QR Code Business Card
Articol postat de

Muntii Vrancei: Pastorală de iarnă la Stâna Hăuleștenilor

Munţii Vrancei pot fi consideraţi că sunt sălbatici şi datorită faptului că nu dispun de cabane şi refugii ce pot fi folosite mai ales în timpul turelor de iarnă.

   În alte situaţii de acest fel, în ultima vreme au început să fie folosite ca bivuace de tură şi stânele rămase de izbelişte în anotimpul hivernal.

   Aceste locuri de cazare ad-hoc se pot prezenta pornind de la cantoane pastorale bine gospodărite şi până la dărăpănaturi îngropate pe jumătate în zăpadă, în acest din urmă caz rămânand ca doar echipamentul personal să asigure un minim de confort.

    Împreună cu Robert Munteanu, Cătălin Florescu şi Sorin Atanasiu am hotărât să facem o tură de iarnă pe culmea Muntelui Coza, din regiunea de mijloc a Munţilor Vrancei.

   Planul iniţial era să înnoptăm la Stâna Hăuleştenilor, de sub Vârful Cristianu (Coza) de 1629m.

   Am considerat că e de preferat ca această tură de iarnă să o desfăşurăm pe la jumătatea lunii martie, odată pentru a fi siguri că vom avea strat de zăpadă, dar mai ales pentru a profita de perioada mai mare de lumină naturală de peste zi.

    Lăsăm maşina la ieşire din satul Coza şi ne echipăm petru plecarea în tură.

img_7060-j1-j1

Trecem peste apele pârâului când pe punţi de lemn înguste, când prin salturi şi echilibristică de la un bolovan la altul.

   Mai sus cărarea părăseste firul văii şi se agaţă de un versant înclinat.

img_7069-j1-j1

   La Strâmtura Cozei găsim nivelul apelor destul de scăzut (zona se află în amonte de confluenţa cu apele mai bogate ale Dobrovanului).

   Nu ne mai desculţăm pentru a trece porţiunea cea mai îngustă prin vad, ci înaintăm prelingându-ne peste stratele de rocă dispuse aproape vertical şi orientate perpendicular pe firul apei. Cum e mai rău…

img_7080-j1-j1

   Mai sus de Strâmtură urcăm pe un jgheab pământos şi pe la jumatatea acestuia face o pauză şi aruncăm o privire spre înapoi, spre cheile înguste ale Cozei.

img_7097-j1

   Luăm înălţime faţă de fundul văii şi versanţii prăpăstioşi sunt punctaţi de siluietele verzi ale pinilor, semn că intrăm în Rezervaţia Naturală ,,Groapa cu Pini”.

img_7107-j1

   Din punct de vedere geologic arealul Munţilor Vrancei se dovedeşte a fi un spaţiu deosebit de ofertant.

   Din studiile efectuate anterior, dar şi din simpla observaţie a drumeţului, se constată că rocile care apar la lumina zilei aparţin într-o mare majoritate domeniului sedimentar.

   Particularitatea zonei este că flişul cretacic, cronologic mai vechi, ajunge, prin şariaj (încălecare) să acopere pe mari spaţii flişul paleogen, de formaţiune mai nouă.

   Şi tectonica acestor munţi este una de luat în seamă. Ştim că pe această linie de curbură a Carpaţilor se întâlnesc două plăci tectonice: cea vestica, transilvaneană, având o mişcare epirogenică pozitivă, de ridicare cu 4-5mm pe an, în vreme ce placa estică are o mişcare de subducţie.

   Aceste două mişcări au ca rezultat orogenic o ridicare continuă a Carpaţilor, dar şi o adâncire pe masură a zonei din Lunca Inferioară a Siretului, mişcare care pe viitor va face tot mai dificilă scurgerea apelor din Siret în Dunare.

    Mişcările orogenice de ridicare a solului, combinate cu o eroziune mai puternică în zona de ieşire a pâraielor din zona montană, au condus la apariţia a numeroase chei adânci şi înguste, cu praguri, cascade şi marmite de barbotaj pe talveg.

   Reprezentativ în acest sens este cursul inferior al Pârâului Dumbravanu, pe deasupra cheilor sale mergând o bună parte din traseul nostru, dar şi cheile Cozei, de la Strâmtură, dar şi din aval de Cantonul Alunu.

    Versantul stang al Cheilor Cozei mai sus de Strâmtură.

img_7103-j1

   În aflorimentele întâlnite îndeosebi în zonele cu eroziune mai evidentă se pot vedea stratele distincte de gresii, dar şi paleta variată de culori a diferitelor tipuri de şisturi: marnoase, calcaroase, bituminoase, grezoase albe, roşii sau verzi.

    Straturi de şisturi colorate în arealul Rezervaţiei Naturale ,,Groapa cu Pini”.

img_7091-j1

   Dinsus de aflorimentul de şisturi şi marne poteca se înscrie prin poienile de deasupra Cheilor Dumbrăvanului.

   Sunt locuri în care trecerea pe buza prăpâstiilor se face dificil şi doar cu piciorul, asta în vreme ce privirea se rostogoleste în voie până în fundul pământului, până la cascadele şi marmitele de pe firul văii.

   În amonte de impresionantele chei remarcăm un podeţ ridicat de localnici peste doi umeri structurali alcatuiţi din gresii stratificate.

img_7116-j1

   Pădurea rară de fag alternează cu poieni, iar în cea mai mare dintre ele, unde se află şi o locuinţă abandonată, ne întâmpină deja primele petice mai mari de zăpadă.img_7129-j1

De la gospodăria din poiană mai urcăm doar puţin până la drumul forestier care vine mai de jos, din stânga, de la Cantonul Alunu.

   Aici întâlnim şi un indicator turistic montat în una din verile trecute de voluntarii de la Asociaţia Montană Carpaţi.

img_7136-j1

  Mergem de aproape două ore prin locuri fară prea multă zăpadă şi socotim că nu e cazul să mai ducem cu noi rachetele de zăpadă, în speranţa că nici pe culme stratul de omat nu o va cere.

   Aşa că hotărâm să abandonăm rachetele şi le ascundem undeva în spatele vârfului punctat de pinii din Rezervaţia amintită.

   (Trebuia să şi scriem pe zăpadă, aşa cum era scris cu creta pe o decupare de pe o navă aflată în construcţie: ,,Pitit piese de schimb înăuntru”).

   Obiectele de echipament aveam să le recuperăm a doua zi, căci circuitul nostru se va închide cumva în acest loc, întoarcerea până la maşină urmând să o facem de aici încolo chiar pe poteca pe care am urcat deja pâna aici.

    Vârful numit de noi ,,La Rachete”.

img_7137-j1

   A urmat o serie de serpentine pe faţa frontală a Muntelui Zmeurişul, drum obositor care ne-a scos în culme, pe un plai frumos, ca cel din povestea ciobănaşilor vrânceni:

   ,,Pe-un picior de plai

     Pe-o gură de rai…”

img_7150-j1

   Doar că acţiunea din ,,Mioriţă” avea loc toamna, cand turmele coborau chiar pe drumul ăsta al nostru…

   Acum noi trecem invers, de la primăvară la iarnă, şi o succesiune de abrupturi împădurite şi poieniţe mai deschise ne scoate la golul alpin de la ,,Cârnituri”.

img_7164-j1

   De aici în sus zăpada e din ce în ce mai mare şi noi tăiem cu greu potecă spre Stâna din Cârnituri.

img_7171-j1

    Facem popas la Stâna din Cârnituri şi hotărâm să mâncăm aici de prânz.

   Construcţia e părăsită de ani buni şi parcă e îngropată în pământ, căci nici nu poţi să stai în picioare în cele două încăperi ale sale.

   Totuşi în una din ,,camere” nu a pătruns zăpada, astfel că am putut să ne asezăm pe jos, pe un strat de frunze uscate.

   După masă ne ia cu frig şi pornim grăbiţi la drum, fără a da prea multă importanţă peisajului din spate, care se deschide spre valea Dălhăţaş.

   Spre sud, dar peste valea Coza, se ridica culmea Verdele-Căţeaua, o culme intermediară, în interiorul potcoavei mai mari Coza-Zboina Frumoasă.

   O fotografie pe fugă şi gata…

img_7182-j1

   Mai sus de stână poteca intră în pădurea deasă de brăduşcani tineri. Suntem pe versantul nordic şi stratul de zăpadă pare să depăşească jumatate de metru.

   Ieşin dintre brazi având în faţă ,,Turnurile Cozei”.

img_7186-j1

   ,,Turnurile Cozei” sunt formaţiuni de conglomerat redresate până la verticală, iar acest aspect stâncos e o surpriză plăcută pe întinderea relativ momotonă a Munţilor Vrancei.

img_7202-j1

   Încercăm şi o primă poză de grup pe cornişa alungită peste faţa sudică a culmii.

   Deci: Catălin, eu şi Sorin.

img_7196-j1

  Înspre nord se ridică culmea Golul Roibului, aliniament muntos ce se întinde până deasupra Cheilor Tişiţei.

   Pe faţa sa sudică, aproape de marginea pădurii, vedem noua Stână din Golul Roibului.

img_7200-j1

  Ocolim turnurile de piatră pe faţa nordică şi ne pregătim să dăm din nou piept cu zăpada mare dintr-o altă padurice de molizi.

img_7209-j1

   Ieşim în Şaua Geamăna, la 1496m alt., punctul cel mai înalt al turei noastre din aceste două zile.

   Un indicator ne limpezeşte cum am sta cu timpii până la alte câteva puncte de pe traseu, desigur, daca ar fi vară… img_7225-j1

Poposim în Şaua Geamăna pentru a ne trage sufletul şi pentru a ne recăpata forţele cu câteva pătrate de ciocolată.

   Principala calitate a ciocolatei derivă din procentul de cacao pe care îl are în compoziţie.

   Astfel o ciocolată amară, cu 85 la sută cacao, va mai conţine doar 15 la sută zahăr, unt, lapte şi arome. Şi este ştiut faptul că doar masa de cacao este cea care conferă ciocolatei proprietăţi de antioxidant, de vasodilatator şi, de ce nu, de placere, datorita prezenţei serotoninei, hormonul fericirii…

   Tableta de ciocolată de calitate este tare şi mai degraba se sparge decât să se rupă, însă repede se fluidizează şi devine una cu noi atunci când parcă o pierdem prin gură şi ne rămâne în minte doar gustul…

   Ciocolata poate fi considerată printre puţinele lucruri cu adevărat şi bune şi sănătoase pe care Dumnezeu le-a facut spre bucuria oamenilor. Asemenea vinului, muzicii, ori iubirii… Şi aşa cum vinul are o mie şi una de soiuri, la fel şi ciocolata se poate prezenta într-o multitudine de sortimente şi numai un ,,somelier” priceput ar putea face diferenţa dintre ele.

   Ciocolata e un fel de masaj de relaxare, dar facut de data asta pe dinăuntru, iar când această mică desfatare are loc pe un vârf de munte, în viscol şi ger, parcă dintr-o dată se renaşte umanul din noi, pierdut, iată, în mineralul acesta dominant şi aspru…

img_7228-j1

Din Şaua Geamăna începem o coborâre priporoasă pe un versant sudic care vara e acoperit cu un grohotiş fin, alcătuit din marne şi chiar calcare metamorfozate.

   Acum zăpada e moale în această porţiune şi piciorul stâng are tot timpul tendinţa să o ia la vale…

img_7235-j1

  La baza pantei pe care am coborât-o din şa în mai bine de un sfert de oră, ajungem la izvorul ,,La Uluce”.

   Oprim să bem apă şi constatăm ca apa abia ieşită din munte e ceva mai ,,caldă” (poate chia 10 grade) decât cea pe care o avem noi în bidoane şi care începe deja să ,,amorţească”.

    De la Uluce traseul marcat cu bandă roşie pătrunde într-o zonă foarte spectaculoasă, o faţă sudică foarte înclinată, totuşi străbătută pe diferite niveluri orizontale de hăţaşe înguste de oi.

   Poteca devine chiar periculoasă în a doua jumatate a pasajului, unde orice pierdre a echilibrului putând duce la o alunecare greu de controlat.

img_7247-j1

  Dincolo de faţa de munte înclinată ca un adevărat perete ieşim mai la lărgime, în zona cea mai amplă a întregului masiv, în Golul Cozei.

   Acum suntem mult sub creastă, iar pe acolo pe sus se înalţă Vârful Cristianu 1629m alt.  şi Şaua Coza.

   Ne oprim, privim jur-împrejur şi ascultăm cu atenţie…

   E o linişte geologică, ca de început de lume.

   Cât vezi cu ochii… nu auzi nimic.

    Trecem de o vale de torent şi pe un picior de munte prelung, tocmai la buza pădurii, descoperim un canton vânătoresc.

   Cu toate că pregătirile noastre aveau în vedere o înnoptare la Stâna Hăuleştenilor (aflată cam la jumatate de ceas mai departe), coborâm spre pădure pentru a ne încerca norocul şi la canton.

img_7252-j1

   Decum deschidem uşa (neîncuiată) ne dăm seama că norocul chiar că ne surâde de această dată: refugiul e bine izolat, are soba nouă, lemne tăiate, patru paturi cu pături pe ele, o masă la geam şi linoleu întins pe jos.

   Obosiţi şi uzi bine până la genunchi, cum suntem după 8 ore de mers, ore din care 6 le-am înnotat prin zăpada mare, realizez că fiecare din noi se gândeşte mai întâi şi întâi la un strop de căldură…

   Aşa că arunc rucsacul pe unul din paturi şi mă grăbesc să aprind focul. Repede încep să trosnească lemnele de brad, dar şi plita de fontă, care se încălzeşte din nou după mult timp.

   Moralul începe să ne crească exponenţial, măturăm pe jos, dăm cu mopul înmuiat în zăpadă, scuturăm toate paturile, spargem alte lemne şi le rânduim lângă sobă.

   Când totul e curat şi la locul lui, închidem uşa şi într-o clipită atmosfera devine ca de poveste. Abia acum ne schimbăm în haine uscate şi ne gândim la ce vom pune pe masă.

    La a doua mână de lemne puse pe foc.

img_7256-j1

   Pregatim masa, cu costiţă şi cârnaţi la grătar, vin fiert şi mulţi, mulţi… bujori în obraji.

   Înainte de a se însera mai dau o raită pe afară, să vad cum mai stăm cu vremea.

   În Şaua Geamăna s-a lăsat ceaţa.

 img_7262-j1

Mai spre stânga, în Golul Cozei, brazii sunt plini de promoroacă.

img_7268-j1

   Drept în faţă se vede Şaua Cozei (Cristianului). Loc în care se distinge cu greu o cruce aflată chiar în orizont.

img_7270-j1

  În stânga de tot se vede Vârful Cristian, cu peretele său stâncos dinspre sud-vest.

   Aici marcajul cu bandă roşie urmează o potecă pastorală desfăşurată pe curba de nivel, vizibilă în fotografie în partea mai de jos.

img_7274-j1

   Odată cu lasarea întunericului s-a lăsat şi ceaţa peste casuţa noastră.Apoi a început să şi ningă, aşa încât pe tăietorul de lemne s-a aşternut repede un strat de zăpadă de vreo două degete.

   Aceste lucruri nu ne faceau decât să fim şi mai încântaţi de situaţia noastră. Ne vârâm în saci (care s-au dovedit prea groşi pentru căldura din refugiu) şi stăm la taclale ascultând vântul şi zapada care bateau în geam, dar şi troznetul lemnelor în sobă, şi mai priveam şi jocul luminilor galbene pe care flăcările din sobă le dansau pe pereţi…

   E un sentiment de siguranţă şi de împacare cu sinele… E senzaţia aceea că tot Universul se poate reduce la interiorul casei tale, unde e cald şi bine, când poţi omite cu totul prăpadul de afară…

    Dimineaţa, în faţa cabanei, pregătiţi de drum.

img_7277-j1

  Mai întâi trebuie să urcăm la loc tot ce am coborât aseară şi să revenim la poteca marcată.

   Aseară ne întrebam daca mai găsim poteca pe ceaţa care se lăsase… Păi nu avem maceta la noi? ne-a liniştit Sorin. Iar dacă nu găsim poteca, facem noi una, cu lopata din dotare… img_7287-j1

  Ocolim amfiteatrul de formare al unei văi şi în faţă ne apare Stâna Hăuleştenilor.

img_7290-j1

   Percepţia realităţii, a propriului ,,eu”, ancorat permanent în timpul prezent, se realizează totdeauna într-un mod asemanător cu situaţia când filmezi totul cu o cameră de luat vederi.

   Totul se derulează în faţa ta, viitorul trecând repede prin prezent şi devenind imediat trecut. Se pare că noi, oamenii, avem înscris în genele noastre noţiunea de timp, fiind singurele fiinţe care intuim viitorul. Mai mult, dorim ca viitorul să devină pentru noi prezent într-un mod pe care ni-l dorim. De aici planurile… Şi înaintea planurilor, visele…

   Totuşi altfel stau lucrurile atunci când visăm cu ochii deschişi, când gândurile zboară doar încotro vor ele…

   Atunci noţiunea ,,eu”-lui se difuzează, pierzi percepţia lui, iar tu faci corp comun cu visul…

    Aici nu ştiu dacă ,,filmăm”, adică dacă ,,trăim clipa”, ori dacă avem doar un ,,deja vu” cu înnopatrea noastră planuită la Stâna Hăuleştenilor…

img_7292-j1

   Ne apropiem de stână şi gardul lăsat în paragină nu prea ne inspiră încredere.

img_7304-j1

   Încerc o fotografie cu Vârful Cristianu văzut de la Stâna Hăuleştenilor. Nu ştiu de ce, dar parcă toate fotografiile tind să-mi iasă alb-negru…

img_7305-j1

   Stâna Hăuleştenilor. Holul de la intrare şi mai în spate, căşăria.

   Cătălin şi Robert în ,,sufrageria” stânei, cu vatră şi laviţă.

   Strâmb din nas şi nu sunt convins că dacă am fi înnoptat aici am fi avut aceiaşi senzaţie de ,,Univers plăcut”, ca dincolo, la canton.

img_7311-j1

   Ieşim din stână şi privim în spate drumul pe unde am venit. Cantonul nostru e undeva în dreapta fotografiei, dincolo de gâlma despădurită.

img_7317-j1

  De la Stâna Hăuleştenilor începem să coborâm spre stânga.

   După un sfert de ceas ajungem la Stâna Izvor. Şi aceasta este într-o stare jalnică şi pare să fie parasită chiar şi pe timpul verii. img_7331-j1

   Stâna Izvor îşi ia numele de la exurgenţa puternică aflată puţin mai jos de ea.

   Ne umplem bidoanele cu apă (la canton am făcut supa cu apă din zapadă topită) şi vedem că aici aceasta nu mai pare aşa de caldă ca la Uluce.

   Deasupra izvorului e o icoană şi deasupra ei scrie ,,spre stâna modernă” (!) Cine o fi scris? Pai cine poate să scrie pe o icoană? Probabil că Dumnezeu…

img_7335-j1

   De la Stâna Izvor prindem în coborâre un drum de căruţă. Imediat descoperim şi marcajul punct galben, cel care vine de jos, de la Cantonul Alunu şi se racordează la traseul de cresată, banda roşie, în punctul de pe culmea muntelui numit ,,Golici”.

   Adica Golul mai mic al Cozei. img_7342-j1

   Mult mai jos, dat tot pe drumul marcat cu punct galben, zăpada pare să se mai subţieze.

img_7349-j1

   Ajungem în drumul forestier de pe vale şi găsim indicatoerele fixate de prietenii de la Asociaţia Montană Carpaţi, împreună cu câţiva colegi de-ai noştri de la Mecanturist-Galaţi.

   De aici facem o abatere până la Cascada din Horn, dar ,,bonusul” se dovedeşte destul de anevoios, pe drum zăpada depăşeşte iarăşi jumatate de metru.

img_7354-j1

   Ajungem în dreptul primului afluent de pe partea dreaptă şi urcăm cam 100m pe acest Pârâu al Mioarelor.

   Aici, pe o ruptură de pantă de circa 30m, cad apele venite, din câte se pare, chiar de la izvorul nostru cu icoană.

img_7355-j1

Gheţarul, pe jumătate prăbuşit, de sub Cascada din Horn.

img_7357-j1

   Revenim la intersecţia cu indicatoare şi mai departe prindem drumul forestier spre aval.

   Dacă gps-ul ne-a spus că ieri am urcat 12,5km în 8 ore, azi vom merge 21km în doar 6,5 ore.

img_7367-j1

   De la Cantonul Alunu parăsim drumul principal, care duce la Tulnici şi prindem un altul, mai pe curbă de nivel, care ne va scoate la vârful nostru, numit de ieri ,,La Rachete”.

   Recuperăm sculele ascunse ieri şi urmăm la întoarcere aceiaşi potecă pe care am urcat ieri până aici.

   Parcă pătrundem din nou în măruntaiele pământului…

   În ,,Groapa cu Pini” nu vedem nicio floricică, niciun fir verde, niciun gândăcel…

   Iarăşi doar geologie. Gresii, şisturi, marne…

    Chiar şi aşa,

,,M-apropii de pietre şi tac.

Iau Muntele şi Îl prefac

Într-o dragoste mare…”

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

14 comentarii laMuntii Vrancei: Pastorală de iarnă la Stâna Hăuleștenilor

  • Buna seara!
    Am citit cu mare placere povestea unei ture in care,tare,as fi vrut sa merg!Jurnalul,foarte frumas scris,marca Gigi Cepoiu desigur,mi-a prilejuit aduceri aminte de momente(frumoase dar si dificile)din actiunea de remarcare de sub egida AMC;unele dintre aceste momente le-am evocat dimpreuna cu unul dintre coechiperii de atunci,Catalin,chiar in acest an la Dochia.Am devenit,brusc,nostalgic!
    Sper intr-o reeditare a turei in primavara/vara acestui an!
    Va felicit(si va invidiez) pentru aceasta tura!
    Va multumesc si va felicit,Gigi Cepoiu,pentru excelentul jurnal ce ni l-ati impartasit!
    Stoica

  • Petroiu Adrian

    Frumoasa aventura! Felicitari!

  • Catalin Florescu

    Am regăsit o mică bucată din tortul numit munții Vrancei într-un cadru de iarnă inedit, în ciuda culorii cenușii a norilor ce ne-au insoțit în cele două zile.
    Îmi doresc ca, poate în aceeași echipă și nu numai, să descoperim și alte peisaje ale munților Vrancei, în muntele Pietrosu, Zboina Frumoasă (oare cât e de frumoasă?), muntele Goru, Lăcăuți etc. Trebuie să profităm de faptul că munții Vrancei sunt aproape de Galați!

  • Frumoasă întoarcere de iarnă în Coza nostra!. Şi când spun Coza nostra mă refer nu numai la munte, ci şi la tagma celor care mai pun mâna pe câte o carte de geografie, geologie, istorie sau filozofie, tagma celor care după ce urcă muntele nu uită să împartă şi altora o fărâmă din experienţa trăită. Felicitări Gigi!

  • Laurentiu Cerchez

    Bine documentata si frumos povestita aventura voastra de iarna din Muntii Vrancei. Mi-a placut in final cum ai reusit sa strecori „Muntele” printre versurile lui Nichita Stanescu. Felicitari, Gigi!

  • Geta Eftimie

    Frumoasa iesire, impresionant jurnalul. Atatea detalii ca esti acolo in fiece moment!
    Felicitari!
    PS La un moment dat chiar trebuie sa te gandesti sa aduni toate aceste ganduri si sa le pui pe hartie! Bibliotecile au nevoie de asa ceva.

  • Catalin Ene

    Ce noroc fantastic cu „refugiul” gasit, super faina relatarea, foarte frumos traseul, cel putin prima parte, ca partea cu 21 km de forestier nu mai e asa grozava.

    La cat mai multe explorari ai Muntilor Vrancei!

  • Gigi Cepoiu

    Multumim pentru aprecieri!
    Sper ca jurnalul sa deschida pofta si pentru alte ture in Muntii Vrancei, dar si pentru o seara la foc, caci e mare diferenta intre caldura vajaita pe care o ai de la calorifer si focul care iti trezeste toate simturile, cu mirosul lemnelor de brad, cu tozniturile boabelor de rasina, cu jocul luminilor pe pereti, cu lipiciul de sub scoarta buturugilor… Si pofta pentru o ciocolata amaruie impartita cu prietenii.
    Despre bocancii plini de noroi, pe care i-am sigilat intr-o punga de gunoi pana acasa, si pe care i-am spalat mai intai intr-o apa pe care am aruncat-o in gradina din fata blocului… nu mai amintesc.

  • Sorin Atanasiu

    Recunosc faptul ca tanjeam dupa asa o tura!
    Noutatea traseului, oamenii din jur, somnul in lumina flacarilor, mirosul de brad ars, totul, absolut totul a contribuit la reusita turei.
    Sper sa putem descoperi noi si noi trasee in acesti munti salbatici.

  • mirceabalan

    Buna seara,
    Un jurnal pe care l-am citit cu placere si mi-a amintit cat m-au „chinuit” in luna august serpentinele de pe Zmeuris.(ce umiditate…..)
    Informatii utile, fotografii interesante si o lectura placuta.
    O ciocolata neagra din partea mea pentru fiecare membru al echipei.

  • Interesanti si prapastiosi Muntii Vrancei, un jurnal captivant. Felicitari pentru tura si descrierile generoase!

  • elena

    Sunt foarte utile informatiile. Imi doresc sa fac si eu acest traseu. Va multumesc!

  • Marcel Popescu

    Am citti cu multă plăcere acest ”jurnal” de călătorie şi m-a apucat ciuda că, de multă vreme, m-am lăsat de astfel de drumeţii. Să nu faceţi şi voi aceeaşi greşeală.

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*