QR Code Business Card
Articol postat de

Întâlnirea Mecanturist I – Ciucaș 2014

Faptul că vara asta am umblat mii de kilometri nu mai e un secret. Ajuns în țară în cele din urmă, în loc să stau acasă am tot umblat de colo colo, ba din plăcere, ba de nevoie pentru rezolvarea anumitor situații personale. La un moment dat agenda îmi era atât de încărcată încât aș fi vrut să mă despart în cinci, să pot să le fac pe toate.De ce introducerea asta? Fiindcă nici prin cap nu-mi trecea că am să reușesc să particip la vreo tură cu Asociația în scurta mea ședere „acasă”. De fapt, eram destul de fericit că reușisem să particip la o întâlnire și să revăd oameni dragi. Acolo aveam să aud zvonul că se pregătește prin octombrie o ieșire mare și importantă. Acea întâlnire pe care nimeni nu trebuie să o rateze. Ei bine, data nu mă încânta deloc, dat fiind faptul că eu aveam să fiu departe de Galați, de Mecanturist, de casă, de țară…
Apoi, ca prin minune, aflu pe forum că data s-a mutat, că ieșirea se face în septembrie. Eu eram în miezul unor lucruri ce trebuiau rezolvate, așa cum menționasem, dar am făcut cum am putut cum n-am putut și m-am înscris! Că doar o singură dată este  Întâlnirea MECANTURST pe munte! – Ediția 1, Nu se știe pe unde voi fi și dacă voi prinde următoarele ediții, dar la prima… la prima era MUSAI să merg :)Plecat-am dimineața devreme din orașul natal, am hoinărit prin Galați până la ora plecării… apoi duși am fost! Pe drum aveam să aflu că nu ar fi trebuit să vin tocmai la Galați și să pierd atât amar de vreme, că am trecut prin Adjud, deci la mai bine de jumătate din distanța Roman – Galați.. Dacă știam… ce mult timp câștigam 😀

No bun, după drumul fain în MCV-ul cel albastru, cu muzică aleasă și voie bună, ajuns-am noi într-un final la locul stabilit: poiana Dălghiu, locul unde aveam să punem tabăra. Unii au fost mai rapizi ca noi și erau deja instalați 🙂 A urmat bineînțeles o noapte de socializare în jurul focului.

Eu, recunosc, m-am retras la somn destul de devreme față de restul grupului fiindcă eram prea obosit să mai stau. Eram trezit de dimineață, așa cum vă spuneam iar mâine mă aștepta o zi mare, pe care nu voiam să o ratez cumva 😀
Trezirea dimineață, urmărit oile cum treceau aliniate pe drum și apoi, după micul dejun fript la focul abia reaprins, câteva pregătiri pentru ceea ce urma să fie cină 🙂
În etapa pregătitoare se anunțaseră câteva activități ce urmau să fie făcute în această minunată ieșire. Era vorba de o tură (lungă) pe vârful Ciucaș,  o ieșire la cățărat și rapel, o tură nocturnă, o tură scurtă de orientare cu harta, busola și GPS-ul… Ce mai, distracție! Când Ciprian a venit cu propunerea turei de cățărare primul meu gând a fost: Of, cum naiba exact acum nu am la dispoziție echipamentul… În fine, planul meu pentru acest weekend era să merg la tura lungă și la tura de cățărare, că doar mă știți.. când e vorba de cățărare, hop și eu!! La tura lungă voiam să merg fiindcă geocaching 😀 … Aveam niște cutiuțe de găsit acolo sus 🙂
Din păcate aici la fața locului aveam să aflu că cele două ture sunt suprapuse, așa că fiecare avea de ales: trekking sau cățărare. E nevoie să mai spun ce am ales?
Pe la ora 9 lumea era gata de plecare, fiecare cu grupul său… în dreapta, marea majoritate, pentru „tura lungă” (plecat-au primii din tabără) iar în stânga cei pentru „tura scurtă” + cățărare. Trebuie să recunosc, fotografiile nu conțin exact participanții respectivelor ture, dar majoritatea dă titlul grupei 😀
Eu și Ciprian căram marea majoritate a echipamentului necesar cățărării, așa că aveam câte un rucsac mare în spate. M-am oferit voluntar, așa că nu mă plâng, nu care cumva să credeți asta. Noi urcam pe-o parte (foto stânga + centru)… iar pe cealaltă urcau cei din grupa 2 (foto dreapta), mai mulți și în șir indian …
Ne-am oprit puțin pe parcurs pentru o mică lecție de orientare folosind soarele. Mulțumim Ștefan 🙂

Fiindcă venisem la cățărat, am decis să fac o mică încălzire înaintea celorlalți și înainte de a ajunge la locul de cățărare propriu-zis 🙂

De sus păreți așa de mici… mai ales cu o cameră care face fotografii atât de wide 🙂

O mică pauză de odihnă, de hidratare, de ciugulit ceva de prin rucsac… Puțin la soare să ne încălzim…
V-aș atrage atenția asupra jumătății din dreapta a fotografiei, unde bate și o rază de soare, ca sincronizare perfectă…
V-am spus eu oare vouă, stimați cititori, cât de dragi îmi sunt oamenii ăștia doi? Voiam de mult să spun asta dar nu am făcut-o. Unul din lucrurile pe care le-am învățat vara asta e că nu trebuie să amâni chestii fiindcă riști să nu apuci să le mai faci / spui vreodată.
Eu am intrat în familia Mecanturist pe data de 26 oct 2011 și la scurt timp după, am participat la primele ture împreună. Nu a fost nevoie decât de o singură tură, prima, ca să ajung să-i îndrăgesc irevocabil și să-i admir pe Dan și pe Doina. În viața mea am întâlnit doar două cupluri pe care să le pot da ca exemplu pozitiv.. Doar două cupluri care mi-au demonstrat că există chestia aia numită dragoste și că e poate fi ca-n povești. Recunosc faptul că nu știu foarte multe detalii despre viața lor de acasă, dar nici nu am nevoie. E de ajuns să petreci câteva momente cu ei pe munte ca să vezi cum își vorbesc, cum se privesc, cum au grijă unul de celălalt, cum există armonie, umor, dragoste, cum fac totul împreună. Eu personal nu i-am văzut niciodată să plece în ture diferite sau să plece doar unul iar celălalt să stea acasă lucru pe care eu îl admir nespus! Cum spuneam: asta îmi doresc și eu într-un viitor … când va fi el să fie!
Dragilor, sper să nu fie cu supărare că am făcut această paranteză, dar era musai să mă descarc.
Să admirăm ceva împrejurimi, fiindcă povestea merge mai departe…
Simțeam că ne apropiem… și ca întotdeauna când e vorba de o tură de cățărare, eram ca un copil în ajun de Crăciun. Când mă opream subit încă nu era clar: oare filmam, sau fotografiam? Ei bine… aici era vorba de foto 🙂
Ajunși la destinație, în sfârșit! Ciprian era în față, cercetând zona. Eu am oprit pentru foto, apoi l-am însoțit.

Ei bine, deși eu aș fi vrut să facem ceva mai.. mai.. mai.. Am decis că cel mai bine pentru toată lumea ar fi să echipăm partea cea mai accesibilă a stâncii, așa că ne-am pus pe treabă:

În timp ce noi făceam primele rapeluri, grupa doi privea de sus tabăra 🙂

A urmat bineînțeles echiparea corespunzătoare activității și o mică instrucție la sol:

…. eu cu fetele, instructjul și rapelul, timp în care Ciprian echipa al doilea traseu, cel de cățărare 🙂
Mai greu la început, dar după ce a prins gustul, Simona nu se mai sătura de rapel… Grupa doi se plimba prin jnepeniș

După ceva muncă de încurajare, Marilena s-a aventurat și ea în primul rapel …

Cum spuneam, Simona a prins gustul aventurii, acum repeta și pentru video 🙂 Grupa doi… ei bine, nu știu ce făceau exact, că eu eram ocupat cu filmatul :))

Pe scurt: toată lumea cobora acum: noi pe corzi (foto 1), grupa doi pe picioare (foto 2). Ba nouă ni s-au mai alăturat câțiva mecanturiști mai întârziați. Laurențiu (foto 3) încerca și el acum puțin rapel 🙂

Ca și Simona, după ce a văzut că e fain prima oară, Marilena a mai încercat de câteva ori. Pe al doilea traseu, Ciprian se cățăra asigurat de Dan.

Ștefan, care plecase în cercetare, ne-a prins din urmă și s-a alăturat listei celor care au încercat rapelul. Ciprian era iar pe stâncă, de data asta asigurat de subsemnatul. Dacă ar fi să ne luăm după poze, am putea crede că doar el s-a cățărat :)) Dar nu e așa :). Pe partea cealaltă, plimbăreții făceau o poză de grup.

Ștefan în coborâre, Dan în urcare. L-am lăsat pe Ciprian să-l asigure fiindcă eu m-am simțit prea ușor ca să-i fac față lui Dan…

M-am gândit să schimb perspectiva filmării, și cum nimeni altcineva nu folosea traseul de rapel, m-am cocoțat acolo.

A venit momentul să mă cațăr din nou. De data asta am vrut să încerc alt traseu și de asemenea să ajung mai sus… cât mai aproape de punctul de ancorare…

Și am reușit.. Am reușit să urc mai sus ca data trecută…

După mine, a atacat și Ciprian noul traseu, dacă tot îl „curățasem” 😀

Și cam asta a fost cu partea de cățărare / rapel. În timp ce strângeam echipamentul, iată că au apărut și plimbăreții din grupul 2. Au venit, au stat puțin și apoi au plecat în drumul lor…

Noi am continuat să strângem și am pornit la vale, de unde mai devreme veniseră ceilalți. O fotografie înainte de plecare și gata: coborâm!

Bineînțeles, câteva fotografii pe drum, o pauză de hidratare.. că mi-era o sete… Epuizasem resursele de apă cât am stat la cățărat 😀

Iar în grupa doi, pe drumul de întoarcere spre tabără, Florin Bălineanu, surprindea această minunăție:
V-am spus la început că a existat o a treia grupă, care a rămas în tabără și s-a ocupat cu gătitul. Ei bine, când noi ne întorceam, fiecare de pe unde a fost, ne-a întâmpinat o minunată mâncare de fasole la ceaun. Cine n-a mâncat, habar nu are ce-a pierdut! Felicitări Florine și celor care te-au ajutat!

PS: cândva în timp ce noi eram plecați, a apărut și o masă la „bucătărie” Foarte fain!

A urmat o cină delicioasă și socializare pe lângă focul de tabără 😀

Ștefan ne pregătise un mic joc de cunoaștere a celor din jur și ne-am trezit deodată toți amețind de colo-colo, încercând să completăm lista cu semnături; apoi Laurențiu a ținut o mică prelegere despre trusa de prin ajutor și uite-așa a venit noaptea …
Și cu ea, a venit și tura de noapte 😀

Drept să vă spun eu nu țineam musai să merg. Voiam doar să mă depărtez puțin de tabără ca să găsesc ceva semnal GSM fiindcă aveam musai nevoie de acces la internet pentru a rezolva niște probleme. Dar se pare că tot căutând semnal am parcurs întreaga tură cu micul grup de drumeți nocturni :). Eu eram singurul fără frontală (era în cort) dar nu i-am dus lipsa. Mai ales la întoarcere, pe drum, când era așa de frumos să mergi doar la lumina lunii și i-am convins pe toți să stingă lumina. Mi-am amintit de tura făcută în Măcin, tabăra de supraviețuire de acum doi ani, în care la fel, am mers o bună bucată de drum doar la lumina lunii. Sublim!

Când ne-am întors din tură deja majoritatea plecaseră la culcare. Am mai stat puțin la foc, am mai ciugulit ceva, apoi încet, încet, fiecare s-a dus la somn.
Următoarea dimineață a fost destul de simplă: mic-dejun și pregătiri de plecare.
Seara dinainte scosesem izoprenul din spatele rucsacului ca să-l folosesc pentru stat pe iarbă lângă foc…  Se pare că dimineață, înainte să se trezească toată lumea, cineva s-a decis să facă puțină ordine și a considerat că bucata mea de izopren e de dat pe foc…. așa că am rămas fără. Nu am să mint, asta m-a deranjat și mi-a stricat starea pe moment. Chiar nu-mi dau seama cum ar fi putut cineva considera că e de aruncat. Nu s-a gândit că poate era cu un scop acolo? Că doar n-a picat din cer, și nici ambalaj nu era, ca să zici că a rămas de la ceva produs consumat.. Dar în fine, nu port ranchiună pentru așa un lucru mic și nu vreau ca el să umbrească toată experiența acestor zile. Noi să fim sănătoși… și să învățăm din greșeli. Asta e tot ce contează.
Înainte de plecare am făcut și câteva poze de grup, că așa e frumos, să punem acolo la arhivă aceste zile minunate și oamenii care au fost prezenți!
Încă o dată să-i mulțumesc lui Ciprian pentru că a venit cu ideea atelierului de cățărare și s-a ocupat de asta. E mereu o plăcere! Mulțumesc!
După ce am părăsit tabăra planul era să oprim pe la Urlătoarele… ca să le admirăm (marea majoritate) și ca să găsim geocache-urile ascunse acolo (că eram vreo 4 geocacheri în grup).

Din nou o fotografie faină de-a lui Florin.

Pentru mine, așa cum v-ați dat seama, era prima oară când veneam în zona asta, ca de altfel pe Ciucaș. Vorbisem cu Ștefan dinainte și stabilisem că vom căuta cutiile de aici, chiar cu riscul de a ne uda!

Și da, am făcut o baie rece căutând-o pe prima…. Și am căutat, și am căutat.. și am căutat…

Dar fără succes.
Am plecat apoi spre a doua, mult mai sus, la izvor… Am căutat și am căutat.. telefonul era total pierdut și nu indica nimic corect. Într-un final a venit și Ștefan și am căutat împreună, dar fără sorți de izbândă. Cei dinaintea noastră (Cristi și Coco) se pare că o găsiseră pe asta… dar noi nu. Eram și puțin grăbiți fiindcă deja trecuse mult timp și lumea pleca spre casă, așa că am abandonat căutările și ne-am întors la bază.
Cât timp noi eram sus pierduți în căutări, aici lumea se distra:

Coborând cu Ștefan după vânătoarea de cutii: zero găsite din două căutate.

trist… și ud
Am profitat de timpul în care restul mai făceau poze ca să mă schimb. Nu mai aveam decât o pereche de pantaloni lungi așa că pe ăia i-am luat. Tare cald avea să-mi fie pe drumul spre casă :(Am mai stat puțin, ne-am luat la revedere și-apoi am plecat. Pe drum mi-a mai trecut supărarea fiindcă Dan a oprit la granița dintre județe ca să mă duc să găsesc o cutiuță și de asemenea m-a mai îndulcit și colacul secuiesc pe care l-am cumpărat pe drum.

În mașină aceeași muzică faină și voie bună… Momente de pus în ramă!

 

 

Ultima oprire înainte de „casă” a fost la Lepșa, la cascadă. O mai văzusem vara trecută, când am fost aici cu o parte din colegii de facultate, să sărbătorim finalul studiilor. Ah, ce faină fu și ieșirea aia. Poate am să vă povestesc mai pe îndelete cândva 🙂

 

De-ar fi toate drumurile așa… (ăsta e abia recondiționat)

Am zis ultima oprire? Am greșit! Abia acum era ultima oprire: pauza de masă! Hmmm… termin jurnalul ăsta și merg să pun de-o mâncare de fasole, că prea mi s-a făcut poftă și foame doar privind poze și filmulețe…
Cu puține cuvinte, multe trăiri și multe amintiri rămase, cam asta a fost
Întâlnirea Mecanturist Ediția 1 – Ciucaș 2014
văzută din perspectiva mea și relatată așa cum m-am priceput.
Să rezumăm totul sub formă video? Na poftim!

Mulțumesc tuturor. Din toată inima vă spun că a fost o adevărată plăcere să vă revăd (pe unii), să vă cunosc (pe alții) și să vă însoțesc (pe toți) în această excursie!

Vă mulțumesc pentru că suntem încă MECANTURIST!
Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

12 comentarii laÎntâlnirea Mecanturist I – Ciucaș 2014

  • Felicitări pentru jurnal Radu! Mulțumesc lui Alex Grigoraș, Florin Ichim, Ștefan Bako, Ciprian Roşu și tuturor cei care sunt cu inima alături de Mecanturist!

  • Geta Eftimie

    Mulțumim pentru acest „remember” Radu! Și mulțumim și pentru că ai spus tu ceea ce simțim toți dar nu știm sau nu vrem sau ne e teamă să spunem cu voce tare: Dragi colegi Mecanturiști sunteți minunați și alături de voi trăim momente de bine unice!

  • Doina

    Multumesc mult Radu pentru ca te gandesti uneori la mine si la Dan ca la un ideal.
    Poate ca deseori „ne iese” si reusim sa fim perfecti ca si cuplu, atat cat sa ne amintim atunci cand „ne impungem” cat de grozav este cand gandim si simtim la fel…Secretul sau poate doar marea sansa este sa pleci in viata de la un munte de dragoste. Oricat l-ar eroda in timp necazurile ori instrainarile de moment, tot ramane suficient de mult cat sa-ti umple sufletul de pace si implinire…
    Acea poza este intr-adevar „magica”.

    Frumos acel weekend printre mecanturisti (absolut toate sunt asa !!!).
    Jurnalul mi-a adus un zambet larg pe chip…Iti multumesc si abia astept urmatorul nostru karaoke…net pentru lyrics sa avem 🙂

  • Catalin Florescu

    Radu, te felicit pentru aceasta relatare frumoasa in care gasim fotografii puse ca martori la bucuria prilejuita de intalnirea MECANTURIST. Bravo! 🙂

    • Dragus Laurentiu

      Felicitări Radu! Ai prezentat foarte frumos acel weekend minunat de la început de septembrie.
      Păcat ca nu știm sa apreciem cu adevărat pe cei de lângă noi, oameni sufletiști care sunt trup și suflet alături de aceasta asociație.
      TRIST!!!

  • Bj Carmen

    Felicitari pentru jurnal, Radu!
    Elanul tau tineresc se simte din tot ce ai scris, parca am intinerit si eu, citindu-l…
    Mi-a placut modul de aranjare al pozelor si filmuletele intercalate. Bravo!
    Ca o observatie (sa nu mi-o iei in nume de rau, please!) mi-ar fi placut sa regasesc in jurnal si tura de balaureala de duminica, cu Stefan, si as fi vrut sa il mentionezi pe Alex ca si organizator al acestei activitati si pe Edi si Stefan (pe Ciprian l-am vazut)ca si organizatori de ture.
    Trebuie dat Cezarului, ce-i al Cezarului!
    Sunt convinsa ca si altii puteau organiza la fel de bine si frumos, dar, deocamdata, pentru Intalnirea Mecanturist, ed. 1, „vinovatii” au fost Alex, Stefan, Edi si Ciprian si asta trebuie trecut la catastif!
    In rest, numai de bine, pe cuvant!

  • roscacoco

    foarte frumos,dulci aduceri aminte, gasca misto, organizatori dibaci. La mai multe!

  • Elena Isaia

    Frumos, realist, entuziast si pozitiv jurnal ! Felicitari!
    Multumim pentru aduceri aminte 🙂 .

  • Stoica Dumitru

    Foarte frumos scris jurnalul!
    Citindu-l am participat si eu la aceasta intalnire;drept pentru care Multumesc Radu!

  • Mulțumesc tuturor pentru aprecieri. Carmen, despre tura de duminică nu am scris nimic, fiindcă nu am participat și sincer am și uitat…

    Așa cum poate am uitat multe chestii, dar de aceea e fain să scrieți toți câte ceva, așa cum unii au făcut-o pe forum. V-aș invita să scrieți chiar articole întregi despre excursiile voastre, să le publicați pe mecanturist.ro

    Eu compun articolele mele extraordinar de personal, așa cum simt și-mi amintesc la momentul la care fac redactarea (uneori foarte târziu după eveniment), deoarece așa sunt eu. Le publicam pe blogul personal dar am fost rugat să le pun și aici. Fiindcă nu vreau „duplicate content” public aici versiunea în română și pe blogul meu o versiune în engleză (e cel mai bun compromis pe care l-am găsit, ca să fie bine pentru toți).

    Despre mulțumiri organizatorilor, oricâte ar fi nu-s de ajuns asta e clar, și da, mi-a scăpat pe moment, dar la „vinovați” pentru tură lista e mai mare. De exemplu mâncarea aia bună din care ne-am înfruptat nu ar fi fost posibilă fără Florin (deja menționat) dar nici dacă nu era Dan să ofere „suport logistic”. Să nu uităm de toți șoferii care și-au oferit mașinile, de Laurențiu și masa lui din OSB, de Horia că a venit cu mașina plină de lemne și a plecat cu ea plină cu gunoi, de cei care au adus combustibil pentru focul de tabără și tot așa…

    Ohoo că stau să mă gândesc, am uitat să spun o grămadă de chestii, dar de aceea suntem mulți, ca să veniți cu alte completări. Și pentru asta vă mulțumesc!

  • Dana S

    Bravo Radu!
    Aduci un aer proaspat in gasca mecanturistilor!
    Din cate am auzit si povestit de altii stiam in mare ca tura a fost una reusita,dar jurnalul tau a confirmat-o, cu desavarsire. Incepe sa-mi para rau sa nu am participat si eu …poate la anul.Poate veniti si cu juniorii,sa aiba si David cu cine sta 🙁
    Felicitari pentru nota personala si astept alte impresii autentice in alte jurnale ale tale.

  • […] break! I really got hungry writing this. The funny thing is the same happened When I wrote the Romanian version. I have to go get something to eat after I finish writing this […]

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*