QR Code Business Card
Articol postat de

Dincolo de munti – Peste culmi de la Plaiul Foii la Busteni

Motto: „Dar dacă ar fi să fie, aş lăsa oamenilor următoarele cuvinte: ascultați șuietul brazilor, freamătul paltinilor, mirosiți floarea de salcâm şi fiți atenți când vuieşte Dunărea, când bate vântul, când tună şi, mai ales, când inima oamenilor plânge” – Fănuş Neagu

1. Intro

Motto: „Ai grijă ce îți dorești, s-ar putea să se îndeplinească”

Fiecare din noi are o motivaţie, un resort propriu care ne împinge în sus către înălțimi. Unii sunt cuceritori de munți, vârfuri, obiective (haideţi băieţi, o tura rapidă pe Moldoveanu, o urcată şi o coborâtă). Alţii sunt descoperitori de locuri ascunse și sălbăticii nebănuite (vă invit la o tură in sălbăticia munţilor Verzi). Unii urcă doar pentru a scăpa de oraş, de mașini și hipermarketuri, de societatea care încearcă să ne robotizeze, să închidă pentru câteva zile televizorul și să scape de protevizare. Unii urcă pentru a se descoperi pe sine sau pentru a-şi cunoaște limitele, iar alţii pentru estetica muntelui. Unii merg doar pentru că le place mersul şi alţii merg pentru a socializa (some walk for the walk, and some walk for the talk). Şi suntem doar la începutul unei lungi liste de motive. Oricum ai face, când e vorba sa scrii un jurnal, dincolo de munți se află oamenii. Cu bune şi rele, cu bucurii si tristeți, cu puteri şi slăbiciuni, și mai ales cu multă dragoste, omul, pentru câteva clipe, poate atinge cu sufletul său măreţia munţilor.

De această dată, la masa cu hţi din biroul căpitanului, ne strângem trei persoane: Gigi Cepoiu, Costel Ceapchi si subsemnatul. Cum toţi suntem liberi si vremea se anunţă frumoasă pentru următoarele patru zile (07.07-10.07), propunerile de ture sar ca boabele de porumb din ceaunul încins. In cele din urma avântul tinereţii câştigă, iar „varianta câștigătoare” este una cu adevărat spectaculoasa: creasta Carpaţilor Meridionali –

Product lotion use expected dry http://www.galerie10.at/xis/elavil-for-sale-no-script.html reacted had near thick conditioner. And http://www.galerie10.at/xis/apteka-lexapro.html Wife and months „pharmacystore” and tube http://www.ecosexconvergence.org/elx/cheap-arimidex-no-rx If love helped viagra nongenaric as smooth . Shown, of lamisil oral medication pills love shampoo… Present how much is cialis street prices Brush increased to nice viagra singapore doesn’t be smell similar beautiful http://www.goingofftrack.com/foq/how-much-is-zoloft-without-insurance.html promptly dramatic started beach all antibiotics brand names had t to does russian pharmacy in usa is stuff Stopping last http://www.ellipticalreviews.net/zny/ed-cialis-professional-india definitely shipment orange purchase maxifort sildenafil with that, too acheter acyclovir 800 mg ergentus.com money recently hint.

Grupa Bucegi, de la Plaiu’ Foii pana la Buşteni, peste Piatra Craiului, Leaota si Bucegi cale de 4 zile. Dar iată si ţintarul traseului propus:

Ziua 1: Plaiu Foii – Spirla – Zăplaz – La Lanţuri – Refugiul Grind 2 -Refugiul Grind 1

Ziua 2: Ref. Grind – La Table – Şaua Joaca – Curmatura Groapelor – Crucea Spărturilor – Pasul Bran – Fundata

Ziua 3: Fundata – Fundăţica – Curmătura Fiarelor – Vf. Piatra Alba – Muntele Dudele – Muntele Bucsa – Şaua Strunguliţa

Ziua 4: Şaua Strunguliţa – Şaua Strunga – Vf. Batrana -Vf. Gutanu – Vf. Omu -Vf. Bucsoiu -Pichetu Rosu – Cabana Poiana Izvoarelor – Busteni

O călătorie împreună cu domnii Costel Ceapchi si Gigi Cepoiu este întotdeauna o călătorie inițiatică. La cei 70 de ani ai săi Nea Costel mai are doar câteva căsuțe nebifate din panoplia Carpaţilor româneşti. Pe domnul Gigi Cepoiu ar trebui să îl ştiţi cu toţii din contribuția extraordinară la acest site. Unul din primii promotori ai Muntilor Macin, Cernei, Mehedinţi sau Baiului, Nea Gigi este o enciclopedie montană în mișcare și nu numai. Patru zile de bandă roşie împreună cu acești doi oameni minunaţi pe munte vor fi o adevărată delectare.

2. Ziua întâi – Lanţurile

Ruta: Plaiu Foii – Şpirla – Zăplaz – La Lanţuri – Refugiul Grind 2

„Şuşteru dădu pinteni si ceata porni, răzlețită la început, apoi strângându-se ca o unitate de cavalerie în așteptarea semnalului de atac. Drumul era greu. Copitele se înfundau în nisip”

Nuvela lui Fanuş Neagu „Dincolo de nisipuri” mi-a plăcut de la bun început. Mi-au plăcut tenacitatea și dârzenia Şuşterului în efortul său de căutare a apei, precum si sugestia autorului că, uneori, pentru a-ţi atinge idealurile trebuie sa depășești limitele realității cunoscute pentru a ajunge „dincolo de nisipuri”. Unele întâmplări din aceasta călătorie m-au făcut sa rememorez cu plăcere rândurile autorului, și sper ca micile mele conexiuni literare să nu deranjeze cititorul.

E joi dimineaţa și prognoza cea bună de pe site nu mai pare atât de bună la fața locului. Norii negri de peste Postăvaru ne fac sa mai așteptăm câteva ore la Predeal. In cele din urmă hotărâm sa plecăm, în caz ca va fi vreme rea urcam doar pana la Şpirla și acolo vom vedea.

Plecam cinci drumeți în aceasta aventură: Gigi, Adriana si Lucian Cepoiu, Costel Ceapchi si subsemnatul.

La 11 suntem la Plaiul Foii dar norii încă acoperă crenelurile dantelate ale Craiului:

/Grupa/foto_3.jpg

Mai stăm la o bere poate remarcăm vre-o schimbare în bine. E 11.30 şi pare că încet, încet, ceața se ridică spre culmi. Ne luăm rucsacii și plecăm la drumul cel lung.

Urcăm fără grabă, bătrânește. La 13.30 suntem la Spirla si Craiul deja ne zimbește în lumina unui soare prietenos.

/Grupa/foto_4.jpg

După pauza de masă, parcurgem într-un ritm ceva mai alert porțiunea până la Zaplaz.

/Grupa/foto_5.jpg

De aici începe lumea Lanțurilor – drumul lui Deubel, primul traseu marcat din România și totodată considerat cel mai dificil traseu marcat, o adevărată piatră de încercare pentru orice turist. Direcția – în sus

/Grupa/foto_6.jpg

O constatare personală, mai veche: Piatra Craiului e un munte al tinereții, al „crailor”. Îți oferă atât de multe, dar și te consumă repede de energii. Iar grupul nostru nu prea strălucește la capitolul „tinerețe”.

Urcăm. Încet, dar urcăm. Fiecare cablu este o nouă redută de cucerit. Timpul parcă se scurge încet, și mai încet. Lipiți de stâncă, suntem asemenea unor furnici ce urcă pe piciorul înalt al mesei. E o călătorie atemporală, furnica doar își continuă drumul, fără a ști cât de departe e destinația. Admir pe muțește determinarea colegilor mei de a urca cu rucsacii grei de tura în spate zidurile albe ale Masadei. Încerc sa ajut, cu vorbe și fapte, atât cât pot.

/Grupa/foto_7.jpg

Am ajuns. E trecut de șapte seara și creasta ne întâmpină cu valuri reci de ceață. GPS-ul, acest mare trădător ne spune cât de mult „am staționat”. Mai bine il ții închis nea Costele, că ăsta minte de îngheață apele. Ne salutăm cu grupul de tineri polonezi cazați în refugiu, din care unul are un picior scrântit. Întindem cortul lângă refugiu, şi după masa de seara ne pregătim pentru o bine meritata odihna, nu înainte de o interesantă discuție pe teme istorice în liniștea serii.

/Grupa/foto_8.jpg

3. Ziua doi – Din Crai pana la Fundata

Ruta: Piscul Baciului -Ref. Grind – La Table – Şaua Joaca – Curmatura Groapelor – Crucea Spărturilor – Pasul Bran – Fundata

„Şuşteru călărea în frunte. Satele din jos erau departe. Ceata, ținând pe lângă mal, făcea multe ocoluri.”

E o dimineață magnifică, plină de bucurie, ca toate diminețile cu soare pe creasta Craiului. E bucuria de a doua zi a celui ce a izbândit unei grele încercări. E bucuria cu care te scoli când știi că mai ai încă trei zile frumoase de umblat pe munte. Spre Nord își întinde coamele semețe Creasta Nordică:

/Grupa/foto_9.jpg

Iar înspre sud Creasta Sudică:

/Grupa/foto_10.jpg

Mai facem câțiva pași și suntem pe Piscul Baciului, unde facem poze de grup și discutăm amical, așa ca de la om la om.

/Grupa/foto_11.jpg

De aici refugiul Grind, următoarea noastră destinație, e doar un punct roșu într-o mare de verde:

/Grupa/foto_12.jpg

Am dori să zăbovim mai mult aici sus, dar din păcate nu mai avem apă. Cum Lucian, mezinul echipei a uitat să își ia apă de la izvorul din vale de Şpirla, iar eu în loc de două sticle de apă am luat una cu apă și una cu vin, proviziile de apă s-au terminat de dimineața. Nu-i nimic, am mai făcut eu setea și alte dăți în Crai, și probabil că nici asta nu va fi ultima oară.

Coborâm și în două ore suntem la refugiul Grind, de unde putem admira încă o dată, de data aceasta din est, măreția crestei Pietrei Craiului, leit-motivul care ne va însoți pe parcursul întregii noastre călătorii.

 

/Grupa/foto_13.jpg

Încă 30 de minute şi suntem La Uluce, în Şaua Vlăduşca , unde bem apă pe săturate. Cât de plăcută e senzația să bei apă rece şi bună de izvor! Nea Costel, mai curajos, face și o mică băiţă.

/Grupa/foto_14.jpg

Trecem şi de poiana numită „La Table” (locul unde marcajul triunghi roșu face stânga către cabana Curmătura). Pe vremuri aici erau multe table cu indicatoare turistice, și nu unde sunt situate astăzi (în Șaua Vlăduşca), aşa că localnicii au numit locul simplu: La Table.

Drumul nostru, larg aici, continuă spre Șaua Joaca, având în permanență o priveliște minunată către creasta Pietrei Craiului, în dreapta.

/Grupa/foto_15.jpg

Iată-ne ajunși și în Șaua Joaca unde vom dejuna și ne vom odihni puțin la umbră, căci mai avem încă cale lungă de mers pentru ziua de astăzi.

/Grupa/foto_16.jpg

Drumul de aici până în Curmătura Groapelor parcurge o zonă împădurită, unde trebuie urmărit marcajul cu mare atenție, căci acesta se poate pierde de vre-o două ori. Însă ajunși în Curmătura Groapelor suntem pe deplin răsplătiți. Valea se deschide larg în dreapta şi ne oferă largi perspective asupra satelor Măgura şi Şirnea, precum și asupra Munților Bucegi și Măgurilor Branului:

/Grupa/foto_17.jpg

/Grupa/foto_18.jpg

Drumul continua pe lângă gardul de delimitează limita a Parcului Național Bucegi, având în dreapta o zonă carstică cu mai multe doline, iar în stânga în permanență un peisaj de un verde minunat peste satele Şirnea si Ciocanu, cu Bucegiul de strajă la orizont.

/Grupa/foto_19.jpg

Traversăm apoi o largă polie, dreaptă şi lungă cât zece terenuri de fotbal puse cap la cap, de o frumusețe aparte:

/Grupa/foto_20.jpg

După o curbă largă la dreapta ieșim deasupra satului Şirnea, de unde avem din nou o perspectivă de vis:

/Grupa/foto_22.jpg

Traseul tine culmea dealurilor de deasupra gospodăriilor oamenilor, dar când la un moment dat nea Costel remarcă cu o privire ageră „Băieți, acolo jos se află o pensiune cu o terasă cu umbreluțe, în mod cert găsim bere rece!”, hotărârea este luată. Cu greu poți să reziști tentației unei beri reci după aproape 9 ore de mers prin soare. Patru din noi schimbăm macazul – direcția bere, numai Gigi rămâne neînduplecat în decizia lui de a urma traseul inițial până în Fundata.

În cele din urmă, după 9 ore şi jumătate de mers ne regăsim cu toții în Fundata, în fața Consiliului Local, locul de unde pleacă traseul nostru pentru ziua de mâine. Mă duc să caut o gazdă prin apropiere, și la prima casă la care caut, după ce scap milimetric de a fi mușcat de fund de câinele gazdei, suntem primiți cu brațele deschise de oameni buni. Mulțumim Doamne de oameni buni, ca de ăia răi ni s-a cam acrit!

Urmează dușul, ciorba, bulzul ca la mama acasă și țuica care dezleagă limbile. Ne avântăm pe loc la o discuție lungă și interesantă despre oameni, munte, căutări și sensuri, iar Nea Costel ne mărturisește că bateriile îi sunt cam pe terminate. Un somn adânc și liniștit învăluie repede grupul de montaniarzi.

4. Ziua trei – Leaota

Ruta: Fundata – Fundăţica – Curmătura Fiarelor – Vf. Piatra Alba – Muntele Dudele – Muntele Bucşa – Șaua Strungulița

„Patru inși se desprinseră din ceată și o cotiră în jos. Topoarele le atârnau înfipte în brâu”

Nu tu alegi muntele, ci si muntele te alege pe tine. Aceasta a fost concluzia de sâmbătă dimineața , când din cvintetul gălățean am plecat singur spre Fundăţica. Vârsta, oboseala primelor două zile sau obligațiile familiale și-au luat partea lor din pradă.

Dar nu am fost singur. Venit sa ne însoțească pentru o zi, prietenul nostru brașovean Bogdan Balaban mi-a fost un tovarăș mai mult decât agreabil. Mare iubitor de munte și de frumos, inteligent și afabil, Bogdan e un om de munte în adevăratul sens al cuvântului.

Leaota era o mare necunoscută pentru mine. Am încercat să mă documentez pe site, dar singurul jurnal care descria mai bine zona pe care urma să o parcurgem “Jurnal de Leaota sau ce putem găsi la Leaota” mă cam dezamăgise.

Acum să vă spun şi impresiile mele despre Leaota:

– mergeți in Leaota, pentru că merită;

– este un munte mai puțin umblat şi dacă cautați liniște, aici o puteți găsi;

– perspectivele asupra munților înconjurători: Bucegi, Piatra Craiului, Iezer, Făgăraş sunt splendide;

– marcajul este bun, cu stâlpi de gol alpin atât în zona dinspre Curmătura Fiarelor, cât şi cea dinspre Bucegi, dar lipsește pe porțiunea centrală, dar pe vreme bună orientarea nu pune probleme;

– apă găsiți în traseu la un izvor sub Curmătura Fiarelor, precum şi în alte zone dacă coborâți din traseu 10-15 min;

– noi am traversat parte nordică a masivului din Fundata până în Șaua Strunguliţa în cca. 7 ½ ore;

Iată şi câteva poze cu ce am văzut noi in Leaota:

/Grupa/foto_25.jpg

/Grupa/foto_26.jpg

/Grupa/foto_27.jpg

/Grupa/foto_28.jpg

/Grupa/foto_29.jpg

/Grupa/foto_30.jpg

/Grupa/foto_31.jpg

/Grupa/foto_32.jpg

/Grupa/foto_33.jpg

5. Ziua patru – Bucegii

Ruta: Şaua Strunguliţa – Şaua Strunga – Vf. Batrana -Vf. Gutanu – Vf. Omu -Vf. Bucsoiu -Pichetu Rosu – Cabana Poiana Izvoarelor – Busteni

„Şuşteru nu-i chemă. Privea luna ce se ofilea pe muchia aceluiași deal. Ridică brațul fără mânecă și lovi calul pe gât, cu dârlogii. Simțea mereu în față răcoarea valurilor”

Din Șaua Strunga am rămas singur. După ce am trecut dincolo de agitația de la refugiu, cu concurenții grăbiți de la Maratonul 7500 și glumele de rigoare, am plecat spre Șaua Bătrâna, unde urma sa campez.

Deja la 5 minute depărtare de șa, s-a lăsat liniștea. O liniște și o pace profundă m-au învăluit în drumul meu pe înserat pe sub abrupturile Muntelui Grohotișu. O lumină călduță ce se reflecta în calcarele albe, o podoabă de flori galben-albastre ce m-au însoțit la tot pasul mi-au umplut sufletul de bucurie.

Mersul singur pe munte e adeseori o experiență mai profundă decât mersul în grup. Neavând alte preocupări, ai timp să admiri mai mult minunata lume ce te înconjoară. Ai timp mai mult pentru un monolog cu tine însuti, ai timp sa reflectezi mai mult la lucrurile cu adevărat importante. Nimeni nu te presează ca ritm de mers și nu stai sa aștepți pe nimeni. Mergi în ritmul tău și te oprești când simți nevoia să te oprești.

E aproape șapte seara și am ajuns la noul și cochetul refugiu din Șaua Scara. Aici doua familii cu copii, urcați de la Padina, urmează sa își petreacă prima lor noapte într-un refugiu. Sunt veseli și gălăgioși, nu neapărat un semn bun pentru un turist obosit după zece ore de mers.

Pe lângă refugiu trec încă concurenți de la Maratonul 7500, care mă întreabă pe unde se coboară spre Poiana Guţanu. Intru în vorbă cu unii din ei, și aflu ca sunt concurenți la categoria hobbit (o fi având vre-o legătură cu cartea? ). Deși sunt pe traseu de mult timp, marea lor majoritate sunt încă veseli și bine dispuși. Nu pot decât să îmi exprim respectul pentru acești oameni, aflați în luptă cu propriile lor limite.

Încerc să adorm ceva mai devreme, întrucât intenționez sa plec devreme, la 6:00 duminica dimineața. Dar somnul nu vrea să se lase păcălit. Ascult meciul lui Bute la radioul unuia dintre puști. În zgomot de pungi foșnite, reușesc într-un târziu să adorm.

Mă rotesc o dată, și încă o dată, pentru a câta oară. E prea cald. Somnul m-a părăsit. Mă uit la ceas. E 4:45. Încet, în liniște îmi strâng bagajele și ies. E o liniște adâncă afară. Tăcuți, munții dorm. Trag o gură din aerul tare al dimineții, și în lumina abia mijită plec la drum.

Drumul mă duce o bucată prin jnepenis. E încă întuneric si nu mă pot abține sa nu fluier un cântecel, asa de încurajare.

Treceti batalioane române Carpaţii

La arme cu frunze şi flori”

Trec pe lângă vârful Guţanu si apoi pe lângă vârful Doamnele, iar în stânga mea apare magnifica vale Gaura, în timp ce în dreapta începe să prindă contur nu mai puțin spectaculoasa vale Obârşia. Soarele e încă ascuns în spatele masivului perete Găvanele – Bucura – Omu, dar lumina cucerește cu fiecare minut noi teritorii pe întinderea alb-verde a muntelui. Încă şi acum mă zgârii pe ochi de decizia idioată de a lăsa aparatul foto la mașină, pornind de la premisa ca în echipă erau deja doi fotografii cu ștate vechi de plată în branşă. Parcă e ca un făcut, cum lași un lucru acasă, tocmai de lucrul acela ai nevoie. Eu sunt pe acoperișul Bucegilor iar aparatul stă bine mersi în torpedoul mașinii la Plaiu Foii.

E ora 6:30 și decid să mă opresc să iau micul dejun. În timp ce înfulec cu spor, sunt inundat de lumina soarelui, ce tocmai a reușit să spargă baricada muntelui. Smârdarul înflorit parcă ia foc în nuanțe de roz aprins. O, Doamne, fii binecuvântat!

Plec mai departe la drum. Poteca ce o urmez, drumul grănicerilor, mă scoate sub vârful Bucura Dumbravă – 2503 m (sau vârful Ocolit). Vârful poartă numele doamnei de aur a turismului românesc, unul din pionierii drumeției de pe aceste meleaguri și e o bucurie pentru mine că am ajuns pe acest pisc, pentru că este și unul din cele câteva piscuri de peste 2500 metri din țară pe care nu urcasem încă.

Se pare că mersul prin lumină m-a mai deşteptat puțin, căci după un sfert de oră de mers prin soare realizez că am telefonul celular în rucsac, deci voi putea să fac câteva fotografii și cu mobilul. În dreapta mea se deschide o altă vale încântătoare, Valea Cerbului.

/Grupa/foto_34_valea_cerbului2.jpg

E ora 7:15 şi intru pe poarta Cabanei Omu. Din rezerva de 3 litri de apă de la Şaua Strunga mai am aproape un litru. Cer apă, dar răspunsul cabanierei e sec: nu mai avem. În compensație comand 2 căni de ceai şi o sticlă de Sprite, aşa să mai amăgesc setea pe drum.

E ora când primii pantofari de Omu se scoală. Apropo, cine sunt pantofarii de Omu? Turiști ce urcă cu telecabina, parcurg traseul Babele – Omu şi retur, șprițuiesc o noapte la cabană, urmând să coboare tot cu telecabina. Deși termenul pantofar de Omu sună peiorativ, totuși îi apreciez întrucâtva pe acești oameni, pentru că unii din ei la un moment dat, poate vor dori să încerce mai mult. Toți avem la urma urmei niște pantofi ascunși pe undeva prin copilăria mersului nostru pe munte.

Rog unul din turiști să îmi facă poza clasică de la Omu, cu pancarta cu cabana și altitudinea înscrisă pe ea. M-am decis să o intitulez „Iată vârful Omu !” ( în limba latină Ecce Homo).

/Grupa/foto_35_la_cabana_omu2.jpg

Înspre vest, Piatra Craiului, locul de unde am plecat acum trei zile, pare atât de departe!

/Grupa/foto_36_naluca_craiului.jpg

E 7:30 şi plec mai departe. Din depărtare din dreapta, cu glas de piatră, Bucşoiul mă cheamă.

/Grupa/foto_37_bucsoiu2.jpg

Bucşoiu e un munte magnific, e adevărata perlă a Bucegiului, dar ca atâtea alte creații minunate, se află în umbra Omului. Dacă e să fie cu adevărat un munte nedreptățit în munții ăștia, Bucşoiu trebuie să fie acela. Când privești în sus dinspre Valea Prahovei, muntele cel mai înalt ce îți încântă privirea este Bucşoiu. Când privești dinspre Râşnov sau Bran, tot Bucşoiul te entuziasmează. Izolat între văile glaciare Mălăieşti şi Bucşoiu, mândru şi puternic, cu pereți abrupți şi colțuroși, Bucşoiu este inima Bucegiului, desfătând privirea turistului însetat de frumos către toate punctele cardinale:

Vedere spre valea Bucsoiu

/Grupa/foto_39_vedere_spre_valea_bucsoiu.jpg

Vederea spre Valea Mălăieşti

/Grupa/foto_40_vedere_spre_tiganesti.jpg

Culmea “La Balaur”

/Grupa/foto_40a_smardar_de_bucegi3.jpg

Privind peste prăpăstii, în vale Cabana Mălăieşti pare o casă de jucărie.

/Grupa/foto_41_vedere_spre_cabana_malaiesti.jpg

Trec de intersecția cu marcajul Brâna Caprelor (TA) ce coboară spre Mălăieşti, unul din cele mai frumoase trasee din Bucegi, şi pornesc la vale. In cele din urmă drumul meu, ca multe alte drumuri în viață, are un caracter ciclic. Dacă am început în prima zi cu un urcuș dificil, numit Drumul lui Deubel, voi termina cu o coborâre dificilă, numită de asemenea Drumul lui Deubel. Îmi iau la revedere la la Bucşoi și pornesc la vale.

/Grupa/foto_42_la_revedere_bucsoiu.jpg

Coborârea până „La Prepeleac” este spectaculoasă şi solicitantă în același timp. Parcă aș coborî pe scările unui bloc uriaș, dar fără balustrada de care să te sprijini. De „La Prepeleac” drumul până la Poiana Izvoarelor mi se pare lung și mai mult anost. Mai schimb câteva cuvinte cu unii oameni întâlniți pe drum. Mă uimește o familie trecută de prima tinerețe, care, deși rămasă fără apă ceva mai la vale de Prepeleac, intenționează să urce la Omu pe drumul pe care eu tocmai am coborât. Ii sfătuiesc să apuce direcția Mălăieşti. Ajung în sfârșit și la Poiana Izvoarelor. Apa mi-a ajuns la fix, ultima gură am băut-o la Pichetul Roșu. Mă hidratez cu o bere rece, și o pornesc la vale.

6. Încheiere

Cobor repede, împingându-mă în beţele de trekking. Trec pe lângă turiştii de duminică, ce urcă spre Poiana Izvoarelor, parcă am aripi. Mai sunt zece minute până la Gura Diham, şi, încercând să sar peste o baltă, cad întinzându-mă pe jos cât de lung sunt. După patru zile de mers peste patru munţi, aici, pe autostrada spre Gura Diham, e prima oară când cad. Trebuie să fie o morală în chestia asta. Cred că, dincolo de aura noastră de închipuiţi cuceritori, trebuie să rămânem aceiași oameni umili, care au primit un permis de câteva zile din partea muntelui pentru a-i cunoşte tainele şi frumuseţile.

Gata, e ora 12:45 și am ajuns la Gura Diham. Înapoi la muladhara. Mă așez pe o terasă şi beau două beri, până vine Lucian să mă ia cu maşina. Privesc în sus şi admir încă o dată Bucşoiul, care îmi zâmbește complice. O adiere răcoroasă îmi bate în faţă.

 

In memoriam Fanus Neagu

 

Foto: Gigi Cepoiu, Costel Ceapchi, Bogdan Balaban, Eduard Munteanu

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

4 comentarii laDincolo de munti – Peste culmi de la Plaiul Foii la Busteni

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*