QR Code Business Card
Articol postat de

Muntele cu oameni (4) – De la Petroșani la Plaiul Foii

”Tâlcul florilor nu-i rodul,
Tâlcul morții nu e glodul.
Tâlcul flăcării nu-i fumul,
Tâlcul vetrei nu e scrumul.
Tâlcul frunzei nu e umbra,
Tâlcul toamnelor nu-i bruma,
Dar al drumului e dorul,
Tâlcul zărilor e norul,
Ducăuşul, călătorul.” (Lucian Blaga – Tâlcuri)

Tic-tac. Tic-tac. Timpul, acest mare dușman, curge neobosit. Timpul pare gratuit, dar în realitate este de neprețuit. Nu poți să posezi timpul, dar poți să îl folosești. Nu poți să îl păstrezi, dar poți sa îl consumi. Și cel mai rău e ca odată irosit nu îl mai poți recupera. Așa începeam să povestesc aventura traversării într-o zi a masivului Parâng (http://www.mecanturist.ro/2012/10/03/parang-zi-din-viata-pe-munte/), poveste inspirată de celebra melodie Time a celor de la Pink Floyd. Astăzi am găsit ceva timp să pun cap la cap cele câteva fragmente disparate ale aventurii traversării Carpaților Meridionali și să mă apropii de sfârșitul poveștii ”Muntele cu oameni”. Dar mai e ceva timp până atunci. Cum povestea drumețului am mai spus-o (dacă nu ați citit-o încă, puteți da click pe legăturile din paranteze), am însoțit imaginile de câteva tâlcuri și gânduri cu care am rămas în minte la capătul acestei călătorii.

4.  Munții Parâng

”De ce a dispărut plăcerea zăbavei? Ah, unde sunt hoinarii de odinioară? Unde-s eroii leneși ai cântecelor populare, vagabonzii ce vântură lumea și dorm sub cerul liber? Au dispărut o dată cu drumurile de țară, cu pajiștile şi poienile, cu natura? Un proverb ceh descrie dulcea lor zăbavă printr-o metaforă: ei con­templă ferestrele Domnului. Iar cine contemplă feres­trele Domnului, acela nu se plictisește; e fericit, în lumea de azi, lenea s-a transformat în lipsă de ocupație, ceea ce e cu totul altceva: omul lipsit de ocupație se simte frustrat, plictisit, e veșnic în căutarea mișcării care-i lipsește.” (Milan Kundera – Lentoarea)

Viteza este forma de extaz dăruită omului contemporan de revoluția tehnologică. Omul ghemuit pe mo­tocicletă nu se poate concentra decât la secunda zbo­rului său; se agăță de o frântură de timp ruptă și de trecut și de viitor. E smuls din continuitatea tim­pului, e în afara timpului, cu alte cuvinte, se află într-o stare de extaz. Uită atunci de vârstă, uită de soție și de copii, iar frica dispare, căci frica își are sursa în viitor, iar cine s-a eliberat de viitor nu mai are de ce să se teamă.

044. Vedere spre ParangParâng  – vedere din munții Tulișa

Omul călare pe bicicletă se bucură parțial de extazul vitezei, strângând strâns coarnele vehiculului la coborârile în trombă, apucând însă din când în când să arunce câte o privire în jur, să se bucure de lumea care îl înconjoară.

Alergătorul e prezent în corpul său tot timpul, silit să gândească întruna la oboseala și bătăturile lui; omul care aleargă își simte greutatea, vârsta, este mai conștient ca oricând de sine și de curgerea vieții sale. Alergătorul poate la rându-i, printre gâfâituri, să admire lumea din jur, căci omul aleargă cu picioarele și plămânii și nu cu ochii.

045. In drum spre CarjaUn nou început – în drum spre Cârja

Drumețul e cel mai lent din cei ce străbat drumurile, dar în același timp și cel mai versatil. Pașii îl pot duce în locuri unde roțile motocicletelor și bicicletelor nu pot ajunge și chiar uneori în locuri în care adidașii alergătorului nu pot păși. Drumețul este cel ce a renunțat la extazul vitezei.

046. Pe varful CarjaPe vârful Cârja -2405 m

047. Pe varful Parangul MarePe vârful Parângul Mare – 2519 m

Drumețul este cel ce a renunțat la competiție și la lupta cu secundele. În urma acestor renunțări el a primit în ceva în schimb: plăcerea zăbavei.

Cel mai mare dar al vieții pe munte este timpul. Timpul să gândești sau să nu gândești, să vorbești sau să nu vorbești, să dormi, să gătești sau să mergi prin pădure, să stai și să admiri formele munților. În modul acesta vei deveni preț de câteva zile inutil societății, inutil fluxurilor de informație și capital. Devenind inutil culturii în general,  vei avea astfel o șansă ca în acest timp să devii util pentru tine.

048. Vedere spre lacul RosiileLacul Roșiile

049. RasplataRăsplata

”Costul unui lucru este cantitatea din ceea ce eu numesc viață care este necesară să fie consumată pentru acel lucru, imediat sau pe termen lung.” – spunea Thoreau. Dacă această afirmație este aproximativ exactă și dacă pentru o parte din oameni timpul petrecut în aer liber în general, mersul pe munte în particular, reprezintă o sursă de bună-dispoziție, costul acestei acțiuni este unul redus, rezumându-se la transportul până la destinație și echipamentul minim necesar, întrucât o dată ajunși la locul faptei cantitatea de viață consumată pentru această activitate este egală cu viața însăși.

050. Vedere spre lacul Zanoaga Lacul Zănoaga

051. Vedere spre lacul CalcescuOglinda de smarald – Lacul Câlcescu

În finalul acestui capitol dedicat câtorva tâlcuri despre timpul petrecut pe munte, o idee importantă: fiecare din noi dispune de același număr de ore și minute în fiecare zi. Cei bogați nu pot cumpăra ore. Oamenii de știință nu pot inventa noi minute. Și nu poți să economisești o cantitate de timp azi pe care să o cheltui în altă zi. Chiar și așa, timpul este uimitor de cinstit și iertător.

Nu uita. Indiferent cât de mult timp ai risipit ieri, încă mai ai la dispoziție un întreg mâine.

5. Munții Căpățânii

 ”Un ultim sfat: nu vă epuizați. Fiți la fel ca mine – un entuziast reticent, un cruciat part-time, un fanatic cu jumătate de inimă. Salvați cealaltă jumătate din voi și din viețile voastre pentru plăcere și aventură. Nu este suficient să luptați pentru țară; este și mai important să vă bucurați de ea. Cât mai puteți. Cât este încă aici. Așa că ieșiți afară și vânați și pescuiți și distrați-vă cu prietenii, rătăciți pe acolo și explorați pădurile, urcați munții, cuceriți piscurile, traversați râurile, respirați adânc acel aer încă dulce și lucid, stați liniștiți un timp și contemplați acea liniște prețioasă, acel încântător, misterios și minunat spațiu. Bucurați-vă de voi înșivă, păstrați-vă creierul în cap și capul ferm atașat de corp, corpul activ și viu, și vă promit doar atât: vă promit o dulce victorie în fața inamicilor voștri, în fața acelor bărbați și femei legați de birou, cu inimile într-o cutie de valori și ochii hipnotizați de monitoarele calculatoarelor. Vă promit că le veți supraviețui”

Așa începeam povestea traversării cale de trei zile a jumătății estice a masivului Parâng și a munților Căpățânii (http://www.mecanturist.ro/2014/06/03/putin-parang-si-capatana-roza/), o nouă etapă tot mai departe către est și tot mai aproape de casă. Și pentru acest capitol vă propun un nou tâlc:

A avea sau a fi?

Lumea a fost întotdeauna împărțită între aceste două verbe. Societatea modernă a devenit tot mai materialistă, preferându-l din ce în ce mai mult pe ”a avea” lui ”a fi”. Asta pentru că ”a avea” conține marea promisiune a fericirii fără limite, a libertății, a abundenței materiale, a dominării naturii de către om.  La începutul erei industriale optimismul era maxim. Din credința într-o producție fără limită a rezultat în mod direct convingerea într-un consum fără limită.

052. Vedere spre varful MohoruVârful Mohoru într-o zi de iunie

053. Pe varful MicaiaPe vârful Micaia

Dar marea promisiune a eșuat, în primul rând datorită obiectivelor nerealiste alese în viață: căutarea plăcerii maxime și îndeplinirea tuturor dorințelor dar în egală măsură și a egotismului, egoismului și lăcomiei oamenilor. În epoca industrială dezvoltarea acestui sistem economic nu a mai fost determinată de întrebarea ”ce este bun pentru om” ci mai degrabă de ”ce este bun pentru creșterea sistemului”. Iar sistemul economic a servit oamenii doar în măsura în care acesta corespundea cu interesele personale ale celor ce conduceau. În acest mod industriașii din vestul Europei au fost principalii beneficiari ai acestui sistem.

054. O Capatana rozaO Căpățână roză

055. In drum spre Curmatura OltetuluiÎn drum spre Curmătura Oltețului

Societatea astăzi a deviat complet de la calea sa naturală. Latura materialistă a oamenilor orientată spre ”a avea” s-a dezvoltat mai mult decât latura spirituală orientată spre a ”a fi”. Industrializarea modernă a făcut mari promisiuni oamenilor, dar pe măsura trecerii timpului a devenit evident că aceste promisiuni urmăresc doar atingerea intereselor și creșterea posesiunilor celor puternici. Profitul indiferent de mijloace a devenit Dumnezeul modern iar bunăstarea oamenilor a fost trecută undeva pe o listă de rezerve.  Am fost cu toții crescuți de televiziune să credem că vom ajunge milionari, prosperi oameni de afaceri, vedete de televiziune sau staruri rock. Dar nu se va întâmpla asta și oamenii învață încet asta. Și sunt foarte supărați.

056. In drum spre varful NegovanuVârful Negovanu

057. Pe varful NedeiaPe vârful Nedeia

”O persoană care nu a fost complet alienată, care a rămas sensibilă și capabilă să simtă, care nu și-a pierdut sensul demnității, care nu este încă ”de vânzare”, care poate încă să sufere  alături de suferințele celor din jur, care nu a dobândit în întregime modul de viață bazat pe ”a avea” – pe scurt o persoană care a rămas o persoană și nu a devenit un lucru – nu poate fi ajutată să nu se simtă singură, neputincioasă și izolată în societatea de astăzi. Nu poate fi ajutată să nu se îndoiască de sine și de convingerile sale și chiar de sănătatea sa mintală. Nu poate fi ajutat să nu sufere, chiar dacă el poate experimenta momente de bucurie și claritate care sunt absente în viața contemporanilor săi ”normali”. Nu rareori el va suferi de nevroza ce rezultă din situația unui om sănătos ce trăiește într-o societate bolnavă decât de cea mai convențională a unui om bolnav ce încercă să se adapteze la o societate bolnavă. Dacă el va merge mai departe în analiza sa, prin creșterea independenței și a eficienței, aceste nevroze se vor vindeca de la sine.” (Erich Fromm – Arta de a fi)

058. Zbor peste Piatra TarnovuluiZbor peste Piatra Târnovului

059. In urcare spre varful CapatanaÎn urcare spre vârful Căpățâna

În fiecare mod de viață, oamenii ar trebui să se îndrepte mai mult spre latura personală a lui ”a fi” decât spre latura a lui ” a avea”. Și asta în primul rând datorită unui aspect deloc secundar: suntem cu toții muritori și nu vom lua cu noi mai departe aceste posesiuni.

Așa că vă dau un sfat: nu vă epuizați. Salvați jumătate din voi și din viețile voastre pentru plăcere și aventură. Ieșiți afară și vânați și pescuiți și distrați-vă cu prietenii, rătăciți pe acolo și explorați pădurile, urcați munții, cuceriți piscurile, traversați râurile, respirați adânc acel aer încă dulce și lucid, stați liniștiți un timp și contemplați acea liniște prețioasă, acel încântător, misterios și minunat spațiu numit România.

060. Dansul victoriei pe varful UrsuDansul victoriei pe vârful Ursu

061. In drum spre Buila VanturaritaSpre Buila – Vânturarița

”Și ce dacă alte persoane nu ne înțeleg comportamentul? Cererea lor că noi trebuie să facem doar ceea ce ei înțeleg e doar o încercare de a ne dicta nouă ce să facem. Dacă asta înseamnă ”asocial” sau ”irațional” în ochii lor, așa să fie.  Cel mai adesea ei resping libertatea și curajul nostru de a fi noi înșine. Nu datorăm nimănui o explicație sau o dare de seamă, atâta timp cât acțiunile noastre nu-i rănesc sau nu le aduc vreo atingere. Câte vieți au fost ruinate de această nevoie de ”a explica”, care implică de obicei ca explicația să fie ”înțeleasă”, adică aprobată. Să fie judecate doar faptele tale, și din acestea intențiile tale reale, dar să știi că o persoană liberă datorează o explicație numai sie însuși – conștiinței și rațiunii sale” (Erich Fromm – Arta de a fi)

A fi sau a avea, aceasta-i întrebarea.

6. Munții Făgăraș

„Când stai la poalele muntelui și privești în sus către vârf, poteca ți se pare pietroasă și dificilă iar vârful este adesea acoperit de nori. Dar când atingi vârful și privești în jos, îți dai seama că sunt o mie de poteci care te-ar fi putut aduce până în acel punct.” (Roz Savage)

În mod cert fiecare om are poteca lui și e evident că deși de multe ori urcăm pe același vârf fiecare o face în modul său diferit, chiar dacă uneori urcăm împreună. În spatele ascensiunii, pentru fiecare din noi stă o motivație, o cauză de natură psihologică.

Jurnalul despre traversarea cale de cinci zile ai celor aproape o sută de kilometri ai Făgărașului, nu am scris-o eu, ci Ana Maria Brașoveanu. (http://www.mecanturist.ro/2012/10/30/creasta-fagarasului-in-varianta-bizonica/). Dar a făcut-o frumos și cu talent, așa că am considerat că nu mai e cazul să scriu și eu povestea încă o dată. Fiind vorba de Făgăraș, tâlcul acestui capitol încearcă să răspundă la o întrebare importantă: care sunt motivațiile psihologice ce stau la baza ascensiunii muntelui?

 

062. Echipa la plecare de la M-rea Turnu RosuUn nou început la Mânăstirea Turnu

”In forma sa cea mai extremă, pasiunea pentru alpinism se referă la puternica afirmare a voinței individului de a depăși dificultăți extreme în fața unor mari pericole, și este asociată cu concepția de Superman, în sensul dat de Nietzsche. Nevoia de a părăsi nivelurile obișnuite ale vieții psihice provine din căutarea sau din afirmarea superiorității – din dorința de a dezvolta facultăți prin care o persoană poate să îi domine pe ceilalți. „Voința de putere” nietzchieană, atracția față de supranormal şi puteri magice sunt în esențe motive egotiste, chiar dacă uneori sunt mascate de un mod de expresie spiritual.” (Roberto Assagiolo)

063. Inaintand spre culmea Ciortea-BoiaÎnaintând spre culmea Ciortea-Boia

064. Vedere spre lacul AvrigLacul Avrig

065. Spre Varful Musceaua ScariiSpre vârful Musceaua Scării

Un al doilea motiv comun pentru pasiunea față de munte îl reprezintă evadarea din rutina vieții cotidiene, de la realitatea banală considerată a mizerabilă, plictisitoare și apăsătoare, și în cele mai variate moduri – nesatisfăcătoare. Este o reacție frecvent întâlnită la limitările și natura prozaică a vieții moderne, în special cea trăită în marile orașe.

066. Prin Custura SaratiiCustura Sărății

067. Privind inapoi spre Custura SaratiiPrivind înapoi spre Custura Sărății

O altă  cauză este asociată cu atracția față de necunoscut, extraordinar și misterios, și care a impulsionat întotdeauna omul către cucerire, explorare și cunoaștere a noului, sau a ce se află „dincolo” și l-a atras dintotdeauna să încerce experiențe diferite față de cele obișnuite. Acest motiv sau impuls, atât de imperios încât uneori devine irezistibil, a fost personificat de Homer în figura lui Ulise.  Întreaga Odisee este o dezvoltare a acestei teme, a cărei manifestare modernă ia forma unei experiențe în afara obișnuitului, iar cel ce o încearcă este pregătit să folosească orice mijloace în acest scop. Multe din întâmplările moderne  devin ușor de înțeles dacă se ia în seamă acest motiv.

068. Pe Varful NegoiuPe vârful Negoiu – 2535 m

069. Lacul CaltunLacul Călțun

070. Varful Lespezi si NegoiuCulmea Lespezi – Negoiu

071. Lacul BucuraLacul Bâlea

Curiozitatea este cea care te mână de la spate asociată de multe ori de dorința de a ajunge personal acolo. ”Nu știi niciodată ce se află dincolo de colț. Ar putea fi orice. Sau ar putea să nu fie nimic. Continui să pui un pas în fața celuilalt, și într-o zi când te uiți în spate ai urcat muntele”

072. Intaririle de la CapraÎntâlnire cu prieteni pe malul lacului Capra

073. La trei pasi de moarteLa trei pași de moarte

074. Lacul Podul GiurgiuluiLacul Podul Giurgiului

075. Vedere spre trapezTrapezul Viiștea – Moldoveanu

Un alt motiv  îl reprezintă atracția şi fascinația de natură, de a depăși dificultăți şi riscuri doar de dragul acțiunii, indiferent de rezultatele şi recompensele inerente întreprinderii în sine. Exemple bune ale acestui motiv le reprezintă numărul mare de marinari care în ultimii ani s-au angajat în lungi călătorii pe mare navigând fără însoțitor. Este același spirit care primează în faţa  ascensiunii montane „clasice”,   prin care căutarea și încercarea de a urma rute mai noi şi mai dificile către vârf atrag interesul şi îndemnarea cățărătorului față de cele mai puțin cunoscute și mai puțin periculoase. Asocierea acestui motiv cu cel precedent servește în a explica de ce mulți tineri nu iau în considerare avertismentele și demonstrațiile de risc la care se expun, mai ales cu cât sunt mai mari eforturile prohibitive și încercările altora de a le impune restricții externe.

076. Lacul PodraguLacul Podragu

077. Remember PodraguRemember Podragu 2012

Un alt motiv este atracția sau fascinația de ceea ce este cu adevărat mai mare, în sensul că posedă o valoare de un caracter cu adevărat spiritual. Din acest punct de vedere, cățărarea, scrie prof. Caruccio, ”este înțeleasă ca o formă de ascetism, a sentimentului religios în diversele sale forme, de la antichitate până în prezent”. Guido Rey se gândește la o mânăstire de cățărători când scrie lucrarea sa  Alpinismul Acrobatic: ”Vârfurile sunt altare unde ei se duc, departe de ochii altor oameni, să facă ritualuri misterioase, uneori teribile”. Această afirmație este foarte importantă. Ea explică motivul atracției și fascinației pe care o au munții pentru atât de mulți oameni, și pentru caracterul sacru ce le este atribuit de toate popoarele cât și pentru entuziasmul și starea de înălțare spirituală experimentată de alpiniști.

078. Pe MoldoveanuVârful Moldoveanu 2544 m

079 Remeber MoldoveanuMoldoveanu reloaded 2012

O altă cauză psihologică este nevoia de reflexivitate, de regăsire interioară, de conexiune cu esențele profunde ale universului:

”Muntele îți poate asigura acea materie primă necesară pentru reflexivitate, pentru introspecție. Sunt momentele acelea în care zăbovești o clipă și, după ce faci un tur de orizont, dai cu ochii de tine. Nu reflectat în oglinda unui lac de munte, ci începi să-ți vezi conturul acela interior. Sunt clipele în care stabilești unicitatea destinului tău.” (Gigi Cepoiu)

080 Taul triunghiularTăul triunghiular

081. Lacul Valea ReaLacul Valea Rea

”Prin ochii noștri, universul se percepe. Prin urechile noastre, universul își ascultă armoniile. Noi suntem martorii prin care universul devine conștient de gloria sa, de măreția sa” (Alan Watts)

082. Lacurile din caldarea MioarelorTăurile din căldarea Mioarelor

083. Curmatura ZarneiCurmătura Zârnei

084. Vedere spre IezerVedere spre Iezer

”Pentru omul civilizației occidentale, munții par a răspunde unei nevoi în continuă creștere. Din ce în ce mai mulți oameni descoperă dorința de a urca pe munte și o puternică senzație de confort oferită de mersul pe munte. La bază, munții, ca orice altă sălbăticie, provoacă convingerea noastră – atât de ușor de păcălit – că lumea a fost făcută pentru oameni de către oameni. Cei mai mulți din noi, pentru cea mai mare perioadă de timp, trăim într-un mediu organizat, personalizat și controlat de om. Cel mai adesea uităm  că există medii care nu răspund apăsării sau rotirii unui buton, care au ritmuri și ordini proprii de existență. Munții ne corectează această amnezie. Vorbindu-ne cu forțe mai mari decât putem noi invoca și confruntându-ne cu deschideri de timp mai mari decât ne putem imagina, munții resping încrederea noastră excesivă în lucrul făcut de om. Ei pun întrebări profunde despre durabilitatea noastră și importanța sistemelor noastre de trai. Ei induc, cred, o senzație de modestie în noi.” (Robert Macfarlane)

Am ajuns la finalul unui nou episod în care am scufundat  adânc lingura în borcanul cu amintiri. Am pus ceva esențe tari și am amestecat bine. Ce a ieșit vă las pe fiecare din dumneavoastră să gustați și să apreciați.

Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduți şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini
Lucian Blaga- La curțile dorului
 

———————————————————————————————————————————-

(va urma)

Foto:

Parâng:  George Isac, Lucian Bălănică

Căpățânii:   Lucian Bălănică, Robert Munteanu

Făgăraș: Alexandru Grigoraș, Ștefan Bako

Text: Eduard Muntenu

@Acest jurnal este proprietatea intelectuală a domnului Eduard Munteanu. Orice utilizare a informațiilor din acest jurnal se va face numai cu acordul autorului.

Ţi-a plăcut ce ai urmărit? Trimite şi altora:

7 comentarii laMuntele cu oameni (4) – De la Petroșani la Plaiul Foii

  • Povete despre timp liber foarte frumos expuse intr-un jurnal de poveste.
    Sa auzim de bine si de calatorii frumoase.

  • ciocanel nicusor

    Poteca ta, poteca mea,…”potecile” noastre.
    Text „lucrat”, „muncit”, dens. Simt ca te aduni, cumva. Esti si vei fi mai puternic. Forza Edi!
    P.S. Dar ce-i asta, dor de Retezat? Mai ai cum sa schimbi numele lacului?

  • Smaranda Enica

    Interesant, scris cu mult suflet si pasiune. Poze pe masura! Aceeasi intrebare ca mai sus: numele lacului se mai poate schimba?

  • Mulţumesc tuturor pentru aprecieri, cel puţin jumătate din sensul scrisului este existenţa cititorului.
    @Smaranda, Nelson: Am corectat, îmi scăpase Bucura în loc de Bâlea, mulţumesc pentru observaţie.

  • Nu stiu de ce si eu as fi facut asociatia intre melodia lui Pink Floyd si o calatorie in muntii nostri. Cred ca am ascultat-o si eu candva intr-o asemenea imprejurime, altfel nu-mi explic de ce ma tot gandesc la asta. Fotografiile sunt superbe, avem cu ce sa ne mandrim. Pe langa frumusetile din peisaj, sunt si niste oameni minunati acolo.

  • Catalin Ene

    M-a ajutat Google sa-mi amintesc cu exactitate un citat: „O viata necercetata nu merita traita”, spunea Socrate. Asa cum la tine o tura in munti a devenit un prilej si un pretext de reflectie asupra existentei umane. Foarte fain jurnalul! Felicitari!

  • Constantin Ceapchi

    Un jurnal imbinat din vise frumoase si implinite, jurnal care as fi dorit sa mai continue, dar ca si visele, are limitele sale….
    Iar buchetul de ganduri, de talcuri, apropie omul de esenta existentei.
    Multumesc Edi Munteanu pentru clipele de vis si implinire la final de an 2015!

Lăsaţi un răspuns

  

  

  

*