QR Code Business Card
Articol postat de

Muntele cu oameni (3) – Retezat, un munte minunat!

„Fu cuprins de o mare teamă, ca și când ar fi așteptat pronunțarea unei sentințe pe care o prevăzuse de mult,  sperând în van că ea nu va fi vreodată rostită. O dorință copleșitoare să se odihnească, să rămână în pace lângă Bilbo în Rivendell i-a umplut inima. În cele din urmă, cu efort, mirându-se să-și audă propriile cuvinte, ca și cum voința altcuiva îi folosea micul său glas, vorbi:

”Voi lua inelul” – spuse Frodo, ”deși nu știu drumul”  ” (J.R.R .Tolkien)

Fiecare din noi are o chemare, o vocație și toți avem dreptul să experimentăm cu viețile noastre în încercarea de a o descoperi. Și e normal să reușim mai bine sau mai rău în încercările noastre, important e să nu renunțăm la această căutare. Și dacă avem șansa să o găsim, e important să ne ținem cu dinții de ea, să nu o abandonăm, pentru că poate această chemare este motivul pentru care am fost creați, scopul existenței noastre pe acest pământ. A-ți urma chemarea o obligație morală atât față de tine cât și față de cei din jurul tău.

Dacă crezi că merită să îți spui povestea, dacă crezi că ai talentul să o faci bine, atunci ar trebui să o faci. Nimeni nu o va face în locul tău sau chiar dacă o va face nu va fi așa cum ai fi scris-o tu. Din acest motiv voi spune până la capăt povestea traversării, împreună cu prietenii mei, a Carpaților Meridionali, așa cum am povestit-o cândva într-o noapte de iarnă.

Povestea continuaPovestea merge mai departe

E scrierea unui jurnal o creație sau o eliberare? Scriem pentru noi înșine sau pentru cei din jur? Este un jurnal o formă literară sau e doar un comentariu pe marginea unor imagini frumoase? E un jurnal o creație artistică sau doar o descriere tehnică a unor locuri pitorești vizitate? 

”Nu există o agonie  mai mare decât să porți o poveste nespusă în tine.” – spune Maya Angelou, așa că indiferent care sunt răspunsurile la aceste întrebări, astăzi vă invit să mă însoțiți din nou, mai departe, pe un munte minunat ce se cheamă Retezat.

3. Munții Piule (Retezatul Mic)

”Urcă munții și află veștile lor bune. Pacea naturii va curge în tine așa cum curge soarele în copaci. Vântul te va împrospăta, furtunile îți vor da energie iar grijile te vor părăsi ca frunzele toamna.”

Profitând și de ușoara îmbunătățire a condițiilor meteo, în șaua Paltina ne oprim să mâncăm. Întâlnim aici și două grupuri de cehi tineri, ambele de 7-8 persoane. Unii vor să traverseze o parte din Godeanu și să coboare peste Gugu până la lacul Gura Apei, în timp ce ceilalți intenționează să coboare pe valea pârâului Paltina până la cabana Rotunda.  E clar, am revenit în lumea civilizată. Cehii ne solicită informații și detalii pe hărțile lor vechi și trebuie să scoatem arsenalul din dotare pentru a-i face să înțeleagă cât mai exact pe unde trebuie să meargă. Celor ce se îndreaptă spre Godeanu, le donăm și o hartă, ca semn al predării unei ștafete între cei ce au traversat și cei ce urmează să traverseze muntele zeilor. Îmi plac cehii ăștia, sunt tineri și încrezători, în ciuda orientării lor doar pe baza unor hărți vechi și a busolei, îmi aduc aminte de tinerețe şi de curajul orb al acestei minunate vârste. Ne salutăm și ne urăm drum bun, așa cum fac oamenii de munte,  pe munte.

Povestea continua 3On the road again

Pornim din nou la drum traversând pe deasupra valea Soarbele, hotarul despărțitor dintre șisturile Godeanului și calcarele Retezatului Mic și începem urcușul spre un loc de legendă –  Piatra Iorgovanului. Muntele ăsta alb mi-a plăcut de la prima înfățișare, din 2011, când sub comanda lui Gigi Cepoiu, în ceea ce pompos numeam ”Tabăra de vară Mecanturist 2011” i-am aflat o parte din taine și această senzație mă urmărește și acum.

031. Retezatul calcarosRetezatul calcaros – muntele Piatra Iorgovanului

Bucuria că am ieșit de pe muntele zeilor, și am intrat în întinderile albe ale Retezatului Mic nu a durat prea mult. Ploaia rea și uricioasă, probabil vre-un duh nemulțumit ce ne-a urmărit din Godeanu, începe să ne piseze mărunt. Urcăm totuși pe vârf, doar pentru a consemna momentul și pentru ca Ștefan să lase acolo una din faimoasele sale cutiuțe (geocache-uri). Pentru a înveseli momentul, ne aducem aminte de o zi mult mai frumoasă din 2011 când am urcat pentru prima oară pe lângă spectaculoasa căldare glaciară Găuroane, singura de acest fel din România, până aici sus, în locul unde voinicul Iovan Iorgovan, lovind cu sabia sa magică, a tăiat capul balaurului, eliberându-ne de sub stăpânirea fricii.

032. Varful Piatra IorgovanuluiPiatra Iorgovanului – 2011

033. Pe Piatra Iorgovanului 2010Pe Piatra Iorgovanului – 2011

De aici până în șaua Plaiului Mic intrăm în universul ploii. O ceață albă, lăptoasă începe să ne acopere, înconjurând în tăcere locurile. Doar picăturile de ploaie enervante continuă să cadă neostenit. Bocancii se udă repede de la iarba înaltă, care ține la suprafață picăturile mari de apă. Remarcăm cu ușor dezgust bidoanele de cinci litri de plastic și benzile de ghidare lăsate  în urma unui concurs de alergare prin zonă, dar simțim utilitatea acestora din urmă având în vedere condițiile în care ne mișcăm. Ocolim vârful Albele, și coborâm printr-un scoc îngust, plin cu pietre mărunte, remarcând efectul neplăcut al combinației apă-calcar.

Intersectăm Scocul Drăgșanului și traversăm micul pârâiaș, de unde începem să urcăm culmea Drăgșanului. E o schimbare bruscă de peisaj, albul calcaros părăsind definitiv registrul culorilor, parcă suntem pe un munte cu totul diferit, de parcă am urca o muchie înierbată din munții Baiului. Urcăm cu spor, mai mult la plat, ocolind culmea înjnepenită a Drăgșanului, și începem să coborâm pe un culoar tăiat prin pădurea de jneapăn către șaua Plaiului Mic. Tufele sunt pline de fire de blană de urs, amintirea unui carnagiu ce a avut loc cu mai bine de două luni în urmă pe aceste locuri. Atunci, în urma unui fulger care a lovit o turmă de oi pe culmea Piule-Pleșa, au murit peste 100 de oi, ceea ce a atras spre acea zonă toată populația de urși din Parcul Național Retezat și împrejurimi.

Ploaia s-a oprit și fiecare pas înainte înseamnă un călător mai uscat iar o pauză de stoarcere a ciorapilor reprezintă întotdeauna un pas mai aproape în această direcție. Ajungem în șaua Plaiului Mic, locul unde inițial planificasem că vom campa și unde avem pentru prima dată confirmarea că venim într-adevăr de departe:

ConfirmareConfirmare

Ne întâlnim cu doi turiști austrieci și privim admirativ cea de-a doua pereche de bocanci legată de rucsaci. Pare că e mai bună varianta lor, bocanc + bocanc decât a noastră bocanc + adidas, dar mă mizez că ei nu au plecat de acasă la un drum atât de lung. Ajungem la cabana Buta, un loc primitor unde o parte din dorințele de confort adus de civilizație ni se îndeplinesc: o ciorbă caldă și bună, o bere rece, un pat călduros, uscarea bocancilor. Și unde mai pui că în această oază aproape plină de turiști suntem singurii români.

034. La cabana ButaCei trei crai de la răsărit la cabana Buta

Din oră în oră, toată noaptea, asemenea unei pendule, ciobanul de la stâna din apropiere a sunat din clopot, să alunge duhurile rele și jivinele pădurii. Pare că spaima a pătruns atât de tare în sufletele acestor oameni în urma pățaniei din ajun,  că le va mai trebui ceva timp până își vor reveni, dar și urșilor până se vor împrăștia. Dormim și ne trezim în răstimpuri, cu zgomotul clopotului dăngănindu-ne în cap.

2. Munții Retezat

”Pentru că muntele îţi poate asigura mai mult decât o clipă de liniște. Îţi poate asigura răgazul. Răgazul e răstimpul în care eficiența e înlocuită prin contemplare. E eliberarea de obligaţii, de urgenţe, de obiective. Sunt momentele în care inima încetează să-ţi mai spargă pieptul şi respiraţia ta se suprapune, încet-încet, peste respirația, mai profundă, a lumii” (Gigi Cepoiu)

Dimineața e magnifică și parcă de mult timp nu m-am mai bucurat așa de triumful zilei asupra nopții, de bucuria unui nou început. O lumină minunată ne înconjoară îmbiindu-ne la o nouă aventură. Și Doamne, ce aventură, căci astăzi urmează să urcăm pe piscul cu cea mai spectaculoasă priveliște din Retezat – vârful Custura.

In saua plaiului micUnul din lacurile Păpușii, șaua Plaiului Mic

După mai bine de o oră de urcuș suntem din nou în șaua Plaiului Mic, de unde admirăm din nou micile lacuri ale Păpușii, de această dată sclipind ca doi ochi în soare și apoi pornim mai departe către înălțimile și genunile magice ale Retezatului. În spatele nostru, se răsfrânge  culmea albă a Piulei, îmbrăcată într-o mantie de verde dens.

Vedere spre Piule-PlesaÎn spate culmea Piule-Pleșa

Suntem sus și largi priveliști încep să ni se deschidă către stăpânele locurilor, Peleaga și Păpușa  și parcă și inima începe să-mi bată altfel, căci am ajuns într-unul din locurile unde sufletul meu e acasă –  sălbaticul și stâncosul Retezat.

035. Bine ati venit  in RetezatAcasă – în Retezat

Retezat un munte minunatDomnițele Retezatului

Parcă de nicăieri nu se vede mai bine combinația Peleaga (stânga) – Păpușa (dreapta), cu tăul Ghimpelui tronând maiestos între ele și parcă nicăieri ochiul omului în căutarea frumosului nu are mai multe de cuprins dintr-o singură rotire decât aici pe mărețul vârf Custura!

E locul unde odată ce ajungi, într-o zi senină de vară, trebuie să te oprești și să contempli. Să respiri, să uiți de timp și de toate și ca într-un măreț muzeu în aer liber să privești cu atenție fiecare tablou, fiecare scenă, fiecare detaliu al magnificei creații. Să îți asiguri, preț de câteva clipe, răgazul.

036 Retezat my loveRetezat, un munte minunat!

037. Pe varful CusturaPe vârful Custura – vedere spre culmea Custura-Gruniu

Vedere spre Muntele MareVedere spre Muntele Mare

038. Taurile CusturiiVedere spre tăurile Custurii

039. Vedere spre GodeanuVedere spre Godeanu – The land of  far away

Răgazul e întotdeauna limitat. Dacă nu ar fi atât limitat, poate nu am mai tânji atâta după el. De asta îmi plac oamenii de la munte, la ei răgazul e mai mare, dar până și ei trebuie după un timp să se întoarcă la oile lor. Iar oile noastre sunt mărgăritarele pietrelor drumului, așa că, după bine-meritata odihnă pornim, sărind la început din piatră, către vârful Valea Mării, și apoi tot mai departe, tot către est.

Retezat estRetezat est

Retezat un munte minunat 3Culmea Custura-Gruniu

În stânga, în plan aproape paralel se derulează culmea Lăncița, paralelă oarecum cu culmea noastră, dar de partea cealaltă a văii adânci a râului Bărbat:

Culmea LanciteiVedere spre culmea Lăncița

Către sud,  cadrul se umple de munți, planurile unor călătorii prezente, trecute sau viitoare: Piatra Cloșani, Oslea, Piule-Pleșa, culmea Străunile din Retezat:

Vedere spre OsleaPlanuri, planuri

Deși ne așteptam ca drumul pe culmea Custura-Gruniu să fie un salt continuu din piatră în piatră, ca într-un joc de copii,  realitatea se dovedește neașteptată:  poteca ocolește vârfurile și se dovedește a fi un drum ciobănesc liniștitor spânzurat sub valurile de piatră:

Our wayOur way

Din când în când, prin câte o șea, mai aruncăm o privire furată în spate spre câte o fulgerare de stâncă sau spre câte un ochi de smarald:

Portile inchise si taul TapuluiPorțile închise și tăul Țapului

Ajungem neașteptat de repede pe vârful Lazărului, aproape de capătul zonei aeriene a acestei frumoase culmi și ne gândim bucuroși că traseul pentru ziua de azi va fi ceva mai uşor decât ne-am așteptat, ceea ce nu poate fi decât evident de bine. Ne relaxăm puțin cât Ștefan mai ascunde o cutiuță, și ne pregătim de coborâre.

040. Pe varful LazaruluiPe vârful Lazărului

Ne-am înșelat amarnic. Culmea Văcarea e doar o îngrămădire de lespezi fără sens, pe care trebuie să pășești cu grijă, întrucât multe din ele sunt instabile. Nu cred că a trecut vreo vacă vreodată pe aici. Urmăm cu atenție muchia crestei, marcată cu câteva momâi sau lespezi mari aflată la mare distanță unele de altele.  Pe ici pe colo traversăm tufe de jnepeni, ce încercă să ne smulgă hainele de pe noi (ce bine că avem pantaloni și bluze cu mâneci lungi!) Tufe cu afine mari și violete cât boabele de strugure ne încântă papilele gustative, încărcându-ne cu o energie compensatorie necesară efortului suplimentar depus.

Culmea VacareaCoborâre pe culmea Văcarea

Ne apropiem de capătul muntelui de lespezi sfărâmate și vedem de sus o poiană mare care, conform hărții, nu  poate fi decât poiana Bilugu Mare. Intrăm într-o mare de jnepeni,  asemeni unor șoareci pierduți într-un labirint viu și știm că destinația finală, rezolvarea puzzle-ului, este poiana. Găsim o potecă firavă, marcată pe ici pe colo cu câte un pet vechi sau o bucată de haină ruptă, semn al încercărilor şi suferințelor celor ce au avut tăria şi îndemnarea să străbată înaintea noastră această lume a faunului.

Ajungem în poiana Bilugu Mare și credem că suntem salvați. Căutăm un drum, o continuare, dar aceasta întârzie să se arate. Pe o potecă mai mult ghicită continuăm, în frunte cu Ștefan, liderul incontestabil în rezolvarea unor astfel de situații, peste vârful Bilugu Mare și apoi la vale pe muchie până ieșim într-un drum forestier. Noaptea se apropie cu pași repezi. Vedem un foc aprins la margine pădurii, apar apoi și posesorii acestuia, doi ciobani cam ciudați cu o turmă de sterpe. Intrăm în vorbă, după ce se mai domolesc puțin câinii și le spunem de intenția noastră de a campa în curmătura Făgețel. Oamenii ne spun că în urmă cu două ore câinii tocmai au alungat un urs venit la oi în curmătura Făgețel și să ne mai gândim dacă ne punem cortul acolo. Ne spun și de un izvor pe lângă care am trecut la ieșirea din pădure, dar pe moment avem apă suficientă pentru a ne mai întoarce la ora asta să luăm.

Am ajuns în șaua Făgețel exact la stingerea ultimelor raze de lumină și a avem o mică divergență. În timp ce Ștefan susține ideea să continuăm la frontale până în curmătura Tulișa, eu consider că am mers suficient pentru o zi și a sosit timpul să ne oprim, iar Alex, ca de obicei, este mediatorul. Nu e vorba de a merge o oră în plus sau în minus, e vorba de mentalități. În timp ce Ștefan e pe principiul mersului până la un  loc ”sigur”, filozofia mea e bazată mai mult pe existența unui respect om-animal, compensată de măsurile de siguranță necesare, posibil rezultată din trăirea unor experiențe similare în trecut. În cele din urmă Ștefan e de acord, așa că punem cortul, montăm bețele de trekking cu ciorapi în vârf,  în formă de hexagon de jur împrejurul cortului, punem peturi cu apă în zonele intermediare pentru zgomot. Găsim o vatră de foc cu lemne strânse de ciobani și aprindem un foc mare și teama lui Ștefan se mai risipește. Facem o mâncare de fasole cu cârnați, bem o gură de pălincă și respirăm ușurați după o zi cu adevărat importantă. Ștefan ne informează că mâine dimineața putem dormi mai mult, întrucât intenționează să facă un bonus și se va întoarce în jurul orei nouă. Suntem de acord și ne băgăm la somn, nu înainte de a mai privi o dată, pe întuneric, magnifica boltă înstelată.

3. Munții Tulișa

”Evadarea din rutina vieții cotidiene, din realitatea banală considerată mizerabilă, plictisitoare și apăsătoare, și în cele mai variate moduri – nesatisfăcătoare”

E o dimineață relaxantă, ne bem ceaiul și ne întindem la soare. Pentru astăzi avem planificată o traversare de 20 de kilometri a munților Tulișa, un traseu mai mult lung decât greu, întrucât altitudinea maximă atinsă nu va depăși 1700 metri.  Ștefan pare că întârzie, așa că punem și mâncăm și micul dejun  până vine. E ora 11 și Ștefan încă n-a apărut. Să mai omor timpul mă duc să aduc apă de la izvorul din pădure și să mai urlu puțin, poate îmi răspunde dacă i s-a întâmplat ceva. În  jumătate de oră sunt înapoi. Nici un semn. Apare un grup de oameni încărcați cu desăgi. Duc provizii către o stână de pe valea râului Bărbat și ăsta este cel mai scurt drum între valea Jiului de Vest și râul Bărbat, un fel de transhumanță periodică cu scop de aprovizionare. Stăm și așteptăm.

E ora 13 și Ștefan nu a apărut, începem să ne facem cu adevărat griji. Chiar și pentru Ștefan, patru ore de întârziere e foarte mult. Marea problemă, în cazul că i s-a întâmplat ceva lui Ștefan, va fi găsirea lui. Adică, cu talentul lui înnăscut de a se orienta cu și fără GPS, Ștefan e omul potrivit în găsirea persoanelor rătăcite, dar să-l găsești pe căutător, mai ales în sălbăticia asta, e o mare provocare. Începem să ne organizăm: mai stăm până la trei, poate apare. La trei fix eu plec să chem Salvamontul (nu este semnal în zonă) iar Alex rămâne să-l aștepte și să păzească bagajele.

Waiting for the SunWaiting for Godot –  în șaua Făgețel

E aproape două și spre marea noastră ușurare Ștefan își face apariția. Își cere scuze, ne spune că ne dă voie să-l înjurăm. Ștefan e un perfecționist și e de câțiva ani antrenat în acțiunea de realizare a unui track GPS de traversare a crestei principale a Carpaților. În căutarea track-ului perfect plecase să caute o alternativă la labirintul faunului pentru a se pierde și mai vârtos în acesta. Mâncăm ceva, ne calmăm, pornim mai departe. După o oră cu zmeură și afine, ajungem în curmătura Tulișa, hotarul dintre munții Retezat și Tulișa, șa marcată cu o cruce înaltă din piatră în cinstea lui Gheorghe Tătărăscu, inscripționată cu un mesaj simplu: ”Nihil sine Deo”

041. In saua TulisaÎn curmătura Tulișa

Ce să zic despre munții Tulișa? Au fost ca o relaxare la finalul unei ture cu adevărat lungi, au fost ca acel minut de ”chill out” pe bandă  la sfârșitul unei alergări serioase de câteva minute. Colorat cu pete mari roș-albastre de afine și merișoare, cu deschideri largi spre vecinul mai mare din dreapta – Vâlcanul sau spre atrăgătorul Parâng – din față, Tulișa a fost ingredientul potrivit pentru niște oameni aflați la sfârșitul unei aventuri de 150 de kilometri.

Tulisa standardTulișa standard

042. Vedere spre VâlcanVedere spre stațiunea Straja – munții Vâlcan

După poiana Cornetului facem stânga pe culmea Muncelului, pe un bun drum forestier ce traversează o frumoasă pădure de fag. E o pădure sănătoasă, neîmbolnăvită încă de drujbărită, boală de origine austriacă ce afectează puternic marea majoritate a pădurilor din România.

Prin padurePrin pădure

Înainte de aprinde culmea Babii, ce ne va scoate spre pasul Bănița-Merișor  și gara Bănița, găsim o poiană largă cu o belvedere superbă, loc unde ne hotărâm să campăm. E ultima noapte, așa ca scoatem toate proviziile la bătaie. Fierbem niște spaghete, ce se transformă pe parcurs din spaghete cu carne în spaghete cu brânză, mai adăugăm ceva mezeluri, râdem, glumim. Știm că povestea e aproape de sfârșit și până la capătul ei ne mai despart vre-o 12 kilometri, la vale.

044. Vedere spre ParangBună seara Parâng!

Soarele răsare din spatele Parângului luminând săgeţile argintii ale oamenilor şi vestind un nou început. E o dimineață minunată şi, deşi obosit, un sentiment de melancolie mă încearcă: oare cum e, cum ar fi mai departe peste Şureanu şi Lotru, către îndepărtatul Făgăraş? Sau cât de mult îi șade călătorului bine cu drumul?

Buna dimineata TulisaSfârşit sau un nou început?

Am ajuns la finalul călătoriei şi înainte de a ne urca în tren bem o bere pe terasa unui restaurant din Băniţa. Nimeni nu ştie cât am mers şi de unde venim, dar e multă bucurie în ciocnitul sticlelor. Poate e felul nostru, mai nedecorativ de „a bate cuba”. Am ajuns şi la finalul poveştii de azi şi tot nu am răspuns la o întrebare.

E mersul pe munte o chemare? Posibil. E scrisul despre mersul pe munte o vocaţie? Posibil. Nu se ştie, căutarea continuă. În ochii celor din jur o persoană este considerată poet dacă a scris cel puțin o poezie bună. Un drumeț este considerat călător dacă a întreprins cel puțin o călătorie reușită. Un scriitor e scriitor până în clipa face ultima revizie la povestea lui. După aceea, el este un om care a încetat să scrie, poate pentru totdeauna.

Povestea sa însă, merge mai departe.

043. Pe dealul BabiiThe story goes on

„Imi doresc ca toate astea să nu fi trebuit să se fi întâmplat în timpul meu” – a spus Frodo.

„Nici eu” – a răspuns Gandalf. „şi nici toţi ce au trăit aceste timpuri. Dar asta nu a fost de decis.

Tot ceea ce trebuie să decidem este ceea ce facem cu timpul care ne este dat.”

——————————————————————————————————————————

Text: Eduard Munteanu

Foto: Ştefan Bako

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

12 comentarii laMuntele cu oameni (3) – Retezat, un munte minunat!

  • Conatantin Ceapchi

    Exceptionala prezentare a unei ture in Retezat!
    Nu ma jenez sa afirm ca, in timp ce citeam, nivelul emotiilor crestea vertiginos, iar nostalgia amintirilor din ture pe aceleasi poteci, ma copleseau.
    Iti multumesc Edi pentru prilejul oferit, de a vedea cu ochii mintii locuri dragi mie si poteci care duc spre marile bucurii si satisfactii.

  • COSTEL POPA

    MAI MULT NU CRED CA SE POATE, MAI FRUMOS NU CRED CA AR PUTEA FI ,IN SCHIMB CEEA CE A-TI FACUT VOI ESTE MAGNIFIC .CRED IN VOI, SI-N IUBIREA VOASTRA PENTRU MUNTE ,DE ACEEA VA RESPECT SI VA IUBESC !

  • Adrian Petroiu

    Mirajul potecilor, febra descoperirii de „dincolo de saua aia”, imaginile panoramice de pe varfuri, asta place calatorului pe munte, neinteles de cei ce nu au aceasta pasiune.
    Felicitari! Ca de obicei, frumos jurnal!

  • Bj Carmen

    O calatorie, un jurnal, o poveste…Foarte, foarte frumos! Felicitari, Edi, pentru jurnal! Felicitari, Stefan, pentru poze! Felicitari tuturor pentru tura!

    „A-ți urma chemarea e o obligație morală atât față de tine cât și față de cei din jurul tău.” Mi-a placut asta…acum mergi in fata oglinzii si-o repeta pana iti intra in subconstient si pune stapanire pe tine! 🙂

    P.S. So, pana la urma, l-ati injurat pe Stefan? 🙂

    • Mulțumesc Carmen pentru cuvintele frumoase! Referitor la mersul în fața oglinzii, la mine nu merge, pun mai mare preț pe libertate decât pe condiționare.

      P.S. Nu am folosit violența în expresie, doar pe cea în limbaj!

  • Gigi Cepoiu

    Stau şi privesc uimit pozele, prin ce locuri frumoase v-au purtat paşii!… Godeanu-Retezatul Mic-Retezatul Mare sunt un colţ de rai pentru oamenii de munte.
    Iar voi să staţi pe vârf şi să priviţi cu ochi cunoscător: Piatra Cloşani, Oslea, Piule-Pleşa, Porţile Închise, Peleaga-Păpuşa… Nu ai cum să nu povesteşti şi altora.
    Iar un povestitor care vede mărgăritare în loc de pietrele de pe cărare, înseamna că şi-a depăşit de mult condiţia.
    Felicitări şi lui Ştefan pentru fotografii! Dacă vremea a mai dat de furca drumeţului, iată, pentru fotograf a fost superbună!

  • Amintiri frumoase alaturi de oameni de nadejde. Multumesc pentru readucerea aminte a clipelor remarcabile traite in aceasta calatorie.

  • ciocanel nicusor

    Hop si eu. Brava!

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*