QR Code Business Card
Articol postat de

Traversarea Țarcu-Godeanu – O aventură memorabilă

„Tu poți să spui o poveste care va rămâne în sufletul oamenilor, devine sângele, eul și scopul lor. Această poveste îi va mișca și îi va conduce și cine știe ce vor face aceștia din cauza ei, datorită cuvintelor tale. Acesta este rolul tău, harul tău. Spune-ți povestea” (Erin Morgenstern)

Traversarea Țarcu-Godeanu-Retezat era un vis mai vechi de-al meu, și în general îmi place să lupt pentru visele mele.  Asta necesită hotărâre și determinare, dar la sfârșitul unei astfel de lupte te simți mai om și viața capătă mai mult sens și culoare. Așa că pentru sfârșitul lunii august am propus prietenilor mecanturiști o tură pe care, inspirat de celebrul roman al lui Tolkien, am intitulat-o ”Stăpânii inelelor”, și care își propunea pe parcursul a nouă zile, să parcurgă două ”inele magice” în munții Țarcu – Godeanu – Retezat:

Inelul 1: Baraj Gura Apelor – Șaua Iepei – Culmea Munților Țarcu – Șaua Mlăcile – Culmea Munților Godeanu – Șaua Soarbele – Culmea Retezatului Mic – Șaua Plaiului Mic – Lac Bucura – Poarta Bucurei – Baraj Gura Apelor

Inelul 2: Câmpu lui Neag – Culmea Zănoaga – Culmea Gruniu-Custura – Șaua Plaiului Mic – Cabana Buta – Culmea Piule-Pleșa – Câmpu lui Neag

Știam de la început că va fi o tură grea, cea mai dificilă din 2013, probabil mai dificilă decât traversarea cap-coadă a Făgărașului, una din reușitele Mecanturist din 2012 și drept să spun și dacă am fi reușit măcar parcurgerea primului inel aș fi fost mulțumit. Iar realitatea mi-a depășit așteptările.

Ziua 1 (23.08.2013): Gura Apelor – Șaua Iepii (BR)

La apelul meu au răspuns afirmativ cinci persoane: Vasile Gavriliță, Daniel Vasilciu, Alexandra Ghiță, Costel Ceapchi și Florin Bălineanu. Așadar după nouă ore de la plecarea din Galați, ne reunim în formulă completă la barajul de acumulare Gura Apelor, punctul unde marea aventură a ”Stăpânilor inelelor”  începe:

01. Lacul Gura Apelor

Lacul Gura Apelor – poză de la baraj

Prognoza relativ bună de pe site-urile meteo nu prea a corespuns cu realitatea din teren și după numai 3 kilometri de drum forestier, chiar când o cotim dreapta și începem urcușul pe bandă roșie către Șaua Iepei şi înălțimile Ţarcului, ploaia își face simțită prezența. Ploaia, tăcută, rece, neîndurătoare, va fi leit-motivul întregii ture, o prezență mută care a ținut să ne aducă în permanență aminte de cât de insignifianți suntem în fața naturii. Totuși, după 45 de minute, o dată cu ieșirea la golul alpin, orizonturile încep să se lumineze:

02. Se ridica ceata

Pe măsură ce urcăm spre Șaua Iepii, cerul se limpezește și apar câteva raze de soare, ce ne încălzesc și ne umplu inimile de speranță pentru ziua de mâine, iar privirile ne sunt încântate de frumoase perspective către crestele albe ale Retezatului:

04. In saua Iepii

În șaua Iepei

E noapte și cerul e plin de stele iar și sufletele celor șase hobiți e multă speranță și încredere că vor izbândi în dificila lor aventură. Undeva, ascuns privirilor după uriașa culme a Baicului, de pe vârful Gugu, ochiul magic al lui Zamolxe ne pândește în taină.

Ziua 2 (24.08.2013): Șaua Iepei – Vârful Baicu – Vârful Nedeia – Șaua Șcheiului – Șaua Șuculețului (BR) – Culmea Prislopului  – Șaua Mlăcile – Râul Șeș

E opt dimineața și după o noapte senină plină de stele, pornim la drum plini de entuziasm. Astăzi e prima zi ”adevărată” de traseu și suntem pregătiți cu toții să cucerim un munte aspru și năbădăios – Țarcu.

05. Buna dimineata ziua 2

In saua Iepei

Pregătiți să cucerim Țarcu

Din Șaua Iepei facem stânga și începem să urcăm către vârful Baicu.  Vremea se strică văzând cu ochii pe măsură ce urcăm,  dar înainte de a se lăsa ceața, apucăm să aruncăm câteva priviri către vârful Custurii:

06. Baicu

Vedere spre vârful Custurii

Muntele nu e întotdeauna cum te aștepți. Muntele nu e întotdeauna cum credeai tu de acasă că este și mai ales nu e accesibil doar pe baza unui consistent efort fizic și a unei atente planificări, dar până la urmă de asta este și frumos. Aici sus, muntele –  cu spiritele și stihiile sale alergând prin văzduh – e ”marele șef”. În momentul când pleci într-un traseu de peste 80 de kilometri, cu o înălțime medie de 1900 de metri și ploaia te lovește în plin de la primul urcuș, ai două variante: să te oprești și să pui corturile repede într-o șa, așteptând ca urgia să treacă sau să mergi înainte strângând din dinți, în speranța că după o perioadă de timp,  de dorit cât mai scurtă, ploaia se va opri și soarele va apare din nou.

”Hobiții, dintre toate ființele care trăiesc pe suprafața pământului,  sunt unele din cele mai firave. Dar spre deosebire de celelalte creaturi,  hobiții sunt înzestrați cu o puternică îndârjire și o rezistență înnăscută la magie și încercări de tot felul. Din acest motiv, ei au fost aleși să îndeplinească sarcina cea mai grea, să îndeplinească destinul inelului”. Cam ăstea trebuie să fi fost gândurile mele și ale prietenilor mei, după cinci ore de mers fără pauză prin ploaia rece peste lungile culmi ale Baicului și Nedeii. De bine de rău, unii din hobiți erau bine îmbrăcați și ploaia încă nu le-a ajuns până la piele, dar pentru alții, cum a fost cazul lui Florin, pălăria cu boruri mari și fâșul subțire nu au rezistat mai mult de o oră, așa că mersul fără oprire a rămas măsura de bază pentru a menține corpul cald:

Prin ploaie ziua 2

Through the fields of rain

În orice povestire epică, așa cum este și cazul de față, apar mesageri care vin în sprijinul eroilor, aducându-le vești despre cursul evenimentelor. Pe măsură ce ne apropiam de Șaua Șcheiului, cu ploaia rece bătându-ne în față, privind în față spre vârf (Șcheiul) vedem un om coborând în grabă pe panta abruptă a muntelui. În scurt timp ajunge lângă noi și ne salutăm cu respect. E ud din cap până în picioare și poartă însemnele Parcului Național Țarcu-Muntele Mic pe haine.

”Voi sunteți de la Mecan…turist?” – vine întrebarea străinului. E aproape incredibil. Suntem în mijlocul pustiului, cale de o zi depărtare de civilizație și omul ăsta apare în fața noastră și ne spune pe nume. După câteva întrebări, dezlegăm misterul. Îl cheamă Andrei Slusarciuc și  e ranger la parc. E plecat de 3 zile de la lacul Bucura, să traverseze Retezatul, Godeanu și Țarcu în sens opus față de al nostru, iar la plecare s-a întâlnit cu prietenul nostru Cristi Vidrașcu, care i-a spus că ne va întâlni pe traseu. ”Acum că sunteți uzi, nu mai contează. Dați-i înainte!” e sfatul bun al rangerului, care, după urările noastre de bine își continuă drumul în coborâre către Poiana Mărului.

După ce trecem de Șaua Șuculețului (am ocolit pe curbă de nivel vârful Șeiul), având în vedere că geaca Vaude de pe mine începuse să ia apă, o scot și i-o dau lui Florin, căruia începuseră să îi tremure serios dinții în gură, în timp ce pentru mine scot Ortovox-ul ”de zile negre” din rucsac. Pe măsură ce începem să urcăm pe culmea Prislopului, vremea începe, încet, încet,  să se îndrepte și printr-o fereastră zărim stația meteo de pe vârful  Țarcu.

Statia Meteo Tarcu

Vântul răcoros de pe culme reușește în scurt timp să alunge pungile de ceață, în fața ochilor putând admira culmea Prislopului pe toată lungimea ei cât și legătura  acesteia cu piscurile Șincu și Ciocănașu prin înalta șa Mlăcile, ce face trecerea din Țarcu în Godeanu:

Culmea Prislopului - ziua 2

Culmea Prislopului

O altă surpriză plăcută, menită să ne crească moralul, oricum în creștere, a fost și întâlnirea cu o echipă de motocicliști ”enduro”, cu care ne-am salutat –  din mers:

Intalnirea cu bikerii - ziua 2

Soarele, încet, încet își face apariția pe cer și e clar că, cel puțin pentru o zi, suntem învingători. Suntem pe Capul Prislopului și în timp ce ne stoarcem tălpicii, șosetele și punem la uscat ce se poate usca rapid,

Ajustari dupa ploaie

Ajustări de echipament

aruncăm câteva priviri spre Lacul Lucios și frumoasele locuri ce ne înconjoară:

Taul Lucios

Vedere spre Lacul Lucios (Pietrele Albe) din Culmea Prislopului

Vedere spre vf. Caleanu

Vedere spre vârful Căleanu din culmea Prislopului

Vedere spre varful Godeanu

Vedere spre vârful Godeanu din culmea Prislopului

Ajungem în Șaua Mlăcile și pornim la vale către confluența dintre pârâul Mlăcile și puternicul râu Șes, locul nostru de odihnă pentru această seară și în același timp locul unde vom părăsi năbădăiosul Țarcu și vom pătrunde într-un munte cel puțin la fel de sălbatic – Godeanu.

In Saua Mlacile

Poză de grup  sub Șaua Mlăcile pe malul râului Șeș

A fost o zi grea, dar în ciuda ploii reci și sâcâitoare am izbândit, ne-am dus planul stabilit pentru această zi până la capăt. Soarele de la finalul zilei ne-a mai uscat bocancii și ne-a refăcut moralul. Dar cu toții știm că aventura e abia la început și că undeva acolo, ascuns după piramida sa ascuțită și izolată, Zamolxe ne așteaptă:

Mordor

Mordor – varianta românească

Ziua 3 (25.08.2013): Râul Șeș – Vârful Tucila – Vârful Godeanu – Vârful Morarul – Vârful Gugu – sub Vârful Branul

După o ploaie consistentă care a durat aproape toată noaptea, dimineața ne întâmpină cu o vreme amestecată. Avem o veste bună și două vești rele. Vestea cea bună e că plafonul de nori de peste zi s-a spart, cu toate că mase mari de ceață continuă se se învârtă peste întinderile văzduhului, așa că ne vom putea continua drumul, probabil uscați. Veștile rele sunt prognoza pentru poimâine – se pare că va ninge, precum și dizinteria care l-a afectat pe Vasile, probabil din cauza apei băute în Șaua Iepei, care l-a slăbit și deshidratat. E clar, planul de acasă nu se potrivește cu cel din Godeanu, așa că hotărâm să ne retragem pe cea mai scurtă cale posibilă, adică peste Tucila, Godeanu și impunătorul vârf Gugu înapoi către barajul Gura Apelor.

După ce traversăm râul Șes prin vad, urcușul către culmea principală a Godeanului e unul printr-o mare de afine și merișoare uriașe, așa că nu suntem prea hotărâți, să mergem înainte sau să ne oprim și să ne bucurăm de dărnicia naturii:

z3-Urcare spre Tucila

Urcare prin lanul de afine spre vârful Tucila

Pe măsură ce urcăm, spațiile încep să se deschidă și începem să înțelegem mai mult din dimensiunea acestui munte. Godeanu nu e un munte care să impresioneze prin creste pietroase sau ochiuri de mărgean ca vecinul său Retezat, nu e un munte care să te atragă în primul rând prin frumusețe, ci prin masivitate. E un munte care te face să te simți mic și insignifiant, te așează înapoi în scaunul tău de mărunt spectator în fața uriașului spectacol al naturii. Din puținele fotografii pe care ne-a permis acest munte al zeilor cu un nume pe măsură (God=zeu), am ales una reprezentativă pentru această călătorie, pe care am intitulat-o ”Omul și muntele”

Omul si muntele

Omul și muntele

Una din stihiile favorite ale muntelui este ceața. Și bineînțeles Zamolxe și-a trimis și acest copil de suflet în întâmpinarea noastră. În astfel de momente simpla urmărire a uriașelor momâi de piatră construite de ciobani pentru orientare nu mai este suficientă așa că suntem nevoiți să apelăm la tehnica din dotare.

Orientare pe ceata - ziua 3

Orientare prin ceață

După un nou urcuș ajungem pe vârful Godeanu – 2229 metri, pe care însă, datorită ceții, hotărâm să îl ocolim  pe poteca care îl înconjoară pe partea nordică. Printr-o scurtă fereastră apucăm să fotografiem una din marile căldări glaciare specifice acestui munte – Gropița, împreună cu lacul omonim:

Vedere de pe varful Godeanu

Căldarea glaciară Gropița

Pornim de aici pe frumoasa potecă ce urmărește o curbă de nivel pe sub creasta principală a Godeanului, bineînțeles marcajul bandă roșie fiind la fel de inexistent ca și punctul roșu de până acum. Înainte de începe urcușul pe uriașul munte Moraru, facem o pauză de masă în șaua Mocirliului, unde în scurt timp suntem întâmpinați de un nou mesager divin – un ciobănaș cu oile sale. M-a impresionat în mod plăcut eleganța, naturalețea și firea deschisă a acestui om al muntelui, cu toate că izvorul care ni l-a indicat în partea de sus a văii Mocirliului nu l-am găsit. ”Dacă vreți să urcați pe Gugu, azi ar fi timpul, mâine se poate ca Zamolxe să nu fie cu voi” – e sfatul care ne-a făcut să ne mobilizăm și să pornim mai departe spre muntele sfânt.

Ciobanas cu 300 de oi

Ciobănaș cu trei sute de oi

Despre Moraru pot să vă spun că e un munte mare. De vre-o două ori am zis că suntem pe vârf, pentru ca după câteva sute de metri să ne dăm seama că nu e așa. Oricum ar fi, de pe Moraru am intrat în linie dreaptă, pe limba de ceas, culmea abruptă pe direcția nord-sud ce duce peste abruptul Scăriței către centrul inelului magic al munților Țarcu-Godeanu-Retezat, uriașa piramidă a Muntelui Gugu.

Varful Gugu

Vârful Gugu, vedere de pe muntele Scărița

Înaintăm cu curaj și încredere și ca prin farmec norii din jur se risipesc, semn că Zamolxe e mulțumit de călătorii ce îi calcă azi porțile:

Privind in spate catre Moraru

Vedere spre  culmea Moraru – Scărița

Vedere spre lacul Moraru

Vedere spre lacul Moraru

Urcăm împreună, ajutându-ne unul pe altul și muchia lungă a piramidei și iată suntem acolo, în locul unde, așa cum spune legenda, energiile cerului și pământului se întâlnesc, pe muntele sfânt al dacilor, pe Gugu. Suntem în locul unde, în povestea lui Tolkien, hobiții aruncă inelul pentru a distruge forțele întunericului, pentru ca omul să prospere din nou pe Pământul de Mijloc:

Hobitii pe varful Gugu

Hobiții pe vârful Gugu

Hobitii pe varful Gugu

Vârful Gugu – poză de grup

După ce ne încărcăm cu energie și evident aruncăm inelul care se duce rostogolindu-se până în străfundurile lacului Gugu, ascuns dincolo de uriașul abrupt al văii,

Lacul Gugu

Lacul Gugu

pornim din nou la drum, pe poteca ce urmează îngusta muchie nordică a piramidei, către muntele Branul:

Pe muchia nordica a piramidei

Ajungem într-o șa de unde avem două opțiuni: să continuăm înainte printr-o zonă de jnepeniș către refugiul Gugu sau să ocolim muntele Branul prin stânga, pe o potecă ce apare pe GPS, în speranța că vom găsi apă, care este pe terminate și un loc de campare cât mai bun , având în vedere orele înaintate și efortul consistent depus în această zi.

Decizii, decizii

Decizii pe înserat

În cele din urmă decizia de a face stânga s-a dovedit inspirată. Am găsit apă proaspătă pe firul văii pietroase pe care am coborât și ne-am potolit setea apoi am dat într-o imensă poiană, un platou aproape perfect orizontal atârnat la 1900 de metri, locul unde am instalat tabăra de corturi. A fost o zi grea și cu toate că de dimineață ne propusesem să ajungem la refugiul Gugu pentru a fi protejați de ploaia consistentă prognozată peste noapte, suntem pe drumul cel bun și fiecare pas de acum înainte va fi un pas mai aproape de civilizație. Un somn profund, fără vise, cuprinde tabăra hobiților, un  somn al misiunii îndeplinite.

Ziua 4 (26.08.2013): sub Vârful Branul – Refugiul Gugu – valea Lăpușnicului Mic – drumul de contur al lacului Gura Apei – vâlcelul nostru – Râul Șes

A plouat din nou o bună bucată de noapte, dar de dimineață norii s-au ridicat și pare că cel puțin timp de câteva ore va fi soare. Ne strângem corturile și mulțumim zeului care a fost și de această dată milostiv cu noi,

Tabara 3

Traversarea Țarcu-Godeanu,  Tabăra 3

mai aruncăm un ochi către culmile ce au început să se înnoreze ale Țarcului și pornim la vale și în 45 de minute suntem la intrarea în noul și modernul refugiu Gugu:

Refugiul Gugu

Un cioban șchiop și pus pe vorbit la telefonul mobil ne întâmpină cu chef de vorbă. Ne povestește de lupii care i-au mâncat două oi, ne spune că poteca spre Gugu era pe cealaltă parte prin jnepeniș și că era marcată cu o dungă roză, marcaj ce ne va însoți și de aici la vale până pe valea Lăpușnicului Mic. Îl întrebăm cum e drumul mai departe spre baraj, dar nu știe să ne spună, el o doar un cioban pe care baciul l-a adus cu mașina la începutul sezonului și apoi pe jos până aici. Aruncăm o privire către abrupturile înjnepenite ale Branulului,

Branul

Vârful Branul – vedere de la refugiul Gugu

și pornim la vale, prin pădurea udă,  pe excelentul marcaj bandă roză, către valea Lăpușnicului Mic:

Pe valea Lăpușnicului mic

Pe valea Lăpușnicului Mic

De aici continuăm la vale plini de voioșie pe marginea râului, povestind despre ce vom comanda la restaurant și cu ce bunătăți ne vom delecta când vom ajunge la Pensiunea Lazărul din Câmpu lui Neag, un loc minunat unde am hotărât, având în vedere condițiile meteo, să relocăm tura pentru a doua sa etapă.

Povestea care urmează nu ar fi trebui să aibă loc dar de cele mai multe ori din greșeli se nasc aventurile memorabile. Iar în rândurile ce urmează vă voi povesti o aventură pe cinste, la finalul căreia fiecare din noi a ieșit un pic schimbat, poate mai puțin munțoman, dar în mod sigur mai mult om.

La intersecția cu drumul de contur al lacului ar fi trebui să facem dreapta. Să nu credeți că nu eram pregătit, îmi făcusem bine temele, ca orice organizator serios de tură și luasem în calcul și această ieșire de siguranță. Pe harta Munților Retezat –  pe care o aveam la mine, drumul de contur al lacului părea aproape complet, cu excepția unui mic segment ce nu încăpuse pe hartă. Drumul părea foarte bun atât în ambele direcții, și evident în stânga era mai scurt. Citisem și un jurnal scris de un tip capabil, Răzvan Năstase, pe site-ul carpați.org care urcase pe Gugu dinspre lacul Gura Apei. Ce-i drept track-ul de pe GPS se termina undeva pe malul lacului, fără să facă cercul complet cu drumul de acces de pe malul stâng al râului Șes, dar ce sens ar avea să pună cineva pe openstreetmap un track care nu duce nicăieri?

Cert este că după o scurtă analiză a situației, am hotărât să facem stânga. După ce am mers câțiva kilometri pe drumul forestier pietruit, aflat într-o stare impecabilă, am propus ca grosul trupei să rămână să mănânce și să se odihnească pe marginea drumului, lângă rucsaci, în timp ce eu și Alexandra, ușurați de povara bagajelor, vom merge în mare viteză să aducem mașina. Toată lumea a fost de acord cu acestă excelentă propunere, așa că după 30 de minute mărșăluiam către baraj, pentru a constata că brusc și dintr-o dată drumul se termină, și mai mult decât atât, se pare că nici potecă nu este mai departe!

Capcana mercenarilor

Lacul Gura Apei – Capcana mercenarilor

După acest efort inutil revenim în formație completă. Cum partea de cerc rămasă în spate s-a mărit considerabil, undeva la peste 30 de kilometri, luăm decizia să continuăm înainte, chiar cu riscul de a traversa o mică porțiune de pădure sălbatică. Ajungem cu toții în locul unde drumul de contur se termină și vedem un drum forestier care ne scoate către malul lacului. Cum din micile puncte de belvedere care le-am avut până acum am remarcat că în zona inferioară a lacului se exploatează pădurea cu spor, deducem că există un drum de exploatare pe malul lacului, drum care ar putea însemna salvarea noastră. Coborâm pe malul lacului și mergem pe o mică peninsulă, doar pentru a constata că drumul forestier se termină brusc înghițit de ape. În fața noastră drumul iese pe partea cealaltă din apă, pentru a face joncțiunea cu forestierul pe care am intrat în tură, și cu toții știm că ne despart mai puțin de o sută de metri de apă adâncă și rece de fericire. Dacă am fi avut niște cordelină la noi am fi putut încerca să facem o plută din buștenii ce se află pe malul lacului, dar cine s-a gândit să ia așa ceva în Godeanu! Vasile, bun înotător vine cu ideea să încerce să traverseze el mica porțiune de apă, dar pare un plan mult prea periculos.

Ca prin minune, în apropierea noastră apare o femeie în vârstă, boccie și prost îmbrăcată. Cu greu ne înțelegem. O întreb dacă știe vre-o potecă care să ne scoată pe partea cealaltă. Îmi spune că nu știe de așa ceva, dar îl poate întreba pe bărbatul său. Începe o scurtă convorbire prin țipete între femeie și soțul său, aflat undeva în pădurea din apropiere la cules ciuperci. Se pare că există, deși nu foarte evidentă. Revenim în drumul de contur, după încă un bonus inutil, ce ne-a consumat consumat din timp și energie.

Suntem în criză de alternative. Luăm o mică pauză de masă, pentru a lua o decizie, să sperăm înțeleaptă. În spate ne așteaptă peste 30 de kilometri de drum  forestier, iar în față 2 kilometri în linie dreaptă, cum ne spune GPS-ul,  de aventură pură. Este ora 16, mai avem circa 4 ore de lumină și știm că vremea se va strica destul de curând.

Hotărâm să o luăm înainte. Poteca mai continuă o mică porțiune apoi dispare. GPS-ul a rămas acum singurul nostru indicator. În fața noastră se află o culme, nu foarte abruptă privită de jos pe care va trebui să o urcăm și să o coborâm. Apoi va trebui să traversăm râul Șes și să urcăm din nou până în drumul de contur. Cam ăsta este planul și orice plan, oricât de prost e mai bun decât niciunul.

Orientare prin padure

Conform GPS-ului – pe aici înainte!

Cu urcatul am rezolvat-o relativ bine. La munte întotdeauna e mai ușor la deal, ai unde să îți sprijini picioarele. La vale e însă mai greu. Cam asta a fost senzația când am ajuns cu toții pe muchia abruptă, ce parcă îmi amintea pregnant de o altă muchie abruptă a unui traseu de recunoaștere prin sălbăticia Podului Calului. Am continuat pe culmea împădurită până am întâlnit primul vâlcel, pe care membrii echipei îl vom numi după această aventură ”vâlcelul nostru”.

Dacă e să cobori o vale foarte abruptă, cum e cazul nostru de față, a urma un curs de  apă pare cea mai înțeleaptă opțiune. Aventura acestei coborâri a fost una ca-n filme. Vâlcelul, pe măsură ce coboram devenea tot mai abrupt iar roca mai friabilă, parcă era o coborâre pe un nemarcat din Crai, pe ploaie.  Lui Nea Costel i s-au dezlipit tălpile de la bocanci și le-am legat cu sfoară. Florin a alunecat și a intrat în panică, a trebuie să țip la el pentru a-l motiva să continue. Alexandra a alunecat și s-a speriat. Eu am alunecat și mi-am făcut o tăietură serioasă la picior, a cărei urme se mai văd și azi. Pentru câteva clipe, ne-am gândit chiar să sunăm la 112, dar nu aveam semnal și mai mult de atât, cum am fi putut explica salvamontului locul unde ne aflăm?

Pe valcel

Pe vâlcel

În cele din urmă ne-am apropiat de firul văii. L-am rugat pe Vasile să meargă înainte pentru a vedea dacă putem coborî până la râu, dacă nu cumva urmează o săritoare mare care să ne forțeze să facem bivuac acolo peste noapte. Vasile se întoarce cu vești bune: coborârea spre albia râului e dificilă, lunecoasă, dar e accesibilă. Ea începe cu o porțiune expusă, cu unghi de înclinație mare, unde trebuie să coborâm rucsacii din mână în mână (De ce mama naibii nu am luat o bucată de cordelină cu mine??). Vasile vine cu ideea ca pe următoarea porțiune să lăsăm rucsacii să alunece la vale pe un mic tobogan, în timp ce cel care stă în partea de jos să îi recupereze. Noaptea vine repede peste noi și pe moment pare o ideea bună. Coborârea primului rucsac prin alunecare e un succes. Al doilea însă, rucsacul lui Vasile, prinde o mică pietricică și trece pe lângă mine fără să mai pot să îl interceptez, și îl văd, undeva în spate, cum plonjează de la 5-6 metri direct în râu. Nu am altă soluție decât să mă lansez pe tobogan după el. În scurt timp iau contact cu apa rece a râului, dar valul de adrenalină care m-a cuprins mă face să nu simt răceala apei.  Încerc  să merg cu pași mari prin apa până la brâu, dar râul mă doboară repede și mă bagă cu capul la fund. Trebuie să fiu mai coerent dacă doresc să recuperez rucsacul. Ies pe malul stâng și pornesc în alergare la vale. Spre norocul meu, după două sute de metri, rucsacul a luat apă și s-a oprit într-o bulboană. Mă bag după el și îl scot.  Capacitatea  scrisă pe capac de 70 de litri a rucsacului este acum nominală. Las rucsacul pe mal și mă îndrept spre ceilalți care, remarc cu mare bucurie, tocmai traversează întregi și nevătămați râul.

Noaptea se lasă în grabă. Găsim un loc pe malul râului în care încap două corturi și începem să le instalăm la lumina frontalelor, al lui Vasile așa ud cum este. Împart hainele frățește cu Vasile, noroc că am un rând complet de haine de schimb. Spre norocul său, din tot rucsacul lui ud, singurul care a fost bine înfășurat într-o pungă de plastic și legat la gură a fost sacul de dormit, care este uscat. Începe să plouă. Ies să inspectez încă o dată zona, o viitură aici în albia râului e un pericol real. Suntem la peste un metru deasupra albiei râului, și semne ale unei viituri recente nu se văd aici. În plus stabilesc și locul unei eventuale regrupări, în condiții de criză. Mâncăm și ne băgăm la somn, iepurește.

Ziua 5 (27.08.2014): Râul Șeș – Barajul Gura Apelor – Câmpu lui Neag

E dimineață, o dimineață prietenoasă,  dimineața unui nou început! În această lumină nouă, cu sufletele pline de bucuria izbânzii unei grele încercări, privim cu curaj lumea ce ne înconjoară. Admirăm ”vâlcelul nostru”,

Valcelul nostru 2

Vâlcelul nostru

și inedita noastră tabără de corturi:

Tabara de corturi 4

Tabăra de corturi 4

Dar aventura noastră în munții Țarcu-Godeanu nu se termină încă aici, căci ne mai despart aproape o sută de metri pe verticală de drumul forestier, pe o pantă cu o înclinație medie de peste 40%. Împart grupul în două părți – una formată din mine, Daniel și Florin, care vor escalada panta, în timp ce al doilea grup mă va aștepta pe malul râului să vin să îi recuperez. După un urcuș memorabil, ajungem din nou în drumul de contur al lacului, de data aceasta pe partea cea ”bună” și știm cu toții că am izbândit.

Salvation

Salvation

În timp ce Daniel pleacă după mașină iar Florin rămâne să păzească rucsacii, eu aleg un traseu ocolitor pentru a reveni la restul echipei (nu se putea coborî pe unde am urcat). După încă aproape două ore suntem cu toții acolo unde întreaga aventură a început,  la barajul Gura Apei.

Să nu credeți că aventura noastră s-a terminat aici. A urmat restaurantul, odihna, partidele de table și rummy,  prăjiturile Alexandrei, minunata creastă a Oslei sau splendida culme Piule-Pleșa, dar toate acestea fac parte dintr-o altă poveste. Povestea de astăzi se termină aici și  vrea să spună un singur lucru: povestea te face să devii ceea ce ești, ne formăm noi înșine din propria poveste. Trebuie să ai doar puțin curaj, cum am avut eu astăzi.

Spune povestea!

În final am ales câteva rânduri scrise de fiecare din participanții la această aventură, care au avut curajul să exprime în cuvinte ceea ce au simțit. Mulțumesc tuturor!

Florin:

”Bun găsit. La sfârșitul lunii trecute am făcut o tură în șase în Țarcu-Godeanu-Retezatul Mic. Vremea ne-a fost neprielnică, aproape în toate nopțile având parte de ploi consistente. Rău a fost ca a plouat și-n a doua zi de drum prin Țarcu, ore și ore-n șir, murându-ne cu totul pe toți, dar în special pe mine care-s un ,,maestru al improvizațiilor” proaste în privința echipamentului. Ploaia interminabilă din acea zi și care m-a pătruns din prima oră mi-a diminuat mult capacitatea de efort, ținându-mă 2 zile cam spre coada plutonului. Noroc cu sacul de dormit foarte călduros  și impenetrabil la stropii de apa ce mi s-au scurs în cort în timpul nopților ploioase.
Aventura retragerii din Godeanu, sub amenințarea unor ploi și mai mari, e una memorabilă și pentru cei mai muntomani dintre muntomani, precum Edi, nea Costel, Alexandra sau Vasile. Și cu toate că pe Oslea aproape c-am alergat cu toții, fiind în forma maximă, refăcuți și odihniți, eu ,,am funcționat” la 90% din capacitate. Cu toate acestea eu m-am întors acasă schimbat interior, scuzat sa-mi fie aerul serios și grav din aceasta afirmație.

De felicitat Edi care,  cu mine, dar nu numai s-a arătat săritor și grijuliu și pus permanent pe povestiri despre zonele văzute, atent și sensibil, energic și neobosit.
Vasile l-a secondat pe Edi din plin, fiind permanent în preajma lui, enervant de rezistent și răbdător. La acea coborâre riscanta de pe vâlcel amândoi au ținut în mână tot greul situației.
Nea Costel m-a enervat permanent cu afirmația ca el e ,,punctul slab” al grupului, echipei. Din contră, a uitat mereu ca orientarea s-a făcut după el, în mare parte și că punctul slab s-a dovedit , în fapt, punctul tare, forte.
Alexandra a fost sprințară și tăcută, discreta și cred că a stârnit tuturor o admirație tacită dar temeinică.
Daniel rămâne puternic și prietenos peste măsură, nepretențios, așa cum l-am cunoscut acum un an în Calimani.

Am avut și nervii de rigoare, contrazicerile nelipsite din anumite momente de descărcare a frustrărilor după zile asa de grele. Eu am regretul ca am cam tras înapoi în anumite momente, în care durerea de cap m-a făcut ineficient. Inițial m-am pregătit pentru un  Retezat solitar, mai simplu și mai puțin ploios decât această mișcare. Nu regret însă absolut deloc ca m-am alăturat acestei întreprinderi, ba din contra, socotesc c-am fost privilegiat de o asa companie mobilă, puternică, profesionistă și atentă.
Pentru mine, cea mai tare imagine e cea neclara, mișcată, luata la finalul coborârii de pe vâlcel. Participanții la tură ii pot înțelege dramatismul conținut, în ciuda inacceptabilelor imperfecțiuni, caci am surprins-o în momente tensionate și nervoase, blamat de Vasile, pe drept, caci în acele momente trebuia sa fiu atent la transmiterea rucsacilor. Mai târziu tot el regreta ca nu am făcut poze la greu cu acele zeci de minute atât de dificile.”

Alexandra:

”Când am plecat pe 23 ma gândeam că o să am parte de un concediu obișnuit, cu locuri noi și vreme cât de cât bună. Dar nu a fost un concediu obișnuit. Pe scurt, am avut parte de reprize de ploaie torențială, dar și de soare arzător, peisaje extraordinare, afine și merișoare pe săturate, balaurit pe culmi, descăţărat de săritori, traversat Râul Șes de câteva ori, căzături, dar și vizibilitate foarte bună în ultimele zile. Toate acestea au creat un concediu fabulos.  Deși creasta Godeanului a fost realizată doar pe jumătate, am de gând sa revin și să o termin. Mulțumesc mult ca m-ați luat și pe mine și astfel am putut sa iau parte la aceste aventuri.”

Daniel:

”Tura asta a fost ceva:

„Prin foc (tunete și fulgere în aproape fiecare noapte),
prin spăngi (multe hățișuri cam nebătute),
prin glonți (mai cădeau pietre prin vâlcelul cela…),
prin fum (ceață multă, mai ales în prima zi, când ne-a și plouat tare),
Prin mii de baionete…”

Nu m-am așteptat ca traseele sa fie nemarcate, pentru ca eu pe hartă le văzusem pe toate marcate. Singurul traseu cu adevărat marcat a fost Cheile Scorota – Saua Scorota – Piule – până aproape de vârful Plesa. In jurul vf. Plesa pe o rază de 1 km orientarea era cu probleme – cu ceața la 200 m te poți rătăci ușor. De altfel mie cel mai mult mi-a plăcut acest ultim traseu, pentru ca vremea a fost superbă cu priveliști largi spre culmile Retezatului, spre Valea Jiului și spre Vâlcan. Inclusiv am putut admira hăt departe Șaua Iepii – unde ne-am început tura. Însă una peste alta a fost o aventura memorabilă.
Mulțumesc lui Edi pentru organizare și hotărâre, lui Vasile pentru ca ne-a pus mașina la dispoziție și ne-a sprijinit în momentele dificile, lui nea Costel ca m-a bătut la table, Alexandrei ca ne-a suportat sforăiturile și lui Florin ca m-a găzduit în cortul sau în nopțile senine 🙂 ”

Nea Costel:

”Vreau sa le mulțumesc în mod oficial colegilor de tură că m-au acceptat ca participant într-o tură de mare anduranță, pentru altruismul și buna dispoziție care au caracterizat grupul, chiar și în situațiile cele mai dificile și nu au fost puține la număr. In primele zile am străbătut creasta munților Țarcu și Godeanu, iar în cea mai mare parte nu am întâlnit marcaje sau indicatoare de direcție, fapt ce ne-a îngreunat parcursul.

In ultimele doua zile, programul inițial s-a modificat și au fost efectuate două trasee minunate, unul pe creasta Oslea și al doilea în masivul Piule. Cu toate greutățile inerente traseului parcurs, la care s-a adăugat și ploile care, uneori, păreau ca nu se mai opresc, pentru mine a fost o tura de excepție, de care îmi voi aduce aminte cu plăcere, ca și de participanții: Edi, Vasile, Alex, Daniel si Florin.”

Vasile:

”Tura asta a fost pentru mine o încercare de zi cu zi: ploaia, efortul, durerile de stomac, deshidratarea. Privind retrospectiv, mie mi-a plăcut pe vâlcel. O fost o aventură adevărată la care mă bucur că am participat. A fost o aventură memorabilă.”

——————————————————————————————————————

Foto: Florin Bălineanu, Alexandra Ghiță

Text: Eduard Munteanu

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

25 comentarii laTraversarea Țarcu-Godeanu – O aventură memorabilă

  • Felicitări inițiatorului pentru idee, dar și pentru concretizarea ei; felicitări participanților pentru … ideea de a … participa, dar și pentru … concretizarea ei ! Mulțumim pentru împărtășirea impresiilor, dar și a informațiilor !

  • pconstantin87@yahoo.ro

    Orce vis se poate atinge numai daca traesti cu adevarat ca sa-l poti indeplini . Se pare ca si de aceasta data sperantele visele si trairile au devnit realitate .Felicitari Edy si participantilor .

  • florin

    Pana nu ai platit tu un tribut acelei madam cu hobitii ei nu te-ai lasat. Recunosc totusi ca esti in trend , ca da bine anglofila asta temenea subculturala, dar parca asta e cel mai putin important aspect al acestui jurnal. Muntii Tarcu-Godeanu sunt cei mai vestici din tara si opresc fronturile de nori ploiosi, stand primii in calea stihiilor=fronturilor noroase ce vin din vest. Nu m-au impresionat prin diversitatea sau alternanta peisajelor dar aici e posibil sa le port o pica nedreapta, caci doua zile am umblat cu dureri de cap pe ei dupa ce am fost murat pe Tarcu din vina mea exclusiv (echipamentul meu nu continea si o pelerina adevarata impotriva ploii). Totusi insist sa nu compar acestei doi munti cu Rodnei sau Calimani caci alaturarea lor ar fi profund nedreapta, cel putin in viziunea mea. Mai amintesc ca am fost cooptat de grupul de 5 dupa ce eu urmasem un traseu in circuit cu CFR-ul si ca la-ntoarcere, intr-un tren catre Simeria m-am intalnit cu cativa muntomani maghiari ce tocmai se-ntorceau din Retezat si care mi-au relatat ca n-au avut probleme meteo atat de grave precum noi; amintesc asta pt. ca initial eu pornisem solitar catre Retezat, bine pregatit ca orientare, inclusiv de autorul articolului de fata, cu hartile cele mai bune, si cu tot ce presupune un asemenea traseu. Nu regret insa deloc aventura aceasta extrema, la un moment dat riscanta si aproape de un esec urat, caci decat sa merg la sigur cu un ”cunoscator” ce sa ma duca cu telecabina la sigur pe undeva, prefer oricand sa o patesc astfel intr-o asa companie. Traseul a fost bine calculat si verificat indeamanunt de acasa, de catre Edi si nea Costel, mai mult de atata nici ca putandu-ti dori in materie de orientare si companie pe munte. .

    • Florine, eu mă bucur mult că ai fost cu noi, fără tine în mod cert tura nu ar mai fi avut atâta farmec și culoare. Dacă ți-a plăcut acest jurnal, și eu sper că da, să știi că voi scrie câteva rânduri și despre minunata tură din munții Rodnei, așa ”pour la bonne bouche”.

  • […] – Gheorgheni – Bicaz – Iași. În acest timp, Edi și alți cinci mecanturiști se luptau cu ploile prin Țarcu-Godeanu… (Eu renunțasem mai demult la planul de a mă alătura lor, datorită oboselii și vremii […]

  • Într-adevăr, memorabilă aventură ați trăit în Țarcu-Godeanu, Edi! Îmi pare rău că nu v-am însoțit, deși probabil că nu făceam față la vitregiile naturii și anduranța turei… plus că eram deja sătul de ploaia îndurată în sejurul de la Bucura (http://hoinarprincarpati.wordpress.com/2013/09/30/a-treia-expeditie-in-retezat/). Mi-aș dori totuși să ajung cu altă ocazie, cu vreme mai prielnică, și în acești munți imenși ca întindere… poate atunci când vei relua aventura pentru a străbate jumătatea rămasă neparcursă a inelului.

  • Stoica Dumitru

    Acum am si citit ceea ce am auzit atat din gura povestitorului,Edi Munteanu,cat si din spusele lui Vasile Gavrilita si ale domnului Costel Ceapchi.
    Povestirea plina de har mi-a relevat oamenii pe care-i stiu din turele parcurse alaturi de ei.Si i-am recunoscut!
    Frumos jurnal!Ca pentru o tura pe masura!

    • Doina

      Te admir Edi pentru felul in care scrii jurnalele facand din fiecare tura o poveste frumoasa plina de trairi si sentimente care ma ajuta pe mine, ca si cititor, sa ma transpun cu usurinta si sa fiu acolo, alaturi de participanti…

  • Daniel

    Edi e un povestitor innascut..
    In general descrierile momentelor critice sunt totusi imblanziite de trecerea timplui.

    Aia cu noptile senine din declaratia mea de mai sus e o gluma. N-a fost decat o noapte senina – prima. In rest a trebui sa ne inghesuim in celelalte 2 corturi 🙂

    Cat despre panta de final: majoritatea vehiculelor 4×4 pot urca pante de 100% (45 degrees). Panta aceea cred ca avea peste 150%, si nu 40%. Era acoperrita cu pietris si pamant instabil, extreme de dificil de urcat (totusi, asa cum apreciasem inca din seara precedenta, cand ne-am uitat de pe celalalt versant, era cea mai accesibila portiune din acea zona…).

    Oricum, o experienta pe cinste. Multumim! Si mai vrem! 🙂

  • Alexandra Ghita

    Extraordinar jurnal al unei ture memorabile.
    Am retrait aventura noastra din Tarcu si Godeanu, de la ploaia torentiala din prima zi pana la momentul cand am urcat panta spre forestierul salvator. Iar amintirea valcelui este inca vie in memoria mea, parca ar fi fost ieri. Si acum imi aduc aminte de alunecarea respectiva, cand mi-a trecut viata prin fata ochilor. Tin minte ca am testat de 3 ori bolovanii respectivi inainte de a pasi pe ei. Si totusi nu a fost suficient. Dupa alunecare am incercat sa ma mobilizez si am reusit doar pe jumatate, astfel ca pe ultima saritoare am avut nevoie de ajutor. Dar totul s-a terminat cu bine.
    Desi vremea nu a fost prielnica pentru a admira imprejurimile, pot spune ca m-a impresionat masivitatea acestor munti, dar si salbaticia lor. Intr-adevar ar fi fost un vis implinit terminarea celor 2 inele propuse, dar nici eu nu regret ca am luat parte la o asemenea aventura. Poate candva voi reusi sa parcurg integral creasta muntilor Godeanu.

    • florin

      Tu Alexandra ai fost unul din pilonii tari si frumosi ai grupului, dupa cum te-ai miscat , chiar daca acea cazatura ti-a zdruncinat temporar moralul, facandu-te doar mai prudenta. La o relecturare a randurilor scrise de Edi tin sa rectific o mica exagerare scapata printre randuri : inainte de a cobori pe blestematul ala de valcel eu eram deja afectat de o durere de cap intensa si ma miscam cam cu incetinitorul. Cel care intelegea cu adevarat gravitatea si periculozitatea situatiei, Edi, precum closca care cauta sa-si tina puii langa ea, a-nceput , intr-un fel justificat, sa tipe dupa mine sa recuperez cat mai repede caci padurea era deasa, ora inaintata si seara pe aproape iar amenintarea ploii tot mai mare. I-a atras astfel si pe ceilalti care si ei au inceput sa strige aproape cu disperare dupa mine cu toate ca eram doar la cativa zeci de metri in urma lor (cred ca si acum acea zona rasuna de Flooorin, Flooorin !!!). Cand ne-am repliat, inainte de a incepe coborarea, chiar am apucat sa-i spun mustrator lui Edi -Vasile cred ca mai era de fata- sa nu mai incite vreodata in felul acesta, prin strigate necontrolate, inducand grupului un sentiment de panica si insecuritate. Starea mea psihologica era pe atunci cam la polul opus fata de cea mentionata de Edi, adica excesiv de permisiva spre nepasatoare, de relaxata si concentrata pe suportarea durerii de cap generata de stare fizica mentionata. Edi si Vasile care din frunte intelegeau cel mai bine c-o puteam pati urat, trecusera insa pe adrenalina, Daniel a ramas mereu solid la toate capitolele iar nea Costel nu a pus nici o problema cu bocancii sai cu talpile desprinse. O asa companie ideala doresc tuturor celor ce pornesc pe munte, nu si o astfel de patanie.

  • Impresionant traseul, participantilor si celui care a scris articolul. Cand il citesti este ca si cum ai fi fost si tu acolo.

  • Gigi Cepoiu

    O aventura memorabila!
    Nu prin nepotrivirea intamplarilor cu miscarile din plan, ci prin maretia peisajelor din Godeanu.
    Felicitari unei echipe puternice!

  • Mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase și în primul rând participanților pentru că ei sunt cei mai în măsură să aprecieze dacă descrierea acelor evenimente a fost una pe măsura întâmplărilor. Și eu, ca și Alexandra, intenționez să revin în Godeanu, pentru a parcurge și cealaltă parte de creastă, pe o vreme mai bună de aceasta dată sper!

  • Catalin Florescu

    Edy, imi place jurnalul tau pentru ca putem trage multe invataminte despre orientarea in teren, despre echipamentul montan ales functie de conditiile turei, cat mai ales de unitatea de echipa.
    In majoritatea rapoartelor de tura gasim doar partile frumoase ale drumetiei, dar avem multe de invatat si din intamplarile putin mai neplacute.
    Felicitari pentru aceasta poveste plina si de adrenalina! 🙂

  • Poveste de spus la gura sobei !

    Personal mă bucur că încă mai avem astfel de munți necentralizați, locuri în care încă trebuie să caști bine ochii pe unde mergi, să îți folosești abilitățile de orientare și nu numai, lăsând astfel loc pentru clipe de neuitat și despre care îți vei aduce aminte cu drag tot timpul. Mult mai altfel decât dacă totul ar fi fost perfect.

    Într-un viitor confuz, consider că avem nevoie și de astfel de trăiri oferite de munți care nu ar trebui să fie prea mult însemnați. Mă gândesc cu jale cum ar fi să existe pe trasee senzori de mișcare care să te alarmeze că nu mai ești pe potecă marcată, vizibil conturată de lumina reflectoarelor pentru trasee de noapte… 🙂

  • Ruxi

    Felicitări pentru ture! 🙂

  • @Cătălin, Alex, Ruxi: Mulțumesc pentru aprecieri!
    @Cătălin: Ai dreptate, este o poveste cu multe învățăminte, din acest motiv este și memorabilă!
    @Alex: Sunt de acord, un munte nemarcat și sălbatic îți pune abilitățile la încercare și este bine că încă mai avem astfel de locuri în România. Mă bucur că se mai găsesc încă destule locuri de unde să te bucuri de munte fără să fie nevoie să faci loc pe potecă

  • Laurentiu Cerchez

    Multumim pentru acest jurnal al unei aventuri memorabile, Edi! Si felicitari intregii echipe pentru coeziunea si tenacitatea de care au dat dovada in parcurgerea acestor munti inca salbatici.

  • ciocanel nicusor

    Adevarat. Hobiti suntem in fata muntelui.Voi, cei 6 din Tarcu-Godeanu, v-ati calit in conditii grele, ati format o echipa si ati indeplinit destinul acestui prim inel…Dupa cateva zile si nopti cu ploaie, ceata, marcaje inexistente, deranjamente stomacale, uzura fizica si apoi psihica, trecerea prin „valcelul vostru” a fost un bonus, nedorit, la care cred ca v-ati autodepasit. Totul e bine cand se termina cu bine.
    Din discutiile ulterioare turei am inteles ca fiecare din voi a devenit un „hobit” mai tare, mai puternic si asta conteaza…
    Felicitari pentru tura si jurnal Edi! Felicitari participantilor!

  • […] – Gheorgheni – Bicaz – Iași. În acest timp, Edi și alți cinci mecanturiști se luptau cu ploile prin munții Țarcu-Godeanu… (Eu renunțasem mai demult la planul de a mă alătura lor, […]

  • Heli

    Am vrut acum doi ani sa urc de la Gura Apelor pe Raul Ses…pana la izvor, dar la un moment dat am pierdut poteca pe langa rau si am urcat in Tarcu, am ajuns langa Pietrele Albe si am coborat a doua zi pe Matania pe carari mai mult sau mai putin existente. Pe de alta parte traversarile repetate a raului se finalizau cu picioare amortite. Cu aceasta ocazie mi/am dorit sa fac o traversare Tarcu-Godeanu. Si am mers cu inca doua fete pe un traseu asemanator anul acesta dupa ce s-au terminat ploile. Noi am fost cu doua masini una am lasat-o la Lapusnicul Mic si cealalta la inceputul urcusului spre Saua Iepii. Imi pare rau ca nu am avut mai mult timp sa ajungem in Retezat. Abia dupa trei zile am fost una cu rucsacul. Si mie mi s-au rupt talpile dar in ultima zi. Ciobanii din Caras nu trec Raul Ses pe la paraul Mlacile ci mai jos. si urca pe Gugu.Ne-a placut tura. Pacat ca a fost scurta (4 zile)Minunate peisaje! Felicitari!

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*