. Este foarte toxică.

 

/Pricopanu5/img_4481-pp.jpg

 

Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). Se aseamănă cu ,,mărarul” ce se pune în buchete pe lângă garoafe ori alte flori.

 

/Pricopanu5/img_4562-pp.jpg

 

Ciucuşoara de stâncă (Alyssum saxatile). E o plantă perenă cu rezistenţă la secetă, care se întâlneşte în zona de stâncarie a Munţilor Măcin.

Planta formează tufe dese ce colorează în galben pereţii de stâncă.

 

/Pricopanu5/img_4572-pp.jpg

 

Saschin (Vinca herbacea). Se mai numeşte cununiţă, sau steluţe albastre.

E o plantă erbacee ce creşte în zonele de stepă. Se întinde pe pământ, iar florile au cinci petale de culoare albastru-violet.

 

/Pricopanu5/img_3923-pp.jpg

 

 

Din şaua largă ce precede piciorul muntelui Sulucul Mare vedem pentru prima dată crestele crenelate ale culmii principale a Pricopanului.

 

/Pricopanu2/img_6007-pp.jpg

 

Trebiua spus că până aici am întâlnit în permanenţă grupuri de berze coborâte printre ierburile stepei pentru a ciuguli cu ciocurile lr roşii lăcuste, cosaşi greieri borţoşi.

Vigilente, ele îşi luau zborul când considerau că ne-am apropiat prea mult.

 

/Pricopanu2/img_6022-pp.jpg

 

Un stol înălţat în albastrul cerului.

 

Berzele sunt pasări greoaie, care bat din aripi foarte rar. Tehnica lor de zbor se aseamana foarte mult cu cea a deltaplanului, adică găsesc o ,,termică” de aer cald, ascensionar şi iau altitudine purtate de acesta.

Când sunt mulţumite de înălţimea la care au ajuns, de deplasează pe orizontala printr-o planare lină.

 

/Pricopanu2/img_6037-pp.jpg

 

O altă flare de stepă, albastră şi ciufulită.

 

/Pricopanu5/-pp.jpg

 

Cum mergem prin ierburile mai mari, ori mai scunde ale stepei, sunte ,,împuşcaţi” din toate părţile de lăcuste ,,kamikaze”. Un exemplar verzui.

 

/Pricopanu5/img_7780-pp.jpg

 

Şi un pui vezui de Calugăriţă .

 

/Pricopanu5/img_7916-pp.jpg

 

În dreapta noastră, sub dealul Îmbulzita, vedem o carieră părăsită. Pănă aici duce una din ramificaţiile drumului pe care am trecut noi câmpia.

 

/Pricopanu5/img_7807-pp.jpg

 

Alte flori albastre…

 

/Pricopanu5/img_7816-pp.jpg

 

Ajungem la piciorul de munte şi intrăm în zona stâncoasă a Pricopanului.

Aici un arbore a avut o tentativă de a se integra în peisaj arid. O tentativă eşuată.

 

/Pricopanu2/img_6039-pp.jpg

 

Într-o strunguliţă a crestei de granit pozăm o tufă de Clopoţel dobrogean (Ccampanula romanica).

 

/Pricopanu2/img_6049-pp.jpg

 

O fotografie emblematică pentru tura de astăzi: zonă de stepă presărată cu blocuri de granit şi împodobită cu minunate flori de miliţea dobrogeană.

 

/Pricopanu2/img_6054-pp.jpg

 

Luăm înălţime şi vedem tot mai aproape zona stâncoasă a Culmii Pricopanu.

 

/Pricopanu2/img_6081-pp.jpg

 

O tufa de flori argintii, strălucitoare şi pufoase ca şi florile de colţ.

 

/Pricopanu2/img_6082-pp.jpg

 

Flori galbene, de stepă uscată.

 

/Pricopanu2/img_6087-pp.jpg

 

Aproape de Vârful Sulucul Mare întâlnim o zona de stâncărie.

 

/Pricopanu2/img_6093-pp.jpg

 

Marin ajunge pe un vârf şi savurează plăcerea unei căţărături libere.

 

/Pricopanu2/img_6096-pp.jpg

 

Ne lăsăm mai spre stânga şi continuăm urcuşul pe o brână de piatră.

 

/Pricopanu2/img_6103-pp.jpg

 

Mai sus creasta se îngustează şi trecem un pasaj ce ne duce cu gândul la Custura Sărăţii dintr Negoiu şi Şerbota.

 

/Pricopanu5/img_7832-pp.jpg

 

Inflorescenţa unei alte specii de Usturoi sălbatic.

 

/Pricopanu2/img_6117-pp.jpg

 

Codiţa şoricelului galbenă, specie endemică pentru Munţii Măcin, la fel de bună pentru ceai ca şi sora sa albă.

 

/Pricopanu2/img_6119-pp.jpg

 

Înainte de a ajunge pe vârf privim înapoi să vedem partea sudică a Culmii Pricopanu, pe unde tot urcăm de aproape trei ore.

 

/Pricopanu3/img_6122-pp.jpg

 

În sfârşit ne apropiem de vârf…

 

/Pricopanu3/img_6128-pp.jpg

 

Ajungem pe Vârful Sulucul Mare 370m alt. şi privirea ne zboară spre partea nordică a Culmii Pricopanu.

 

/Pricopanu3/img_6134-pp.jpg

 

Poza de vârf.

 

/Pricopanu3/img_6135-pp.jpg

 

E foarte cald şi gândim că într-o astfel de zi toridă de iulie era mai indicată o tură în zona împădurita a crestei principale.

Scoatem tricourile şi ne aşezăm la masă pe colţanii dinspre nordul vârfului pentru a simţi briza răcoroasă ce urcă pe feţele mai umbrite ale muntelui.

 

Spre est vedem extremitatea nordică a crestei principale a Munţilor Măcinului, unde pădurea de tei se sfârşeşte brusc şi locul ei este luat de tufe răzleţe de sălcioară.

 

/Pricopanu3/img_6143-pp.jpg

 

Vedem porţiunea de legătură dintre cele două culmi, pe unde am mers cu Marin în urmă cu două luni.

 

/Pricopanu3/img_6145-pp.jpg

 

Coborâm spre Şaua Sulucului.

 

/Pricopanu3/img_6147-pp.jpg

 

Pe această porţiune a Culmii Pricopanu atenţia ne este atrasă de formele bizare ale stâncilor.

 

/Pricopanu3/img_6155-pp.jpg

 

Lanuri de sunătoare la est de Şaua Sulucului. Se observă la tot pasul urmările pozitive ale declarării Munţilor Măcin ca Parc Naţional. E interzis păşunatul, recoltatul, culesul…

Într-o altă tura aici am pus tabăra de corturi şi noaptea ne-a cântat privighetoarea în arbuştii de pe vale…

 

/Pricopanu3/img_6159-pp.jpg

 

O creastă aninată deasupra Văii Şerparu.

 

/Pricopanu3/img_6165-pp.jpg

 

Pe Vârful Sulucul Mic poteca ne îndeamnă din nou la căţărătură.

 

/Pricopanu3/img_6173-pp.jpg

 

Caracteristica zonei stâncoase a Culmii Pricopanu este că spre vest se lasă pereţi de granit, iar spre est locurile sunt mai dmoale. Aici urcă pe văi plantaţiile de arbuşti ce vor să deschidă un cap de pod viitoarelor păduri.

 

/Pricopanu3/img_6181-pp.jpg

 

Urcăm spre vârful Piatra Râioasă în arşiţa amiezii de iulie. Apa am terminat-o de când am stat la masă, iar acum suntem cu gândul doar la izvorul din Şaua Vrajului.

 

/Pricopanu3/img_6185-pp.jpg

 

Fotograf lângă unul din megaliţii Pricopanului.

 

/Pricopanu3/img_6187-pp.jpg

 

Vorbim despre dezagregarea granitului. Aceasta are două forme:

-cea macro, la nivel de bolovani, când blocul de piatră crapă după unele linii de tensiuni interne ale horstului iniţial. Fisurile acestea sunt adâncite în timp de către factorii externi: fenomenul de îngheţ-dezgheţ, de curenţii de aer…

-cea micro, în urma căreia de pe suprafaţa pietrei se desprind bucăţele mici datorită alterării rocii. Acestea formează în timp solul pe care încearcă să se fixeze vegetaţia.

 

Dezagregare macro.

 

/Pricopanu3/img_6190-pp.jpg

 

Iarbă colilie într-o şa de pe culme.

 

/Pricopanu3/img_6199-pp.jpg

 

Din Vârful Piatra Râioasă coborâm în Saua Vraju pe o diferenţă de nivel de aproape 150m.

Ajungem la băncuţele unde am pus cortul în tura trecută.

Facem o pauză şi ciugulim dulciuri. Mare greşeală… Leşinăm de sete.

Andrei ia sticlele goale şi coboară la izvorul de pe dreapta văii care îşi are obârşia aici.

După 20 min. în care noi ne-am perpelit în soare, apa rece ne face să sughiţăm.

 

/Pricopanu3/img_6212-pp.jpg

 

Spre deosebire de tura trecută, când din şaua aceasta am urcat pe vârfurile Vraju1 şi Vraju2, acum prindem drumul de pe faţa estică a muntelui, marcat şi el tot cu bandă albastră.

Arşiţa şi culoarea roşie a solului şi a pietrelor ne fac să ne credem undeva, prin Deşertul Mojave, ori Deşertul Namib…

 

/Pricopanu3/img_6217-pp.jpg

 

Ne mai revenim când privim ,,marea” vălurită în verde până la panglica Dunării.

 

/Pricopanu3/img_6221-pp.jpg

 

,,Capul de balenă” din şaua dintre Vraju şi Caramalău.

 

/Pricopanu4/img_6223-pp.jpg

 

Printre trovanţii de piatră.

 

/Pricopanu4/img_6225-pp.jpg

 

Ne îndreptăm spre Vârful Caramalău.

 

/Pricopanu4/img_6233-pp.jpg

 

Dincolo de vârf trecem printr-o zonă haotică, cu blocuri de granit aşzate de natură la întâmplare.

 

/Pricopanu4/img_6237-pp.jpg

 

Ajungem în capătul de nord al Culmii Pricopanu.

De această dată nu vom mai continua peste vârfurile Cheia şi Cheiţa, ci vom coborî la Fântâna de Leac.

Dar pănă acolo mai e de tras. Facem o pauză la o umbră îndoielnică şi mai luăm o gură de apă.

 

/Pricopanu4/img_6239-pp.jpg

 

Mânăstirea de lângă Fântăna de Leac.

 

/Pricopanu4/img_6247-pp.jpg

 

Contraforţi ai cetăţii de piatră a muntelui.

 

/Pricopanu4/img_6256-pp.jpg

 

În coborâre întâlnim la tot pasul pietre ,,aşezate” într-un echilibru precar.

 

/Pricopanu4/img_6260-pp.jpg

 

Acelaş bolovan văzut din partea opusă.

 

/Pricopanu4/img_6261-pp.jpg

 

Ajungem la Fântâna de Leac şi gasim izvorul cu un debit de apă impresionant, cum nu l-am mai văzut până acum.

După o coborâre de peste 200m printre bolovani încinşi de soare somţim că luăm foc.

Îmi vine să mă bag cu totul în şuvoiul rece… Numai că mai am încă vie în minte amintirea unui prieten ce s-a sfârşit în urma unui astfel de accident banal. După un meci de fotbal a băgat capul sub apa rece de la un canal…

 

 

Oricum, ajunşi sfârşiţi la acest izvor inţelegem că nimic nu e mai preţios pe lumea asta decât un strop de apă bună de băut…

 

/Pricopanu4/img_6269-pp.jpg

 

Răcoriţi şi odihniţi parcă ni se mai limpezeşte şi mintea.

Totuşi imaginea aceasta cu ,,beduinul” ce se îndreaptă spre o moscheie din Algeria, ori Maroc, ne face să tresărim.Nu cumva, de la căldura asta, o luăm ra-ra cu capul?!…

 

/Pricopanu4/img_6274-pp.jpg

 

Ţinem pe lângă gardul mânăstirii şi ne îndreptăm spre oraşul Măcin, străbătând cei 4km de drum printe haturile de culturi agricole.

 

/Pricopanu4/img_6279-pp.jpg

 

Mânăstirea Izvorul Tămăduirii de sub Vârful Vraju.

 

/Pricopanu4/img_6280-pp.jpg

 

O fotografie cu gândul la una din pânzele lui Van Gogh.

 

/Pricopanu4/img_6287-pp.jpg

 

În Măcin străbatem câteva străduţe laterale, pavate cu granit. Îi spun lui Andrei ca sunt interesat de câteva obiective din oraş: hanul vechi, geamia, ruinele castrului roman Arrubium…

 

Istoria acestor locuri are o particularitate fascinantă. Dar despre acestea poate vom avea ocazia să vorbim altă dată. Poate data viitoare, când ne vom îndrepta cu gându spre Muntele Consul…

 

 

După o bere rece ajungem şi la momentul bilanţului. Ia să vedem ce spune GPS-ul…

Astăzi am mers 20,7km în 10 ore şi 6 min. Ne-am mişcat 6h şi 45min şi am stat 3h şi 21min.

Numai că în cele 3 ore şi ceva am făcut şi sutele de fotografii…

 

/Pricopanu4/img_6291-pp.jpg

 

Altitudinea absolută a locului: 12m.

Dacă se mai umflă Dunărea încăodată…

(Fotografii: Costel Ceapchi si Gigi Cepoiu)

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

1 comentariu la Muntii Macin: Culmea Pricopanu de la sud la nord

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*